5,033 matches
-
se grăbește La copil și-i răcorește Obrăjorul. Bea apoi și ea pe fugă. Merge iarăși după asta La copil și-i dă să sugă; Frânt-apoi, pe-o buturugă Stă nevasta. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să mai ascunză; Nici o pasăre prin zare, Nu se mișcă-n lumea mare Nici o frunză. Singur vântul, colo, iată. Adormise la răcoare
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Alcătuiți propoziții în care să folosiți cuvintele: de mult, demult. Povestea olarului Călin Gruia Cele din poveste s-au întâmplat demult. Într-o dimineață limpede de vară, olarul auzi în văzduh aripi înspăimântate și simți în nări miros de cetini arse. Văzu alergând pe cărarea de pe lângă ograda lui femei cu prunci în brațe, copii cuprinși de spaimă, bătrâni împovărați de ani. Abia puteau striga: "Dușmanii! Dușmanii!" Șiruri întregi de oameni se îndreptau spre codru. Si cum meșterul rămase descumpănit în mijlocul ogrăzii
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
vor putea îngenunchia, destrăma și birui voința noastră „pavăză” dăruită nouă de Dumnezeu. Înverșunaților, „înăbușiți” fiara din voi! IATĂ-MĂ LA MARGINE Iată-mă la margine, Țarna mi-i paragină, Nici o stea nu mai răsare, Clipa trecerii mă doare. Vise arse, vise arse, Strânsu-s-au cuțit în oase, Sfredelesc la geam trecutul, De mă doare ca și cnutul Căci nu pot le-afla cuvântul Câte-au fost, au! câte-au fost, Câte și fără de rost! Numai însetatul poate Scormonind prin vremi și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
îngenunchia, destrăma și birui voința noastră „pavăză” dăruită nouă de Dumnezeu. Înverșunaților, „înăbușiți” fiara din voi! IATĂ-MĂ LA MARGINE Iată-mă la margine, Țarna mi-i paragină, Nici o stea nu mai răsare, Clipa trecerii mă doare. Vise arse, vise arse, Strânsu-s-au cuțit în oase, Sfredelesc la geam trecutul, De mă doare ca și cnutul Căci nu pot le-afla cuvântul Câte-au fost, au! câte-au fost, Câte și fără de rost! Numai însetatul poate Scormonind prin vremi și fapte Prin
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Era o casă scundă, cu ferestre mici, ca să nu se piardă, iarna, căldura și să nu năvălească, vara, soarele prea agresiv. În odaia principală, mama așezase deasupra icoanelor ștergare înflorate, înnodate în jurul unor buchețele de busuioc, și farfurii de lut ars, smălțuite. Pe masă, aflată în unghiul format de cele două lavițe, pictate de meșteri locali, în care erau ținute valuri de pânză și alte lucruri de valoare, se găsea, în afara Bibliei, doar un ceas deșteptător tip CFR, iar pe peretele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
obținând o certă celebritate locală, prin performanța de a cosi într-o zi cât doi bărbați, ceea ce mi-a permis să primesc plată dublă, când eram solicitat ca zilier. Acum, sunt "aproape bucureștean". M-am obișnuit cu mirosul de benzină arsă, cu cerul fără mister de deasupra orașelor. Aici mi s-a născut fiul, aici l-am văzut crescând. Treptat, am încetat de a mai fi ceea ce fusesem. Mi-am pierdut reflexele rustice, m-am "civilizat", biblioteca mi-a devenit mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să-i pun sub ochi desenele. "De ce toți copacii tăi au crengile goale?" N-am observat", a zis ea. Treptat, am aflat că era o olfactivă și că patru mirosuri îi dădeau o stare aparte: mirosul ploii, mirosul de frunze arse, mirosul de iarbă cosită și... aici a râs, mirosul de baligă. I-am propus să facem o plimbare și a acceptat. Era o toamnă minunată, blândă, cu cer melancolic și frunzișuri arămii. Pe drum, mi-a mărturisit că toamna suferea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-i întorc spatele. Am decis că voi rămâne să locuiesc, provizoriu, până la găsirea unei soluții, la coana Veta. Iar "provizoratul" s-a prelungit pe toată durata studenției. 2. O poveste sumeriană veche de mii de ani, scrijelită pe o argilă arsă ― prima mărturie despre sentimentele unui om ― ne lămurește cum a ajuns un păstor nomad să se fixeze într-un loc: îndrăgostindu-se. Deși fiecare loc pe unde am trecut a lăsat urme în psihologia mea, eu m-aș putea socoti
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cursa navetei obișnuite... inspira aerul curat și nu se mai sătura să-l savureze. Era extraordinar de plăcut, percepea aerul tare al înălțimilor, care-i dădea putere, amestecat cu cel al unei activități umane neartificiale... fumul ieșea din coșuri, lemnul ars împrăștia prospețime și dispărea peste sat; umiditatea excesivă însă îi trasa în corp o vagă senzație de durere îndepărtată... considera că nu mai este chiar atât de tânără. Îi plăcea acest miros; își închipuia viața simplă de care n-a
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Era destul de eficientă, numai că dacă lamele erau prea încinse, provocau bășici în gură: deasemenea, întrucât era necesar să se dez-ciocheze circa cincisprezece păsări pe minut, nu era întotdeauna posibilă o precizie absolută și au existat multe cazuri de nări arse și mutilări faciale. Nervii vătămați ai cioturilor de ciocuri aveau obiceiul să crească la loc, încolăcindu-se și formând neuroame cronice dureroase. Ca ultimă soluție, Dorothy a aranjat să se transmită muzică relaxantă în rețelele de cuști și în magaziile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
celule izolate luni de zile sau lăsați să zacă pe pardoseala unei celule alături de cincizeci, șaizeci alții, ascultând răcnetele înregistrate ale victimelor torturii noaptea și urletele reale ziua. Știa și despre aceste torturi: știa cum bărbați și femei erau biciuiți, arși, bătuți și sodmizați cu bastoane de cauciuc și sticle; arși cu fierul, cum li se scoteau ochii, li se tăiau nasurile și sânii, li se aplicau șocuri electrice la degete, oragane genitale și nări; cum torționarii purtau măști de animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Iliuță simte că poarta chiar i se deschide și intrând înăuntru, dă de căldură. În căldura asta, teama se topește, iar pe copil îl prinde un fel de plăcută dulceață, de parcă i-ar curge prin piept un pârâu de zahăr ars. Odată, a tras și el pe furiș un gât din sticla lui taică-su și a simțit ceva tot cam așa. Dar ăla era rachiu, arde prea tare. Acuma parcă ar purta un lămpaș în piept, încât îi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu pereți cojiți. Într-un colț e o pianină care trebuie că a stat pe fundul unei ape ultimii cincizeci de ani. Pe un perete e un raft metalic, așa cum se găsesc prin garaje sau pivnițe, pentru borcane de ulei ars. Kerch privește în toate părțile, aiurit. Patul din care tocmai a sărit e un mindir mucegăit, învelit cu pături lucioase de uz și murdărie. Unde se află? Ce i se întâmplă? Dar soarele nu-i răspunde, se revarsă mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
le-a încununat proiectele ambițiose, Machiavelli nu adaugă și exemplul unor conducători din cealaltă categorie, nefericită, ca să arate că, dacă ambiția îi propulsează pe unii, pe cei mai mulți îi pierde? N-a existat un Jean de Leyde, conducător al anabaptiștilor, încarcerat, ars și spînzurat într-o cușcă de fier la Munster? Deși Cromwell a fost glorios, fiul lui n-a fost detronat? N-a fost el văzut purtînd în brațe, spre spînzurătoare, corpul exhumat al tatălui său? Trei sau patru evrei care
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
-ntindea o cărare, și acolo culegea el mure. Apoi casa arsese, și toate armele care stăteau pe rastelurile făcute din picioare de căpriooară de deasupra șemineului areseră și ele, și după aceea țevile cu plumbul din rezerve topit și paturile arse zăceau În mormanul de cenușă folosită la facerea leșiei pentru cazanele mari În care se fierbea săpunul, și-l Întrebai pe bunicul dacă poți să le iei tu ca să te joci cu ele, și el zicea că nu. Vezi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din vedere În spatele unui deal acoperit cu trunchiuri arse de copaci. Nick stătea pe legătura de pânze și așternuturi pe care hamalul o dăduse jos din vagon. Nu se vedea nici urmă de oraș, nimic În afară de șine și de ținutul ars. Cele treisprezece localuri care se aliniaseră cândva pe singura stradă din Seney dispăruseră fără urmă. Fundația hotelului Mansion House se ivea din pământ. Piatra era ciobită și crăpată din cauza focului. Asta era tot ce mai rămăsese din orașul Seney. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Seney dispăruseră fără urmă. Fundația hotelului Mansion House se ivea din pământ. Piatra era ciobită și crăpată din cauza focului. Asta era tot ce mai rămăsese din orașul Seney. Până și suprafața pământului fusese arsă În totalitate. Nick privi Înspre dealurile arse unde se așteptase să găsească răsfirate casele orașului și apoi merse pe șina de tren până la podul de peste râu. Râul era la locul lui. Se Încolăcea printre pilonii Înalți ai podului. Nick privi În apa limpede, maronie din cauza fundului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de lanțul de dealuri ce separa calea ferată de câmpiile acoperite cu păduri de pini. Șoseaua se Întindea Înainte, Înclinându-se din când În când, dar urcând mereu. Nick urcă Înainte. În cele din urmă, urmând drumul paralel cu ținuturile arse și deluroase, ajunse pe creastă. Se sprijni de o buturugă și lăsă sacul să-i alunece de pe spate. În fața sa, cât putea vedea cu ochii, se-ntindea câmpia acoperită de pini. Ținutul ars se termina aici, la stânga, odată cu dealurile. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din urmă, urmând drumul paralel cu ținuturile arse și deluroase, ajunse pe creastă. Se sprijni de o buturugă și lăsă sacul să-i alunece de pe spate. În fața sa, cât putea vedea cu ochii, se-ntindea câmpia acoperită de pini. Ținutul ars se termina aici, la stânga, odată cu dealurile. În față vedea pădurile de pini, ca niște insule Întunecate apărute din câmpia Întinsă. Departe, În stânga, se vedea linia râului. Nick o urmări cu privirea și surprinse luciri de apă În soare. În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se tot Întrebase În timp ce mergea ce-o fi cu ei de arată așa. Acum Însă, cum Îl privea morfolindu-i șoseta cu buzele despărțite-n patru, Își dădu seama că toți deveniseră așa de negri pentru că trăiau În ținutul ăsta ars. Își dădu seama că incendiile trebuie să se fi produs cu un an În urmă, Însă toți cosașii erau Încă negri. Se-ntrebă cât timp o să rămână așa. Întinse mâna cu grijă și-l apucă de aripi. Îl Întoarse invers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Închide ușa după tine. În cameră, maiorul stătea Întins pe pat. Pinin rămase În picioare lângă patul de campanie. Maiorul stătea cu capul pe rucsacul pe care-l umpluse cu haine ca să fie ca o pernă. Își Întoarse fața prelungă, arsă și unsă cu alifie către Pinin. Își ținea mâinile deasupra păturilor. — Câți ani ai, nouășpe? — Da, signor maggiore. — Și ai fost Îndrăgostit vreodată? — Cum adică, signor maggiore? — Adică Îndrăgostit...știi, de o fată? — Am fost cu ceva fete. — Nu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
asupra întinderii de cenușă... Parcă pe acolo a fost coliba calului. Uite că se mai vede un răzlog arzând - a vorbit Toaibă, pornind înainte. După câțiva pași, s-a oprit cu nasul în vânt. Parcă adie a miros de carne arsă - a scâncit Toaibă. 107 Maranda, care îl urma îndeaproape, s-a oprit și ea, adulmecând aerul... Poate ai dreptate, Toadere. Și mie mi se pare... Au pornit mai departe înotând prin cenușa încă caldă. Cu ultimele puteri, au ajuns la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pare... Au pornit mai departe înotând prin cenușa încă caldă. Cu ultimele puteri, au ajuns la răzlogul care încă mai ardea. Au privit în jur cu înfrigurare. Toaibă s-a apucat să scormonească în mormanul de cenușă rămasă din coliba arsă. A aruncat bastonul, s-a așezat în genunchi răscolind cenușa. La început, Maranda a privit aproape absentă la Toaibă. Apoi s-a lăsat să cadă în genunchi și a prins și ea să vânture cenușa în neștire. Au scormonit așa
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Ei! Până să ajung în fața listei, m-am luptat pe viață și pe moarte cu cei ce erau deja în față... Până la urmă ai ajuns? - au sărit amândoi cu disperare. Am ajuns... dar... Dar ce? - a venit întrebarea din gura arsă a Marandei. Dar numai nu mă găseam pe listă. Cum așa? - a izbucnit din nou Maranda. Am citit lista de sus în jos, apoi de jos în sus și... și ultimul cine credeți că era? Cine? - au răsunat cele două
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în galbieni și vitellieni... Vor fi percheziții, execuții, torturi, corupție, trădare... Doar dacă speranțele lui Vitellius nu sunt deșarte, lucru pe care mi-l doresc din toată inima. Mirosul de mâncare ajungea până la ei, împreună cu aroma ienupărului și a lemnelor arse. Începuse să bată vântul, iar bârnele din tavan scârțâiau. Mica flacără se clătina, proiectând lumini și umbre pe fețele celor trei bărbați. Hangiul îl privi pe Valerius. — Ai auzit că Vitellius vrea s-o vadă pe Velunda? Auzind cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]