5,062 matches
-
126.000 de oameni, 457 piese de artilerie ușoară și 159 de artilerie grea, cu încă 96 de mortiere) pe cei km de sector de front împotriva a cinci divizii rusești (60.000 de oameni cu 141 de piese de artilerie ușoară și patru de artilerie grea). Puterile Centrale au distrus apărarea rusească, și liniile rusești s-au prăbușit. Radko-Dimitreev a trimis rapid două divizii împotriva pătrunderii austro-germane, dar nefiind pregătite, acestea au fost anihilate fără a putea nici măcar să dea
Ofensiva Gorlice–Tarnów () [Corola-website/Science/334320_a_335649]
-
piese de artilerie ușoară și 159 de artilerie grea, cu încă 96 de mortiere) pe cei km de sector de front împotriva a cinci divizii rusești (60.000 de oameni cu 141 de piese de artilerie ușoară și patru de artilerie grea). Puterile Centrale au distrus apărarea rusească, și liniile rusești s-au prăbușit. Radko-Dimitreev a trimis rapid două divizii împotriva pătrunderii austro-germane, dar nefiind pregătite, acestea au fost anihilate fără a putea nici măcar să dea veste la cartierul general. Din
Ofensiva Gorlice–Tarnów () [Corola-website/Science/334320_a_335649]
-
(n. 16 martie 1846, București - d. 7 februarie 1911, București) a fost un general de divizie român, șeful Statului Major Regal, comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu, al Corpurilor nr. 3 Armată la Galați, apoi și nr. 2 Armată la București precum diplomat militar. Familia generalului a fost de origine română din Macedonia. Tatăl său Dimitrie (n. 11 iulie 1807, Macedonia - d. 30 august 1862
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
după divorțul ei de generalul Iacob N. Lahovari - cu care a avut un fiu, Dumitru (Puiu) Warthiadi-Kretzulescu, moșier și inginer agronom. Tânărul Warthiadi a fost absolvent al Școlii de ofițeri din 1859-1864 (Promoția Unirii) și făcut sublocotenent în Regimentul 1 Artilerie. În acest regiment a devenit locotenent (1868) și căpitan (1871). În anul 1877 a fost trecut la rangul de maior și comandant de divizion în Regimentul 2 Artilerie. În această funcție a luptat în Războiul de Independență al României, conducând
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
de ofițeri din 1859-1864 (Promoția Unirii) și făcut sublocotenent în Regimentul 1 Artilerie. În acest regiment a devenit locotenent (1868) și căpitan (1871). În anul 1877 a fost trecut la rangul de maior și comandant de divizion în Regimentul 2 Artilerie. În această funcție a luptat în Războiul de Independență al României, conducând divizionul său în luptele de la Plevna, Opanez, Vidin și Smârdan. A comandat bombardamentele de la Smârdan. La 30 august 1877, din divizionul său a căzut la datorie primul ofițer
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
Braun & Söhne” din Schöndorf (azi un cartier al orașului Vöcklabruck), pe 22 februarie 1885, locotenent-colonelul a comandat un mare număr de șei de cavalerie în numele Ministerului de Război al României. După terminarea funcției sale la Viena a comandat Regimentul 2 Artilerie. La 10 iulie 1888 a fost numit colonel precum comandant al artileriei Corpului 1 (1888-1891), apoi al corpului 2 Armată (1891-1896) și în sfârșit comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu din capitală (1896-1897). Numit general la 8
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
februarie 1885, locotenent-colonelul a comandat un mare număr de șei de cavalerie în numele Ministerului de Război al României. După terminarea funcției sale la Viena a comandat Regimentul 2 Artilerie. La 10 iulie 1888 a fost numit colonel precum comandant al artileriei Corpului 1 (1888-1891), apoi al corpului 2 Armată (1891-1896) și în sfârșit comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu din capitală (1896-1897). Numit general la 8 aprilie 1897, ofițerul a preluat comandatura Regiunii Întărite Focșani-Nămoloasa-Galați (1897-1900), apoi, din
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
terminarea funcției sale la Viena a comandat Regimentul 2 Artilerie. La 10 iulie 1888 a fost numit colonel precum comandant al artileriei Corpului 1 (1888-1891), apoi al corpului 2 Armată (1891-1896) și în sfârșit comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu din capitală (1896-1897). Numit general la 8 aprilie 1897, ofițerul a preluat comandatura Regiunii Întărite Focșani-Nămoloasa-Galați (1897-1900), apoi, din 1900-1906, a fost făcut șef al Statului Major Regal. După acea, trecut la rangul de general de divizie, a
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
al generalului a fost transportat la Cimitirul Bellu pe un tun tras de șase cai. În jurul sicriului și pe două platforme erau așezate mulțime de coroane din partea Regelui Carol I, fiului regal Ferdinand, Corpurilor 2 și 3 Armată, Regimentului 2 Artilerie, Școlilor militare, Revistei Artileriei, Revistei Armatei, camarazilor de arme, prietenilor și rudelor. Afetul mortuar a fost urmat de un foarte mare număr de generali și ofițeri superiori, rude și prieteni, trăsura Regelui Carol I (ca o distincție acordată generalului - doar
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
transportat la Cimitirul Bellu pe un tun tras de șase cai. În jurul sicriului și pe două platforme erau așezate mulțime de coroane din partea Regelui Carol I, fiului regal Ferdinand, Corpurilor 2 și 3 Armată, Regimentului 2 Artilerie, Școlilor militare, Revistei Artileriei, Revistei Armatei, camarazilor de arme, prietenilor și rudelor. Afetul mortuar a fost urmat de un foarte mare număr de generali și ofițeri superiori, rude și prieteni, trăsura Regelui Carol I (ca o distincție acordată generalului - doar consilierii familiei regale și
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
de pe din Kent, dar a fost mutat la scurt timp (7 mai 1915) la o unitate operativă din cadrul Flotilei 1 de la Veurne, de pe coasta Belgiei. De-a lungul următoarelor câteva săptămâni, Warneford s-a implicat în atacuri asupra trupelor și artileriei germane, precum și în acțiuni asupra avioanelor inamice. Agresivitatea și eficiența sa i-au făcut pe ofițeri să-i acorde mai mare libertate de mișcare și propriul său avion. La 17 mai 1915, Warneford a întâlnit zepelinul LZ 39 angajat într-
Reginald Warneford () [Corola-website/Science/334358_a_335687]
-
deprinderile necesare luptei în condiții de iarnă sau în teren împădurit. Americanii, în ciuda stagiilor de pregătire pe care le urmaseră, erau în cea mai mare parte neexperimentați. Coroanele înalte ale copacilor erau de asemenea un factor în favoarea defensivei. Proiectilele de artilerie au fost reglate să explodeze la nivelul coroanei arborilor. În timp de germanii erau protejați de tranșee împotriva schijelor proiectilelor și așchiilor rupte din copaci de explozii, atacatorii, care operau în loc deschis, se aflau în poziții vulnerabile. Spre deosebire de germani, care
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
vulnerabile. Spre deosebire de germani, care căutau să se adăpostească în tranșee săpate în zonele împădurite, artileriștii americani aveau nevoie să găsească luminișuri pentru declanșarea atacurilor. Aceste zone neîmpădurite erau puține și identificate cu precizie de germani. Aceasta făcea ca sprijinul de artilerie pentru pușcașii americani de pe linia frontului să fie rareori disponibil. Pădurea Hürtgen s-a aflat în zona de responsabilitate a Armatei I SUA comandată de generalul Courtney Hodges. Comana operațiunilor a fluctuat între Corpurile V și VII. Inițial, pădurea era
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
a 275-a și a 353-a. Diviziile comandate de generalul Hans Schmidt erau cu efectivele incomplete, dar cei 5.000 de militari (din care 1.000 în rezervă) erau experimentați și bine pregătiți. Germanii dispuneau de puține piese de artilerie. Pe timpul desfășurării luptelor, comandanții germani au trimis în zonă mai multe mari unități pentru întărirea defensivei. Optimismul comandanților americani, care se așteptaseră ca trupele germane să fie slabe, demoralizate și gata să se retragă, a fost contrazis de desfășurarea luptelor
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
pregătiseră pentru apărare și erau gata să respingă asaltul inamic. Regimentul al 109-lea de infanterie americană a fost oprit în înaintare după ce a întâlnit un câmp de mine nesemnalizat pe hărți. Mai apoi, regimentul a devenit ținta atacurilor de artilerie și a contraatacurilor germane. După două zile de lupte, americanii au reușit să înainteze doar o milă, iar regimentul american și-a oprit înaintarea datorită pierderilor foarte mari. Regimentul al 112-lea de infanterie americană a atacat Vossenack și înălțimile
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
7-12 noiembrie, perioadă în care să fie evacuați răniții ambelor tabere. În această perioadă, paramedicii germani au salvat viețile unor soldați germani prin intervențiile lor. La Vossenack, Batalionul a 2-lea al Regimentului 112 a fost decimat de bombardamentele de artilerie, iar supraviețuitorii au fugit panicați în fața atacului infanteriei germen. Debandada retragerii a încetat doar după ce în regiune au apărut două plutoane de tancuri și distrugătoare de tancuri, sprijinite de două companii de geniști. Luptele pentru cucerirea localității Schmidt au continuat
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
Corpul al VII-lea SUA lupta cu forțele germane ale Corpului LXXXI, compus din divizii cu efectivele incomplete. În pădurea Hürtgen, germanii aveau poziționată Divizia a 275-a de infanterie - aproximativ 6.500 de oameni și 150 de piese de artilerie. Infanteriștii germani ocupau poziții în tranșee solid construite și erau bine pregătiți pentru luptă. În jurnalul de front al americanilor este descrisă concis desfășurarea evenimentelor: Armata I a Corpului VII (SUA) a atacat pe 16 noiembrie 1944 cu Div[izia
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
a întâmpinat o rezistență puternică din partea germanilor și au fost respinse în cele din urmă, americanii suferind pierderi grele. Regimentul 22 a eșuat în tentativa de cucerire a pădurii "Rabenheck", fiind respinși de germani cu tiruri intense de mitraliere și artilerie. Regimentul 22 a pierdut în primele trei zile ale atacului 300 de militari - soldați, subofițeri și ofițeri. Pe 18 noiembrie s-a ajuns la concluzia că este necesar sprijinul tancurilor, iar geniștii au început să deschidă cu explozivi drumuri de
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
distrugerea [[Punga Falaise|Pungii Falaise]]. În același timp, comandanții americani nu au înțeles caracterul de netrecut al densei păduri Hürtgen. Ei nu au înțeles faptul că în condițiile din Hürtgen, trupele terestre nu pot beneficia de sprijinul aviației, iar tirul artilerie era extrem de imprecis. Comandații americani nu au înțeles că principalele avantaje ale aliaților - mobilitatea și sprijinul aerian - ar fi fost valorificate doar prin deplasarea către sud-est în câmp deschis, ocolirea pădurii și, mai apoi, schimbarea direcției atacului spre nord-est, spre
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
(n. 18 noiembrie 1846, București - d. ianuarie 1925, București), a fost un general de divizie, pedagog și publicist militar român, directorul „Revistei Armatei” și „Revistei Artileriei”. Alexandru a fost cel mai tânăr fiu al generalului și omului politic român Christian Tell (1808-1884) și al Târșiței Ștefănescu, fiica unui mic boier oltean. Soții au avut 13 copii: șapte fete și șase băieți, Alexandru fiind al treilea fiu
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
de 13 ani să urmeze Școala Militară din București (1859). După absolvirea studiilor, a fost înaintat la gradul de sublocotenent (10 iulie 1864), obținând un concediu spre a merge în Franța, la Politehnica din Paris, precum și la „Școala Specială de Artilerie și Geniu” ("École d'application de l'artillerie et du génie") din Metz, unde s-a perfecționat în arma artilerie. După revenire în țară a devenit locotenent pe 1 august 1868, apoi căpitan pe 1 ianuarie 1871, deținând diferite funcții
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
10 iulie 1864), obținând un concediu spre a merge în Franța, la Politehnica din Paris, precum și la „Școala Specială de Artilerie și Geniu” ("École d'application de l'artillerie et du génie") din Metz, unde s-a perfecționat în arma artilerie. După revenire în țară a devenit locotenent pe 1 august 1868, apoi căpitan pe 1 ianuarie 1871, deținând diferite funcții în Direcția Armelor Speciale (artilerie și geniu) din Ministerul de Război. În ziua de 1 ianuarie 1876 a fost numit
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
application de l'artillerie et du génie") din Metz, unde s-a perfecționat în arma artilerie. După revenire în țară a devenit locotenent pe 1 august 1868, apoi căpitan pe 1 ianuarie 1871, deținând diferite funcții în Direcția Armelor Speciale (artilerie și geniu) din Ministerul de Război. În ziua de 1 ianuarie 1876 a fost numit maior și director al Direcției Armelor Speciale, apoi, în Războiul de Independență al României, comandant al divizionului 2 din Regimentul 2 Artilerie (1877-1878). În fruntea
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
Direcția Armelor Speciale (artilerie și geniu) din Ministerul de Război. În ziua de 1 ianuarie 1876 a fost numit maior și director al Direcției Armelor Speciale, apoi, în Războiul de Independență al României, comandant al divizionului 2 din Regimentul 2 Artilerie (1877-1878). În fruntea bateriilor sale, a luat parte la bombardarea Vidinului de la Calafat și la luptele din jurul Plevnei, evidențiindu-se mai ales în luptele de la Opanez din 28 noiembrie 1877, apoi la Vitbol și Nazir-Mahala, Belarada, Novo Selo și Tatargic
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]
-
la Vitbol și Nazir-Mahala, Belarada, Novo Selo și Tatargic, precum și la toate acțiunile de la sud de Vidin, la 1 martie 1878, revenind în parcul din Calafat unde se afla în iulie 1877. Tunurile divizionului său, alături de cele ale Regimentului 1 artilerie, au grăbit ocuparea marilor redute turcești. Pentru meritele dobândite în acest război a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” de aur. Pe 8 aprilie 1881 ofițerul a devenit locotenent-colonel precum director al Arsenalului și Pirotehniei Armatei până în 1883, după acea
Alexandru Tell () [Corola-website/Science/334475_a_335804]