4,944 matches
-
și iese. În urma ei, Ștefan strigă cu o nuanță de poruncă: Și, nu uita! Simplu! Fără podoabe! Pușcile bubuie pe metereze... Bre, Neamțule! se răstește Ștefan. Suntem sătui de bubuială! Ne e dor de liniște! Jawohl! sare Herman un tânăr blond, roșcovan, grăsuliu, luând poziția de drepți. Rogu-te, spune moale Ștefan, zi pușcilor să tacă. Și-apoi, curând-curând, ne va crăpa buza după fiece firicel de iarbă... Herman pocnește din carâmbi, face o plecăciune și, după un "Jawohl!" milităresc, iese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Domniță Voichiță! Aceasta trebuiește să-ți fie calea, presărată cu flori, către slavă... declară, înfocat, frumosul principe Alexandru, sprijinit de fântâna din mijlocul curții, jucându-se cu un fir de margaretă. Voichița e o crăiță cu ochi albaștri și cosițe blonde ce se odihnesc pe sânii neîmpliniți dar obraznici sub alba ie de borangic. E o dimineață luminoasă la început de primăvară, în curtea interioară a Cetății Suceava înconjurată de ziduri negre, roase de vreme, dar înveselite de un val de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Brașovului, spune Tăutu desfăcând o scrisoare. Nu mă mai joc! E rândul tău să te faci Mahomed! intră Olena, țipând, luptând cu o sabie de lemn, parând lovitura săbiei lui Petru. Olena-Elena e o fetiță de vreo zece ani, înăltuță, blondă, îmbrăcată cu contașul lui taica pe care îl târșește pe pământ; în cap cu un turban cu tui și sangeacuri desigur, captură de la Podul Înalt, ce-i cade mereu peste ochi. ...E rândul meu să mă fac Ștefan Vodă! strigă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce-i cade mereu peste ochi. ...E rândul meu să mă fac Ștefan Vodă! strigă ea poruncitoare. Cum să fii tu, Ștefan Vodă! îi răspunde Petru sfidător, cu dispreț. Tu ești fată! Petru, un băiețel scundac bucățică ruptă din Ștefan blond, cu ochi albaștri, de vreo opt ani, cu o chivără în cap, de fapt, un ceaun șterpelit de la bucătărie -, înarmat până-n dinți, luptă pe viață și pe moarte trăgând după el un dulău legat cu sfoară. Tăicuță! protestează Olena gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mai rău ca acum nici că se poate! Ne luăm puterea înapoi! îi ține isonul Cupcici. Destul ne-a prigonit Satana! răbufnește Negrilă. Destul ne-a despuiat Nelegiuitu'! se vaicăre Cupcici. Destul am jucat țonțoroiul după cum ne-a cântat Diavolu' blond! spune Isaia scuipând cu scârbă. Și-i lingem încă dreapta ce ne lovește!... Și ce frumusețe de barbă mi-am tăiat pentru că Măriei sale nu-i prea plăceau "bărboșii"! se frăsuie Cupcici. Să zici bogdaproste că nu ți-a tăiat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu uităm cine-i "stăpânul"!... În el sălășluiește un diavol... și încă din cei împielițați! E un vrăjitor! O fi având "iarba fiarelor". Se vorbește că... Iarba mă-sii! se aprinde Isaia scuipând printre dinți o sudalmă de mamă. "Diavolul blond"! Aista-i "Athletu' lu' pește!" Apusul e căzut în cur de admirație! Să ne întrebe pe noi! A căpătuit prostimea!... "Dați!... Dați boieri dumneavoastră"... îl maimuțărește Isaia în batjocură, cu ochii la cer. "De bunăvoie și nesiliți de nimeni... Dați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cale-afară, simte că-l strânge ceva de gât. Numai noi suntem de vină! izbucnește cu glas hârjit. Cum a fost posibil?!... Cum?!... Cine gândea ce va urma "Descălecatului blăstămat de la Direptate"?!... Cine gândea ce zace în tinerelul acela cu plete blonde și ochi mari, albaștri, ce nu ieșea din cuvântul boierilor: "Vă tare mulțămesc, boieri dumneavoastră îl maimuțărește el că tinerețea necoaptă a Domnului învață din înțelepciunea bătrână a credincioșilor săi sfetnici". În sinea lui, râdea de prostia noastră. Cutra! Fariseul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la biserica Mirăuților, am legănat și racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou să ne meargă bine. Măria sa ne-a pohtit la mare ospăț în Cetatea Sucevei. "De astăzi, în Țara Moldovei vor domni Cinstea, Pravila, Dreptatea! a răcnit Diavolul blond. De mâine chiar, încep Scaunele de judecată pentru înturnarea ocinilor hrăpite samavolnic!! Cine nu-i cu mine, e împotriva Moldovei!! Alegeți!!"... Ne-am trezit din uluială și-am pus mâna pe spadă, dar... dar spadele scoase pe jumătate au intrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înmormântarea mamei). Pe când mai funcționa ca diriginte la „Telefoane”, în una din desele sale inspecții pe teren, tata o descoperise în orașul Dej, de unde, apoi, o ajutase să se transfere la Cluj. Cu vreo zece ani mai tânără decât mama, blondă, subțire, curată, ordonată, era deosebit de corectă în relațiile cu oamenii, de o cinste rară. Probabil că încă de pe atunci, din perioada clujeană a cunoștinței noastre, suferea de unele scrupule și suspiciuni exagerate care, cu timpul, s-au accentuat și, amestecându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
românească. Prezența fizică a lui Nichita era ea însăși un fapt poetic. Cu toate alterările, frumusețea lui își producea în continuare efectul irezistibil, deoarece nu ținea numai de înfățișare, ci mai ales de manifestare. Părul nu mai era atât de blond, ochii albaștri căpătaseră ceva tulbure și vitros, trupul se buhăise, dar fascinația omului avea mai departe aceeași forță cuceritoare. Nichita era, cum spune în repetate rânduri Thomas Mann despre Mynheer Peeperkorn, un personagiu princiar. Curtenia, larghețea, autoritatea reverențioasă, elocința, o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
răbdare, mă întreb ca și Panait Cerna, „Cum a putut să stee laolaltă atâta chin și-atâta bunătate”.!?!................ D E S P R E T A T A Un om mic de statură cu ochii verzi, cu barba și mustața blonde, aproape roșii ca arama, cu părul pe cap negru, și gros ca sârma, atât de gros și de des, că tata nu putea să poarte frizură, ci-l purta scurt, creștea în sus. Avea o putere fizică împresionantă. Niciodată n-
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
are mai multe vieți, una după alta, și asta e rădăcina nefericirii lui”. Într-o bună zi, într-o scurtă revenire la București, după prima noastră întâlnire, René a scos deodată o fotografie de la piept: erau copiii lui, cu păr blond și trăsături îngerești. Arătându-mi-o mi-a spus: - Fac copii frumoși. Vrei să ai un copil cu mine? Am zâmbit. Întotdeauna mi-au plăcut întrebările șocante, ca niște lovituri sub centură. Aproape toți bărbații încep cu această întrebare, care
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ci mai degrabă o ruminare de gânduri dintre cele mai secrete. Povestea lui Hoffmann despre cotoiul Murr este una dintre cele mai splendide și se cere citită ca Odiseea, în fiecare an! Trecând pe la anticariatul de pe Drottningatan, la frumoasa doamnă blondă cu cercei de acvamarin în urechi, n-am rezistat tentației și am cumpărat cartea lui Xavier de Maistre: Voyage autour de ma chambre, în suedeză, bineînțeles. Xavier este fratele celebrului scriitor al Serilor de la St. Petersburg. Acasă, când am vrut
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
multă căldură. Ce vis! Aveam multe alunițe pe față, care se transformau în constelații. Eram cu René, dar nu-l vedeam, apoi, în pat cu el. Era mult mai tânăr, poate dintr-un timp când nu ne cunoșteam, părul lui blond era negru. Mă întrebam dacă într-adevăr era el. Încă o dată ascult cu multă răbdare confesiunile lui Boni (Herlin): tatăl său abia murise, și mama sa se recăsătorise cu prietenul familiei. Erau în drum spre spital, unde mama lui născuse
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
René mă îmbrățișa, asigurându-mă de prezența lui în demi-viața și demi-moartea lui. 25 octombrie. Prietena mea, pianista Ingrid Lindgren, a împlinit cincizeci de ani. Mulți invitați în camerele sale mici. Printre ei, celebrul dirijor Leif Segerstam, ca un soare, blond, bărbos, semănând perfect cu Brahms! Mânca numai creveți și privea în gol, umplând vidul cu albastrul ochilor lui! Noiembrie Ițak Rabbin a fost asasinat de un tânăr fanatic extremist, tocmai când cânta ceva frumos. Am văzut la televiziune filmul cu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
nu numai la dragul Matei Călinescu, dar și la prietena mea din tinerețe, Rodica Prato, arhitecta, desenatoarea fantastă. Cum a fost posibil să cunosc o asemenea persoană, ținând de lumea basmelor, a silfidelor, a nimfelor locuind cu părul lor lung, blond în apa râurilor repezi? Ne-am cunoscut la Sinaia, la casa de odihnă a scriitorilor de la Pelișor. Nu-mi amintesc exact cum, numai că Rodica locuia într-o cameră vecină cu cea a traducătorului Argintescu-Amza, având o baie comună. Dar
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
îmbrăcat, lua drumul camerei sale, lăsând deschisă ușa băii din care ieșea un abur fetid și unde se puteau vedea băltoace ca în jurul unui loc în care se scăldaseră rațele. Pe acest fundal a apărut fata subțire cu păr lung, blond, având mereu în mâini un bloc de desenat și acele subtile instrumente de tras linii, de care se servesc mai ales subtil arhitecții. Ne-a arătat desenele sale și am rămas vrăjită de lumea ei fabuloasă, din care ființele ieșeau
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
e chiar luna comercialismului în timpul nostru „modern”. Vom sărbători din nou Ziua Nașterii Domnului, deși toți știu acum că El s-a născut în luna cea mai fierbinte a verii. După cum bine știm că Jeschou, rabbuni, nu era acel Kristus blond cu ochi albaștri, cum se încăpățânează lumea din Vest să ni-l prezinte, ci „un om al durerii”, cu fața mai mult sau mai puțin frumoasă, exact așa cum l-au pictat Rembrandt sau El Greco. Am aflat cu durere că poetul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pașii spre hanul unui grec numit Condorupis. Vad de oameni și căruțe, turn Babel cu toate limbile răsturnate de prin localitățile județului. Ne uitam la ei, ei la noi și speram să găsim pe cei de trebuință. Tânărul hangiu era blond, deși grecii nu prea sunt blonzi, răutăcios, zgârcit și afurisit, ca și cei zece lei pe care îi cerea pentru fiecare noapte de popas la obște. Mâncarea - altă mâncare dar nu de pește că era scump. Obștea era un dormitor
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
că știm că-n ea sunt plăci de gramofon!" Ei bine, cu toată munca de a-i face să renunțe la pornirea dintâi, spartul, nimeni nu a înțeles pe deplin cum funcționează aparatul. Teofan Munteanu era un bărbat înalt, fumos, blond și umbla îmbrăcat într-o haină îmblănită scurtă, pantaloni kaki și cisme. Acestea două din urmă de la dotarea sa de ofițer de rezervă. Era impunător învățătorul Munteanu și prin felul lui de a fi. Era și președintele cooperativei, o
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
cum să facă și când anunțul nenorocit. Iar când l-a făcut, cele mai cumplite și dramatice fețe erau trei la număr: directorul, Luca și eu. Mai era o speranță. Să nu vie înlocuitorul. și a venit: un băiețaș micuț, blond și liniștit, obosit de cei 40 de kilometri parcurși. Au urmat zile de trai în doi pe un salariu, Luca devenind gospodarul casei ajutat pe cât se putea și de Hașa. Dar iată că, precum în povești, cum ne urnim noi
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
nu? Vor să mă trimită activistă la țară. Eu acolo nu mă duc! Și, dintr-o dată, lacrimile au început să-mi curgă șiroaie. Dacă te-ar muta în prelucrări metalice, la trei schimburi, te-ai duce, a afirmat Florina, colega blondă, secretara comitetului de partid pe secție, zâmbind subțire. Nu cred că aș vrea să lucrez în alt loc decât aici, am răspuns printre lacrimi. Săptămâna a trecut fără ca cineva să mai spună ceva despre „promovarea” mea. Mărturisindu-i soțului despre
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
atunci când am coborât din mașină: 43 Pri-mă-rițe-le, pri mă-rițe-le! Au dispărut apoi în casă, pentru a urmări din ușă desfășurarea evenimentelor. Erau băieții casierului care locuia vizavi de primărie, așa cum aveam să aflu în curând. O femeie scundă, grasă și blondă, cu un zâmbet larg, trecută de a doua tinerețe, prietenoasă, părea că ne cunoaște dintotdeauna. Avea o privire deschisă și ne-a condus pe scări, spre sala de ședințe. Era o sală urâtă, cu bănci de lemn și cu o
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
nevasta lui, tot necazuri de felul acesta ne-a prilejuit, a spus mâhnit șeful miliției. Du-te și ia-ți femeia, urc-o în mașină și duceți-vă acasă! O să trec pe la post peste câteva ore. Șeful de post era blond, aproape albinos, cu buze subțiri și nasul ușor coroiat, urechi mari și clăpăuge, roșii mereu. Nu prea înalt, dar ciolănos și adus de spate. Avea o figură stupidă. Îl priveam întrebându-mă ce putea vedea soția la el așa de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
încuia în camera de gardă, umbla în căruța plină cu fân a dispensarului. Acolo dormea, în timp ce vizitiul îl ducea prin toate satele. Într-o zi, doctorul a dispărut și nimeni nu i-a simțit lipsa. Doctorița venită din București era blondă, subțirică și părea o persoană cumsecade. Mai târziu aveam să aflu că amabilitatea ei nu era dezinteresată și motivele pentru care fusese mutată din capitală erau cât se poate de grave. Părea bucuroasă atunci când mă vedea, dar nu era. Amabilitatea
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]