KorAP: Find »[drukola/base=bulevard & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...178 179 180 ...269 >

6,712 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

mulțimi de degete slave, grele și sănătoase, înghesuite prin bocanci în tancurile sovietice. O divizie întreagă de mercenari roșii, botezată după numele unui haiduc autohton, a luat cu-asalt capitala, invadând Podul Mogoșoaiei și Piața Palatului, Filaretul și dealul Arsenalului, bulevardele Carol și Elisabeta: „Tudor Vladimirescu“. Din fericire, scăpasem de curgerea pocitaniilor. Acasă, răsfățat în așternuturi de mătase, Bismarck îmi delecta diminețile. Îl priveam cu încredere și entuziasm, convins că formele lui robuste, dar delicate, merită toată atenția. Mă întâmpina ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
că formele lui robuste, dar delicate, merită toată atenția. Mă întâmpina ca un domn îngrijit, mereu pomădat, un gentleman al lumii sale miniaturale, la brațul căruia ai fi ieșit oriunde, în parc sau la o cafea. Îl însoțeam pe micile bulevarde ale cearșafurilor, evitând cu grijă mulțimea de acarieni ce traversa spre noptieră, pentru a opri în cele din urmă în fața apartamentului său. Mă invita să urc și, ca doi bărbați adevărați, mirosind a lavandă și trabuc, ne sărutam pe gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de țuică în ploaie, sub vârful Moldoveanu, nici îmbrățișările transpirate cu Mihnea și Cezar pe terenul de fotbal, nici pâinea pe cartelă, în jumătăți negre și îmbietoare, nici bărbații cu parpalace trei numere mai mari, patrulând la Șosea și pe bulevarde, și nici măcar buldozerele răvășind imaginea orașului pe retină, apoi mai aproape, urcate pe zidurile cu iederă, traversând grădina bunicilor până la țesutul cărnos al naivității mele. Eroii mei zburau prin timp, superbi și neschimbați. Pif și Hercule cădeau săptămânal de pe-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Ceașcă“ (ultima denumire sugera ceva familiar și-afectuos, aproape imposibil de înțeles), și lucrurile o luaseră razna. În 20 de ani, nebunul de la televizor reușise să pună la pământ tot ce clădiseră ceilalți într-un secol: dărâmase casele și tăiase bulevarde isterice pe direcția privirii (și, în general, privea-n toate părțile); cărase bisericile și-astupase un cimitir cu cincizeci de basculante cu beton (deasupra plutește acum un lac în care, dacă e vară și-ai drum în Crângași, poți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
reparat. Ca o Dacie nouă, scoasă de la „Ciclop“. Doar că în Dacia asta, pe lângă șofer, se mai urcau vreo două sute și ceva de inși și zburau cu ea de două ori pe zi la 10 kilometri deasupra Pacificului, Atlanticului sau bulevardului Magheru. Mecanica morții nu conținea nimic complicat, angrenajele ei funcționau liniar, într-o relație precisă de cauză-efect, fără pauzele și adâncimile psihologice pe care le căutau, de secole, scriitorii. Un fir prost izolat făcea un scurt-circuit, scânteia ardea mocnit, topea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Atunci era moale, călduț, tocmai bun de bușit; și doamna Cocă știa asta. I-am ocolit cu grijă, cotind după bloc. Cartierul fermenta la locul lui: banal, trist, intact. Nici Sadoveanu nu l-ar fi descris mai bine. Am traversat bulevardul, printre mașini și gură-cască. Le zăreai răsuflările umede, aburi portocalii în lumina stâlpilor. Maria mă ținea de braț, o trăgeam după mine grăbit, cum face toată lumea după cutremur: parcă ne urmăreau hoții. Tremuram amândoi în izoterme, și nu doar de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Gavroche pe capotă), iar peticele se evaporau, cu pietrișul spălat încă de la primele ploi. Șoferii strângeau din dinți, făceau slalom și își blestemau zilele. Până pe 1 august, nici o mișcare: atunci demara Marea Asfaltare. Buldozerele rupeau dintr-un capăt în altul bulevardele centrale, pentru a trânti un nou strat de asfalt în locul celui vechi, intact și lucios: se „decopertau marile artere“. Grupuri răzlețe de muncitori demontau și bordurile (erau vizate piesele interbelice, din granit masiv sau alea ceaușiste de beton, care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
apropii de prânz înțelegi de ce Bucureștiul trece drept capitala cea mai aglomerată din Europa. Puțină lume se descurca prin mușuroiul de cercuri și spirale pe care Ceaușescu îl tăiase cu magistralele lui de beton. Dacă nu erai atent, cădeai din bulevard direct în șanț sau într-o conductă de apă. Taximetriștii cunoșteau scurtăturile, ieșirile secrete din spatele blocurilor, printre căsuțe și grădini de zarzavaturi, pe ulicioare pietruite pe care abia încăpea o mașină; nu sufla unul o vorbă. Dacă ți se-oprea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
urgentă la Cotroceni.“ Ne-am strâns catrafusele și-am fugit să mâncăm undeva. România e singura țara unde poți să pleci când vrei de la serviciu și să nu te întrebe nimeni de sănătate. De-aia și vezi atâtea mașini pe bulevarde la toate orele. Eu aveam cursuri la facultate, Maria program până la patru, dar cui îi păsa? Bântuiam amândoi prin oraș, liberi, gata să aruncăm prejudecățile în aer și-o cremă de legume în stomac. Oamenii se-adăposteau în cârciumi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
continuă. Când gonea câte-o salvare, cu girofarul și sirena aprinse, nimeni n-o lăsa să treacă, iar dacă se întâmpla să prindă un culoar liber, țâșneau toți după ea: ziceau că sunt rude cu bolnavul. După ora unu, când bulevardele erau deja ocupate, toată lumea claxona; vineri, concertul începea de la douăsprezece. Am lăsat mașina în parcarea prezidențială sau, mă rog, puțin pe lângă ea. Bătrânul Opel Astra al lui taică-meu, prima serie, fără 16 valve, făcea figură de-automobil de epocă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în a doua și-a patra, alea cu soț. Lumina se aprindea încă de seara, de la șase, iar pe televizor te plimbai pe 39 de canale. La orice oră, puteai să cumperi opt feluri de pâine la magazin. Pe marile bulevarde, oriunde întorceai capul, vedeai coloane de X5, Cayenne și Touareg, din care coborau costume, parfumuri, tocuri de zece centimetri. Orașul se colorase, viața la fel. Nu mă interesa. Grijile crescuseră, ca igrasia pe-un perete curat. Fugisem în permanență de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
șoseaua de Mangalia.“ „Bavaru și Ciupină?“, s-a alarmat Maria. „Ăștia cine mai sunt?“ „Nu vrei să știi.“, s-a ferit Mihnea. „Poate te pune Robanu’ la curent cu ei.“ N-am pus-o. Am accelerat și-am ieșit pe bulevardul Tomis. Ploaia cădea din ce în ce mai tare, ca-n filmele anilor ’30. Bavaru & Ciupină suna teribil, ca un nume de cuplu de gangsteri sau de personaje celebre de roman: Bonnie & Clyde, Bouvard et Pecuchet, Felix și-Otilia. Până și decorul aluneca în tonuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să sari mai repede afară.“ „Mă bucur că mai e cineva care-a observat treaba asta.“, am murmurat, ferindu-mi privirea de Maria. Nu se bucura niciodată când o contraziceam. Am mai orbecăit puțin, după care-am ieșit în capătul bulevardului Tomis, lângă Tribunal. Pe-ocolite, dar sigur. Se profila și gara, șoseaua trecea chiar printre port și stația ei de taxiuri. „Știți povestea cu tribunalul...“, s-a avântat Mihnea. Vorbea tare, gesticula, se agita ca o clătită în tigaie. Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu ce se mănâncă femeile. Și nici ce trebuie să faci cu ele. Nu așa se procedează.“ „Da’ cum?“, m-am interesat. „Fără poezie, Robane. Liristul ăsta al tău freacă menta pe calculator, în timp ce pipița lui dă din coadă pe bulevarde.“ „Se zice liric,“, am observat, „nu lirist.“ „Mersi de coregrafie. Tot zdrențe e. N-are coloană vertebrală, o dă cotită după cum bate vântu’. 50% cinism, 50% lirism: rețeta perfectă a ratării. Mă decepționează.“ Mihnea a închis documentul. Sus, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am apropiat scaunele de masă. Se lăsase tăcerea, părea un moment istoric. Până cu două secunde în urmă, clasicii literaturii române trăiseră bine-mersi. Nimănui nu îi trecuse prin minte să se-atingă de vreunul din ei. Alecsandri avea statui și bulevarde prin toată Moldova (scria sub ele, cu litere de-alpaca, „Bardul de la Mircești“), Eminescu nu ajunsese la ruși (deși cineva plecase totuși cu creierul lui într-un borcan), Creangă fusese lăsat să se-odihnească (îi păstraseră stejarul la Borzești sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
că ai nimerit marți seara, la un cenaclu studențesc de pe Schitu Măgureanu. Dincolo de ușă, priveliștea cădea ca la teatru: scena, firul microfonului, cortina vișinie. Lipseau doar fețele congestionate de emoția lecturii. În perioada studenției, în sala umedă și lăbărțată din bulevardul Schitu Măgureanu, se strângeau o dată pe săptămână membrii cenaclurilor literare bucureștene. Mergeam cu Mihnea acolo, uneori și cu Cezar și Gino. La pauză, venea și Nicu Boboc, de la antrenament, cu mingea „Artex“ în pungă. Acțiunea avea un aer filantropic, inutil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
asurzitor, întreaga clădire se zguduia din temelii, ca la cutremur. În puținele momente de pauză, auzeai trilurile corale, extrase din zeci de laringe înfierbântate; lectura se pierdea, acoperită sinestezic. Senzația de prăbușire iminentă era întărită și de trecerea vagoanelor pe bulevard (pe vremea aia, Schitu Măgureanu plimba de sus până jos tramvaie), care făceau geamurile să zăngăne și podeaua să vibreze, cu tot cu scaune, scară și masa la care se citea. Gino părea în culmea fericirii. Când nu basculai din cauza trepidațiilor, te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu muzică păreau și ele foarte apreciate, acolo mai nimereai o față machiată și-un braț dezgolit, dar nu știai dacă de bărbat sau de femeie. Într-o dimineață, Doru (pe care îl găsiți astăzi la un service auto de pe Bulevardul Maria, puteți întreba la poartă de Doru-Vopsitoru’), mai golan decât noi toți, a adus o revistă străină, cu poze „adevărate“. Necruțător și distant, Doru avea la activ performanțe uluitoare și nenumărate, pe care singur ni le povestea, cu detașarea profesionistului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dintre locatari încuiau repede ușile blocurilor, cu câte șapte-opt câini înăuntru. După ce trecea pericolul, le dădeau iar drumul afară. Rareori se întâmpla să fie ridicat vreun animal, iar dacă respectivul (care dormise în timpul raziei sau ieșise singur la plimbare pe bulevard) lipsea după-amiaza la apel, se punea în mișcare artileria grea. Fundații cu nume suspecte („Cuțu-Cuțu“, „4 Ped“, „Căsuțe pentru toți“), supervizate de Blocatari și înzestrate cu-o armată de juriști care producea pe loc hotărârile judecătorești salvatoare, îl aduceau pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu ulițele boante și cubice expuse în petrolul felinarelor, s-ar fi vândut mai bine decât Casa Poporului, greoaie și compactă. „Scărița“ cu cincizeci și patru de trepte, care lega străzile Uranus și Izvor, ar fi interesat mai mult decât bulevardele comuniste trântite deasupra, cu nume de panduri și flăcăi. Iar dalele și luneta telescopică din fața Cercului Militar s-ar fi împachetat mai ușor decât asfaltul moale și catargele cu tricolorul și steagul Uniunii Europene. Cu puțină minte și-un dram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
spuneau încă Podul Mogoșoaiei), cu tot cu pivnițele cu vin ale regelui Carol I, fuseseră cedate generos, recuperate și-apoi pierdute din nou la o mână târzie în strada Vitejescu. Bunicu’ punea dezinvolt la bătaie tot ce n-avea: castele, biserici, monumente, bulevarde, pădurea Băneasa. Pe listă apăreau mai ales grădinile, se vedea că acolo se simte cel mai bine, ca într-o fotografie de epocă: Breslea, Barbălată, Cișmigiu, Giafer. Cine lipește pozele lui Nicolae Ionescu de cântecelele lui Anton Pann știe despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pornit binedispus cu metroul spre Universitate. Entuziasmul mi-a fost temperat pe drum de atmosfera sufocantă din vagoane; dar, despre asta, cred că am mai vorbit. Am evadat după două stații, direct la Teatrul Național, în noaptea săpată prin luminile bulevardelor. Caragiale creștea la locul lui, în peluză, iradiat de ierburi și buruieni. Acolo sfârșise, betonat în peluza pe care tinerii mâncau sandwichuri sau ascultau 2Pac. Măcar era întreg; la Cluj, țiganii îi topiseră pintenii lui Matei Corvin, iar la Obor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și albumelor alunecau de pe ziduri, desfăcându-se sub ochii curioși ai trecătorilor. Vagoneți încărcați cu mică literatură circulau pe trotuar, urcau în holul Literelor sau coteau spre pasajele Odeon sau Villa Cross, îndreptându-se, după unii, spre distribuitorii ambulanți de pe bulevarde, iar, după alții, către tunelele secrete ce duceau la pivnițele lui Scurtu. Mica literatură se deplasa cu viteză redusă prin toate colțurile orașului, oprind timpul și privirea în evantaie de culori și celuloză: Vaillant-urile, almanahurile „Scânteia“, vederile de epocă scrise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
locul de parcare. Nu întâlneai localnic care să nu fi auzit de „capre“; doar cine n-are mașină nu le-a folosit. Bucureștiul e invadat de mii de-asemenea obiecte misterioase. „Caprele“ noastre cresc oriunde e un loc liber. Pe bulevarde, le vezi înalte, vopsite în roșu cu alb, mimând aspectul regulamentar; de ele atârnă câte-o tăbliță, cu numele firmei balansându-se amenințător; cum intri pe străduțe, nu mai respectă nici o regulă. În locul barelor metalice, sudate cu grijă la unghiuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cerul spoit cu bere și-urină, rula-n premieră filmul Anului Nou. Avortonul care mă pocnise-mi arăta viitorul mai clar decât cel mai iscusit dintre astrologii posturilor TV: în rânjetul lui se scăldau toate neîmplinirile unei vieți de ratat. Bulevardul 1 Mai devenise un imens ring de box unde se-nfruntau mii de oameni, bărbați și femei lovind cu bâte și cuțite, zdrobindu-și oasele cu plumbi și potcoave ascunse-n mănuși, crăcănați peste mormanele de nămeți și scaune rupte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]