4,874 matches
-
demn de cei mai temuți torționari ai închisorilor comuniste. în zilele acestui congres, e bine să nu ieși din casă decât mânat de nevoi absolute. E bine să ocolești și privirile uniformelor indigo, ca și pe cele ale civililor prea calmi de pe marginea străzilor, care fumează așteptând să se întâmple ceva. E bine să-ți lași mașina în fața casei și să renunți la cozile de la benzinării. Să mănânci pâinea de alaltăieri, băgând-o în cuptor, până trece congresul. Al cui congres
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
de un alt milițian. Arțăgos și amenințător, a procedat exact la fel ca și colegul său. De data asta depășisem viteza legală exact cu 22 de kilometri față de cea admisă. Treaba a început să se îngroașe. Cât am putut de calmi, i-am cerut să ne dovedească afirmațiile sale. Și ne-am convins că este vorba de obișnuitele șicane ale miliției împotriva conducătorilor auto, procedeu necivilizat extins și la turiștii vest-germani. Milițianul ne-a replicat că nu este obligat să ne
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
poveste despre o fată care după ce a căzut la facultate intră În serviciu și se Încurcă cu șeful, dar acum povestirea mi se pare proastă și renunț cu multă ușurință la ea. Rămân nemișcat În pat, urmărind prin geam ninsoarea calmă, tristă și pură. Mă gândesc la cele două cărți ale mele, Încerc să le răsfoiesc, citesc la Întâmplare câteva pagini, dar rândurile se aștern străine În fața ochilor mei. Ele nu-mi aparțin, știu că altele sunt cărțile pe care visam
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și oricând, Își află În Întâlnirea o ilustrare originală și profundă. * Fragmentul reportericesc scris cu „mâna stângă”, din numărul aniversar al revistei 22, conectează stimulator cu vechea și noua proză livrată de inconfundabila „mână dreaptă” a Gabrielei Adameșteanu. Terifianta și calma descriere a spitalizării În România anului 2004 pare, ca În atâtea alte pagini de forță ale prozatoarei, caligrafiată, fără grabă, În amar și tandrețe, cu bisturiul pe piele. „Mă mișcam cu destulă greutate și aveam dureri. Ca să fac să mai
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
neautentica și, până la urmă, imposibila „eliberare” de sine la care aspira Emma. De altfel, „căderea” prin care se regenerează și poate se și Înalță Claudine nu rezultă dintr-o prelungită frustrare, ca În cazul Emma Bovary. Riscanta ieșire din prezentul calm al fericirii conjugale testează incertitudinea viitorului, prin reiterarea trecutului de care se considera, până ieri, definitiv și binefăcător apărată. Neliniștita incursiune În subteranele propriei feminități devine o lucidă reevaluare a peisajului interiorității („era cuprinsă de o stare de groază, brusc
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
legământului. Este una dintre „subtilitățile” nu totdeauna convingătoare ale eroinei lui Musil. Atât de diferită de „romantizanta” gândire banală a eroinei lui Flaubert, această viziune pare să aibă, totuși, tocmai prin exces de sofisticare, o nedorită (?) simetrie cu aceasta. În calma seară de iarnă când soțul confirmă că nu o poate Însoți În vizita la internatul unde Învăța fiica lui nelegitimă, Lilli, armonia căminului părea perfectă. Jaluzelele „ascundeau sclipirea camerei În care ceaiul curgea acum dintr-un ceainic argintiu satinat, lovindu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În societate.” Ba este, bietul de el! Este, a fost, cu siguranță, și a rămas. Un visător, susținător al libertății, ăsta este nenorocitul. Elogierea simbolului „revoluționar”, Întruchipat În sălbatica maladie „Înnoitoare” a rinoceritei? Inculparea anti-eroului Bérenger? Studenta răsturna, cu o calmă candoare, premisa dragă autorului și admiratorilor săi și lectorului rătăcit În acea toamnă și sală de curs americană. Renunța cu greu, trebuia să recunoască, la acest erou al ne-abdicării, al ne-renunțării, la omenescul ambiguităților sale. Vulnerabilitatea rătăciților o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
părea ridicolă, cum fusese mereu, dar și ipocrită. Deci? Să recunosc, public, că fusese, de fapt, o acțiune premeditată, persistentă, din start până la podiumul festiv? În plin asediu, impostorul nu Îndrăznea să apară gol În fața mulțimii. Aștepta o ambianță mai calmă. Între timp, au mai trecut câțiva ani. Cerul nu s-a Înseninat cu totul, dar amânarea nu se mai justifică. Nu mai sunt prea tânăr, amânările devin riscante. Mi-aș Îngădui, totuși, un ultim ocol. Nu o amânare, doar un
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
dacă nu cumva am și scris-o: „Acum, când zidurile Închisorii s-au prăbușit, În mijlocul zarvei și al ruinelor, răgușitul antisemitism post-Auschwitz este auzit din nou”. Imre Kertész arăta, la prima vedere, ca un gospodar maghiar, bonom, cordial, de o calmă și jovială convivialitate. Extrema seriozitate și acuitate, adâncimea, gravitatea și simplitatea „concentrată” a personalității sale au devenit evidente abia când ne-am desprins din grupul cu care luasem cina, pentru o scurtă plimbare În doi. Mi-a vorbit despre anii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
glumeț, de o generoasă deschidere spre interlocutor. Cel care a fost atât de timpuriu instruit În ravagiile urii și nu ar renunța nicicând la experiența care i-a marcat destinul s-a constituit, ca om și ca artist, cu o calmă Înțelepciune, distilând cu deliciu resemnarea, activându-i resursele de toleranță, amiabilitate, Înseninare. * În octombrie 2002, când s-a anunțat Premiul Nobel pentru literatură, mă aflam În plin semestru universitar la Bard College, acaparat de cele două cursuri, unul despre Fernando
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
el în ziua aceea de la București. L-am întâlnit în casa unui prieten comun din strada Voievodul Mihai. înlâuntru și pe scări era un du-te vino. Oamenii veneau pentru informații și plecau plini de emoții și nerăbdare. Comandantul era calm și stăpânit, așa cum l-am cunoscut totdeauna. Părea aproape rece, însă cu privlrile mai scânteietoare decât de obicei. Era îmbrăcat în uniformă de oflțer de artilerie și, din siguranța cu care da dispoziții, îl simțeam în elementul său. în momentul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și ne-a recunoscut, ne-a întrebat surprins: -Dar cu voi ce-i? Cum ați ajuns aici? I-am prezentat numaidecât primejdia în care se găsea. A făcut ochii mari, apoi, încrețindu-și fruntea ne-a spus cu un ton calm dar hotărât: -Mergeți înapoi la Rostock și țineți-i pe cei amestecați în complot până poimâine. Dați-i apoi pe mâna poliției germane și spuneți-le cum ați descoperit complotul. De cei de aici să nu aveți nici o grijă căci
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
distincție morală sau unii prin originea lor nobiliară: „Va să zică tu ești marele dușman al poporului!”. Nicolae Petrașcu s-a ridicat de pe scaun, în poziție oarecum de apărare, cu fața la inamic, privindu-l drept în ochi, și cu vocea sa fermă, dar calmă îi replică: „Eu nici nu știu cine ești dumneata și cine îți dă dreptul să mă acuzi pe mine că sunt dușman al poporului”. Teohari trece brusc de la poziția adoptată anterior, de mare senior, în fața unui prizonier, la aceea de gazdă, sub
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Nimic. Doar în mijlocul frunții se afla o cavitate mică, puțin cam aspră la pipăit. Am presupus că era urma lăsată de un corn. — Este craniul unui unicorn din oraș, nu? am întrebat. — Da. Visul vechi e pecetluit înăuntru, zise ea calmă. — Și ce fac cu visele citite? — Nimic. Treaba ta este doar să le citești. Îmi pare rău, dar nu prea înțeleg. Mi-e clar că de-acum încolo voi citi vise vechi, dar nu pricep ce am de făcut cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în viața mea o fată frumoasă și slabă mâncând în halul ăsta. Ca bucătar, nu puteam fi decât încântat, dar în același timp nu-mi puteam înfrânge dezgustul. — Întotdeauna mănânci așa de mult? am întrebat ușor stânjenit. — Da, răspunse ea calmă. — Și nu te-ngrași deloc? — Am stomacul dilatat. Nu pun pe mine indiferent cât de mult mănânc. — Cred că te costă cam mult mâncarea, nu? Adevărul e că îmi înfulecase și ce-mi pregătisem pentru a doua zi. — Enorm! Aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
oceanului. La baza copacilor se zăreau ciuperci de diverse forme și mărimi. Puteai face o boală de piele doar privindu-le. Cu toate acestea, m-am îndepărtat ușor de Zid și am pătruns în inima pădurii. O lume secretă și calmă. Ciudat de liniștită. Era lumea naturii profunde și proaspete în care nu pătrunde mâna omului. Mă simțeam tare bine. Nici vorbă de o zonă minată, plină de pericole, așa cum mă avertizase Colonelul. Mama Natură e divină. Copaci, plante, vietăți... toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sosiți mai devreme. M-am rătăcit eu prin oraș, bunicule. Am pierdut aproape o zi până am reușit să mă întâlnesc cu el. — Nu-i nimic. Nu mai contează, spuse Profesorul. Ce anume nu mai contează? am întrebat eu. — Fii calm și ai răbdare. Ajungem să discutăm și despre asta. Stai jos ca să te scap mai întâi de lipitoarea de pe gât. Să știi că o să cam lase urme dacă o smulgem. M-am așezat lângă Profesor și fata lângă mine. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
au dispărut și asistenții de peron. Nici pe peronul de pe partea cealaltă nu se zărea nimeni. — Să mergem! am zis. Încet, la pas. Dacă alergăm, devenim suspecți. — E în ordine! Am ieșit de după stâlp, am urcat scara de la capătul peronului, calmi și senini, de parcă zilnic procedam astfel. Am trecut și peste barieră. Câțiva pasageri din cei care se adunaseră deja pe peron ne-au privit ciudat. Probabil se întrebau ce era cu noi și de unde apărusem în halul acela. Nu arătam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mă despart de tine. Responsabilitatea îmi aparține în exclusivitate și trebuie să suport singur consecințele. Asta e lumea mea și numai a mea. Zidul mă împrejmuiește, râul curge prin mine, fumul mă arde. Umbra s-a ridicat și a privit calmă suprafața apei. A rămas nemișcată printre fulgii ce se prăvăleau asupra ei. Aveam senzația că i se destramă conturul și că dobândește treptat o formă nearticulată. Nici unul din noi n-a scos o vorbă multă vreme. Se vedeau doar aburii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Cu tari pereți de alb argint, / Fără ferestre necum prag”, este, la rându-i, „constructorul” unui edificiu care-și validează viabilitatea doar dacă are deschideri către cititor („Sunt și zidar de tari zidiri, / Umplute numai cu ieșiri!”). Sub expresia reținută, calmă, arareori exclamativă, proprie mai degrabă unui visător, se descoperă un însetat de noutate și un explorator de spații largi, de preferință marine, dar și montan-silvestre, un nostalgic care nu ignoră nici semnificațiile civilizatoare ale burgului, cu turnuri, ziduri, statui, mansarde
DASCALU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286694_a_288023]
-
tratate în versuri limpezi, armonioase, în descendența lui St. O. Iosif și Ion Pillat. Marcată de o anume naivitate, îndeosebi în ce privește tehnica lirică, într-un secol dominat de experiment și „tehnicisme” de tot felul, poezia conturează un univers al constantelor calme, în care neliniștile și temerile omului modern au dispărut cu desăvârșire: „Noi nu murim nicicând, nicicum./ Vorbim de moarte doar/ ca de un anotimp care ne-ntoarce/ cu fața spre amurgurile calme.” Partea cea mai însemnată a activității lui D.
DESLIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
tot felul, poezia conturează un univers al constantelor calme, în care neliniștile și temerile omului modern au dispărut cu desăvârșire: „Noi nu murim nicicând, nicicum./ Vorbim de moarte doar/ ca de un anotimp care ne-ntoarce/ cu fața spre amurgurile calme.” Partea cea mai însemnată a activității lui D. este însă aceea de traducător din literatura bulgară, iar osârdia lui pentru transpunerea literaturii bulgare în limba română a fost răsplătită de statul bulgar cu Ordinul „Kiril și Metodie” (1966). SCRIERI: Cântece
DESLIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
să cerem iertare / iertare iertare / trupului nostru / umbrelor noastre / de dincolo / dincolo dincolo / o, ce este dincolo?” (Preludiu). Melancolia poetului în fața curgerii ireversibile a lucrurilor (Odată cu timpul și apa) este una teatrală, livrescă, provenită din „singurătatea și tristețea profundă / și calmă a numerelor”. Spirit cartezian bântuit de neliniști abstracte, autorul își potolește setea bând din „spaima exactă și deplină a lucidității”, de unde apariția unor viziuni terifiante, trimițând la tema romantică a poetului damnat: „și sufletul meu a văzut îngerii / sunând dintr-
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
dezaxat, sanguinar, fiecare încearcă zadarnic să-și găsească liniștea. Prevestirile, amenințările se transformă cu repeziciune în fapte, tulburând ordinea firească a vieții. Ștefăniță însuși, ticluitor și înfăptuitor al unor răzbunări sângeroase, este ros de neliniște, încordat uneori paroxistic, în pofida aerului calm, sfruntător. Astfel, sursa dramaticului se află, de data aceasta, în mișcarea tulbure a interiorității, în frământările sufletești și, concomitent, în întâmplările aduse drept consecință în scenă. Acțiunea se precipită, schimbul de replici e iute, aspru, tăios. Doar câteva personaje mai
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
Feeric, sub presiune, mugitor, / Cu ochi de căpitan țintind lunetă. // Ci eu aici elipse noi încerc / Tot mai rotit, mai iute, mai în cerc / Și simt un miez de suflet cum regretă” (Pe malul Styxului, II); „În ochi adânci incendii calme joc, / Desculț, ațâț pământul să se zbată, / Șopârle scumpe dorm ca-ntr-un ghioc / Alături de opinca-mi despicată. // Opritu-m-am din drum, aci, la mal, / Cu ce-am agonisit: căruță, cal; De piatră-s turmele răsfrânte-n spate // Și scormon bucuros
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]