6,287 matches
-
s-o trimit pe fâșneața asta împreună cu tine la întâlnirea asta. Dacă tipul nu se îndrăgostește de produsul nostru, poate că se va îndrăgosti de Brenda”. 3. „Același mesaj este repetat atât de des, încât începe să-mi pară un chin. Am înțeles mesajul. De ce trebuie să îmi fie repetat de nenumărate ori?” A da peste nas cu același mesaj îi face pe unii să își piardă rapid răbdarea și sentimentul de auto-respect. Angajații nu trebuie supuși aceluiași tip de dresaj
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
de propuneri ne rămăsese doar televizorul... Cu cât se apropia miezul nopții, cu atât nevoia de hrană devenea mai presantă și mai sonoră. Eu aspiram la o nouă repriză de tandrețe, dar mațele noastre chiorăiau la unison și își împleteau chinul într-un duet sfâșietor, așa că numărul unu mi-a tot respins avansurile. Întâi delicat, în cele din urmă tranșant: a zis că nu se poate concentra. Dar nici nu dădea semne că s-ar clinti din casă măcar până la colț
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
strânsese lumea ca la urs și oamenii începuseră să vocifereze. M-au și certat câțiva gură-cască atunci când am răsturnat punga și i-am stropit pe picioare... Dacă vă puteți imagina, stupidul de vânzător îmi dăduse peștii cu tot cu apă... Trec peste chinul de a curăța vietățile minuscule exact după indicațiile manualului Piscicultura pentru toți, Anexa II - „Preparate din pește“, ori de a găti ciorba după o carte de bucate foarte veche... Cel mai rău a fost când a ajuns acasă. A adulmecat
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
aș zice că m-a iertat pe loc. 7. ultimii pași în bucătărie (x y z)tc "7. ultimii pași în bucătărie (x y z)" Ne-am chinuit să facem piața, ne-am luptat cu sacoșele pline, am trecut prin chinurile iadului ca să gătim ceva și am ajuns într-un moment în care nu ne-ar strica un pic de odihnă. Din păcate, dragă extraterestră, îți dau acum o veste proastă. Asta-i viața, când te-ai angajat pe drumul gospodăriei
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
a luptat până s-o încapă din nou hainele. Nu-mi răspunde nici acum la salut, încă mă consideră vinovată pentru că de la mine l-a moștenit pe numărul patru. 8. am învins!tc "8. am învins!" Am trecut prin toate chinurile iadului, dar cred că a meritat: ajunse în acest stadiu al pregătirii, ne putem declara gata să intrăm în bucătărie, să gătim ceva bun (nu neapărat din prima încercare) și să ieșim de acolo vii și nevătămate, fără să lăsăm
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
să rămân pe aici, întocmindu-mi soarta mea de haimana din dureri și călătorii și pierzând incurabil toate legăturile prin care mă credeam atașat românilor. Nimeni din cunoscuții mei nu bănuiește ce dramă mă împinge spre existența de nomad, cât chin ascunde strechea de care sunt mândru că sunt lovit. De un an și jumătate am călătorit șase luni, pe țărmuri de mări și pe creste de munți. Nu atât curiozitatea de a vedea, de a ști, de a descoperi, cât
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că „tot ce avem noi mai bun sunt evreii și grecii. Băștinașii n-au clasă. Sunt țărani în sensul cel rău al cuvântului” (24 mai 1969 Ă 118). Oricum, complexul compatrioților revine obsedant: „Sunt iarăși invadat de compatrioți. E un chin să vorbești de dimineață până seara în limba noastră” (12 septembrie 1970Ă 147). Pare la un moment dat singurul motiv de mâhnire: „Aici e vară de aproape o lună. Un singur nor: compatrioții” (11 mai 1971 Ă 163). Treptat, fuga
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dar senzația nimicului meu mă umflă de orgoliu” (I, 21). Așa încât, angoasa generată de sentimentul nimicului trăit în fața oglinzii se transformă într-o re-fundamentare a egoului; sinele se hrănește din cunoașterea caracterului său iluzoriu. Un orgoliu peste care se așază chinul neputinței de a se elibera topindu-se în nimic: „Totul e nimic, desigur; dar noi înșine nu putem fi nimic pentru noi; nu ne putem include în nimicnicia universală. Eul supraviețuiește propriilor sale certitudini, eul se încăpățânează” (I, 361). Poate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că nu știu cât de puțin sunt. Blestem sau privilegiu, eu am simțit întotdeauna, până la delir, propria-mi irealitate, și-a tuturor” (I, 90). Și are dreptate Cioran să spună blestem sau privilegiu, deși mai bine ar fi spus blestem și privilegiu. Chinul propriei absențe (să ne amintim de șocul trăit în fața oglinzii) devine singura motivație a supraviețuirii: „Dacă nu am comis un gest ireparabil, o datorez obsesiei deșertăciunii universale. Căci n-am învins mânia și mai ales urmările ei decât cu ajutorul salvator
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la o celebritate cosmică, aș vrea să fiu cunoscut de tot ce trăiește, de-o musculiță, de o larvă” (idem). Chiar când crede că a cucerit Indiferența, Cioran constată că nu se poate elibera tocmai de rădăcinile acestei neîncrederi: „Iarăși chinurile îndoielii de sine, își spune. De ce? De unde pot să vină? La ce bun să mă îndoiesc de mine câtă vreme, în principiu, m-am exclus din sfera actelor, deci din sfera valorilor și a ierarhiei lor?” (III, 66). Altundeva: „Mă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înainte de orice altceva, trup. Pentru că ființa i se reduce la trup. Că uneori se consideră mai degrabă apropiat misticilor? Nu ne va interesa aici faptul că la un moment dat Cioran se declară „ros de concupiscență”, nici că invocă „ispitele”, „chinurile simțurilor” (I, 38). Nu aceste date care l-ar apropia, crede el, de mistici ne preocupă. De altfel, există prea puține date în acest sens. Să le fi mascat Cioran atât de bine?! În alt loc, declara că îi plac
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
au venit mai târziu, ca să o susțină. Orice nu este mai întâi un nu al sângelui” (I, 74). În fine, privind în urmă ca și cum ar fi altul, Cioran spune: „Sigur, am suferit mult din cauza diferitelor beteșuguri, dar motivul principal al chinurilor mele a ținut de ființă, de ființa în sine, de simplul fapt de a exista, și de aceea pentru mine nu există ușurare” (III, 35). Dar ființa lui Cioran e adesea chiar propriul trup, acest trup măcinat de beteșuguri. Este
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înapoi negreșit. Boala de a te întâlni mereu cu tine însuți, boala identității Ă nimeni n-o cunoaște ca mine” (I, 99). Cum vindecarea nu este posibilă, Cioran știe că, încercând să se vindece, nu face decât să-și amplifice chinul: „Pentru boala mea nu există leac pe pământ, doar otrăvuri care s-o facă mai virulentă și mai chinuitoare” (I, 76). Or, o repetăm, ce s-ar face Cioran de n-ar mai fi bolnav? „Dacă izvoarele violenței și tristeții
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ar fi trebui să spună: Cum să-mi aparțin mie însumi? Sau: Cum e cu putință sinele? Altundeva: „Nu pot să-mi iert că am pus la inimă prea tare nenorocirile țării mele. Oricum nu puteam face nimic pentru ea. Chinuri zadarnice, care m-au istovit și din care nu m-am ales cu nimic, afară de faptul că m-au înăcrit și mai mult” (III, 340). În fine, să vedem alte „defecte” ale românilor: „Discuție cu un tânăr din țara mea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în tramvai, dau un leu pentru bilet, taxatoarea îmi dă biletul și un rest tot de un leu. Am plecat de lîngă ea, m-am uitat în palmă și mi-am dat seama de greșeala ei. Și a început următorul chin: să-i dau leul înapoi sau să nu i-l dau! Dacă nu i-l dădeam, însemna că mă bucuram de un amărît de leu și eram incorect. Dacă i-l dădeam, însemna că vreau să cîștig sentimentul corectitudinii cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Că dacă rămîi în situația asta, împins și tras și dintr-o parte și din cealaltă, nu cred că ții mult la tăvăleală. Trebuie să ai grijă de tine. Și la urma urmelor, uite zău, nu știu dacă merită tot chinul ăsta. Ascultă-mă pe mine, nimeni nu merită să fie iubit pînă la chin, pînă la sacrificiu. El 1: Dar poate că eu merit să iubesc pînă la chin, pînă la sacrificiu. El n: Nu-i vorba de tine, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
din cealaltă, nu cred că ții mult la tăvăleală. Trebuie să ai grijă de tine. Și la urma urmelor, uite zău, nu știu dacă merită tot chinul ăsta. Ascultă-mă pe mine, nimeni nu merită să fie iubit pînă la chin, pînă la sacrificiu. El 1: Dar poate că eu merit să iubesc pînă la chin, pînă la sacrificiu. El n: Nu-i vorba de tine, ci de ea. Și-ți spun că nu merită nici ea. El 1: De unde știi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Și la urma urmelor, uite zău, nu știu dacă merită tot chinul ăsta. Ascultă-mă pe mine, nimeni nu merită să fie iubit pînă la chin, pînă la sacrificiu. El 1: Dar poate că eu merit să iubesc pînă la chin, pînă la sacrificiu. El n: Nu-i vorba de tine, ci de ea. Și-ți spun că nu merită nici ea. El 1: De unde știi? El n: Ai putea crede că știu, așa, în general, dar află că știu și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dai seama că iubirea asta a ta face numai rău, și nevesti-ti și chiar și fetei ăleia! Vrei să-ți demonstrez pe hîrtie că e așa cum spun? El 1: Nu-i adevărat. E adevărat că pe hîrtie situația noastră e chin, hărțuială, suferință... Dar oare nu tocmai astea îi dau omului sentimentul că e viu, că e autentic? Față de nimic, e bun chiar și răul. Decît apatia, mai bine suferința. El n: Mă ții aici, în stradă, cu discursuri și-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Decît apatia, mai bine suferința. El n: Mă ții aici, în stradă, cu discursuri și-mi ticluiești mie filosofia și ideologia suferinței. Păi, după tine, idealul omenirii ar fi să trăiască și să lupte pentru a-și cîștiga dreptul la chin..., pentru a atinge cel mai dezvoltat nivel de suferință...! Păi nu-ți dai seama! "Popoare, înainte către societatea cu cea mai multă durere pe cap de locuitor!" El 1: Vulgarizezi. El n: Ba deloc. Pentru că dacă pe hîrtie ești fericit
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
intră Mona) Octav: (abia stăpînindu-și emoția) Îmi pare bine că ai venit...! Mona: (intimidată de tandrețea lui Octav) Ei...! (lunecînd) Dar văd că te-ai lansat tare! Octav:...Cu ce vă servim? Avem de toate... insomnii rebele... haz de necaz... chinuri răsuflate... sentimente la preț redus... Prețuri convenabile! Mona: Da ce-i aicea, dragă, bazar de sentimente uzate?! Octav: Adevărul e că ne-am lărgit profilul... Vrem ca aici să funcționeze un... cavou cultural... turistic... spiritual... Mona: Interesant! Și chiloțeii ăia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de birou) Numai că azi nu e marți, zevzecule, și dacă nu-i marți ce poate să fie...?! Miercuri, nu? Da uite că nu-i nici marți, și nici miercuri... (revelație) Dumnezeule!, e luni! Ziua mea liberă, ziua mea de chin... ziua... seara mea... muiată-n zeamă de trecut..., seara mea... ornată cu amintiri..., trecutul meu mîncat de prezent... (sonerie ușă) Da iar nu-i dau drumu'! (evident, faptele contrazic vorbele, adică aranjează masa pentru primire saleuri, fursecuri, sticla de sus
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
aceea necontenit fierbe și nu mai are stare pentru că-i matca tuturor apelor, într-însa se varsă toate mările, toate apele" sau "Apa Sâmbetei e în iad; se zice: "Duce-te-ai pe Apa Sâmbetei!" Când îi dorești cuiva un chin mare, îl trimiți la un amar, la o pedeapsă. La capătul lumei e întuneric și este o apă, ea merge în iad." 137 Având putere soteriologică, apa este o modalitate de cunoaștere care înlesnește "trecerea" la înțelesurile ultime ale existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pâine și cu sare spre o pădure sau spre un arbore, zicând: "Bună vremea, pădure! / Dumneata ai fete / Și eu am feciori / Hai, ne-om încuscri / Și ne-om nemuri. / Ia de la feciorul meu / Plânsorile / Strânsorile / Întinsorile / Durerile / Și toate chinurile / Și neodihna / Și dă odihna / Și creșterea / Copacilor tăi / Feciorului meu!"74 Dacă noul-născut plânge prea mult, atunci se spune că-i "luat de lună" (în Macedonia, dar și în Bucovina, mama copilului se împrietenește cu luna, pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de fag / Să nu mai fii tot pribeag."288 Învestit cu puteri magice, având darul de a lega sau de a dezlega norocul, cucul își asumă propria soartă, de veșnic călător solitar: "Săracul cucul bătrân, / Și-a lăsat puii de chin / Ș-a fugit la Rusalim. Ș-a găsit o păsărea / Ș-a zis că i-a hrăni ea, / Cu spicuri de pe ogoare, / Cu apă de la izvoare. / S-a întors cucu-ntr-o vreme, / Săracii, puiuții nenii! / Cum trăiți în câmp
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]