KorAP: Find »[drukola/base=chinui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...178 179 180 ...292 >

7,296 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

jacuzzi-ul de-afară sau de vremea superbă. Kitty o vedea frământându-se În șezlong, Încercând să găsească o cale de a-l aduce pe Charlie În discuție. Artista Îndreptă conversația ca pe o mică navă printre recifuri de coral, chinuindu-se cu disperare s-o ducă În portul dorit, care era acum sub embargo strict: Charlie. Dar de câte ori era gata să-i pronunțe numele, Kitty devenea rece și schimba subiectul. Desert Rose abordă altă strategie, invitând-o pe Kitty să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
În stare să aibă o relație, fie tocmai intraseră Într-o relație „super“ care avea să se evapore curând, unul dintre parteneri descoperind invariabil la celălalt câte un secret exploziv și tenebros. — Aproape niciodată. Din an În paște mă mai chinui, Încerc, dar nu pot să merg până la capăt, lipsa oricărei urme de pasiune mă face să râd. Mă mir că mă mai suportă, mărturisi Într-un acces de sinceritate. Dar, Într-un fel, lipsa asta de pasiune e confortabilă. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
New York, „prieten vechi“ putea să Însemne o grămadă de lucruri: cineva cu care n-o să te culci niciodată sau cineva cu care te-ai culcat cu foarte mult timp În urmă, dar a fost atât de groaznic Încât Încă te chinui să uiți sau cineva pe care-l detești și cu care te tot Întâlnești prin baruri sau pe la petreceri sau chiar cineva Întâlnit cu numai o săptămână În urmă. Deci nu vrei să ieși cu el? De ce-aș vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
o Întâlnire cu o doamnă Însărcinată. — O doamnă Însărcinată? Întrebă Kitty neîncrezătoare. Era ciudat ce puteau inventa oamenii, doar ca să nu fie singuri În Ziua V. — E foarte, foarte drăguță... zise el, cam fără entuziasm. — O, Spencer, cât ne mai chinuim... Știu... oftă el. Închise. Telefonul sună din nou. Era Sam, prietenul ei dramaturg. — Bună, Kitty. Nu ne-am mai auzit de mult. Un Sf. Valentin fericit! — Și ție, Sam, răspunse destul de rece. — Cum te-ai distrat În călătorie? Întrebă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
În seara aia... — Te-am invitat la cină, dar ai zis că nu-ți place să iei cina În oraș. Ai spus că-ți place să mergi la spectacole. Mi-a plăcut lucrul ăsta. Păreai diferită. — Da, de ce să te chinui trei ore pe bandă a doua zi ca să arzi caloriile de la o cină? Spectacolele sunt distractive și nu au calorii. Dar ai o slăbiciune pentru bărbați, nu? Întrebă el precaut. — Am nevoie de unul pe seară. Acum sufăr din dragoste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
caloriile de la o cină? Spectacolele sunt distractive și nu au calorii. Dar ai o slăbiciune pentru bărbați, nu? Întrebă el precaut. — Am nevoie de unul pe seară. Acum sufăr din dragoste, deci sunt deosebit de vulnerabilă. Probabil că dacă s-ar chinui puțin, un bărbat m-ar putea băga În pat Înainte de unsprezece noaptea. Bill Blitz Înghiți În sec. Doamne, se gândi ea, unde dispăruse tot creierul? — Glumesc, Bill. Nu fac altceva decât să scriu, trăiesc ca o pustnică. Ies doar când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
și se privi În ochii negri, Își văzu rimelul ușor Întins din cauza dansului și rochia de mătase puțin strâmbată. Dimineață Kitty Îi mulțumi partenerului ei pentru noaptea minunată și Îl sărută distant pe obraz. Bill Blitz plecă furios că se chinuise În zadar. Cum vrei, tu ai de pierdut, nu-ți poți da seama ce partidă bună sunt pentru că ești Îndrăgostită de-un nerod. Însă nu numai dragostea era oarbă, ci și justiția- după cum avea să afle Desert Rose. 22 Ultimul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Cum adică? Sistemul de Încălzire făcu un zgomot incredibil. — Asta e bestia mea producătoare de căldură. Toate casele de cărămidă au sisteme de Încălzire proaste. Mă trezește noaptea, mă așez pe scaun și mă holbez pe fereastră la Ellis Island chinuindu-mă să adorm la loc. Kitty luă o gură de ceai. Puse ceașca pe o măsuță mică de lemn și observă o cutie de Prozac. O deschise, era aproape goală. — De când iei Prozac? — Aaa... de vreo zece ani, cam de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

rost să dea de lucru limbii pentru atât de puțin, nu-și pierdu vremea s-o întrebe Așadar, Marta a trebuit să-i comunice ceea ce era evident, Va vorbi cu șeful departamentului, nici ea n-ar fi trebuit să se chinuie să vorbească, două priviri erau de ajuns. Așa e viața, e plină de cuvinte fără rost, sau care au avut rost, dar nu mai au, oricare pe care-l pronunțăm ia locul altuia mai merituos, nu prin el însuși, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
lovitura primită, dar stăpânul nu, stăpânul va uita mâine sau peste o oră, dar deocamdată nu poate, în asemenea cazuri memoria e ca atingerea instantanee a soarelui pe retină care lasă o arsură la suprafață, rană ușoară, neînsemnată, dar care chinuie cât durează, mai bine să cheme câinele, să-i spună, Găsit, vino încoace, și Găsit va veni, vine mereu, linge mâna care-l mângâie pentru că așa sărută câinii, curând arsura dispare, vederea se normalizează, de parcă nimic nu s-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
mai greu de suportat în meseriile lutului. Ca un fochist al vechilor locomotive cu aburi, care-și petrecea tot timpul aruncând lopeți de cărbune în gura cazanului, olarul, cel puțin acest Cipriano Algor, care nu poate plăti un ajutor, se chinuie ceasuri întregi să introducă arhaicul combustibil în cuptor, crengi pe care focul le cuprinde și le devorează într-o clipă, crengi pe care flacără le mușcă și le linge încetul cu încetul până la tăciune, cel mai bine e când îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
cu o bunăvoință demnă de mulțumiri, i-a alungat de la sine, adică, cei cu pielea neagră, albă și galbenă, au prosperat ca număr, s-au multiplicat, acoperă tot globul pământesc, în timp ce oamenii cu pielea roșie, cei pentru care s-a chinuit atât și pentru care a suferit o mare de dureri și de temeri, sunt, în zilele noastre, neputincioasele dovezi ale modului cum un triumf se poate transforma, după un timp, în preludiul înșelător al unei înfrângeri. A patra și ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
obosit, spuse ea, Destul, da, m-am dezobișnuit de efort, de aceea mi-e mai greu, spuse el. Ideea de a face statuetele a fost a mea, Știu foarte bine, A fost a mea, dar în ultimele zile m-a chinuit un soi de remușcare, tot timpul mă întreb dacă a meritat să ne apucăm să fabricăm păpuși, dacă n-o fi totul jalnic de inutil, În acest moment, cel mai important lucru pentru tatăl tău este munca pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
a spus că ne va povesti totul, când se va întoarce din tură, Foarte bine, dar mie nu-mi ajunge o descriere, trebuie să văd cu propriii mei ochi, Dacă e așa, du-te, du-te, și nu mă mai chinui, spuse Marta, izbucnind în plâns. Tatăl se apropie de ea, o luă de umeri, o îmbrățișă, Te rog, nu plânge, cel mai rău, știi, e că nu mai suntem aceiași de când ne-am mutat aici. Îi dădu o sărutare, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

să mă răzbun. M-am furișat noaptea sub scara camerei de serviciu cu o pisică în brațe, iar când tata s-a strecurat în cămăruța unde dormea Luchi, am strâns pisica de coadă, silind-o să miaune. M-am apropiat, chinuind biata pisică și chiar am zgâriat cu labele ei ușa, până ce am auzit, înlăuntru, pași; atunci am fugit și m-am ascuns sub scară, așteptând să se închidă ușa ca să revin. Nu făceam asta ca s-o răzbun pe mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
că relația mea cu arta nu putea fi alta, în mod normal, decât una neplăcută, de curtezan respins. Am încercat să mă mai mint o vreme, dar înclinația spre lene mi-a venit într-ajutor. Ce rost avea să mă chinuiesc inutil cu mulaje, schițe și studii dacă n-aveam nici o șansă? Cam așa gândeam pe la sfârșitul primului an de școală. Și, din acel moment, școala mi-a devenit chiar dragă; se potrivea de minune cu indolența mea și cu plăcerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
părea absurd să mă justific pentru ceva ce nu făcusem. Când am văzut că lucrurile luau o întorsătură amenințătoare și m-am speriat puțin, m-am hotărât să-i scriu tatei. Era singurul om la care puteam apela. M-am chinuit două nopți să compun o scrisoare în care să nu mă umilesc prea mult. I-am descris pe larg ce se întâmplase, fără să mă cruț și fără să-l cruț nici pe el, întrucât datorită lui, îi reaminteam asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul sprijinit de masă, m-am chinuit toată noaptea încercând în zadar să adorm. De aceea, a doua zi m-am grăbit să zic „da” când portarul m-a întrebat: „ai priceput cum se ajunge la administrație?” și am pornit-o pe coridoare, grăbit să rezolv cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
poftit să stau și eu și, zâmbind tot timpul, m-a întrebat: — Fumați, domnule sculptor? Dintr-o cutie veche de bomboane mi-a întins o țigară, anunțându-mă că el se lăsase de fumat din pricina acceselor de tuse care îl chinuiau uneori noaptea. — Mai e și praful de aici, îmi zise cu ochii la hârțoagele care tapisau pereții. Și ridică din umeri pentru a mă lămuri că n-avea ce face, trebuia să suporte praful din hârtii ca pe o fatalitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
că Tuberculosul care bolea cam toată vremea, iar noaptea tușea aproape continuu, împiedicându-i pe ceilalți să doarmă, arăta din ce în ce mai prăpădit și mai stins. „Săracul, scuipă sânge, zicea câte unul, mai bine să-l ia Dumnezeu, să nu se mai chinuie atât”. Nici măcar lui Siminel, care se ferea cu grijă să răcească, nu-i era frică de moarte. Îmi zisese într-o zi: „Nu, domnule, eu nu mă tem. Vină când va dori. Ușa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și, în plus, să fac și figurație în film. Avionul zbura peste păduri necunoscute când, deodată, se auzi un horcăit suspect la motor. Pilotul înjură groaznic văzând că aparatul pierdea din viteză și din înălțime, în ciuda faptului că el se chinuia din toate puterile să-l redreseze. Între timp se făcuse noapte. Toți priveam îngroziți cum pata neagră de jos se apropia amenințător. Așteptam din moment în moment să ne zdrobim de ceva. Câteva hurducături violente ne-au anunțat că aparatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
noastră. Era într-o stare de mare agitație. Fiindcă n-a nimerit nici una, s-a trântit la pământ și a început să plângă în hohote. Naturalista îl privea înțelegătoare, însă pilotul l-a înjurat. A doua zi, în vreme ce pilotul se chinuia să repare aparatul de radio-emisie, am pornit prin pădure, crezând că voi da peste o urmă omenească. Nu mersesem prea mult, când m-a înțepat ceva la picior, o muscă mare, de culoarea cobaltului. N-am dat importanță acestei înțepături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Apoi se trezi cocoțat în postul de director de închisoare, unde s-a hotărât să se răzbune pentru toți anii în care trebuise să îndure viața printre flori. Cu o șiretenie diabolică născocea tot felul de metode pentru a-i chinui pe deținuți. Îi plăcea în special să-i fie aduși deținuți tineri vârâți în saci bine legați, pe care îi bătea cu bățul, fără martori, până obosea. Îl distra să vadă cum cei din saci se zbăteau pe podea, încercau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
trăgând de ele ca să i le despartă, Nelson o ținea de mâini, iar Filip și-a dat jos ismenele, rămânând cu halatul pe el, și s-a vârât între picioarele Laurei. Parcă era un vierme, domnule sculptor, zău așa. Se chinuia, transpira, se înroșea, fără să reușească să-i facă nimic. Dominic l-a înhățat atunci de halat și l-a dat la o parte, zicându-i: «Hai, ține-o tu de picioare, că se zbate ca o iapă. Lasă-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
se făcea de rușine în fața celorlalți s-a înfuriat, a devenit violent și a lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: «Mă, nenorociților, dacă nu puteți lăsați fata în pace, n-o mai chinuiți». Dar îmi era frică. Erau atât de întărâtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și nici nu se hotărau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]