10,108 matches
-
intrarea în culoarul care ducea spre dormitorul lui Mitsuhide, Toshimitsu stinse lumânarea. Dintr-o privire, îl invită pe Mitsuharu să intre și deschise ușa masivă. Imediat ce Mitsuharu intră, Toshimitsu închise ușa în urma lui. Doar din cea mai îndepărtată cameră de pe coridor - dormitorul lui Mitsuhide - se strecura lumina slabă a unei lămpi. Când Mitsuharu privi în încăpere, nu văzu nici slujitori și nici paji. Mitsuhide era singur, îmbrăcat într-o kimono de vară din voal alb, cu sabia lungă lângă el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
baie, Nobunaga își turnă apă pe trup. O singură floare albă, pe o viță, se arăta prin grilajul de bambus al unei ferestre tăiate sus, în perete. După ce părul îi fu aranjat și îmbrăcă haine curate, Nobunaga se înapoie prin coridorul podit. Ranmaru se apropie și anunță că Sotan și Soshitsu din Hakata îl așteptau în camera ceaiului. — Sunt aici dinainte de a se fi întunecat și amândoi au măturat cărarea de la intrare până la ceainărie și au lustruit cu mâinile lor veranda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a templului. După un timp, un slujitor anunță că sosise o depeșă din provinciile apusene. Profitând de ocazie, Nobutada se ridică, iar Soshitsu ceru și el permisiunea de a pleca. Atunci se sculă și Nobunaga, pentru a-i conduce până la coridorul cu punte. — Somn ușor, îi ură Nobutada, întorcându-se, încă o dată, pe culoar pentru a-și privi tatăl. Nagato și fiul său stăteau lângă Nobunaga, cu felinare în mâini. Sălile din incinta Templului Honno se cufundau într-un întuneric negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
provinciilor de la apus și asupra insulei Kyushu nu era de ajuns pentru a umple o întreagă viață de om. „E dimineață,“ murmură Nobunaga în sinea lui și se ridică, ieșind din dormitor. Ușa masivă de cedru, care se deschidea spre coridor, fusese lucrată rafinat, astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră un zgomot din direcția coridorului de miazănoapte. Părea al unui oblon de fereastră care se deschidea repede. Crezând că era Nobunaga, se opriră, privind spre dormitorul întunecat. Singura persoană din cameră, însă, era o femeie îmbrăcată într-un kimono subțire, cu modele mari, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu ne stea pe cap. Zgomotele ușilor și ale paravanelor lovite cu piciorul se auzeau de peste tot, iar urletele femeilor întețeau atmosfera tensionată de sub acoperișul de țigle care se zgâlțâia. Femeile alergau în dezordine, dintr-o cameră în alta, străbătând coridoarele și sărind peste balustrade. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete. Dar gloanțele și săgețile zburau peste tot - prin obloane, printre coloane, peste balustrade. Nobunaga ieșise deja într-un colț al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
destrămă, iar arcul fu gata să se rupă. — Săgeți! Nu mai am săgeți! Mai aduceți-mi! Continuând să strige în urma sa, Nobunaga începu să ridice și să tragă chiar și săgețile inamice care nu-l nimeriseră și care căzuseră pe coridor. Chiar atunci, o femeie cu o banderolă roșie pe cap și o mânecă a kimonoului ridicată elegant aduse un braț de săgeți și ridică una spre mâna lui. Nobunaga coborî privirea spre ea. — Ano? Ajunge cât ai făcut. Acum încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ici și colo, în grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe salcâm dimineața și seara. Pajii și vasalii personali se postară în jurul lui Nobunaga, pe coridoarele laterale și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe salcâm dimineața și seara. Pajii și vasalii personali se postară în jurul lui Nobunaga, pe coridoarele laterale și din spate, în poziție protectoare, cu săbiile aruncând flăcări născute din deznădejde. N-aveau să lase inamicul să se apropie. Frații Mori erau printre ei. Câțiva dintre acei oameni care refuzaseră să-și părăsească stăpânul până la capăt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Unitatea de gardă a templului exterior își făcuse din templul principal câmp de luptă și purta acum o luptă crâncenă și sângeroasă pentru a împiedica inamicul să se apropie de curte. Dar, întrucât forțele dușmane păreau gata să cucerească intrarea coridorului cu pod care ducea în curte, toată garda, care consta din mai puțin de douăzeci de oameni, formă un singur pluton și se repezi spre interior. Astfel, războinicii clanului Akechi care se urcaseră pe pod ajunseră blocați din ambele părți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un luptător al clanului Akechi își încordă micul arc în umbra unui brad negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fuseseră aruncate în hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp în flăcări. Dar în micile cămăruțe și alcovuri era întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, coridoarele nici măcar nu se puteau distinge. Ranmaru, care stătea rezemat greoi de ușa din lemn de cedru a camerei pe care o păzea, se îndreptă încet. Cu o lance plină de sânge în mână, privi la stânga, apoi la dreapta. Auzind pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
câmpul de luptă, în ultima vreme n-am mai avut parte deloc de plăcerea asta. Ei, acum îmi iau rămas bun, dar voi rămâneți cât de mult doriți. Hideyoshi fu primul care plecă de la banchet. În timp ce ieșea și pornea pe coridorul lung, nimeni nu se ridică să-l oprească. Dimpotrivă, ceilalți seniori găseau mai înțelept din partea lui că plecase și erau ușurați de senzația de pericol intens pe care o simțiseră. Deodată, din camera de lângă ușă, unde erau postați, ieșiră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dat vreun răspuns? întrebă el, privindu-l buimac pe Katsuie. — N-am nici un răspuns de dat! Nici un răspuns! Spune-i lui Hideyoshi doar că ne vedem când ne-întâlnim. Cu această remarcă de despărțire, Katsuie se întoarse și porni pe coridorul îngust, spre citadela interioară. Kumohachi o luă și el pe coridor. Cu o mână proptită în șold, se întoarse spre silueta lui Katsuie, care se îndepărta. Chicotind în sinea lui, porni, în sfârșit, spre poarta castelului. Celebrarea numirii lui Samboshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am nici un răspuns de dat! Nici un răspuns! Spune-i lui Hideyoshi doar că ne vedem când ne-întâlnim. Cu această remarcă de despărțire, Katsuie se întoarse și porni pe coridorul îngust, spre citadela interioară. Kumohachi o luă și el pe coridor. Cu o mână proptită în șold, se întoarse spre silueta lui Katsuie, care se îndepărta. Chicotind în sinea lui, porni, în sfârșit, spre poarta castelului. Celebrarea numirii lui Samboshi ca moștenitor luă sfârșit în aceeași zi și începu un ospăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stea închise în apartamentele lor. Cea mai mare, Chacha, avea cincisprezece ani, sora ei mijlocie unsprezece, iar cea mai mică, abia nouă. Pentru aceste fete, până și frunzele care cădeau erau o pricină de uimire, iar râsetele lor răsunau prin coridoarele cetății. Katsuie era atras de vocile lor în apartamentele femeilor, unde spera să uite de grijile nenumărate printre râsetele lor vesele, dar, de fiecare dată când apărea, fetele se întunecau la față și nu mai râdeau, nici nu mai zâmbeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
zăpada acoperea provincia Echizen, inima i se umplea cu o revoltă amarnică. Așadar, nu putea petrece nici măcar un moment de relaxare cu familia lui. Katsuie reveni în cetate la fel de repede pe cât plecase. Întovărășit de paji, mergea cu pași mari pe coridorul cu acoperiș, prin care sufla viscolul. De cum plecă, cele trei fete ieșiră pe verandă să cânte, nu pentru Echizen, ci pentru provincia lor natală, Owari. Katsuie nu privi în urmă. Înainte de a intra în corpul central al cetății, îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al unsprezecelea an al lui Tensho. Începând de dimineață, razele soarelui scânteiară pe zăpada căzută de curând peste copacii abia sădiți în curtea castelului renovat. Aroma turtelor cu orez de Anul Nou plutea prin incintă, iar sunetul tobelor răsună pe coridoare timp de peste o jumătate de zi. Dar, la amiază, din corpul principal al cetății se auzi un anunț: — Seniorul Hideyoshi pleacă la Himeji! Hideyoshi ajunse la Himeji cam pe la miezul nopții, după ziua de Anul Nou. Întâmpinat de flăcările focurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de zi, Katsuie simțea că i se apropia sfârșitul. În timp ce aștepta întoarcerea celui de-al cincilea emisar, abia mai putea sta pe scaunul de campanie. Tabăra se afla într-un templu din Kitsunezaka, iar acum, Katsuie rătăcea, în tăcere, pe coridoarele clădirii, privind spre poarta templului. — Shichiza încă nu s-a întors? îi întreba el, de nenumărate ori, pe vasalii apropiați. E deja seară, nu-i așa? Pe măsură ce se lăsa asfințitul, enervarea lui Katsuie creștea. Soarele în amurg își arunca razele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Katsuie era totuși sigur că Genba era altfel decât majoritatea. — Ah, dar acum tocmai aceste calități s-ar putea dovedi fatale, bodogăni el, răsucindu-se în așternut. În momentul când lămpile începură să pâlpâie, câțiva războinici veniră în fugă, pe coridor. În camera alăturată și în următoarea, Menju Shosuke și alții tresăreau din somn. Auzind glasuri ca răspuns la pașii grăbiți, oamenii care păziseră camera lui Katsuie ieșiră în fugă, pe culoar. — Ce s-a întâmplat? Ținuta luptătorului care dăduse zor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ogaki. Armata lui face mare zarvă lângă Kinomoto, spuse războinicul, dintr-o suflare. — Ce? Hideyoshi? Agitați, oamenii veniseră cât puteau de repede pentru a anunța situația lui Shibata Katsuie, dar Katsuie auzise deja cele spuse și ieși el însuși pe coridor. Ați auzit ce-au spus adineaori, stăpâne? — Am auzit, răspunse Katsuie; chipul său arăta și mai pământiu decât fusese seara. Ce pot spune, decât că Hideyoshi a făcut același lucru ca în timpul campaniei din provinciile apusene. Așa cum era de așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Inuchiyo nu părea pregătit să-l primească pe acel om - devenit acum fugar. Un moment, căzu pe gânduri, dar apoi spuse: — Să-i ieșim în întâmpinare. Inuchiyo își urmă fiul afară din fort. Coborând ultimul șir de trepte, porni spre coridorul de legătură, care era întunecat. Unul dintre vasalii săi, Murai Nagayori, îl urmă. — Stăpâne, șopti Murai. Inuchiyo îl privi întrebător. Vasalul îi șopti la ureche: — Sosirea Seniorului Katsuie aici reprezintă o ocazie fericită și incomparabilă. Dacă-l ucideți și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
soția, avea s-o cheme imediat, dar nu avea destul timp pentru asta. În schimb, îi spuse, în grabă, lui Toshinaga să conducă musafirul în bucătărie. După ce-și puse fiul să alerge pe urmele lui Hideyoshi, porni grăbit pe coridor, să-și avertizeze soția. Cei mai surprinși dintre toți fură bucătarii și slujnicele. Se pomeniseră cu un samurai scund - general, se vedea bine - în armură cu mantie de culoarea prunei, intrând nonșalant în bucătărie și strigând ca și cum ar fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care auzise rapoarte despre moartea lui Nakagawa în urmă cu două zile, spuse: — Nu e înspre Inuyama? Și, fără a aștepta răspunsul, îi ordonă unuia dintre oamenii adunați în jurul lui: — Okudaira, du-te să arunci o privire. Okudaira fugi pe coridor, împreună cu vasalii lui Nobuo, și se urcă în turnul de recunoaștere. Pașii oamenilor care coborau grăbiți din turn indicau clar că se produsese deja un dezastru. — Ar putea fi Haguro, Gakuden sau Inuyama, dar oricare dintre ele ar fi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
situației de ansamblu, chiar dacă necesita un timp îndelungat. — Ei, să nu ne grăbim, spuse el, după care se mai relaxă puțin. Până mâine am să mă hotărăsc. Vino de dimineață la tabăra principală. Vasalii personali ai lui Hideyoshi așteptaseră pe coridor, iar acum veniră lângă el. Când ajunseră la intrarea în fortăreața principală, văzură un samurai cu straie ciudate, care stătea ghemuit într-o poziție de supunere, lângă locul unde erau priponiți caii. Avea capul și un braț bandajate, iar mantia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]