4,963 matches
-
București; vol. II. Mircea Eliade, Editura Mica Valahie, 2008. Mezdrea, Dora, Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității, vol. III. Octav Onicescu; vol. IV. Constantin Noica, București, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, 2009. Mezdrea, Dora, Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității, vol. V. Mircea Vulcănescu, București, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, 2013. Mihai, Nicolae, Revoluție și mentalitate în Țara Românească (1821-1848). O istorie culturală a evenomentului politic, Craiova, Editura Aius, 2010. Milca, Mihai, Geneza teoriei elitelor
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
acoliților lui Mithra care astfel erau inițiați și obțineau dreptul la mântuire. Aspirantul se pregătea pentru acțiunea misterului prin diferite probe de curaj și de abluțiuni, după ce a fost primit trecea prin cele șapte grade de inițiere până la a deveni discipolul desăvârșit al lui Mithra. Așa cum Mithra a fost condus spre ceruri de zeul Helios, pe un car al soarelui, tot astfel și el spera în propria sa înălțare luminoasă în lumea de dincolo. Un banchet sacru îi reunea și membrii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
răstignit ca un făcător de rele, nu se putea afirma cu ușurință într-o lume devenită superficială și a unei înfățișări auguste așezată pe tronul imperial, cu un decor impunător. Pe lângă aceasta, statul putea folosi toate mijloacele de constrângere dacă discipolii Evangheliei îndrăzneau să disprețuiască ori, chiar și numai în cuvinte, să atace acest cult de stat. Un alt factor negativ era înspăimântătoarea carență de simț moral, evidentă în cultele misterelor orientale, ale căror caractere orgiastice conduceau adesea spre forme de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și Constantin, potrivnici augustului anticreștin Galerius (305-311), nu au reaprins persecuția, ba chiar au arătat o oarecare preocupare față de creștini, în special Maxentius care a bătut monede cu simbolul crucii între 307-308 și a proclamat un edict de toleranță față de discipolii lui Cristos. În Orient, Maximinus Daia (308-313) și Galerius au continuat persecuția. Nu este exclus ca, politica inițială a lui Licinius (308-324) în favoarea creștinilor (opusă celei a lui Maximinus Daia), să nu-i fi sugerat muribundului Galerius în anul 311
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tot astfel trebuie să fie presupusă și o evoluție-completare între precursor și revelația evanghelică. Comportamentul lui Isus din Ghetsemani. Evangheliștii ne prezintă episodul slujitorului lovit de o sabie alături de actul pacificator al lui Cristos, când unii dintre cei prezenți, probabil discipoli, l-au întrebat pe Isus: Doamne, să lovim cu sabia? (Lc 22, 49), și îndată unul dintre ei l-a lovit pe slujitorul marelui preot. Intervenind, Isus a spus: Lăsați, până aici! (22, 51), arătând renunțarea la orice act de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
printr-un stil literar diferit care aduce în lumină echilibrul gândirii sale și căutarea spirituală intensă. Dacă un rigorism împins la extrem l-a determinat pe Tertulian să străbată un drum ce l-a făcut să iasă în afara Bisericii oficiale, discipolul său se arată conștient de slăbiciunea omului și a comunități creștine aflată în căutarea perfecțiunii evanghelice, pe care o va împlini deplin numai în escatologie. Sensul comprehensiunii și al deschiderii lui Ciprian, după cum se poate vedea în De lapsi (Despre
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru a nu pune în pericol stabilitatea Imperiului, spre deosebire de Ciprian pentru care motivul principal care sublinia disensiunea profundă a comportamentului dintre creștini și păgâni era dictată de confidența celor dintâi în Dumnezeul biblic. Persecuția nu a provocat rebeliune în sufletul discipolilor lui Cristos, care aveau conștiința că mai degrabă sau mai târziu Dumnezeu le va face dreptate. Așadar, nonviolența creștină care nu subînțelegea pasivitatea și nici nu delega lui Dumnezeu rezolvarea problemelor, nu pretindea nici măcar participarea activă în fața nedreptăților ori a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să fi fost cei care, reîntorcându-se în patrie și precedându-i pe apostoli, ar fi mărturisit pentru prima oară conaționalilor lor despre Cristos și învățăturile sale. Treptat, stima și respectul amintit s-au transformat în simpatie și amiciție atunci când, discipolii lui Cristos, și-au dat seama că soldații puteau să fie atrași la creștinism, mai mult repede decât cei care aparțineau altor clase sau categorii sociale. Viziunea acestei realități viitoare l-a inspirat pe neașteptate și pe sfântul Petru, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
puteau fi considerate situații izolate, ori secundare din punct de vedere social, confirmau aceste suspiciuni. Antimilitarismul revoluționar al obiectorilor de conștiință a constituit o problemă gravă pentru situația Bisericii, care a trebuit să suporte consecințele exuberanțelor religioase, severitățile și nestăpânirile discipolilor lui Marcion, Carpocrates, Manete și Tertulian etc., din partea instituțiilor statului roman, îndreptățit să se apere de dușmanii interni sau externi. Dreptul autorităților imperiale de a interveni în această chestiune nu a fost recunoscut mereu de către creștini, care i-au prezentat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
număr de zece de către Eusebiu, în Istoria bisericească, încep cu Nero (54-68), prin analogie cu cele zece plăgi ale Egiptului, și se termină cu cea a lui Dioclețian (284-305). Numărul indicativ al acestor persecuții, reluat și de Paulus Orosius (385-418), discipolul sfântului Augustin (354-430), în Istoria contra păgânilor, redactată între anii 417-418, avea să domine fantezia istorică a epocii antice și a evului mediu. Rescriptul lui Traian (98-117) din anul 115 ne mărturisește că Roma nu a emis nici un edict contra
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu totul disproporționat față de intensitatea contrarierii apărute.) „E ușor să-i Înșelăm chiar pe cei mai destoinici, propunându-le lucruri care le depășesc mintea, dar care le atrag inima.” (Vauvenargues) Cine bea apă din pumni străini nu se satură niciodată. (Discipolul care se limitează doar la a-și imita magistrul nu-și va putea Împlini niciodată aspirația de a-l depăși.) Cine disprețuiește un lucru Îl va pierde. (Dar, ca să nu-l disprețuiești, trebuie să ajungi să-i cunoști valoarea, făcându
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
proiecte de dezvoltare, ci să le concretizezi, respectând personalitatea copilului, pentru ca astfel dezvoltarea lui să se facă pe o cale proprie, specifică firii și capacităților sale reale. Μ Cât respect de sine, atâta moralitate. Μ Adevăratul omagiu pe care un discipol Îl poate aduce maestrului său este de a nu-și exprima respectul față de acesta doar prin dorința de a-l imita, ci și prin Îndrăzneala de a-l provoca. Μ Omul modern este tot mai mult atras de lumea simbolurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
noastre sunt singurele păsări libere, care nu pot fi Închise Într-o colivie (cel puțin deocamdată). Μ O dovadă a existenței reale În istoria omenirii a lui Hristos sunt, spun creștinii, puterile deosebite dovedite de Sfinții Apostoli și de unii discipoli și sfinți În peregrinările lor prin lume, puteri concretizate În diferite miracole pe care ei le-au realizat. Aceste puteri nu le-au avut de la Început și nu și le-ar fi putut forma În absența unei credințe și a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nevoie de cuvinte când, de exemplu, un singur surâs sau zâmbet poate să ne ofere atâtea Înțelesuri... Μ Cum poate să apară „părtinirea” În judecata oamenilor? Iată un exemplu plastic, oferit de Înțelepciunea chineză: „Când Zhuang Zi era pe moarte, discipolii doreau să-i facă o Înmormântare bogată. Zhuang Zi spuse: «Cerul și pământul au să-mi fie sicriu, stelele și luna au să-mi fie jaduri și vase de Înmormântare, stelele au să-mi fie perle, iar cele zece mii de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
au să-mi fie jaduri și vase de Înmormântare, stelele au să-mi fie perle, iar cele zece mii de lucruri au să meargă În urma sicriului meu. Oare Înmormântarea n-o să fie completă? Ce mai trebuie adăugat?». «Ne e teamă», ziseră discipolii, «că Maestrul nostru are să fie hrană pentru ulii și vulturi». Deasupra șdacă rămân neîngropat - n.n.ț mă mănâncă vulturii și ulii, iar dedesubt șîn pământ - n.n.ț mă mănâncă greierii și furnicile. Să iei de la unii ca să dai celorlalți nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
punem altul la crescut... Octav: Ehehe, la muncă, pierde-vară ce ești! Că dă patronul peste noi... Groparul: Păi nu ești tu patronul?! Octav: Da nu mi-ai spus tu că orice patron își are patronul lui?! Groparul: Vezi, ăsta-i discipolul... Te stoarce de vorbe, le ține minte ca pe niște legi și după aceea le întoarce împotriva ta. Fără milă. Octav: Adevărul este că ești un pișicher simpatic... ești valoros, ce mai...! Și util. Groparul: Na-ți-o frîntă că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
à Roland Barthes. Este vorba despre punctul terminus al unei lungi anchete asupra genezei modernității - nu numai literare, dar și, implicit sau nu, al revizitării presupozițiilor și concluziilor formulate, În anii ‘60-‘70, În aceeași chestiune. Antoine Compagnon, ultimul mare discipol și prieten intim al lui Barthes, opune ideii de modernitate vehiculată În anii 1960 cea a unei modernități „antimoderne” ilustrată În special de reacționarii secolului al XIX-lea (de la De Masitre la Baudelaire) dar și de unele voci mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
individul aflat În plin conflict Între inconștient și supraeu. Noi ne oprim la doi dintre ei: Frédéric Beigbeder, al cărui ultim roman Au secours pardon tocmai a ieșit pe piață (iunie 2007), și Régis Jauffret, un scriitor consistent premiat, amîndoi discipoli, la un moment dat al carierei lor, ai lui Philippe Sollers. Frédéric Beigbeder. Memoriile unui jackass. Memoriile unui tînăr țicnit este primul roman al lui Beigbeder, apărut În 1990. Puțini critici vorbesc Însă de performanțele lui estetice. Pierre Jourde le
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
tuturor teoriilor clasice ale comunicării, fie că este vorba de vechile teorii despre mass-media cu susținătorii lor pînă prin 1940, despre psihoterapii cu electroșocuri sau unde magnetice, sau despre robotica psihiatrică, despre inteligența artificială a lui H. Simon și a discipolilor săi și despre sistemele-expert, sau despre teoriile clasice ale organizațiilor. Astfel, metafora mașinii furnizează, prin teoriile pe care noi tocmai le-am evocat, conținutul său reprezentațional și liniar. Ea furnizează, de asemenea, dincolo de experiențele pe care le provoacă și care
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Un efect similar este obținut de Giotto în tabloul său Așezarea în mormânt (figura 64). Aici din nou agitația bocitorilor trebuia contracarată de factorii de echilibru pentru a face larg cunoscute demnitatea și semnificația copleșitoare a scenei. Gestul amplu al discipolului ce se apleacă este închis de poziția capului său față de centrul de echilibru al compoziției. Stabilitatea compensează caracterul momentan al gestului și îi dă permanența unui monument - un monument al durerii. Dacă figura s-ar fi aflat departe de centru
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
perspectivei pe decorația frontală de deasupra căminului. Acest centru al perspectivei se află pe verticala centrală a tabloului, stabilizând astfel spațiul pictural. Simetria cadrului spațial este preluată de dispozitivul scenei biblice. Figura principală, Hristos, este susținută de verticala centrală, iar discipolii sunt grupați în jurul mesei așezate simetric. O atare simetrie, așa cum am probat anterior, tinde să confere dominanță planului frontal, în dauna adâncimii. În ciuda stilului său, altfel realist, ceva din frontalitatea plată a icoanelor medievale supraviețuiește în pictura lui Bouts. În
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
tronând era reprezentată mai mare decât sfinții și îngerii din jurul ei. Tintoretto păstrează binevenita putere vizuală a acestui simbolism, justificând dimensiunea falnică prin apropiere. Silueta lui Hristos, așezată în prim-plan, este supraumană și pusă față în față cu micii discipoli, așa cum apar aceștia în proiecție. În stricta adâncime tridimensională nu figurează nici un fel de discrepanță dimensională, iar barca situată în centrul de echilibru al tabloului capătă o mare greutate și importanță. Când Petru se supune ordinului de a păși pe
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
centrul de echilibru al tabloului capătă o mare greutate și importanță. Când Petru se supune ordinului de a păși pe apă, el traversează verticala centrală care în imaginea frontală proiectivă îl separă pe Învățător, în jumătatea stângă a tabloului, de discipolii din dreapta, cărora li se adresează. Din moment ce a doua și a treia dimensiune spațială nu se exclud reciproc în percepție, persistă ceva din miracol în ambianța lumească. Menționam mai înainte că scena proiectată posedă avantajul perceptiv al expunerii compoziției cu precădere
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
este omul. * Marea răsturnare a filosofiei o constituie trecerea de la universal la individual. Existențialismul este un exemplu de analiză a individualului, a personalului mai exact. Terenul i-a fost pregătit în bună măsură de fenomenologie. Două lucruri se cer de la discipol: să știe să asculte și să aibă capacitatea de a-și depăși maestrul când îi sosește timpul. Absența oricăreia dintre ele ratează relația. * Ceva în noi se schimbă odată cu fiecare lacrimă. Care este umbra afectivă a zecilor de ore de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
spiritului de ordine și echilibru. Sfinxul este „cel care Întreabă”, iar Oedip este cel care răspunde. Sfinxul este Inconștientul, iar Oedip este Eul conștient. În cazul dubletului Dante și Virgiliu trebuie să vedem dedublarea pedagogică a maestrului (Virgiliuă și a discipolului (Danteă, educatorul și elevul, cel care conduce și cel care este condus. Un alt dublet cu o mare semnificație este reprezentat de Faust și Mefistofel, pe care, Într-o anumită privință, Îl putem apropia de dubletul Oedip și Sfinxul. Faust
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]