43,048 matches
-
literatura italiană a timpului traversa criza de după Dante, Petrarca și Boccaccio. Tasso va veni după aceea. Machiavelli percepuse această stare de lucruri și poate de aceea își încerca pana în literatură. Contextul nu-l complexa, înaintașii l-au fascinat, în Discurs sau dialog despre limba noastră deschide un dialog imaginar, pasionat, cu Dante, pe problemele limbii literare italiene folosită de cei trei predecesori, dacă ea se numește italiană, toscană sau florentină. Observațiile filologice sînt de mare profunzime, iar Machiavelli are grijă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
noastră deschide un dialog imaginar, pasionat, cu Dante, pe problemele limbii literare italiene folosită de cei trei predecesori, dacă ea se numește italiană, toscană sau florentină. Observațiile filologice sînt de mare profunzime, iar Machiavelli are grijă să-și dea dreptate. Discursul ultim aparține autorului și se încheie cu umor involuntar: Cînd am terminat de vorbit, Dante, care m-a ascultat atent, acceptă că am dreptate și dispăru." Îi dăduse dreptate că dialectul florentin e mai apt pentru poezie decît toate dialectele
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nu ar fi cazul acum să-l calc. Acela care a fost credincios și bun vreme de patruzeci și trei de ani cîți am eu acuma, nu poate să-și schimbe firea; mărturia credinței și cinstei mele este sărăcia mea." Discursul e impecabil, convingător prin demnitatea omului și adecvarea cuvîntului. O astfel de cursivitate a gîndirii și frazării o întîlnim o singură dată în scrisul românesc: la publicistul Eminescu. Nu prin lingușire voia Machiavelli să-și recapete poziția, ci printr-o
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
atunci cînd scrie Discorsi. Plecînd de la istorie, sînt construite modele care refuză apoi istoricitatea. Desprinse de istorie, ele circulă ca atare, ubicuitatea conferindu-le valoarea de paradigmă și apartenență la filosofia istoriei. Structura cărții e reductibilă la analiză (exemple), sinteză (discurs), analiză, sinteză etc. În imitarea oamenilor mari, gînditorul florentin propune selecție și creativitate personală. Analogia (un procedeu la Machiavelli) cu arcasul e o parabolă despre abilitate: "Dar întrucît nimeni nu poate să urmeze întocmai drumul celuilalt și nici să dobîndească
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
patria noastră să fie înălțată și să se adeverească, sub auspiciile ei, cuvintele cunoscute ale lui Petrarca: Virtutea contra furiei Va prinde armele; și lupta va fi scurtă Căci antica valoare Nu e încă moartă în italicele inimi. Niccolò Machiavelli DISCURSURI ASUPRA PRIMEI DECADE A LUI TITUS LIVIUS Texte alese și traduse de Lăcrămioara PETRESCU "În orice republică există două partide: partida celor puternici și cea a poporului; toate legile favorabile libertății se nasc din opoziția lor." (1,4) " Între oamenii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mai viguroasă și mai susținută decît monarhiilor este posibilitatea, oferită de varietatea și diferența de înțelepciune a cetățenilor lor, de a se acomoda mult mai ușor decît acestea din urmă schimbărilor operate de timp." (III, 9) "Revin la principiul acestui discurs și, prin exemplul senatului roman care a salvat patria de ambiția tribunilor, pentru că aceștia erau mai mulți, voi spune că orice principe atacat de mulți dușmani va face ca planurile acestora să eșueze, dacă va reuși, ca, printr-o politică
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nu și-o dea jos uneori, fie și pentru a respira; iar o singură ocazie poate fi suficientă pentru a-i mulțumi pe curioși. Artificiul și disimularea vor poposi, deci, în van, pe buzele acestui prinț; degeaba va folosi, în discursurile lui, șiretenia; oamenii nu se judecă după vorbe, altfel acestea ar fi un mijloc de a înșela tot timpul. Faptele lor sînt judecate, iar apoi sînt comparate cu discursurile, împotriva acestui examen reiterat, falsitatea și disimularea nu vor reuși nimic
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
deci, în van, pe buzele acestui prinț; degeaba va folosi, în discursurile lui, șiretenia; oamenii nu se judecă după vorbe, altfel acestea ar fi un mijloc de a înșela tot timpul. Faptele lor sînt judecate, iar apoi sînt comparate cu discursurile, împotriva acestui examen reiterat, falsitatea și disimularea nu vor reuși nimic, niciodată. Niciodată nu poți juca bine decît propriul personaj; trebuie să ai efectiv caracterul pe care vrei ca lumea să ți-l atribuie; altfel, cel care crede că înșală
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
XIV, care credea că singură înfățișarea lui era de ajuns ca să impună oamenilor, și care se complăcea în această superioritate, să se supere pe un bătrîn ofițer care, cînd îi vorbea, tremura și se bîlbîia, și care, oprindu-se în mijlocul discursului, îi spune: "Cel puțin, Sire, nu tremur așa în fața dușmanilor Voștri"? Principii care au fost oameni înainte de a deveni regi își pot aminti ce au fost și nu se acomodează așa de ușor la tratamentul lingușirii. Cei care au domnit
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
tată, deoarece moartea poate fi uneori uitată, dar averea, niciodată. Motivul este simplu: fiecare știe că o schimbare în Stat nu-i poate învia fratele, dar îi poate foarte bine restitui bunurile pierdute." Iar în capitolul al III-lea din Discursuri: "Așa cum o demonstrează toți cei care au tratat despre viața publică și cum o arată atîtea exemple din orice istorie, este necesar, pentru oricine organizează o republică și-i stabilește legile, să plece de la ideea că toți oamenii sînt răi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în așa fel, încît atunci cînd ei nu mai cred, să-i poți face să creadă cu forța. Moise, Cyras, Tezeu, Romulus n-ar fi putut impune mult timp respectarea legilor lor, dacă n-ar fi fost înarmați". ADDENDA Obiectul Discursurilor lui Machiavelli îl constituie morala Istoriei, așa cum îi apare gînditorului la parcurgerea Cărților ei, dintre care una, cea a lui Titus Livius, îi îngăduie o reflecție mai îndelungată. Discursul este materia chintesențială, revelare, adică, a sensului istoriei și a învățămintelor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
respectarea legilor lor, dacă n-ar fi fost înarmați". ADDENDA Obiectul Discursurilor lui Machiavelli îl constituie morala Istoriei, așa cum îi apare gînditorului la parcurgerea Cărților ei, dintre care una, cea a lui Titus Livius, îi îngăduie o reflecție mai îndelungată. Discursul este materia chintesențială, revelare, adică, a sensului istoriei și a învățămintelor pe care cel luminat poate să le extragă din cunoașterea ei. Deloc întîmplătoare, astfel, devine situarea instanței interpretative în raport cu evenimentele în sine, dar și cu Textul care le conține
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dar și cu Textul care le conține, opera lui Titus Livius, deoarece acest sistem amplificat de referințe oferă, dincolo de perspectiva timpului, o paradigmă a acțiunii umane în genere. Pentru Machiavelli, care își propune în primul rînd avansarea unei morale practice, discursul fiind orientat, pragmatic, către aceia care își asumă un rol în guvernarea destinelor unor țări, istoria este avertisment: "Este ușor ca, printr-o studiere atentă a trecutului, să prevezi ceea ce se va întîmpla într-o republică, iar atunci, trebuie ori
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
oamenilor, ori, pur și simplu, este mai presus de înțelegerea lor; dacă unora le este dat să prevadă consecințele [unor acte], aceia nu sînt niciodată cei care guvernează; astfel se pot vedea reapărînd aceleași greșeli, urmate de aceleași consecințe." (ibid.) Discursul își ipostaziază, astfel, emițătorul, pe gînditorul care, oferind o analogie lucidă a evenimentelor exemplare, emite sentenția, pentru a feri de eșecuri pe principe și pe toți aceia dispuși să-l urmeze în demonstrația lui. Este interesant cum această citire a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dorința fiind întotdeauna mai puternică decît mijloacele de care dispunem rezultă dezgustul pentru ceea ce avem și nemulțumirea de sine. -De aici se naște dorința de schimbare." (1,37) Pentru Machiavelli, "aceasta este, în cîteva cuvinte, istoria poporului roman." (ibid.) Autorul Discursurilor operează, după caz, cu o remarcabilă capacitate empatică, în capitolul despre conspirații, analizînd psihologia aceluia ce va recurge la complot ("o vom demonstra în locul lui", III, 6). Cu aceeași capacitate va arăta și calea optimă, pentru principe, de a evita
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Sis felix = Fii fericit 7 Două școli de oameni mari. (Christina) (Reproducem notele subiective ale reginei Christina a Suediei, pe o ediție franceză a Principelui, din 1684. În momentul acela Christina trăia retrasă la Roma). 8 Se face trimitere la Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius. 9 Nu e de ajuns. (Christina) 10 E greu să fie deposedați principii ereditari. (Christina) 11 Are dreptate. (Christina) 12 Nu sînt urîte cîtuși de puțin viciile principilor naturali. (Christina) 13 Minore discrimine
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
44 Citat după Titus Livius: "Războiul este drept cînd este necesar și armele sînt sacre atunci cînd speranța e numai în ele." * Doamna Mosham * La contele de Neuwied. ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------14 Elvira Sorohan Machiavelli după Machiavelli 13 114 NICCOLÒ MACHIAVELLI PRINCIPELE 115 DISCURSURI 143 220 FREDERIC II ANTI-MACHIAVEL 221 230 BENITO MUSSOLINI PRELUDIU 229 236 Lăcrămioara Petrescu Addenda 235
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
precum sănătatea, educația sau securitatea. Creșterea pe termen lung este determinată de demografie și de progresul tehnic endogen. Dar îmbătrânirea populației (scădere a populației active) nu este nici singurul, nici neapărat cel mai important determinant al creșterii. În Europa, în ciuda discursului alarmist, merită să fie puse niște întrebări: sistemul productiv a evoluat suficient către noile tehnologii și serviciile intensive de cunoaștere? Instituțiile permit economiilor să se adapteze? Investiția în capital uman, esențială creșterii, se poate dezvolta puternic tocmai datorită îmbătrânirii demografice
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
lor, Întîlnită de moșu’ la piață și invitată pe la noi Împreună cu soțul ei, a vorbit mult și despre toate, citeam ușor În ea țăranca tenace și răzbătătoare. În schimb, de cum a deschis gura bărbatul, am Înțeles, din accent și din discurs, că aveam de-a face cu un intelectual. Femeia se plîngea mereu că unui om cu pregătirea lui nu i se dă o slujbă pe măsură, că nu e apreciat, nu e Înțeles, poate că Valer ar putea face ceva
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
arată Mariei Magdalena, încredințându-i taina urcării la Tatăl ceresc. De asemenea, El îi încredințează misiunea de a duce vestea celorlalți ucenici. 4. „Ucenicul iubit” intră în joc abia în capitolul 13, întrucât, zice De Boer, cu acest capitol începe „discursul de adio” al lui Isus, prin care Acesta își investește succesorul. Până în acest moment, prezența ucenicului n-ar fi avut nici un rost. De altfel, la Marcu și Matei, Maria Magdalena apare abia la răstignire. 5. Episodul crucii. Textul spune așa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o singur dată, în capitolul 6, când înșiră numele apostolilor aleși de Isus: kaˆ ’IoÚdan ’Iskarièq, Öj ™gšneto prodÒthj („și pe Iuda, care a devenit trădător”). Aici sensul termenului e clar acela de „trădător”. El denotă deja o maturizare a discursului despre Iuda, proces asupra căruia voi reveni mai încolo. În rest, și Luca are peste tot verbul paradidomi, nu prodidomi, ca toți ceilalți evengheliști. Ca urmare a tuturor acestor explicații și în consens cu specialiștii Noului Testament, propun echivalarea lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Gură de Aur. E vorba despre o predică rostită în Joia Mare, cândva la sfârșitul secolului al IV-lea (anul nu se poate preciza)48. * Origen constituie o fericită excepție și în materie de „iudalogie”49. Celsus, în vestitul său Discurs adevărat, printre alte acuze împotriva creștinismului, se oprește și la trădarea lui Iuda. Dacă Isus, spune Celsus, era Fiul lui Dumnezeu și dacă învățătura lui dumnezeiască a schimbat sufletele celor din jur, făcându-le mai bune și mai curate, atunci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înțelegem prin „păcat sau blasfemie împotriva Sfântului Duh”? Am pornit investigația din dorința de a găsi un răspuns mulțumitor la toate aceste chestiuni, dar am înțeles, pe parcurs, că numai prin „experierea” de tip religios se poate intui răspunsul adecvat. Discursul științific, cateheza, predica ori sfatul duhovnicesc „la purtător” rămân pe dinafară. Intuiția mistică rezolvă de la sine taina, dar nu-i poate împărtăși conținutul fără să-l deformeze ori fără să-l înjumătățească. La capătul acestui text, întrebările rămân ca atare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
semne/minuni 62. Generația/he genea cere un semn (Mc. 8,12): „generația/neamul” are sens peiorativ și trimite automat spre „generația pustiei”. Așa cum evreii exodului se îndoiau de Moise, generația prezentă se îndoiește de Isus. Această analogie devine miezul discursului rostit de primul martir, ștefan, în fața acuzatorilor săi: „Pe acest Moise - pe care ei l-au tăgăduit zicând: Cine te-a pus căpetenie (archonta) și judecător - pe acesta Dumnezeu l-a trimis și căpetenie și răscumpărător cu/prin (syn) mâna
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
trăit înaintea lui Noe, dar autorul nostru scrie din perspectiva unui Enoh postdiluvian. Nimic mai firesc pentru un asemenea gen literar. Granițele temporale și spațiale se frâng, iar noi am dovedi o mare naivitate căutând o coerență logic-argumentativă într-un „discurs” de tip metonimic și paratactit. Apocalipsele nu sunt altceva decât poeme, am zice astăzi, „științifico-fantastice” cu încărcătură psihic-teologică profundă. În viziunea lui Enoh este intercalată, așa cum pomeneam adineaori, o altă viziune, independentă la origine: cea a lui Noe (cap. LX
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]