4,692 matches
-
ca A sau ca S. Cumming și Wouk (1987), preocupați de problema ergativității în limbile austroneziene, ajung la concluzia că ergativitatea discursivă poate constitui explicația bazei funcționale pentru variația morfologică și sintactică. Autorii consideră că o definiție adecvată a ergativității discursive − paralelă cu definiția ergativității morfologice și a ergativității sintactice − trebuie să aibă în vedere faptul că există fenomene discursive care tratează la fel argumentele S și O, dar diferit de argumentul A. La Sabaj (2002), ergativitatea la nivel discursiv este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că ergativitatea discursivă poate constitui explicația bazei funcționale pentru variația morfologică și sintactică. Autorii consideră că o definiție adecvată a ergativității discursive − paralelă cu definiția ergativității morfologice și a ergativității sintactice − trebuie să aibă în vedere faptul că există fenomene discursive care tratează la fel argumentele S și O, dar diferit de argumentul A. La Sabaj (2002), ergativitatea la nivel discursiv este concepută nu ca fiind influențată de factori pragmatici, ci ca un fenomen existent în mai mică sau în mai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativității discursive − paralelă cu definiția ergativității morfologice și a ergativității sintactice − trebuie să aibă în vedere faptul că există fenomene discursive care tratează la fel argumentele S și O, dar diferit de argumentul A. La Sabaj (2002), ergativitatea la nivel discursiv este concepută nu ca fiind influențată de factori pragmatici, ci ca un fenomen existent în mai mică sau în mai mare măsură în toate textele. Autorul analizează definițiile − unele contradictorii − date ergativității în diverse studii și redefinește acest concept: ergativitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca fiind influențată de factori pragmatici, ci ca un fenomen existent în mai mică sau în mai mare măsură în toate textele. Autorul analizează definițiile − unele contradictorii − date ergativității în diverse studii și redefinește acest concept: ergativitatea este un fenomen discursiv și cognitiv amplu, care implică un anumit grad de exprimare (mai bine zis, de omitere sau de punere în plan secund) a cauzalității proceselor și a stărilor exprimate de verbe. Definiția lui, interesantă numai ca tip de abordare, este destul de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
niciun mecanism de promovare; (b) pasivul se poate aplica și construcției intranzitive (pasivul impersonal este foarte răspândit în limbile lumii); nu există o construcție asemănătoare în cazul antipasivului; (c) pasivul modifică radical alinierea prototipică a rolurilor semantice și a rolurilor discursive, dar antipasivul menține și augmentează relația privilegiată dintre agent și topic; (d) tipologic, pasivul e mai răspândit decât antipasivul. 6.1. Definiția și funcțiile antipasivului Definiția pe care o dă Dixon (1994: 146) antipasivului este paralelă cu cea a pasivului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
rol important al antipasivului este acela de face unicul argument al verbului detranzitivizat să devină accesibil pentru anumite procese gramaticale; marcarea specifică a antipasivului poate fi asociată diacronic cu alte funcții (medie, reflexivă), statutul sincronic fiind nonsintetic. Caracteristicile semantice și discursive ale antipasivului privesc, pe de o parte, întreaga structură antrenată în antipasivizare, iar, pe de altă parte, caracteristicile argumentelor nominale. Palmer (2007 [1994]: 183) sintetizează funcțiile semantico-discursive ale antipasivului: poate avea funcția aspectuală de a marca o acțiune iterativă, în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că antipasivul este motivat semantic și pragmatic. În anumite cazuri, locutorul poate avea nevoie să distingă între situațiile în care schimbarea de stare e relevantă și cele în care nu este. Polinskaja și Nedjalkov (1987: 251, 257) analizează și efectele discursive ale încorporării unui obiect (pe care o presupune antipasivul): încorporarea este o modalitate eficientă de a ascunde informația; introducerea unui nou referent poate fi privită ca o funcție specifică a încorporării unui obiect sau a unui oblic. Există două posibilități
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sau încorporat). Autorii arată că, în ciukotă, efectul de descreștere a voinței despre care s-a vorbit în legătură cu antipasivul este determinat de absența aserțiunilor despre relevanța pragmatică a schimbării de stare a obiectului. Lazard (1998: 68−69) completează descrierea efectelor discursive ale construcției antipasive: în warrungu, antipasivul exprimă o acțiune obișnuită, tipică, diferită de acțiunea actuală, care are caracteristici speciale. Autorul citat arată că, în diverse limbi australiene în care construcția de bază este ergativă, antipasivul este adesea folosit pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de la Bittner (1987)70 constatarea că morfemele antipasive din kallaalissut sunt, de fapt, mărci aspectuale, care apar și în construcțiile ergative, propunându-și să demonstreze că antipasivul impune telicitate evenimentului. Coyos (2003) neagă că antipasivul ar (mai) avea un rol discursiv în bască. Specificul "traseului" de tip antipasiv din bască este faptul că permite calificarea unei entități cu rol agentiv printr-un comportament care implică o altă entitate cu rol nonagentiv. Din punct de vedere sintactic, acest lucru se corelează cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
antipasiv din bască este faptul că permite calificarea unei entități cu rol agentiv printr-un comportament care implică o altă entitate cu rol nonagentiv. Din punct de vedere sintactic, acest lucru se corelează cu detranzitivizarea verbului. Antipasivul are un rol discursiv neesențial și este pe cale de dispariție, vorbitorii (bilingvi − bască și franceză) preferând să folosească pasivul. 6.2. Relația dintre aplicativ și antipasiv Aplicativ este un termen recent introdus, care apare mai ales în descrierile limbilor care nu au o tradiție
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ci numai cele a căror marcare are bază sintactică (vezi supra, 2.2.). În ceea ce privește nivelurile lingvistice la care se manifestă ergativitatea (vezi supra, 3.), în literatura de specialitate se vorbește de ergativitate morfologică (intrapropozițională), de ergativitate sintactică (interpropozițională), de ergativitate discursivă (informațională), de ergativitate lexicală, însă numai primele două tipuri sunt relevante pentru încadrarea tipologică a unei limbi; este posibil ca și ergativitatea discursivă să conteze, dar subiectul este foarte puțin cercetat până acum; ergativitatea lexicală − considerată o inadvertență terminologică de către
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
3.), în literatura de specialitate se vorbește de ergativitate morfologică (intrapropozițională), de ergativitate sintactică (interpropozițională), de ergativitate discursivă (informațională), de ergativitate lexicală, însă numai primele două tipuri sunt relevante pentru încadrarea tipologică a unei limbi; este posibil ca și ergativitatea discursivă să conteze, dar subiectul este foarte puțin cercetat până acum; ergativitatea lexicală − considerată o inadvertență terminologică de către Dixon −, se manifestă la nivelul unităților lingvistice ale majorității limbilor, deci nu reprezintă un criteriu de clasificare a limbilor. În discuția despre accepțiile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prin raportare la alte elemente ale propoziției, nu ale discursului; multe propoziții pot apărea fără subiect exprimat; ● în multe limbi, verbul se acordă obligatoriu cu subiectul, în schimb, acordul topic−predicat este foarte rar; ● în ceea ce privește poziția inițială în propoziție, strategia discursivă cere ca topicul să fie primul întotdeauna; în lisu, japoneză și coreeană, topicul este codificat prin mărci morfologice; subiectul nu e legat de poziția inițială; ● în procesele gramaticale (reflexivizare, pasivizare, imperativ etc.) este implicat subiectul, dar nu și topicul; topicul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
topicul este codificat prin mărci morfologice; subiectul nu e legat de poziția inițială; ● în procesele gramaticale (reflexivizare, pasivizare, imperativ etc.) este implicat subiectul, dar nu și topicul; topicul este independent sintactic de restul propoziției. În concluzie, topicul este o noțiune discursivă, iar subiectul este o noțiune legată de structura internă a propozițiilor. Distincția între limbile cu subiect proeminent și cele cu topic proeminent nu este tranșantă, ci reprezintă un continuum. Subiectul și topicul sunt două noțiuni care nu se suprapun; subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
strategii; tipologia reprezintă descrierea strategiilor pentru atingerea scopurilor comunicative (Li și Thompson 1976: 483−485). Și alți autori fac observații despre corelațiile dintre subiect și alte concepte. Creissels (1995: 230) susține că există o relație între subiectul (sintactic) și tema (discursivă). Baker (1997: 76) arată că există un consens în privința faptului că agentul, și nu pacientul, va fi ales ca subiect în majoritatea limbilor. Muller (2002: 159) este de părere că subiectul nu se confundă nici cu un anumit rol actanțial
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care diagnostic inacuzativ acționează în ce fel. Multe diagnostice inacuzative sunt restrânse la subclase de verbe inacuzative coerente semantic. Toate diagnosticele privind inacuzativitatea de suprafață nu sunt adevărate diagnostice, ci sunt sensibile la anumite subiecte postverbale ale verbelor intranzitive, motive discursive determinând poziția postverbală a subiectului. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 5, 8) arată că există fenomene sensibile la inacuzativitate: selecția auxiliarului în limbile romanice și germanice, posibilitatea de a apărea în construcții rezultative, perfecte prenominale/participii pasive 1, cliticizarea prin ne
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în inversiunea locativă atunci când iau grupuri direcționale; verbele inacuzative de schimbare de stare nu sunt acceptate în această construcție. Concluzia autoarelor (Levin și Rappaport Hovav 1995: 216, 229) este că inversiunea locativă nu e diagnostic pentru inacuzativitate, ci este determinată discursiv. Funcția discursivă a inversiunii locative este aceea de focus prezentativ. 7.3. Construcții rezultative Construcția rezultativă nu reprezintă un test neechivoc, deoarece este acceptată numai de unele inacuzative, dar și de unele inergative, însă numai în condiții sintactice speciale (b
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
locativă atunci când iau grupuri direcționale; verbele inacuzative de schimbare de stare nu sunt acceptate în această construcție. Concluzia autoarelor (Levin și Rappaport Hovav 1995: 216, 229) este că inversiunea locativă nu e diagnostic pentru inacuzativitate, ci este determinată discursiv. Funcția discursivă a inversiunii locative este aceea de focus prezentativ. 7.3. Construcții rezultative Construcția rezultativă nu reprezintă un test neechivoc, deoarece este acceptată numai de unele inacuzative, dar și de unele inergative, însă numai în condiții sintactice speciale (b): (a) The
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Van Peteghem (1991) reanalizează taxinomia lui Higgins (1979), ajungând la concluzia că este eterogenă din punctul de vedere al criteriilor și că multe dintre structurile copulative sunt ambigue în afara contextului, prin urmare, trebuie luate în considerare structura informațională și rolul discursiv al acestor enunțuri. Din acest punct de vedere, propozițiile de identificare și cele de specificare se deosebesc de celelalte tipuri prin faptul că al doilea termen (numele predicativ) reprezintă o informație nouă, deci are statut de focus. Tot în sprijinul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unor interpretări sigure, categorice, lipsite de îndoieli. Posibilitățile multiple de analiză și ezitările în interpretare au caracterizat studiile despre ergativitate încă de la începutul istoriei lor și continuă să domine și astăzi studiul tipologic al ergativității și studiul sintactic, semantic (și discursiv) al inacuzativității. De aceea, în multe momente, am avut certitudinea că se putea alege și altă ipoteză teoretică sau că se putea găsi și o altă analiză pentru anumite fenomene: de exemplu, în locul clasificării semantice a verbelor inacuzative în șase
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
preverbal de afixe care marchează persoana și numărul și sistem postverbal, care marchează genul. Două mecanisme: unul de tip acuzativ, celălalt de tip (parțial) ergativ. Într-o altă interpretare, există două tipuri de construcții tranzitive, a căror folosire este condiționată discursiv: o construcție de tip A, în care pivotul (topic gramaticalizat) este argumentul A, și o construcție de tip O, în care pivotul este O. Nu există variație de tranzitivitate. Un nume principal (A, O, S) nu poate repeta informația de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Peste 20 000 de vorbitori. Dialecte: shina, borch, ixreko-muxrek. Prima utilizare a termenului "ergativ" (Dirr 1912) este cu referire la această limbă. SACAPULTEC Limbă din familia MAYAN, vorbită în Guatemala. Limbă ergativă morfologic, având caracteristici sintactice ergative, influențate de modelul discursiv. Există două serii de prefixe prin care se realizează acordul verbal, o serie pentru A și O și alta, pentru S. Pentru un verb tranzitiv, prefixul ergativ precedă imediat verbul, iar prefixul absolutiv precedă prefixul ergativ. SAMOANĂ Limbă din familia
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
formare a creștinului le punea înainte adevărul relativ. Adevărul este absolut și nu relativ, consideră Fericitul Augustin, iar la el se ajunge prin intermediul credinței. Omul crede ceea ce înțelege dar nu este capabil să înțeleagă ceea ce nu crede. Nu prin rațiune discursivă ajunge la adevărul ultim, ci prin trăirea lui ca atare în sufletul nostru. Creștinismul nu trebuie doar înțeles, ci trăit în conștiință, această trăire fiind rezultatul întregii noastre atitudini, nu numai al inteligenței. Toate adevărurile sunt de origine divină și
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
Marie Buscatto - Franța; Attila Bruni, Giuseppina Pellegrino, Mario Cardano, Marco Marazano - Italia) s-au concentrat asupra etnografiei ca metodă calitativă. Utilizarea datelor audiovizuale În cercetările sociologice a reținut atenția unor specialiști din Germania (Hubert Knoblauch, Bernt Schnetter). Teme precum analiza discursivă a realității, etica În cercetările calitative, triangularea, relația dintre biografie și cursul vieții, tehnicile ,,polisenzitive”, cercetările feministe, combinarea metodelor cantitative și calitative par a fi de actualitate. Ce avem noi de spus În legătură cu astfel de teme? Maria Larionescu: Cariera sociologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
ipoteze de lucru care se cer testate prin extensii cantitative sau prin alte studii calitative. Cele 28 de interviuri aduc În prim-plan 28 de „lumi sociale”. Câteva dintre „legile lor” par să fie similare, dar mai ales la nivel discursiv: acum lumea se ajută mai puțin, fiecare este mai mult pentru sine etc. Sunt Însă și o serie de puncte În care cele 28 de lumi diferă foarte mult Între ele. Nu este clar dacă rudele contează mai puțin sau
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]