4,507 matches
-
o obțină În ultimii trei ani pe cale diplomatică. Olandezii și belgienii vedeau și ei În NATO o stavilă În calea viitorului revanșism german. Italienii au fost incluși pentru a consolida popularitatea locală a lui Alcide De Gasperi În fața opoziției comuniste. Englezii priveau Pactul Nord-Atlantic ca pe un succes manifest În lupta pentru implicarea Statelor Unite În apărarea europeană. Iar administrația Truman a prezentat acest acord Congresului - și americanilor În general - ca pe o barieră În calea agresiunii sovietice În zona Atlanticului de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bazinului Ruhr și al altor resurse vitale din mâini exclusiv germane. Era o soluție europeană la o problemă - principala problemă - franceză. Robert Schuman și-a anunțat Planul pe 9 mai 1950, la o zi după ce Îl informase pe Dean Acheson. Englezii nu primiseră nici un avertisment. Quai d’Orsay savura situația: prima revanșă măruntă pentru atâtea decizii anglo-americane luate fără a consulta Parisul. Cea mai recentă fusese, cu numai opt luni Înainte, devalorizarea unilaterală de către Marea Britanie a lirei sterline cu 30%: doar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
picior de egalitate cu alte state independente și devenea indisociabilă de alianța Vestului, cum dorise Adenauer. Nemții au fost primii care au ratificat Planul Schuman. Apoi Italia și țările Beneluxului, deși la Început olandezii nu voiau să se implice fără englezi. Aceștia din urmă au declinat invitația lui Schuman, iar fără Marea Britanie scandinavii nici nu se gândeau să semneze. Așadar doar șase state occidentale au semnat, În aprilie 1951, Tratatul de la Paris, care punea bazele Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât un tertip pentru a controla o Germanie În care continuau să nu aibă Încredere și dacă boomul economic european nu datora mare lucru Înaltei Autorități, care nu influența mai deloc concurența, piața muncii și prețurile -, atunci de ce au refuzat englezii să i se alăture? și de ce neparticiparea lor a făcut atâtea valuri? Englezii nu aveau nimic Împotriva unei uniuni vamale europene - erau chiar În favoarea ei, cel puțin pentru ceilalți europeni. Ce Îi deranja la Înalta Autoritate era ideea de putere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aibă Încredere și dacă boomul economic european nu datora mare lucru Înaltei Autorități, care nu influența mai deloc concurența, piața muncii și prețurile -, atunci de ce au refuzat englezii să i se alăture? și de ce neparticiparea lor a făcut atâtea valuri? Englezii nu aveau nimic Împotriva unei uniuni vamale europene - erau chiar În favoarea ei, cel puțin pentru ceilalți europeni. Ce Îi deranja la Înalta Autoritate era ideea de putere executivă supranațională, chiar dacă aceasta dirija producția și prețul a numai două produse. Londra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-un sistem continental european, care i-ar fi eclipsat o dimensiune esențială a existenței. Marea Britanie făcea așadar parte din Europa, dar și dintr-o comunitate imperială de limbă engleză, la scară mondială. și avea o relație aparte cu Statele Unite. Englezii aveau păreri Împărțite În privința Americii, pe care o antipatizau fiindcă o percepeau de la distanță ca pe un „paradis al splendorilor consumului” (Malcolm Bradbury), la antipodul existenței lor chinuite. Guvernele britanice, pe de altă parte, continuau să-și exprime Încrederea În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca pe o breșă corozivă În structura statului și națiunii, cum a rămas În memoria celor de pe continent. În Franța, războiul a revelat viciile culturii politice naționale; În Marea Britanie, el a părut să valideze instituțiile și obiceiurile naționale. Pentru majoritatea englezilor, războiul s-a purtat Între Germania și Marea Britanie, iar poporul britanic a ieșit Învingător, pe deplin răzbunat 12. Marea Britanie se detașa de continent prin mândria tăcută a unei țări capabile să sufere, să Îndure și, În cele din urmă, să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale țării. Dar Însemna și că majoritatea alegătorilor britanici (și mulți membri ai Parlamentului) nici nu-și imaginau cât de săracă era țara lor și ce preț plătiseră pentru victoria În bătălia epică Împotriva Germaniei. În 1945, Marea Britanie era insolvabilă. Englezii se mobilizaseră total și mai mult timp decât orice altă țară: În 1945, 10 milioane de femei și bărbați (dintr-o populație activă de 21,5 milioane) erau Înrolați sau fabricau arme. În loc să dimensioneze efortul de război după resursele limitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Africa de Nord, Trieste și Austria, Germania de Vest și, bineînțeles, Marea Britanie. Pe deasupra, un amplu și costisitor corp diplomatic, consular și de spionaj, Împrăștiat peste tot În lume, pe lângă funcționarii din colonii: o grea povară birocratică și administrativă, chiar și după retragerea englezilor din India. Pentru a merge Înainte În aceste circumstanțe extreme, britanicii s-au supus voluntar la privațiuni, acceptând o penurie fără precedent - ceea ce explică o trăsătură frapantă a acelor ani: victorioasă, mândra Anglie părea mai cenușie și mai tristă decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Fără cea mai vagă referință la vecinii sau aliații Angliei (sic), țara e prezentată În 1951 așa cum fusese, de fapt, În 1940: un erou solitar. În 1828, poetul german Heinrich Heine făcea o remarcă devenită celebră: „Rareori Îi vezi pe englezi, În dezbaterile lor parlamentare, enunțând un principiu. Ei discută numai despre utilitatea sau inutilitatea unui lucru, invocând fapte pro și contra”. E adevărat că În 1950 britanicii au respins propunerea lui Schuman din cauza tradiționalei lor rețineri față de complicațiile continentale, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
absența Marii Britanii (și, În consecință, a țărilor scandinave), puterea În „Mica Europă” occidentală a revenit automat Franței. Cum ar fi făcut și britanicii, francezii au modelat „Europa” după chipul lor, creând În timp instituții și politici conform precedentului francez. Nu englezii, ci alții de pe continent și-au exprimat pe atunci regretul față de turnura luată de evenimente. Lideri europeni importanți doreau din tot sufletul ca Marea Britanie să se implice. Așa cum avea să-și amintească cu regret belgianul Paul-Henri Spaak, „rolul de lider
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rolul de lider moral era al vostru - nu trebuia decât să-l vreți”. și Monnet se va Întreba, retrospectiv, cum ar fi arătat lucrurile dacă Marea Britanie ar fi luat inițiativa atunci când avea o autoritate fără egal. Zece ani mai târziu, englezii și-au reconsiderat, ce-i drept, poziția. Dar În Europa postbelică un deceniu Însemna o veșnicie: zarurile fuseseră aruncate. VItc "VI" În vâltoaretc "În vâltoare" Orice ai spune... comuniștii erau mai deștepți. Aveau un program grandios, un plan pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Rusia, care le păruseră dintotdeauna o pacoste. Dar dacă aceste probleme stârneau dezbateri aprinse dincolo de Canalul Mânecii, În Marea Britanie comunismul n-a reușit nici pe departe să-i mobilizeze sau să-i dezbine pe intelectuali. Cum observa George Orwell În 1947, „englezii nu sunt suficient de interesați de problemele intelectuale pentru a deveni intoleranți”. Dezbaterea culturală În Anglia (și, În mai mică măsură, În restul Regatului Unit) era centrată pe un subiect intern: apăruseră primele indicii ale unei anxietăți durabile pe tema
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1.700 de milioane de bilete vândute În 1946 În cele 5.000 de cinematografe ale țării. În acel an, o persoană din trei a mers În fiecare săptămână la cinema. Chiar În 1950, când audiența intrase deja În declin, englezii mergeau la cinema În medie de 28 de ori pe an, cu 40% mai mult decât În ultimul an dinaintea războiului. Dacă În sălile britanice publicul a scăzut constant de-a lungul anilor ’50, În Europa continentală el continua să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar atmosfera - și textura cinematografică - erau mult mai sumbre decât În producțiile americane din deceniile precedente. Filmele escapiste erau făcute acum de europeni: nemții făceau povești vaporoase de iubire În decorul de basm din Pădurea Neagră sau Alpii bavarezi, iar englezii, comedioare ca Piccadilly Incident (1946), Spring in Park Lane (1948) sau Maytime in Mayfair (1949), toate În regia lui Herbert Wilcox și plasate În West End (cartierul șic al Londrei, relativ neafectat de război), cu Anna Neagle, Michael Wilding sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a le reda Încrederea și siguranța prietenilor noștri de dincolo de Atlantic”. Dorința americanilor de a părăsi Europa nu s-a realizat niciodată, din diverse motive. Spre sfârșitul anilor ’50, SUA promovau ideea unei forțe nucleare europene sub comandă colectivă. Nici englezilor, nici francezilor nu le surâdea ideea. Nu pentru că guvernele lor erau Împotriva Înarmării nucleare. Britanicii au detonat prima lor bombă cu plutoniu În august 1952, În deșertul australian; paisprezece luni mai târziu, prima bombă atomică britanică intra În dotarea Royal
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dotarea Royal Air Force. Din motive militare și economice, guvernele britanice din acea perioadă abia așteptau să treacă de la o strategie de apărare continentală la una de descurajare nucleară: insistențele lor l-au convins pe Eisenhower să adopte noua strategie, iar englezii nu s-au opus staționării de bombardiere nucleare americane pe teritoriul britanic 7. și francezii aveau un program atomic, aprobat de Mendès-France În decembrie 1954, deși prima bombă exclusiv franceză nu a fost detonată cu succes decât În februarie 1960
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nucleare americane pe teritoriul britanic 7. și francezii aveau un program atomic, aprobat de Mendès-France În decembrie 1954, deși prima bombă exclusiv franceză nu a fost detonată cu succes decât În februarie 1960. Cu toate acestea, nici francezii și nici englezii nu doreau să cedeze controlul armamentului nuclear unei entități europene de apărare; francezii, În special, se temeau că americanii ar putea permite accesul nemților la declanșatorul nuclear. Americanii au concluzionat fără entuziasm că prezența lor În Europa era indispensabilă: exact
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
indivizilor”. Majoritatea occidentalilor erau, fără Îndoială, În favoarea dezarmării nucleare, atunci când subiectul le era adus În discuție: sondajele din 1963 arată că Îndeosebi italienii ar fi Întâmpinat cu bucurie interzicerea tuturor armelor nucleare. Francezii erau mai puțin unanimi, iar nemții și englezii aveau păreri Împărțite, deși peste tot exista o majoritate net antinucleară. Dar, spre deosebire de dezbaterile animate despre dezarmare din anii ’20 și Începutul anilor ’30, problema nucleară nu stârnea pasiuni În Europa. Era prea abstractă. Numai britanicii și (În mod oficial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cuprinsul imperiilor (poate cu excepția Indiei, Însă și acolo ei au subestimat multă vreme amploarea și seriozitatea acestuia). Astfel, nici britanicii și nici celelalte puteri coloniale europene nu au anticipat colapsul iminent al posesiunilor și influenței lor maritime. După cum atestă istoricul englez Eric Hobsbawm, sfârșitul imperiilor coloniale europene le părea foarte Îndepărtat În 1939 chiar și studenților de la un seminar pentru tinerii comuniști din Marea Britanie și coloniile sale. șase ani mai târziu, lumea era Încă Împărțită În asupritori și asupriți, puternici și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
privilegiat la o cale maritimă strategică, britanicii au reocupat zona Canalului. Doi ani mai târziu, Gamal Abdul Nasser, unul dintre ofițerii revoluționari, devenit Între timp șef al guvernului, a Început să exercite presiuni pentru retragerea soldaților britanici de pe teritoriul egiptean. Englezii erau dispuși să ajungă la un compromis, Întrucât aveau nevoie de cooperarea egipteană. Regatul Unit se baza tot mai mult pe petrolul ieftin importat prin Canalul Suez și plătit În lire sterline. Dacă această sursă ar fi fost Întreruptă sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
50 fusese neobișnuit de optimist pentru Marea Britanie și În special pentru Anglia. Alegerea unui guvern conservator În 1951 și primele indicii ale unui avânt economic Împrăștiaseră mohoreala egalitaristă a anilor de după război. În primii ani de domnie a noii regine, englezii au trăit o blândă vară indiană a satisfacției și bunăstării. Primul cuceritor al Everestului a fost un englez (1953) - condus cum se cuvine de un ghid colonial - și tot un englez a alergat pentru prima dată distanța de o milă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și primele indicii ale unui avânt economic Împrăștiaseră mohoreala egalitaristă a anilor de după război. În primii ani de domnie a noii regine, englezii au trăit o blândă vară indiană a satisfacției și bunăstării. Primul cuceritor al Everestului a fost un englez (1953) - condus cum se cuvine de un ghid colonial - și tot un englez a alergat pentru prima dată distanța de o milă În mai puțin de patru minute (În 1954). Mai mult, așa cum li se amintea frecvent, britanicii erau cei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
război. În primii ani de domnie a noii regine, englezii au trăit o blândă vară indiană a satisfacției și bunăstării. Primul cuceritor al Everestului a fost un englez (1953) - condus cum se cuvine de un ghid colonial - și tot un englez a alergat pentru prima dată distanța de o milă În mai puțin de patru minute (În 1954). Mai mult, așa cum li se amintea frecvent, britanicii erau cei care realizaseră fisiunea atomului, inventaseră radarul, descoperiseră penicilina, proiectaseră motorul cu reacție și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Ungaria, ministrul de Externe britanic Selwyn Lloyd Îi scria prim-ministrului Anthony Eden În același spirit: „Nu cred că este momentul pentru un astfel de mesaj”. Cum le spunea Hrușciov la 28 octombrie colegilor săi din Prezidiul Comitetului Central, „englezii și francezii sunt Într-o mare Încurcătură În Egipt”15. Cât despre Eisenhower, el se afla În ultima săptămână a campaniei electorale: În ziua când el a fost reales, În Budapesta se dădeau lupte grele. Consiliul său Național de Securitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]