KorAP: Find »[drukola/base=gheață & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...178 179 180 ...520 >

12,993 matches

Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689

Vorbeam puțin. Liniștea adâncă a câmpiei înzăpezite, cerul argintiu, somnul profund al marelui fluviu făceau ca vorbele să fie de prisos. Uneori, Pașka, tot căutând un loc mai bogat în pește, se apropia periculos de mult de plăcile lungi de gheață întunecată, umedă, măcinată de izvoare... Mă întorceam când auzeam un pârâit și îmi vedeam colegul zbătându-se în apă și înfingându-și degetele răsfirate în zăpada zgrunțuroasă. Alergam spre el și, la câțiva metri de crăpătură, mă întindeam pe burtă și

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
și, la câțiva metri de crăpătură, mă întindeam pe burtă și îi aruncam capătul fularului meu. De obicei, Pașka reușea să se descurce înainte de intervenția mea. Ca un marsuin, se smulgea din apă și cădea din nou cu pieptul pe gheață, se târa desenând o dâră lungă, udă. Dar, uneori, mai ales pentru a-mi face plăcere, probabil, îmi apuca fularul și se lăsa salvat. După o astfel de baie, ne duceam spre vreuna dintre carcasele bărcilor vechi ce se vedeau

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
franceză, se aude venind, cu o pală de vânt sărat, exclamația veselă a căpitanului: „Fiecare se bate pentru ceea ce-i lipsește, sire!” Într-o bună zi, era cât pe-aci să se înece de-a binelea. O bucată întreagă de gheață i-a cedat sub picioare. Doar capul îi ieșea din apă, apoi un braț care căuta un sprijin insistent. Cu un efort violent, s-a aruncat cu pieptul pe gheață, dar suprafața poroasă s-a spart sub greutatea lui. Curentul

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
să se înece de-a binelea. O bucată întreagă de gheață i-a cedat sub picioare. Doar capul îi ieșea din apă, apoi un braț care căuta un sprijin insistent. Cu un efort violent, s-a aruncat cu pieptul pe gheață, dar suprafața poroasă s-a spart sub greutatea lui. Curentul îi ducea deja picioarele cu cizmele pline de apă. N-am avut timp să-mi desfac fularul, m-am întins pe zăpadă, m-am târât, i-am întins mâna. În

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
forța ei arogantă, a venit să-mi înfrunte himerele. A fost de ajuns un zgomot: trupul neînsuflețit fusese transportat într-un furgon cu prelată unde era la fel de frig ca afară; și, pus pe masă, a sunat ca un bloc de gheață izbit de lemn... Nu puteam să mă mint pe mine însumi. În hățișul foarte adânc al gândurilor mele fără mască, al mărturisirilor fără ocolișuri - în sufletul meu -, dispariția părinților mei nu lăsase răni nevindecabile. Da, îmi mărturiseam în acele dialoguri

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
cele trei făpturi ivite pe o tăietură de ziar de la începutul secolului și să încerc să reconstitui stările sufletești ale unui Președinte îndrăgostit! Și să uit de soldatul salvat de iarnă, care își strânsese țeasta zdrobită într-o carapace de gheață, oprind sângele. Să uit că, dacă trăiam, era datorită trenului care se furișa orbecăind printre convoaiele pline de carne omenească sfârtecată, un tren care îi ducea pe Charlotte și pe copiii ei ca să-i ascundă în străfundurile protectoare ale Rusiei

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
acolo într-o zi, aveam vreo zece sau cincisprezece cadavre de mătrășit în apă. Am găsit o copcă. Și atunci i-am văzut pe toți ceilalți, pe cei dinainte. Goi, căci, bineînțeles, li se recuperau zdrențele. Da, goi pușcă, sub gheață, nicidecum putrezi. Uite, ca o bucată de holodet! Holodet-ul, carnea aceea în aspic, din care tocmai aveam o farfurie pe masa noastră, a devenit un cuvânt groaznic - gheață, carne și moarte înțepenite într-o sonoritate tăioasă. Ceea ce m-a făcut

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
dinainte. Goi, căci, bineînțeles, li se recuperau zdrențele. Da, goi pușcă, sub gheață, nicidecum putrezi. Uite, ca o bucată de holodet! Holodet-ul, carnea aceea în aspic, din care tocmai aveam o farfurie pe masa noastră, a devenit un cuvânt groaznic - gheață, carne și moarte înțepenite într-o sonoritate tăioasă. Ceea ce m-a făcut să sufăr cel mai mult în timpul spovedaniilor lor nocturne era dragostea de nedruncinat pentru Rusia, pe care confidențele lor o trezeau în mine. Rațiunea mea, care lupta împotriva

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
fără să aud muzica, văzând, în locul chipului frumos al dansatoarei, un oval luminiscent. Când orcheastra a tăcut, ea m-a părăsit fără să spună un cuvânt, vizibil înciudată. Am traversat platoul, strecurându-mă printre perechi ca și cum aș fi umblat pe gheață și am ieșit. Aveam nevoie să rămân singur, să-mi revin, să respir. Am mers pe aleea care mărginea pista de dans. Vântul, venit de pe Volga, îmi răcorea fruntea înfierbântată. „Și dacă însăși partenera mea, m-am gândit eu subit

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
iubește în stepa asta nocturnă, în imensitatea asta rusească. Îl iubește...” Dragostea mi-a apărut din nou în toată dureroasa ei simplitate. Inexplicabilă. Inexprimabilă. Ca și constelația care se oglindea în ochiul unui animal rănit, în mijlocul unui deșert acoperit de gheață. Hazardul unui lapsus a fost cel care mi-a revelat o realitate derutantă: franceza pe care o vorbeam nu mai era aceeași... Într-o zi, când i-am pus o întrebare Charlottei, mi s-a împleticit limba. Probabil că am

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
ușa izbei lor... Charlotte și-a continuat povestea, iar eu, cu o mirare crescândă, simțeam cum se impregnau cuvintele ei simple cu sunete, cu mirosuri, cu lumini voalate de ceața gerului... Ea scutura clanța și ușa, spărgând un chenar de gheață, se deschidea anevoie, cu un scrâșnet ascuțit. S-a pomenit înăuntru, în casa mare de lemn, în fața unei scări înnegrite de timp. Treptele scoteau gemete tânguitoare sub pașii ei. Culoarele erau înțesate de dulapuri vechi, de cutii mari de carton

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
un miros de lemn ars, care se îmbina cu frigul adus de Charlotte în cutele paltonului. A văzut-o la capătul culoarului, la primul etaj. O femeie tânără, cu un copilaș în brațe, stătea lângă fereastra acoperită cu flori de gheață. Fără să miște, cu capul ușor plecat, privea dansul flăcărilor din ușa deschisă a unei sobe mari, care ocupa colțul culoarului. Dincolo de fereastra înghețată, se stingea încet asfințitul de iarnă, albastru și limpede... Charlotte a tăcut o secundă, apoi a

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
se stingea încet asfințitul de iarnă, albastru și limpede... Charlotte a tăcut o secundă, apoi a continuat cu o voce șovăitoare: - Știi, bineînțeles că era o iluzie... Dar chipul ei era atât de palid, atât de delicat... Aidoma florilor de gheață care acopereau geamul. Da, ca și cum trăsăturile ei ar fi fost desprinse dintre podoabele de promoroacă. N-am mai văzut o frumusețe atât de fragilă. Da, ca o icoană desenată pe gheață... Am mers multă vreme în tăcere. Stepa se întindea

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
atât de palid, atât de delicat... Aidoma florilor de gheață care acopereau geamul. Da, ca și cum trăsăturile ei ar fi fost desprinse dintre podoabele de promoroacă. N-am mai văzut o frumusețe atât de fragilă. Da, ca o icoană desenată pe gheață... Am mers multă vreme în tăcere. Stepa se întindea încet înaintea noastră în țârâitul răsunător al greierilor. Dar zgomotul acela sec, căldura aceea nu mă împiedicau să păstrez în plămâni aerul înghețat din izba mare și neagră. Vedeam fereastra acoperită

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
îmi păreau totodată efemere și înzestrate cu un fel de veșnicie. Resimțeam o siguranță amețitoare: într-un mod misterios, ele făceau imposibilă moartea Charlottei. Ghiceam că întâlnirea din izba neagră cu tânăra femeie de lângă fereastra acoperită de promoroacă - icoana de gheață! - și chiar povestea lui Gavrilici, trestiile acelea, plevuștile, într-o seară de război, da, chiar și cele două licăriri de lumină contribuiau la imposibilitatea morții ei. Și cel mai minunat era că nu trebuia nicidecum să demonstrez asta, să explic

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915

Ieri încă slabi... astăzi se grămădește Evul întreg în brațul nostru fier... Eu am fost puntul care-n marea lumei Cea liniștită m-am mișcat - și marea, Marea întreagă s-a mișcat cu mine. Din codrii-antici și din pustii de gheață De sub lumina aurorei boreale Și din dumbrăvi de laur, din pustia Egipetului vechi, a Libiei arse *, Porniți de constelații sângeroase, Cu minte-aprinsă de preoți bătrâni Popoarele pornesc în contra Romei..., Vai ție, -al lumei Domn!... de trei ori vai! PATER CELSUS

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
fost de Domn în lume cum n-am fost eu de papă. [SCENA V] SAS Preaînălțate Doamne, venii să pun la cale Urmările dietei... [vrerea] Măriei Tale. [DRAGUL] O, ochii mei, sărmane ferești ale gândirii, Sânt prinși de flori de gheață, de pânzele pieirii; Zadarnic îmi silesc eu natura răzvrătită, Eu văd lumea întreagă așa, ca printr-o sită; O umbră îmi par însumi și lumea umbră-mi pare Și sânt străin într-însa ca visul ce năzare; Mai mult... chiar

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
negru de pe tronu-i... Se pare că grozavul Demon al sorții rele cu aripi negre trece Prin zidurile-aceste... BOGDANA O, mîna[ta]! {EminescuOpVIII 89} [SAS] Eu tremur, dragă, tremur întîia dată[-n] viață, În inimă - scânteie, în mâni, în mâni am gheață. [BOGDANA] Aide! Mergi înainte... Un pas, bărbate, încă! ROMAN Un pas, și vă înghite prăpastia adâncă. (iese) BOGDANA Bogdan e colo, colo, el doarme dus. Ei bine, Vei suferi să fie alăturea cu tine, Ca tu să fii vătaful și

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
O, ce frumosu-i... B[OGDAN] Venera! dulce înger, De-ai ști [tu] cum în suflet și-n inima mea sânger După a ta privire, dup-a ta dulce față Tu te-ai uita la mine și nu cu ochi de gheață, Căci nu poți ști, copilă, ce-adînc, adânc mi-e dorul Și cum în minte-mi vecinic îmi șmotruiesc * amorul, Căci somnul fuge-n lume când ochii mi-i închid Și zi și noapte, tremur și vreau să mă ucid. Nu

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
Zbura pin lumea albă ca gelița nebună Ce-neacă a ei suflet în suflete de flori Și-n visuri aurite aripele-i răcori! Pîn-te-am văzut, o, Mira... pân te-am văzut în față, Înger cu sân de piatră, cu diadem de gheață, Și de-atunci sânt întocmai c-araba vijelie Ce-și mână a ei suflet pin volburi din pustie, Pin volburi de arenă, prin un nisip de foc Ce ard suflarea-ntrînsa dar nu o țin în loc; Căci ea înflăcărată departe-n

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
care aleargă de ia pe Mira moartă-n brațele lui. - Scena cunoscută. * [ACTUL III] ACT III Scena din act[ul] ultim a lui Clavigo [MIRON-ȘTEFAN] O, ridicați capacul ca s-o văd, pala față, Cu buze-nvinețite, cu ochii cei de gheață Ce moartea turburată, stingând adâncul lor, Făcu să nu mai aibă nici raze, nici izvor. Toma vine și îi consilie mai întîi să aibă speranță - în urmă, când rămâne neconsolat, îi descopere că e tatăl lui și-i promite a

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
brumă, căzuse-n creieri și, printre buze ca porumba, dinții părea că se laudă că-s albi. 2254 Storșii ochi ai mortului. Stoarce ochii mortului și miruie fruntea ta. 2258 Luna pe ceriuri - ca cranul îngălbenit a unui mort. luna, gheață galbenă, atârna ca ruptă în nouri, icoana sorții Moldovei; una spăla cu gălbeneală frunțile valurilor mării, alta plutea asupra țării, îngălbenind în moarte și rușine frunțile moldovenilor. Gălbinarea morții. peste podul Sucevei trecea Ieremia Movilă și Zamoiski mânând înaintea [lor

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
ce s-a stins, pe care lumea n-o mai adoră. 4 2254 Văzut-ai tu oare mort spoit - un roșu brut pus pe pielea galbenă a unui mort și - sarcasm înfiorător al vieței - din funduri adânci turburații ochi de gheață amorțiți ca o rază turbure? Ei bine, acel chip s-a sculat... acel chip îmblă pe pământ... acel chip ești tu! Fugi! Fugi! 5 2258 Suflet bătrân ca iarna și greu ca vijelia ce vîjîie-n pustii. {EminescuOpVIII 252} 6 2254

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
adoră, l-încoronă, Știai c-așa cum este nu poate a fi bine! Că nu poate nedreptul etern ca să domine. 2291 O! de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Pe cer talazuri mândre înalță și întinde, Că nourii ca sloiuri de gheață aruncate Sfărmîndu-se de-a sferei castele înstelate, Cerul, din rădăcine nălțîndu-se, decade Târând cu sine timpul cu miile-i decade Și-nmormîntînd-o-n caos întins, fără de fine, Zburând negre și stinse surpatele lumine, Că bolta surp-albastru-i, o uriașă raclă, Că soarele-i

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
viață voim să se răsfețe. Și viața-și pierde prețul.......... Am găsit toată lumea și ne-am pierdut pe noi. 2254 O! de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Pe cer talazuri mândre înalță și întinde Și nourii, ca sloiuri de gheață aruncate, Sfărmîndu-se de-a sferei castele înstelate. Cerul, din rădăcină nălțîndu-se, decade Târând cu sine timpul cu miile-i decade. Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Zburând negre și stinse, surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori

Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]