9,375 matches
-
e răscoală. Am trudit precum părinții - Poate puși în rând cu sfinții; Ei mi-au dat de la născare Dorul de sacrificare. Zi prostului că-i om deștept, „Că ți-ai găsit de furcă” Și vrea să te facă adept... Spre glorii se aburcă. De nu aperi adevărul, Dă minciuna peste tine Și încet ca, putred, mărul Tinde ca să și domine. 17 august 2004 N-AM CERȘIT SĂ URC SPRE GLORII Nu cu șpagă sau plocoane, Ori supliciu de canoane, Nici prin
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
ai găsit de furcă” Și vrea să te facă adept... Spre glorii se aburcă. De nu aperi adevărul, Dă minciuna peste tine Și încet ca, putred, mărul Tinde ca să și domine. 17 august 2004 N-AM CERȘIT SĂ URC SPRE GLORII Nu cu șpagă sau plocoane, Ori supliciu de canoane, Nici prin mijlociri de fuste, Azi mai scurte și înguste; Nu prin lovituri de tobă Ori prin ligușiri de robă; Nu prin umblet prin saloane Ori prin lacrimi de cucoane; Nu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
vorbe Ori amestecat de ciorbe; Nu cu sunet de trompetă Ori sugestii cu pipetă, Am scris ce-am scris. Unii nu cred. Am scris că doar atât posed. Spun prin slove și toți porii: N-am cerșit să urc spre glorii. 18 august 2004 CODRULE, CODRUȚULE ( DUPĂ EMINESCU ) Gândul meu în ceas de veghe Inima porni să-ntrebe: - Codrule, codruțule, Alt ritm ai, drăguțule; Nu mai bați ca în trecut Chiar necaz de-ai cunoscut. - Acum bat sub aparat, Sub impuls
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
sub soare Sunt cu zbucium în prinsoare, Numai moartea-mi va da pace Când va fi, fi-va rapace Și orice aș fi făcut În uitări s-au prefăcut Și-s ferice prin toți porii - N-am dorit premii și glorii, Nici o clipă n-am țintit, Deși visul m-a ghiontit. 4 septembrie 2004 REFLECȚII (CLXI) Bun venit astăzi pe lume, Înger cu trăiri umane, Va rămâne în renume Când ispita-i în sumane? Plâng în inimă când văd Câte curg
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
neghina. Că, sub divinul panaceu, Omul stricat-a planul, Plâng Iisus și Dumnezeu Cu lacrimi cât oceanul. 22 martie 2005 UITAȚI CALEA CARE DUCE La cripta mea fiți cel mult trei Și unul să rostească Doar Tatăl nostru - sfinte chei Spre gloria cerească. Nu vreau preot spre odihnă. E convingere de fier; Cer să trec dincolo-n tihnă, Fără falsul grefier. Nu-mi dați jertfe. Inutile-s, N-au nimic din ce e sfânt; Toate sunt de neânțeles, Practici în ciudat avânt
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
lasă nici o urmă. Nu știm de fapt ce s-a întâmplat acolo, în pustietate. Scriitorul ne spune că regele părăsit ar fi murit de foame și de sete. Însă imediat suspendă orice reflecție de acest fel și adaugă ceva atemporal: „Gloria să fie cu Cel care nu moare.“ Când deasupra deșertului se simte suflul morții și deopotrivă prezența Celui care nu moare, cuvintele ating inevitabil locul tăcerii. Edificiul obscur ridicat de om și lumea stihială a deșertului se situează, acum, în afara
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
FRONTIERELE CELOR ABSURDE 53 41. indirect, ut in speculo, în termeni cât mai simpli, cum aflăm în ultimele rânduri ale povestirii: „După aceea ia desfăcut legătu rile și la părăsit în mijlocul deșertului, unde a murit de foame și de sete. Gloria să fie cu Cel care nu moare.“ Regele părăsit în deșert are în față propria nimicnicie și, deopotrivă, ceva mai presus de viață și de moarte. O asemenea experiență lasă să se întrevadă, în definitiv, ceea ce e neomenesc în viața
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
tocmai viața celui care a făcut experiența repetării, dreptul Iov. „[Din] fericire, prietenul meu nu încerca să afle lămurire la vreun filozof de renume mondial, sau la vreun professor publicus ordinarius, ci recursese la un gânditor particular care deținuse odată gloria mondială, ca apoi să se retragă din viață; el se refugiază, cu alte cuvinte, la Iov, care nuți face figuri de la oarece catedră, garantându ți adevărul frazelor sale cu gesticulația sa, ci șade pe vatră și se scarpină cu un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
secrete. Fapt este că Don Joîo VI a deschis, prin mazilirea Infantelui și, mai ales, prin testamentul său obscur, o problemă care a contribuit în bună parte la ruina Portugaliei; căci testamentul a fost cauza războiului civil. Epoca de adevărată glorie a lui Don Joîo VI a fost perioada sa braziliană, în care se poate spune că a întemeiat statul modern al Braziliei. Întors în Metropolă, Regele a dat mereu dovadă de slăbiciune și nehotărâre. A jurat credință Constituției, deși a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Pedro renunțase categoric la drepturile primogeniturii. Cu toate acestea, consiliul de regența recunoaște în Împăratul Braziliei, Don Pedro, pe Regele legitim al Portugaliei - "și aceasta a deschis porțile războiului civil" (Pimenta). Don Pedro abdică în favoarea fiicei sale, Dona Maria da Gloria, pe care hotărăște s-o dea de soție fratelui său, Don Miguel. Este o situație tulbure, absurdă, pe care nimeni n-o acceptă. Și curând după ce Infantele Don Miguel se întoarce în țară, ca regent, e silit de popor să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
frumos, cu o superbă barbă de mag care fascinează o generație întreagă. Scrie destul de puțin și publică și mai puțin. E însă, întotdeauna, gata să apere pe cei umili, să protesteze, să atace - întotdeauna pe propria lui răspundere. Indiferent față de glorie, lasă să-i publice alții cărțile. Consecvent cu sine până la absurd, distruge un manuscris voluminos pentru că își modificase anumite idei formulate acolo. De o extraordinară bunătate, e neînduplecat în pamfletele lui revoluționare. Învață limba germană ca să citească pe filosofi și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
său face ravagii. Istoria Portugaliei o reduce la o "necropolă" stăpânită de "trinitatea augustă: satrapul, iezuitul și ovreiul". Totul e abominabil în trecutul patriei. Colonizarea e o serie ignobilă de crime, tiranii și demențe. Liberalismul contemporan e o agonizare fără glorie, decadența iremediabilă a unui popor degenerat. Restaurarea independenței portugheze, la 1640, a fost o greșeală fatală, pentru întreaga peninsulă. De aceea, singura scăpare este uniunea republicană iberică. Și cu toate acestea, socialistul Oliveia Martins acceptă Ministerul da Finanțe sub Regele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu ar fi putut-o prevedea. Tribunul poporului, Antonio José de Almeida, sare pe o bancă și strigă, stăpânind furtuna cu formidabila lui voce: "Soldați, hai să facem revoluția! Baionetele voastre și glasul meu ar putea, străbătând orașul, să aducă gloria unui popor și libertatea unei patrii!". Celălalt deputat republican, umanitaristul Menezes, leșină - colaborând astfel la dramatizarea momentului care trebuia să devină istoric. Tribunul cere cuvântul, și recurge la vechea stratagemă: compară prețurile toaletelor Reginei cu costul pâinii săracilor. Impresia e
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
republicană nu e numai un episod politic ci "substituirea unui factor etnic printr-un altul". Integralismul își propune, ca punct de plecare, pregătirea tinerei elite intelectuale în slujba revoluției naționaliste; oameni care să-și înțeleagă bine neamul, să-i cunoască gloria și greșelile trecutului, să învețe a gândi. Este cea dintâi și cea mai viguroasă reacțiune împotriva spiritului generației de la Coimbra, care promovase antiportughezismul și autoflagelarea și crease moda "parizieni cu orice preț". Antonio Sardinha, în loc să facă un partid politic, se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
O viață liniștită, aproape de ai săi, liber de griji; idealul acesta corespundea întocmai pietății calme a micului Oliveira. Abia împlinise 11 ani și, într-o după amiază de mai, părăsi Vimieiro însoțit cu alai de întregul sat. Ajunsese pe mica glorie a Santei Comba. Padre Antonio îi prezicea bonetul de ordinal, părinții îl dădeau ca exemplu copiilor. Seminarul din Vizeu se deschidea abia în octombrie, dar Oliveira fu dat în gazdă la dascălul Catedralei, Marques Pimentel, vechi prieten al tatălui. Casa
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
conferință, ne putem da seama cât de bine închegată era gândirea lui Salazar la 20 de ani și cât de puternic trăia el chemarea educatorului. De la început, tânărul seminarist își mărturisește neîncrederea în viitorul Portugaliei care ar vrea să egaleze gloria secolelor XV și XVI, când erau lumi noi de descoperit și continente noi de populat. De altfel, grandoarea acelei Portugalii imperiale și maritime i se pare "foarte mult favorizată de împrejurări". Împărtășește, în această privință, fără s-o spună - cel
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
omul nu le poate sluji decât renunțând la partea muritoare din el, renunțând la pasiunile legate de limitele ființei sale. Salazar întîlnea pretutindeni, în această Coimbră medievală, romantică și revoluționară în același timp, îndemnul către lucrurile care durează: întîlnea Biserica, gloria Portugaliei și opera gândului. Timid, singuratic, studios - nimeni nu l-a băgat în seamă în primul an de Universitate. Studenții, după trecerea celor dintâi zile de euforie revoluționară, reveniseră la tipic: cursuri, serenade, nuclee politice, petreceri, discuții literare. Unii dintre
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Dictatura militară îi asigura doar continuitatea în acțiunea pe care și-o propusese. Rămânea de văzut dacă poporul îl va putea urma, dacă munca sa va rodi. Evident, pentru cine îl cunoștea, Salazar se preocupa prea puțin de recompensă, de glorie, de notorietate, îi era cu totul indiferent dacă oamenii îl vor lăuda sau îl vor huli. Cerea, însă, încredere: nu pentru a trece cu izbândă un examen în fața națiunii, ci pentru a putea salva Statul - și aceasta cât mai era
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cuvântările sale. Sunt virtuți virile, latine. Sunt, mai ales, virtuți tinerești. "Negarea, indiferența, îndoiala, nu pot fi izvoare ale acțiunii - și viața e acțiune", se adresează Salazar tineretului (28 ianuarie 1934). Școala trebuie să cultive în noile generații "orgoliul și gloria de a suferi". Și, cu obișnuita lui franchețe, adaugă: "Timpurile devin din ce în ce mai aspre... Vă spun că sunteți generația sacrificată, generația care trebuie să răscumpere..." Un ciclu istoric se încheie, asemănător ciclului încheiat prin cucerirea Romei de către barbari. Și atunci au
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tragice petrecute cu aproape douăzeci de ani în urmă, amestecându-le, iar cuvintele sale făceau să se deschidă iarăși, în inimile celor ce îl ascultau, răni adânci, niciodată vindecate cu totul. — Da, prieteni: aceea a fost o vreme de mare glorie pentru poporul nostru, dar și de nesfârșită disperare. Câți războinici neasemuiți n-au văzut atunci moartea! Câte femei nu și-au plâns atunci fiii! Azi, după atâția ani, trebuie să recunoaștem că războiul pe care l-a purtat Gundikar împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu mai era decât întuneric. 28 Kyrie eleison! Criste eleison! Kyrie eleison! Criste eleison! Sub nava centrală a micii biserici, cântecul călugărilor se ridica încet, curat și puternic. îngenuncheați înaintea abatelui, cu mâinile împreunate, se concentrau în rugăciune și dădeau glorie Mântuitorului. Prin mica fereastră - deschisă în absidă, doar puțin mai largă decât o ambrazură - o rază de soare străpungea penumbra cu o șuviță de lumină, în care pluteau o sumedenie de firișoare de praf și care îmbrăca în aur tabernacolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plus al destinului, fiindcă aceea era, oricum, marea sa șansă. Comanda unui mingan era, într-adevăr, premisa indispensabilă pentru șansa unui războinic, căci însemna putere absolută asupra oamenilor, posibilitatea de a lua pradă bogată și de a obține în final gloria. Și mai ales însemna posibilitatea de a se pune în lumină nu numai înaintea ochilor lui Utrigúr, dar mai ales înaintea ochilor lui Atila însuși, marele rege. Căci la el voia Balamber să ajungă, cu speranța că va intra, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încredința turmele servitorilor păstori, fără a cere socoteală, și nu-și mai amintea câte concubine uitase pe drumul campaniilor sale de luptă, nici de câți sclavi se eliberase, uneori ucigându-i într-o izbucnire de furie. își amintise doar de gloria și de încrederea domnului său. Cea mai înaltă aspirație a lui, până acum o lună, fusese aceea de a obține comanda unui mingan, însă după întâlnirea cu Frediana ambițiile sale primiseră un cu totul alt caracter. Deoarece acum avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl privi surprins, scrutându-l cu ochii săi pătrunzători. O străfulgerare de înțelegere îi străbătu mintea. Se încruntă atunci și, arătând către chipul lui Cristos, rosti cu mare putere: — Ce numești tu puterea mea vine de la El! De la El vin gloria și dreptatea, pedeapsa veșnică și iertarea, înfrângerea și victoria! El îi sprijină pe cei pe care îi cheamă să înfăptuiască lucruri glorioase, dar îi blestemă și îi părăsește pe cei care săvârșesc răul. El e, înainte de toate, iubire! Iubire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl întrebă dacă era bucuros că se apropia de Aureilana, unde, cu siguranță, avea să întâlnească pe mulți din neamul său. — Sigur, răspunse Maliban. Am mulți prieteni în garnizoană și o să fiu bucuros să-i întâlnesc, chiar dacă nu e nici o glorie și nici o plăcere să te lupți în cetate. Noi, alanii, suntem călăreți, un popor din câmpie. — întocmai ca hunii, așa-i? Maliban se ridică, de astă dată, deodată în capul oaselor și, încrucișându-și picioarele, scuipă cu dispreț, aruncându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]