11,105 matches
-
echilibru precar, teancuri de dosare pînă la tavan, un birou acoperit cu o imensă fotografie, pe care tronează două laptop-uri zumzăitoare și ambalaje mototolite ale fostelor prînzuri care nu au ajuns niciodată pe de-a Întregul În coșurile de gunoi care dau pe dinafară. Prietenele se Îmbrățișează și Susan i-o prezintă pe Jackie lui Wakefield. — Jackie a investigat asasinarea profesorului Telescu. — Tu ești cea care a scris editorialul de azi dimineață, remarcă Wakefield. Un articol foarte bine informat. Jackie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sînt toți trei În drum spre locuința Reverendului, o casă veche și Îngustă, tip vagon, ascunsă de tufișuri dese de lemn cîinesc. Casele de pe stradă se reazemă unele de altele, ca și cum ar căuta sprijin, cu curticelele lor amărîte, despărțite de gunoaie și tot felul de vechituri ruginite. Camera din față este luminată de două lumînări negre, sfîrÎitoare. Wakefield reușește să vadă În penumbră mai multe lucruri așezate pe ceea ce par rafturi paradite de magazin: ierburi, uleiuri, tămîie, lumînări, săruri și bijuterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Camului argintiu în timp ce se lumina de ziuă. Strălucise de bucurie tot drumul spre casă, în trenul spre Woodbury. Apoi descoperise că o invitase doar pentru că mama ei plătise biletele. Patruzeci de lire fiecare. Plânsese ore în șir și aruncase la gunoi pantofii cu strasuri. — Domnul doctor Fertilitate a fost așa de fermecător, deci? o trezi Stevie din visare cu răceala unui bisturiu. Auzisem că arată de parcă ar fi descins din Tineri stagiari îndrăgostiți. — Pentru numele lui Dumnezeu, Stevie, se oțărî Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
biroul lui Fran un exemplar demonstrativ al noului ziar. — Uite, zise arătându-i prima pagină care anunța, cu litere de tipar, campania „SĂ NE CURĂȚĂM STRĂZILE“ inițiată de ziar. Pur și simplu le spune cititorilor să adune orice fel de gunoi găsesc pe stradă și să-l depună în fața ușii de-acasă a Directorului Regiei de Salubrizare. Stevie pufni în râs gândindu-se la haosul pe care avea să-l provoace campania. — Nemernicii. Așa le trebuie. — Stevie. Nu-mi veni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în bine. Se trezi zâmbind închipuindu-și-l pe Directorul Regiei de Salubrizare, un individ nesuferit, despre care se știa că detestă și să dea ochii cu ziariștii, deschizând ușa de la intrare și descoperind-o blocată de o movilă de gunoi. — Propune campania asta doar pentru că e un exemplar promoțional. N-ar face-o dacă ar fi pe bune. — Pui pariu? Indiferent dacă Jack ar fi îndrăznit cu-adevărat să instige oamenii în felul acela sau nu, Fran își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
egale. — De ce? Ben își umplu din nou castronul. Mâncarea părea să se evapore când era el acasă, iar Jack trebuia să încarce întruna dulapurile de provizii a doua zi după ce le umpluse. — Fetele de la școală ne tratează ca pe niște gunoaie. Sunt mai deștepte decât noi, mai atente la ore, au medii mai mari. Jodie Smith spune că în curând bărbații n-or să mai fie necesari. Nu sunt decât niște bănci de spermă cu carnete de cecuri și în curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
avea copii. Trebuie doar să se obișnuiască cu ideea. Așa fac întotdeauna bărbații. E combinația fatală de vanitate și inevitabilitate. Îi pui în fața unei alegeri: vor să-și vadă genele transmise din generație în generație sau aruncate la groapa de gunoi a omenirii? Ar fi trebuit să-i vezi fața lui Simon când i-am spus că sunt gravidă cu Lottie. Se făcuse vânăt! — Dar Simon o adoră pe Lottie. — O adoră acum. Însă la momentul cu pricina bombănea de mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ca și cum ai fi fost transportat înapoi în anii ’50, pe vremea când domneau ordinea și siguranța, când pe copii doar îi auzeai, nu-i și vedeai, și toată lumea își știa locul. Întreg parcul era verde, îngrijit și fără urmă de gunoi. Rondurile de flori, în culori vii, care ar fi oripilat-o pe Vita Sackville-West, erau plivite și vesele. Pe marginea bazinului pentru copii, se înghesuiau, scoțând țipete de bucurie, fetițe în chiloței, încercând să apuce să se mai bălăcească o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
includeau persoane fără adăpost și flagelul drogurilor, dar nu asta căutau turiștii. Asta puteau găsi și la ei acasă. Londra se îndrepta apatic spre sfârșitul verii, copleșită de un val neașteptat de caniculă, părea neîngrijită și îngropată până la genunchi în gunoaie. Nu era de mirare că, prin comparație, Woodbury-ul arăta chiar bine. Avea metrou direct, așa că Fran se îndreptă spre stație, promițându-și că avea să ia un taxi la întoarcere. În tren era cald ca în pântecele mamei, așa că fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în fundul grădinii, și nu reușise să dea de ea. Toate luminile erau aprinse la etajul doi al clădirii redacției. Fran o luă la fugă, în timp ce inima îi bătea nebunește. Dar era doar Flo, femeia de serviciu, care golea coșurile de gunoi și se văicărea, văzând în ce hal fusese lăsată cafetiera. — Vă întreb și eu, comentă Flo, ridicând o plăcintă cu carne mucegăită pe care tocmai o găsise în spatele unui fișet, cine lucrează aici? Ziariști sau o haită de fiare sălbatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
plimbare? Drept răspuns Ralph îl privi cu deosebită atenție. — Te știu de undeva, nu-i așa? întrebă el. Îmi amintesc - în glasul lui se simți o notă de siguranță și încântare pentru că își amintise -, vii în fiecare marți să iei gunoiul. Ben chicoti în spatele lor. — Ajungă-ți, foarte mulțumesc, șuieră Jack. Probabil își închipuie că tu ești instalatorul. Intră, călătorule, îl pofti Jack, o să-ți găsesc ceva interesant de văzut la televizor. Ralph îl urmă ca un mielușel. N-o să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de multe ori, dar tristețea asta nu m-a dus să-mi iau viața. Rutina 1, după Dobrovolski Mă trezesc la cinci, că e reflex, e ușa care se deschide și ne-a intrat în reflex, că vine să scoată gunoiul afară. Până te întinzi, vine și masa. Dormi, ce să mai dormi?, e apelul la șapte jumătate, bine, m-a prins și apelul în pat. Îmi pun ceasul cu alarmă să mă trezească, oricum. Între orele astea stau și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cer „bunele“, nu le dau pe caleașcă nimic. Cum să te răzbuni? Pe cine? Sigur, poți afla dacă vrei. Îl iei la omor la Club. Ăla pleacă mâine, poimâine, tu rămâi. Să-l omori? „Să mă încurc eu cu un gunoi?“ Viețașul, superiorul. Țepele, după Czampar Ce țepe le-am tras eu! Dacă mă țepuiești... Eu nu fac nimic, până mă țepuiești. Dacă m-ai țepuit, tac din gură și nu zic nimic și, când te-am prins, te ard. Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
lungă”. Este lungă ca andreaua, Mlădioasă ca nuiaua, Nici nu mușcă, nici nu-nțeapă, Singură tunele-și sapă. De lumină-i este frică Și de ploaie și de vânt; Ea din loc în loc ridică Movilițe de pământ. Fac biluțe din gunoi Și le cară câte doi. Harnice-s, pe cât de mici, Și-și fac cuiburi din chirpici. Meșter mare-n pișcături, Campion la sărituri. Uneori se plimbă-n ham, Mârâie și face „ham”. Ea le spune mai pe șleau: Zgârie și
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
îndărăt. Grațioasă ca o zână, E ca o mireasă parcă; E făcută din smântână Si plutește ca o barcă. După ce-a... născut un ou, Face mare tărăboi Și coboară din cuibar, După care prinde iar Să tot scurme prin gunoi Și să cârâie din nou. Deși nu e ceas cu cuc, Te trezește dimineața, Când și stelele se duc Să-și mai odihnească fața. Are numai două roți, Una-n deal și una-n vale: Tu te urci în șa
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
în chimonoul de noapte și încălțat cu pantofii lui vechi, însoțit de potaia aceea bătrână, hămesită și murdară. — A, da, câinele acela vagabond. Câinele acela bătrân vagabonda prin împrejurimi. Uneori le intra și lor în bucătărie sau răsturna găleata de gunoi, stârnind furia lui Mă-chan. Gaston se ridică și deschise fereastra. Câinele tușea afară. Se pare că și câinii bătrâni se îmbolnăvesc de astm, ca și oamenii. Gaston luă mâncare de la el din farfurie și i-o azvârli câinelui. Tomoe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care i-o dăduse Takamori în mână, a memorat numele străzilor pe care le-a străbătut. Trecuseră deja două ore de când plecase din Kyōdō. — Câine-san, ai obosit, nu? îi strigă el animalului care se opri să adulmece o grămadă de gunoi. Și pe Gaston îl dureau picioarele de atâta mers. Vulpile își au vizuinile lor, iar păsările cuiburile lor. Și omul trebuie să-și găsească un culcuș. Ajungâng în vârful unei pante, Gaston a fost uimit de priveliștea care i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Tomoe îl muștruluia și-l bombănea tot timpul. Takamori se gândea tot timpul la Gaston. Roțile trenurilor huruiau deasupra capului lui Gaston. De câte ori trecea câte unul, cădeau câteva picături de lichid negru. Napoleon adulmeca și scormonea într-un container de gunoi. Într-un ungher slab luminat, bătrânul s-a apropiat de o femeie cocoșată, între două vârste, foarte sărăcăcios îmbrăcată și i-a spus ceva în șoaptă. Femeia s-a uitat când la palmă, când la el și a dat până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Ești rău... Biata femeie... Săraca. — Străine, eu sunt un om care face numai ce-i place. Nu mi-e milă de nimeni. — De ce nu? — Pentru că nu mai consider pe nimeni demn de nici o milă. M-am descotorosit de astfel de gunoaie sentimentale și m-am apucat de crime. De ce n-ai încredere în oameni? Nu am încredere pentru că ei m-au făcut să nu am. 7 Capcana Era zi de sărbătoare. Deși i s-a spus că se făcuse ora zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-o. Cei doi au pornit-o conform indicațiilor bătrânului Higurashitei. Întâlneau baruri la tot pasul și chelnerițele erau deja la datorie: măturau trotuarul în dreptul barului lor cu niște mături care ajunseseră adevărate cioturi, goleau resturile de mâncare în lăzile de gunoi și așa mai departe. Dacă-l căutați pe sensei, îl veți găsi încă dormind în camera lui de la etaj. Vedeți clădirea aceea? spuse femeia căreia i se adresaseră, fără să-și scoată periuța din gură. Arătă cu degetul spre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
găsea cuvintele în japoneză ca să-i poată explica tot ce simțea. — Endō... tare singur... tare singur, așa că ție trebuie prieten. Ochii lui Endō, ațintiți asupra lui Gaston, scânteiau de ură. — Ticălosule! Piei dracului din calea mea! Nu pot să sufăr gunoaiele ca tine. A ridicat mâna cu intenția de a-l lovi iar pe Gaston, dar acesta s-a dat îndărăt câțiva pași. Luându-și o distanță sigură față de ucigaș, l-a anunțat din nou : — Merg cu tine, spuse în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
înseamnă „șofat“, iar chi înseamnă „idiot“. Cu toate explicațiile lui Takamori, Gaston nu a înțeles nimic. — Renumitul scriitor de romane istorice vechi, Kōsuke Gomi, a picat mereu la examenul de conducere. Prietenii lui îi spun Unchi Gomi. Pricepi? Gomi înseamnă „gunoi“. „Excremente“ sună de parcă ar avea vreo legătură cu Biroul Metropolitan al Igienei Publice, nu? Spre dezgustul și disperarea lui Tomoe, Takamori a continuat cu prostii de felul ăsta până au ajuns acasă la Higurashitei. Când s-au apropiat de podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un pod, undeva în depărtare, dar și acesta a dispărut repede din raza lor vizuală. — A... A... A... Ah, se bâlbâi Kobayashi, nefiind în stare să articuleze alt sunet. — Ce s-a întâmplat? Undeva în stânga, se depozitau și se ardeau gunoaiele din oraș. Plutea în aer miros greu de putred și stricat. — Ce s-a întâmplat, domnule Kobayashi? întrebă Endō politicos. Kobayashi reacționa acum la fel ca și Kanai pe șantierul de construcții din Ginza. Cu cât i se adresa Endō
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sentimentul că ești atît de În largul tău În preajma lui/ei Îți dă siguranța că nu greșești. Eu nu am mai avut sentimentul ăsta cu nimeni altcineva, niciodată. Curăț și ultimele urme de mîncare și le arunc În coșul de gunoi, punînd farfuriile ușurel În chiuvetă. — Mi se pare foarte ciudat. La Început, mi-am petrecut o groază de timp concentrîndu-mă asupra zilei În sine, a petrecerii, Încît nici nu mă mai gîndeam la angajamentul pe care urmează să mi-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vreau! Dau și eu din umeri și rîd. — Deci, pînă la urmă, a reușit să-ți strecoare o carte de vizită? Întreabă Dan, și Încuviințez din cap, scoțînd cartea de vizită din buzunar și rupînd-o În bucăți deasupra coșului de gunoi. — De parcă ar exista vreo șansă să lucrez cu un tip atît de arogant, spun eu, deschizînd dintr-o mișcare capacul coșului. — Și pe bună dreptate, răspunde soțul meu. E arogant și mult prea arătos. — Da, dar se urîțește pe măsură ce stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]