6,831 matches
-
ochii la cadavru, fascinat de acest trup pe care îl ucisese". Crima seduce prin aceea că-i livrează asasinului materia pe care acesta din urmă o separă, prin gestul său extrem, de spiritual. Galvanizat în acțiune, Costache închide fereastra. Cu infinite precauții și sub presiunea a numeroase fobii, zăvorăște și ușa din fundul coridorului, ca nu cumva Maria Brancea să mai pătrundă, accidental, în birou, apoi deschide dulapul: Își adusese aminte că încăperea din dreapta, fără rafturi, era goală. Chiar un trup
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să testeze capacitățile fenomenologiei transcendentale și ale științelor spiritului (sau "creierul culturii europene") pentru vindecarea maladiei numită "criza umanității europene". Vrând să ușureze înțelegerea proiectului său de către cititori, autorul sugerează să privească "criza europeană" din perspectiva teleologiei istorice a scopurilor infinite, sesizabilă pe căile filosofiei descoperită de grecii antici, apoi menținută parțial de romani și popoarele adunate de ei în imperiu. Așa s-a ajuns la "umanitatea europeană" ca la "... ceva similar cu o legătură între frați și surori, care, în
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
exemplele unor popoare din jur, au mers mai departe prin filosofie și științe. De aici, au trecut la "un tip uman aparte, care, deși trăiește în finitudine, tinde către polul infinității" (Idem. p. 31) și idealității (15), cum sunt temele infinite, scopurile, adevărurile, valorile adevărate, bunurile veritabile, normele "absolut" valabile. Grecii au mai inițiat "o nouă formă de socializare" și "o nouă formă de comunitate stabilă"; un "spirit cultural universal"; o nouă istoricitate: cea a "ridicării omenirii la tipul uman capabil
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
valorile adevărate, bunurile veritabile, normele "absolut" valabile. Grecii au mai inițiat "o nouă formă de socializare" și "o nouă formă de comunitate stabilă"; un "spirit cultural universal"; o nouă istoricitate: cea a "ridicării omenirii la tipul uman capabil de sarcini infinite" (Idem. p. 35), pe baza unor noi atitudini, interese și practici, precum atitudinea teoretică, practică și sinteza lor în critica generală sau în utilizarea limitată a rezultatelor teoriei. (Ibidem. pp. 40-42) Atitudinea mitic-religioasă o exercită preoții și tradiția lor pentru
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
produce și știința naturii, dar pe care naturaliștii îl ignoră constant. Și Husserl nota că " Tocmai acest neajuns, al unei raționalități autentice sub toate aspectele, constituie izvorul neclarității, devenită insuportabilă, a omului cu privire la existența sa proprie și la temele sale infinite. Pentru a putea face inteligibil caracterul inesențial al "crizei" contemporane (...) trebuia să se arate cum "lumea" europeană s-a născut din ideile rațiunii, adică din spiritul filosofiei". (Id. p. 65, p. 68) Menționăm că Husserl acceptase dependența de phisys-ul uman
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
idealuri sunt continuu amenințate de căderea în unilateralitate și de satisfacții premature, care se răzbună sub forma contradicțiilor ulterioare". (Ib. p. 54) La acest sfat, adăugăm și unul care se potrivește Europei și oamenilor săi de după 1989. " Există (...) și idealuri, infinite pentru sinteza mai vastă a națiunilor, în care acestea, chiar și prin faptul că aspiră la propriile "sarcini" dăruiesc tot ceea ce au mai bun. Din această dăruire se ridică un veritabil supranațional (sub.ns.). (...) În societatea "totală", orientată de ideal
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
rafina în secolul următor empirismul. În Eseu asupra intelectului omenesc, din 1690 (17), Locke susținea ferm că senzația este singura demnă de crezare. Pe baza ei ne formăm cele două categorii de idei: simple și complexe. Căci ideile de "veșnicie", "infinit", "identitate", "întreg-parte", "adorație", "Dumnezeu" nu sunt apriorice, adică "înnăscute". Ele au la bază alte idei, mai simple, iar acestea se sprijină pe senzații. Ideile morale tot din senzații provin. De pildă, senzațiile de plăcere sau durere duc la ideea de
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în care se constituie „mediul“ modernității. „Primă“, în această analiză, nu este logica, structura unei conștiințe de sine, nici un fundament sau cod al creației culturale, ci acel ceva care întâmpină în mod nemijlocit, nealterat de identitatea conceptului: epiderma modernității, cu infinitele sale striații. După cum observă M. Savage, Benjamin alege orașul ca loc paradigmatic al modernității nu pentru a i enumera acesteia din urmă trăsăturile, gesturile, procesele definitorii, ci pentru a o surprinde în caracterul ei de ruină și în penumbra visului
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Benjamin este: „Das im Selbst bewußtsein über sich selbst reflektierende Denken ist die Grundtatsache, von der Friedrich Schlegels und größtenteils auch Novalis’ erkenntnistheoretische Überlegungen ausgehen.“ Importantă miză a filozofiei postkantiene, recuperarea infinitului ca obiect al filozofiei ia, pentru romantici, forma infinitei reflexivități a gândirii. Împotriva lui Fichte, pentru care sesizarea de sine a gândirii este o intuiție intelectuală, romanticii „redefined infinity, seeing it no longer [...] as continuous advance, but rather as an infinitude of connectedness“. Ceea ce Hegel va reproșa, din punct
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Fichte se cunoaște doar formal pe sine, iar apoi „deduce“ lumea, fără însă a se regăsi cu adevărat în ea. Soluția hegeliană este multiplă, iar la început ea rezonează cu cea romantică. Este vorba de descoperirea infinitului ca mediere (Vermittlung) infinită a spiritului. În același sens procedează și Schlegel, arată Benjamin, definind absolutul ca „mediu al reflecției“, altfel spus ca generare a gândirii în raportarea ei la sine. Teoria cunoașterii este descrisă în romantism în acord cu aceste presupoziții despre natura
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a su biectului și obiectului deopotrivă. Democrit, explicând cunoaș terea ca interpenetrare materială a subiectului și a obi ectului, se apropie, deși doar funcțional, de teoria romantică a cu noaș terii „ironice“, care deconstruiește obiectul pentru a-i revela natura infinită. Obiectul este o teză, afirmă Novalis, iar abso lutul este recunoașterea acesteia. Încă o dată, prin conceptul romantic al absolutului, Benjamin se opune de fapt, ca și în cazul kantianismului, înțelegerii abstracte a transcendenței. Finitul, lumea, obiectul își regăsesc originea divină
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
critic nu este unul evaluativ, al unui subiect care se poziționează în raport cu opera de artă, ci este o dezvoltare a operei ca atare, o actualizare a potențialităților ei speculative. „Mediul reflecției“ este arta văzută ca formă a Absolutului, ca formă infinită, iar critica unei opere de artă presupune, așadar, transformarea acesteia în producție infinită a formei. Momentul central al criticii este cel deconstructiv. Opera de artă își sacrifică forma pentru a deveni „artă“ ca atare sau, în termenii epocii, „poezie transcendentală
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de artă, ci este o dezvoltare a operei ca atare, o actualizare a potențialităților ei speculative. „Mediul reflecției“ este arta văzută ca formă a Absolutului, ca formă infinită, iar critica unei opere de artă presupune, așadar, transformarea acesteia în producție infinită a formei. Momentul central al criticii este cel deconstructiv. Opera de artă își sacrifică forma pentru a deveni „artă“ ca atare sau, în termenii epocii, „poezie transcendentală“ ori „formă simbolică“ (symbolische Form). Prin critică, forma poetică particulară devine formă simbolică
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
off, not only from all sensible, but all intellectual presentation as well. As individuality or work, the Absolute has been surrender to the profane.“ A spune, cu alte cuvinte, că Absolutul ori cărei opere de artă este o operă (inefabilă, infinită, totuși o operă) înseamnă a relativiza chiar presupoziția demersului cri tic, aceea a diferenței radicale dintre formele finite ale poeziei și infi nitul lor formal, dintre opera de artă „profană“ și recu pe rarea sa simbolică. Proza, pe care romanticii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Ideal des Problems die tiefste Affinität haben. Es sind die Kunstwerke.“ Sarcina filozofiei, arată Benjamin în pasaje dense, dar care vor fi apoi explicitate în scrieri ulte rioare, nu poate fi totalizată, ci este în mod esențial plurală. Interogația este infinită, la fel cum este, de altfel, și „sistemul“ filozofic ca o corelație a problemelor. În ciuda acestei plu ralități însă, „idealul“ problemei filozofice poate fi reprezentat (Darstellung) ca atare în opera de artă. Altfel spus, după Ben jamin, ade vărul este
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
um es als Erfahrung den Hörern mitzugeben.“ O primă consecință, așadar, în descrierea experienței este depășirea opoziției tradi ționale dintre subiect și obiect, mai mult, scoaterea obiectului (trecutul) de sub puterea subiectului. Experiența este, într-o po sibilă aproximare, o mediere infinită, nu un „traseu“ epis te mologic de la o instanță metafizică la alta. Este de amintit dis cuția pe care o face Hegel în prefața la Fenomenologia spiri tului despre felul în care subiectul propoziției speculative (de felul Dumnezeu este ființa
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
vestitor“ viu al lumii care i-a dat naștere. Imaginea dialectică, alegoria secolului al XIX lea, aduce astfel ideea barocă a unei lumi „ruinate“, fragmentate, discontinue din domeniul limbajului poetic în cel al condiției concrete a obiectelor istorice. Negativitatea liberă, infinită a imaginii dialectice face din aceasta o scriitură a timpului. Istoria este filologie, după cum afirmă și Benjamin, iar obi ectul istoric este, în acest context, un citat al lumii sale. Varianta din 1939 a textului Paris, capitală a secolului al
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
fel, recrearea Parisului de către Haussmann sau recrearea lumii de către Blanqui. Voi relua în capitolul al treilea cazul cel mai interesant al fantasmagoriei urbane, anume relația flaneurului cu mulțimea care populează străzile marilor orașe și care, ca fizionomie, reprezintă o colecție infinită a tipurilor umane. În fine, „arcadele“ pariziene sunt locul în care mirajul noului, suprapus peste obiectele propriu-zise și creând astfel efectul fantasmagoric, este etalat în puritatea sa și valorificat ca atare, devine el însuși o marfă de felul celei pe
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a trecutului petrecută, după cum voi încerca să arăt în capitolul al doilea, „în momentul crizei“. Îi lipsește acestei medieri caracterul anticipativ al speculativului, precum și încercarea, denunțată deja de mulți comentatori, de „imanentizare“ a trancendenței. Pentru Benjamin, negativitatea experienței dialectice este infinită, tocmai pentru că această transcendență, care „pune în discuție“ limitele lumii, nu este decât fragmentar sesizată în lume. Melancolia alegoristului, nu siguranța filozofului speculativ este sentimentul care descrie situarea în acest univers al revelației persistente, dar niciodată completă, obiectivă. Al doilea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
sursele teologice sunt luate în calcul, marxismul latent al lui Benjamin devine ineficient. În crearea unei fizionomii a flaneurului, corespondentul acestei situații este faptul că acest personaj face parte din categoria, înfierată de Marx, a „revoluționarilor de cafenea“, a căror infinită negativitate nu se transformă în program sau strategie de luptă. Problema acțiunii revoluționare se pune abia ulterior. Mesia nismul istoric al lui Benjamin se traduce, după cum am menționat, în constituirea tensionată a evenimentului istoric, aflat în diferență față de sine însuși
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
den sie auf die Erlösung verwiesen wird.“ Indiciul mesianic al trecutului stă, arată Benjamin, în posibilitățile sale neîmplinite, tocmai acelea care se impun ca datorie pre zentului. Is to ricitatea însăși este văzută ca neactualizare a posibilităților obiectelor, ca rest infinit al ființei. Istoricitatea presupune, în această accepțiune, o deplasare de sens în raport cu înțelesul tradițional: nu este vorba atât de caracterul trecător al lucrurilor sau al omului, cât de faptul că acest caracter este „orientat“ spre împli nirea lor ulterioară. Prezentul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a exilului vieții) în care se întrevede, fără formă, fără conținut, evenimentul Judecății. Experiența lumii despre care vorbește Kafka în parabolele lui corespunde conceptului de „experiență istorică“ la Ben jamin. Este o experiență a stării de creatură și a dialecticii infinite care o traversează: „Und unerschöpflich ergeht sich Kafka über die schwankende Natur der Erfahrungen. Jede gibt nach, jede vermischt sich mit der entgegengesetzten.“ Materialitatea acestei lumi este regăsită în urmele obiectelor, la fel cum, pe scena teatrului din Oklahoma, actorul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
sale (teologică, politică și epistemologică) poate fi descrisă plecând de la definiția pe care Deleuze și Guattari o dau „conceptului“: „Conceptul se definește prin inseparabilitatea unui număr finit de componente eterogene parcurse de un punct în survol absolut, cu o viteză infinită.“ Componentele identificate în cazul lui Benjamin (teologia, politica, epistemologia) determină con ceptul „experienței“ prin întretăiere continuă și oglindire reciprocă. Survolarea menționată mai sus și care asigură, prin pre cipitare, un sens general al experienței se petrece, voi încerca să arăt
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
presupune că este vorba, în distincția realizată, de acele orașe aflate într-o indecizie esențială, percepute abia ca ruină sau proiect, neidentice cu ele însele și care se transformă, după cum voi încerca să arăt în capitolul al treilea, în texte infinite: orașele în care modernitatea se confruntă, speculativ, cu ea însăși. Parisul sau Berlinul, spre deosebire de celelalte, asu mă explicit proiectul modernității ca miză, proiect sau aventură, atât prin experimentul artistic, cât și prin cel social, își problematizează memoria și fac loc
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
definește ca diferență. Privirea în perspectivă a orașului (Stadtschaft, cum notează mai jos Benjamin) constituie un fundal în care realitatea își recapătă spațiul de joc, devine transparentă, își problematizează limitele și posibilitățile. Liniile de fugă ale peisajului nu sunt însă infinite. Faptul că, în același timp, orașul se închide ca o cameră face ca percepția flaneurului să sesizeze aceste posibilități simultan, în tensiune. Rezultatul acestei dialectici a percepției este o redefinire a spațiului și a obiectelor care îl ocupă: „Das Kolportagephänomen
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]