4,649 matches
-
autorul Desperado refuză să facă. Acesta respinge atât convenția ordinii (romanul tradițional) cât și pe cea a dezordinii premeditate (Fluxul conștiinței). Se pot rezuma momentele istoriei romanului numindu-i pe Dickens, Cervantes, Petronius (mergând înapoi în timp). Ordonarea cronologică a intrigii e un lucru de bun simț. Iată însă că încercarea de a o reînvia, în romanul Desperado, ne nemuțumește. Dacă-l luăm pe Joyce și repunem ordine în confuzia plănuită a vârtejului de incidente (nu există narațiune fără ca ceva să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poate lipsi) pe refuzul orizontului de așteptare al cititorului. Neagă și negația (v. Ishiguro, contrazicând contrazicerea iubirii în The Remains of the Day). Orice Desperado afirmă negând: modul lui de comunicare se sprijină pe eroul deconcertant. În clipa de vârf, intriga e oprită brutal, lectorul rămâne fără suflu, dar și fără nădejde. Opera Desperado nu se sfârșește niciodată fericit ori nefericit, și nici vorbă nu poate fi de final deschis. Opera Desperado se sfârșește neașteptat. Personajul din Lanark, fără nicio îndoială
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe pagină cuvinte care n-au mai văzut lumina tiparului, folosește-le cu nonșalanță, nu pentru a șoca, ci pentru a da un aer de conversație banală capcanelor lingvistice, de care nu te poți lipsi. Inovează structura textului, nu respinge intriga, cronologia și personajele, dar folosește-le în așa fel încât să uluiești pe oricine le recunoaște. * Servește-te după pofta inimii cu hălci de trecut, fiindcă intertextualitatea e un bun câștigat și nu ești singurul care se agață de ea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
același lucru: spunea o poveste despre un trecut care ducea inevitabil la un prezent și care aștepta un viitor. Mai era apoi și vechea nevoie de structurare a istoriei pe axa unui cuplu: povestirea se învârtea în jurul găsirii perechii potrivite, intriga amoroasă era principala sursă de suspans. Începând cu Fluxul conștiinței, mai ales după eseul Virginiei Woolf, Modern Fiction (care pune clar problema refuzului), cronologia (înșiruirea lineară trecut-prezent-viitor) și iubirea ca mijloc de captare a interesului pierd teren. Ele nu dispar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Woolf e teoreticiana acestui refuz; romanele ei nu scapă tiraniei convenției anterioare. Odată ce terminăm de citit unul dintre ele, episoadele lui sofisticat amalgamate se rearanjează în mintea lectorului tocmai după cele două principii pe care Woolf le detestă: cronologie și intrigă amoroasă. Cei care evadează din convenție și realmente dau un sens nou literaturii și lecturii sunt Joyce și Eliot. Ei privesc literatura într-o dispoziție care nu e nouă, dar care devine predominantă de la ei încolo: ironia. Ironia se exercită
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vorba neîndoielnic de un proiect al scriitorului, pe care cititorul trebuie să-l afle în final. Fără descifrare, textele Fluxului conștiinței nu trăiesc. Inovațiile moștenite de romanul britanic contemporan sunt așadar inovațiile Fluxului conștiinței: hibridizarea, livrescul, interiorizarea, răsturnarea cronologiei, refuzul intrigii și al unui deznodământ eliberator, refuzul sentimentalismelor (îndrăgostiții fericiți până la adânci bătrânețe), personajul mozaicat și, nu în ultimul rând, revoluționarea/reorientarea lecturii. Am discutat până acum hibridizarea, livrescul, interiorizarea. Răsturnarea cronologiei înseamnă de fapt contrazicerea cronologiei. Tecutul nu mai e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Einstein și Freud, inteligența umană se eliberează de pașii mărunți pe care-i făceau curentele literare anterioare, refuză micile revolte și începe să multiplice refuzul în progresie geometrică. După Fluxul conștiinței, a doua etapă a refuzului este epoca Desperado. Refuzul intrigii este de fapt refuzul povestirii clasice. Incidentul rămâne. Literatura n-ar exista în absența narațiunii. Doar că noile romane nu se mai pot repovesti. Experiența lecturii s-a însingurat, în sensul că nu poate fi comunicată, ci doar analizată, decodată
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
agresivi pentru că romanul este încercarea lor de a-și impune punctul de vedere, lucru care nu-l convinge deloc pe lector. Ca niciodată înainte, lectorul se atașează de un roman al cărui unic erou îi displace profund și a cărui intrigă îl lasă gură cască. Chiar și eroii Fluxului conștiinței erau atașanți, captivau sensibilitatea cititorului. Epoca Desperado creează eroul zădărnicit, furios pe viață, pe autor, pe lector, pe literatură. Lector Autorul Desperado nu știe exact unde va ajunge, eroul e strivit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
opresc la niciuna. Libertatea Desperado este libertatea de convenție (care devine și ea o convenție, odată ce creează literatură). * Textul se confundă cu meditația lectorului. Vocea autorului se insinuează în mintea celui care citește. Identificarea celor doi elimină de fapt personajul, intriga, finalul, care devin simple pretexte. Ceea ce primează în text este contactul direct autor-lector. Ca nimeni înainte de epoca Desperado, acești autori dialoghează cu publicul și nu au complexe în a spune pe șleau ce gândesc ei personal. Nu mai există autor
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Scrope sunt plagiate după Harrison Bentley, ceea ce ea însăși recunoaște mai încolo, într-un monolog interior pe care doar lectorul îl află, personajele neavând acces la el. Toată cartea e plină de felurite falsuri. Hawksmoor pendula între bine și rău, intriga încheindu-se cu izbânda răului. Chatterton face ca autenticul să eșueze în fals: nu mai putem avea încredere în nimic. Același Philip rămâne în finalul cărții cu nevasta și copilul lui Charles (cei trei fiind "unica lui familie" încă de la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ultimele cuvinte ale lui Ackroyd sunt: Când îi fu găsit trupul în dimineața următoare, Chatterton încă surâdea. Pe de altă parte, Charles moare trist și apăsător, într-o lume de singurătate și false speranțe. Chatterton e o prelegere despre demascare. Intriga este un șir de falsuri legate între ele. Toate personajele sunt ipocrite, cu excepția lui Vivien și Edward, care alcătuiesc singurul fundal afectiv. Cei doi romancieri sunt ratați, și nici Philip, care e pe punctul de a deveni al treilea, nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
asupra lucrurilor ce nu ne sunt accesibile și nu ne vor fi de înțeles niciodată, dar maniera lui e relaxată. Ne ajută să aruncăm un ochi înspre neînțeles, iar acest fel de suspans ce ține de inteligență înlocuiește nevoia de intrigă sau incidente. Descoperind arii de sensibilitate pe care puțini scriitori le cercetează (taina înălțării de biserici, taina artiștilor demult duși), dând la o parte preocuparea tocită pentru iubire și acțiune, Ackroyd scrie un roman visător, care devine un gen în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
clipe de transă, când alunecă în trecut, muzică, literatură, pictură veche. Unul este un poem despre scriitori de demult, altul o prelegere de compoziție muzicală, altul dezvăluie tainele picturii. Aceste capitole cu soț au uneori lungimi care pot apărea inutile intrigii, dar intriga acestui roman este de fapt chiar înțelegerea noastră: cu cât aflăm mai multe lucruri, cu atât sporește și intriga. E de fapt un privilegiu să fim incluși în această proză afectivă, visătoare, care ne bântuie mult după ce am
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
transă, când alunecă în trecut, muzică, literatură, pictură veche. Unul este un poem despre scriitori de demult, altul o prelegere de compoziție muzicală, altul dezvăluie tainele picturii. Aceste capitole cu soț au uneori lungimi care pot apărea inutile intrigii, dar intriga acestui roman este de fapt chiar înțelegerea noastră: cu cât aflăm mai multe lucruri, cu atât sporește și intriga. E de fapt un privilegiu să fim incluși în această proză afectivă, visătoare, care ne bântuie mult după ce am părăsit-o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prelegere de compoziție muzicală, altul dezvăluie tainele picturii. Aceste capitole cu soț au uneori lungimi care pot apărea inutile intrigii, dar intriga acestui roman este de fapt chiar înțelegerea noastră: cu cât aflăm mai multe lucruri, cu atât sporește și intriga. E de fapt un privilegiu să fim incluși în această proză afectivă, visătoare, care ne bântuie mult după ce am părăsit-o, lungă vreme după ce ne-am dat seama că misterele au să rămână nedezlegate. Suntem învățați să iubim neîncheierea, să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui, Platon. Platon vede două lumi deodată, intuiește infinitul, misterul lumii pe care o credem unică. Nu e acceptat nici de trecut nici de propriul lui prezent. E inadaptabil. Exact această inadaptabilitate o resimțim când citim ultima pagină a romanului. Intriga nu contează absolut deloc. Platon e judecat, decide să plece din spațiul natal, vine în lumea noastră (atât aflăm). Adevărata intrigă e de fapt încercarea romancierului de a ne educa în spiritul relativului. E un relativ care trece dincolo de teoria
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trecut nici de propriul lui prezent. E inadaptabil. Exact această inadaptabilitate o resimțim când citim ultima pagină a romanului. Intriga nu contează absolut deloc. Platon e judecat, decide să plece din spațiul natal, vine în lumea noastră (atât aflăm). Adevărata intrigă e de fapt încercarea romancierului de a ne educa în spiritul relativului. E un relativ care trece dincolo de teoria lui Einstein. E un relativ îmbogățit cu o dimensiune sufletească. Întreaga operă a lui Ackroyd e o fereastră deschisă spre mister
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Romanul este construit pe tehnica derulării inverse. Începe cu bătrânețea ununui erou paralizat pe un pat de spital și se încheie cu momentul când acesta revine în pântecele mamei, pentru a se naște (din nou? Atenție, coșmarul se poate repeta.). Intriga este un film derulat invers, toate gesturile curg de la coadă la cap, întâmplările se încheie cu sfârșitul, pe care protagonistul scindat în Eu și El îl cântărește cu ochii celui ce vine din viitor și consideră viitorul a fi un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Desperado găsește negreșit un șiretlic să ne aducă cu respirația tăiată la ultima pagină a cărții. Martin Amis contează pe cunoașterea de către noi a istoriei reale. Dacă lectorul habar n-are de al Doilea Război Mondial și lagărele de concentrare, intriga și suspansul din Săgeata timpului sunt inexistente. Romanul defamiliarizează și creează confuzie. Pornind de la așteptările noastre de zi cu zi, construiește o distopie. Dacă vrem s-o înțelegem, trebuie să traducem permanent din limba noastră în cea a romanului, de la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
despre prima tresărire a unei iubiri pe care o părăsim total neconturată în final, este aparent alb. Așa cum scria Virginia Woolf la început de secol XX, romanul modern nu mai are nevoie să ofere cronologie, personaje unitare, acțiune antrenantă sau intrigă amoroasă. Romanul s-a schimbat demult la față, iar ceea ce scrie Alan Brownjohn e de fapt o revoltă împortiva revoltaților care aduceau pe scenă Fluxul conștiinței. Tony Finley și Christine Wait sunt adolescenți, elevi încă, provenind din familii simple și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Christinei chiar dezaprobă gestul, dar copiii sunt fericiți și emoționați. Ca în Doris Lessing (The Good Terrorist), tentația comunistă e la început inofensivă. E drept că "banda lui Baines" scoate la un moment dat un "Heil Hitler!", dar tocmai când intriga devine cât de cât antrenantă, când se pregătește un conflict, diversiunea e dezamorsată de doctor, comunist și el, și Christine meditează că nu-i place afectivitatea băieților și că s-ar putea să se fi îndrăgostit de doctor. Are, în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de Huxley reprimă înțelegerea, deși romanul despre aceste ființe care nu sunt încurajate să gândească este scăpărător. Ironia lui Huxley este un mod de gândire, dar și manieră literară și ipostază a sensibilității. Ținta ironiei lui Huxley este în principal intriga amoroasă, de care Virginia Woolf era atât de sigură că se poate lipsi. El ironizează iubirea (v. Lenina, v. sloganul "Toți aparținem tuturor celorlalți". Comparația batjocoritoare cu Miranda lui Shakespeare, printre altele, îl împinge pe Sălbaticul John la sinucidere. Mama
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să-și amintească lumea plutitoare a tinereții, să viseze trecutul și faima apusă, toate pierdute și disprețuite de prezent. Nu mărturisește, însă el trăiește o tragedie, adânc ancorată în tragedia țării lui, dar și a propriei îmbătrâniri în același timp. Intriga romanului se concentrează asupra căsătoriei fetei mai mici a lui Ono. Noriko are douăzeci și șase de ani și a fost deja respinsă de familia unui tânăr. Deducem că această respingere se leagă de faptul că pictorul e asociat cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
continuă nevăzut, cu condiția să ne amintim fiecare detaliu și să-l așezăm la locul lui. Lumea plutitoare, ghemuită în sufletul lui Ono, rezemată pe cele mai mișcătoare trăiri ale lui, pare un mozaic care se dezvăluie a fi însăși intriga romanului, în care începutul și sfârșitul își iau locul reciproc fără încetare. Înaintăm către miezul cărții ca într-un vis care amestecă trecutul cu prezentul într-o ordine aparent întâmplătoare. În realitate, fiecare episod e perfect conturat, pare un tablou
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
viitorul, e mânios și ne înspăimântă deruta lui. La sfârșitul cărții, Ono ne privește încrâncenat. Roata episoadelor e la început amețitoare. Amestecul e elaborat și merge chiar mult mai departe decât mergeau procedeele Fluxului conștiinței. Atmosfera e mai presus decât intriga. Povestirea se împarte în mici fragmente impecabile, care pot părea minuscule, dar au o semnificație uriașă pentru povestitor. Avem sentimentul că înaintăm printr-o expoziție de tablouri ale lui Ono, iar aceste tablouri au fost așezate într-o ordine a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]