5,195 matches
-
opera nichitastănesciană. Începând cu iubirea "care mi te-ncolăcește ca un fum, ca o viță-de-vie/ în jurul pieptului/ în jurul tâmplelor,/ mereu fragede, mereu unduitoare...", cu sentimentele care "îți vor găsi gleznele,/ îți vor izbi gleznele/ cu umbre de fosfor te vor izbi în curând", atingerea pare a fi înlăuntrul eului și mai puțin înafară, cu umbre și lumini. Referindu-se la fonetica terestră în raport cu nervul divin citim "Diferite sunt învelișurile / iarba pentru pământ/ apa pentru pești/ blana și pielea pentru carne,/ țipătul
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cu inconștientul, a elementelor exterioare cu cele interioare, făcând posibilă înlănțuirea unor reprezentări ca imagini ale gândirii, element sensorial din lumea reală ca o trimitere spre altă lume. Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud/ cum se izbesc de geamuri razele de lună" (Liniște). Există lucruri adânci, care în lumina artei pot fi înțelese cu mult mai limpede decât în lumina științei. Se spune că apa unor mări e mai străvezie în lumina lunii decât în lumina soarelui
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
atingerea își găsește cea mai frumoasă exprimare în opera nichitastănesciană. Începând cu iubirea care mi te-ncolăcește ca un fum, ca o viță-de-vie/ în jurul pieptului/ în jurul tâmplelor,/ mereu fragede, mereu unduitoare..., cu sentimentele care îți vor găsi gleznele,/ îți vor izbi gleznele/ cu umbre de fosfor te vor izbi în curând, atingerea pare a fi înlăuntrul eului și mai puțin înafară, cu umbre și lumini. Referindu-se la fonetica terestră în raport cu nervul divin citim Diferite sunt învelișurile / iarba pentru pământ/ apa
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
opera nichitastănesciană. Începând cu iubirea care mi te-ncolăcește ca un fum, ca o viță-de-vie/ în jurul pieptului/ în jurul tâmplelor,/ mereu fragede, mereu unduitoare..., cu sentimentele care îți vor găsi gleznele,/ îți vor izbi gleznele/ cu umbre de fosfor te vor izbi în curând, atingerea pare a fi înlăuntrul eului și mai puțin înafară, cu umbre și lumini. Referindu-se la fonetica terestră în raport cu nervul divin citim Diferite sunt învelișurile / iarba pentru pământ/ apa pentru pești/ blana și pielea pentru carne,/ țipătul
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nici albastrul./ Gândul de-o silabă-i șchiop / potcovit cu albastru./ De atâta trăită neviață, / sângele-i la suprafață./ Bărci de hârtie scrisă curg pe el./ Vino și tu dacă ți-e sete / de-atâta dat în carusel, / de-atât izbit cu tâmpla de perete./ A mai venit și un inorog străveziu/ foarte speriat, foarte livid./ Locuia într-un viitor arămiu / cu vedere la vid773. În lumea abisală informația este veșnică. Recunosc că nu știu care este începutul genezei. Acesta este mai dintru
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
confuzia elementelor de dinaintea intervenției unui principiu organizator cum ar fi magma incandescentă în care s-au refugiat îngerii rebeli sau starea în care omul s-a aflat după alungarea sa din Eden. Voi plonja într-o astfel de apă mărită, izbindu-mă de brownienele priveliști, într-o mișcare de spor, disperată, voi face zigzaguri; lovită de mari, întunecate, reci molecule, adeptele lui Hercule. Fără putință de-nec și fără putință de mers și de zbor numai zigzag, și zigzag, și zigzag
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
plină de trandafiri și nu știu, petalele sau pielea răstoarnă albul către întunericul cerului. Iar eu, de-aș fi soare tot un consort aș fi luminii tale"1015. Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud Cum se izbesc de geamuri razele de lună1016. Dacă, pentru a trece vămile sufletului, poeții simboliști au preluat de la romantici tema singurătății asociată lunii, nostalgia depărtării constituie asocierea posibilității unei oglinzi în care să se reflecte în același timp doi oameni ale căror
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
lumea arhetipurilor și o zugrăveau cu evlavie prin cuvinte precise și luminoase din graiul cunoașterii, Declinul credinței se manifestă în lumea științei și artei printr-o întunecare a graiului. Poeții naturii cântă frumosul lumii sensibile, după vechiul canon sfânt. Totodată, izbiți de nepotrivirea ascunsă dintre modul de expresie și subiect Și nevrednici să se ridice până la singurul loc așezat, eu înțeleg Pathmos, pământ al arătării anotimpurilor. Au născocit în noapte. Au născocit, în noaptea marii lor nerecunoașteri, o lume de mijloc
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
aflam În mașina din spate și, la un moment dat, am auzit o bufnitură puternică și m-am Întrebat: «Ce s-o fi Întâmplat?». Am mers În față și am văzut cum capota de la prima mașină se desprinsese și se izbise În parbriz - iar oamenii de la GE erau Înăuntru! Așa că Întreaga caravană de directori executivi de la GE a parcat pe marginea șoselei și i-am auzit spunându-și unul altuia: Aici venim noi să luăm software?».“ Din fericire pentru India, echipa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
11 septembrie 2001, la ora 8.02. Avionul a fost deturnat la 8.14 de către cinci bărbați, printre care Mohammed Atta, care avea locul 8D. Cu Atta În cabina piloților, aparatul Boeing 767-223ER a schimbat cursul către Manhattan și a izbit-o pe Candace Lee Williams de același turn al World Trade Center, Între etajul 93 și 97, În care lucrase ca stagiar. Documentele liniei aeriene atestă că ea avea locul lângă o bunicuță de 80 de ani, două persoane la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
jertfească pe sine pentru binele celorlalți. Numai acesta este cel care își poate „pune viața pentru prietenii (semenii) săi”. Erau temuți legionarii de cei ce săvârșeau fărădelegea. Pentru că, oglinzi curate, le arătau starea întinăciunii. Dar în loc să se curețe, aceia au izbit în oglinzi ca să nu aibă probleme de conștiință. Așa și-au agonisit cea mai mare osândă în fața lui Dumnezeu și a neamului. Căci vor avea nume de ucigași și trădători și vor locui cu tatăl lor, diavolul, în împărăția morții
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
sau chiar loveau mașina. Șoferul opri și coborî: Domnule inspector, n-ar fi mai bine să ne întoarcem și să apucăm drumul pe ocolite? Dă-i drumul înainte, strigă nervos inspectorul. În acel moment un pietroi destul de zdravăn s-a izbit de un colț de stâncă și o ploaie de alice a împroșcat mașina; câteva l-au atins peste picioare pe șofer. Acesta rămăsese paralizat în picioare, deși Stan strigase: „Culcat!”, inspectorul și ajutorul său au îngălbenit. Șoferul s a uitat
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
simțit o oarecare ușurare, iar cumplita spaimă neconceptualizată a dat înapoi. Era posibil ca ceea ce văzusem să fi fost o simplă “închipuire“. Dar, de bună seamă, o “închipuire“ nu poate fi atât de înfiorătoare și detaliată. Mai târziu m-a izbit ca semnificativ faptul că acea creatură mi s-a părut din prima clipă absolut înspăimântătoare, și nu surprinzătoare sau măcar interesantă. Am fost excesiv de speriat. Sunt de obicei un băutor cumpătat și nu mă număr printre persoanele dezechilibrate, sau dotate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
neplauzibilă, întrucât între viermele roșu și monstrul negru-albăstrui nu exista nici o asemănare, în afara faptului că amândoi se încolăciseră în spirale. Și apoi, n-am auzit în viața mea de o asemenea „cinematografie“ a retinei. Pe măsură ce reflectez la acest fenomen, mă izbește faptul că revăd jivina cu deosebită claritate, impresia vizuală își păstrează toate amănuntele deși, în același timp, sunt din ce în ce mai puțin sigur de distanța la care mi s-a arătat. Soluția care îmi pare acum cea mai probabilă, deși rămâne de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
plajă stâncoasă și, cu toate că marea era destul de liniștită, m-am lovit de aceleași greutăți enervante când am încercat să ies din apă. Trebuia să mă cațăr pe un mal abrupt, acoperit de pietre mobile care se rostogoleau, în timp ce fiecare val, izbindu-se de țărm, mă înh\ța de spate. Am înghițit multă apă și m-am tăiat la picior. Am găsit grămăjoara de lemne pe care le abandonasem și le-am cărat acasă. Mi-era foarte frig, dar eram prea ostenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că se confecționează în sat. Am petrecut o parte din după-amiază zăcând pe „podul“ meu de stâncă, dintre casă și turn, și privind cum se zbăteau valurile sub mine, sinucigându-se în accese de furie care le împingeau să se izbească de îngrăditura bolovanilor dinspre țărm. Priveliștea n\valei de apă învolburată m-a făcut să încerc, după un răstimp, o senzație de buimăceală, ca și cum aș fi amețit și m-aș fi prăvălit în valuri. O senzație cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai probabil să fie Rosina. Am luat-o înapoi pe drum și, așa cum m-am așteptat, i-am văzut oribila mașinuță roșie, ascunsă pe după stânca proeminentă, în același loc ca și data trecută. M-a cuprins asemenea enervare, încât am izbit cu piciorul într-una din roți. În mod cert, acum n-o puteam suporta pe Rosina. Indescriptibila ei prezență în casa mea era un sacrilegiu. Priveliștea chipului ei impertinent mi-ar fi stârnit o furie dincolo de orice margine a rațiunii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-ți spun acest lucru, să mă dăruiesc ție, dacă încă mă mai dorești, așa cum ai spus. Ce mișcător! exclamă Rosina. Dar ce i-ai spus, Charles, hai să auzim adevărul! Înșfăcă poșeta lui Lizzie, o aruncă pe jos și o izbi cu piciorul. Lizzie nu-i dădu nici o atenție, se uita fix la mine, cu obrajii arzându-i de emoție, cu buzele umede și ochii iluminați de abnegația autodăruirii. Eram foarte mișcat. — Lizzie, drăguțo... fat\ dragă... — Ai venit plasată, Lizzie, interveni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Îmi dădu o mână inertă. Era umedă, nereceptivă, micuță, și nu am putut prelungi gestul într-o îmbrățișare. Și-a retras mâna, și-a început să bâjbâie prin poșetă. Scoase un ciob din oglinda care se spărsese când Rosina o izbise cu piciorul, și o batistuță mică, albă. Îndată ce a simțit batista în mână, a început să plângă liniștit. Mă simțeam atât de mișcat și de mâhnit, și totuși atât de straniu și de trufaș detașat și, într-o oarecare măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ea se afla o femeie moartă. A doua zi am fost ca nebun. Am colindat, aproape că am alergat, în jurul casei, în jurul pajiștii, peste stânci, pe digul rutier, în turn. Mă zvârcoleam asemenea unei fiare turbate, întemnițate într-o cușcă, izbindu-se dureros de gratii, executând, iar și iar, aceleași neputincioase salturi și zbateri. Plutea un abur ușor, auriu, care se subția treptat; avea să fie o zi fierbinte. M-am uitat cu mirare la locurile mele familiare de scăldat, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mânuit vreo pușcă adevărată, dar mânuisem multe puști de recuzită, și cunoșteam senzația. Când ajunse aproape de capătul grădinii, se aplecă peste unul din răzoarele de flori indistincte, începând să scormonească pământul cu grebla, la întâmplare. Pe urmă, deodată, începu să izbească ceva cu grebla. Nu săpa, ci lovea. Oare ce-o fi lovind? Un melc, o buruiană? La ce s-o fi gândind, cu atâta concentrare, în timp ce distrugea nimicul acela nevinovat? Eram de-a dreptul fascinat, dar n-aveam timp de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
violent la ușa din față. Oricine o fi fost, evident nu observase clopotul, al cărui mâner de alamă fusese vopsit în negru. Mai exista și un vechi ciocan măcinat, în formă de delfin. Și acum, capul masiv al delfinului era izbit de ușă cu o forță care părea să cutremure întreaga casă. Gheara fricii mi-a încleștat inima și m-a făcut să sar în picioare. Rosina? Nu. Ben. Soțul ultragiat. Văzuse scrisoarea. Oh, Dumnezeule, ce nebun fusesem! Am alergat spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ea și am prins-o în brațe. — Vai, dragostea mea, nu fi atât de speriată, încetează, rămâi aici, te iubesc, voi avea grijă de tine... Începu să se zbată, împotrivindu-mi-se în tăcere, violent și cu o forță surprinzătoare, izbindu-mă în glezne, zvârcolindu-se să-mi scape din strânsoare, ciupindu-mă de braț cu o mână, în timp ce cu cealaltă îmi apăsa puternic beregata. I-am întrezărit o frântură de secundă gura deschisă și dinții albi, înspumați. Am încercat s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
frântură de secundă gura deschisă și dinții albi, înspumați. Am încercat s-o ridic în brațe și să-i prind una din mâini, dar devenise neplăcut și greu să încerc a pune cu botul pe labe acest animal care ciupea, izbea și îmbrâncea; i-am dat drumul brusc și mișcarea de recul m-a făcut să mă împleticesc, să mă lovesc cu spatele de masă și să răstorn lumânările. În aceeași clipă, Hartley a și zbughit-o din bucătărie, nu spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apropierea țărmului, dar stâncile îmi înfrângeau intenția, nu din rea voință, ci din simplă dezordine, și piciorul îmi aluneca întruna pe povârnișuri, împotmolindu-se în smârcuri îmbâcsite de ierburi, sau împletindu-se în crăpături negre, înfundându-se în hârtoape sau izbindu-se de suprafețe verticale, cu neputință de urcat. Intuiam o lumină pe suprafața mării, și aș fi vrut să pot privi într-acolo, ca să mă asigur că nu se zărește pe undeva capul negru al unei femei gata să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]