4,645 matches
-
mama Elena, care le-a fost o pildă de înțelepciune și purtare. Amândouă, și Maria și Ileana, cumnată-sa, au trăit la Pungești, departe de locurile unde copilăriseră, adică Cursești-Deal și Armășoaia. Oftară amândouă iar Ileana spuse, în chip de mângâiere: − Așa a vrut Dumnezeu, cumnată, judecata lui nu o poate nimeni schimba. Noi trebuie să primim toate, că vin de la El; Maria suspină adânc apoi, cu voce stinsă, mai mult în șoaptă spuse: − A fost pe la noi acum vreo două
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
roata, se sui lângă taică-su și plecară mai departe. încă de la intrarea în sat mai multe femei care îi cunoșteau, s-au adunat lângă căruță și, după ce le dădură binețe, prinseră a vorbi despre mama Elena, rostind vorbe de mângâiere și de regret pentru pierderea unei consătence atât de cunoscută și bună mamă de familie. Ajunși la casa părintească unde Maria copilărise și pe care o părăsise în urmă cu douăzeci și trei de ani , după ce se măritase cu Costache
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
tu poți să înveți și acasă” și cu tact pedagogic, îi trimise acasă pe ambițiosul Săndel și pe susținătoarea lui, Maricica, care se simțea mândră de curajul protejatului său. într-un fel îndrăzneala micuțului ei frățior era un fel de mângâiere pentru ea care nu a avut parte, la timpul său, să învețe mai mult așa cum ar fi dorit. Săndel ca mezin, avu în continuare parte de răsfățul surorilor și fraților mai mari, așa încât în anul următor a fost primit la
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
mea durere! Nu de puține ori m-am întrebat de ce e posibilă o suferință atât de mare! O rană adâncă cu cicatrizare de la suprafață spre interior - spre acel interior unde nu se va vindeca decât la dispariția mea! O mare mângâiere și înțelegere am avut din partea tuturor, dar mai ales din partea colegului Negură din Brăila, însă cu timpul relațiile noastre s-au mai răcit, datorită distanței și vârstei... Oricât ai suferi, existența umană continuă drumul spre finalul fiecărui ins în parte
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
cu curiozitate) spre ciudata vibrație a serviciului de cafea pe tava ținută de mâinile acoperite cu mănuși albe ale servitorului aparent stăpân pe el. Față de alte frământări mai stranii care l-au asaltat pe parcursul scurtei sale vieți, și-a căutat mângâierea - dacă Înțeleg eu bine asemenea lucruri - În religie, mai Întâi În debușeuri oferite de anumite secte rusești și În cele din urmă În Biserica Romano-Catolică. Suferea de acel gen de nevroză pitorească care ar fi trebuit să fie Însoțită de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
reduce mult groaza rutinei somnului, m-am obișnuit atât de mult cu chinul premergător somnului, Încât aproape că mă fălesc când familiara secure iese la iveală din marea cutie de contrabas căptușită cu catifea, la Început nu beneficiam de asemenea mângâiere sau apărare: nu aveam nimic - doar lumina simbolică a candelabrului potențial strălucitoare din camera Mademoisellei, a cărei ușă, conform recomandărilor medicului familiei (Vă salut, domnule doctor Sokolov!) rămâne ușor Întredeschisă. Scânteierile lui verticale (pe care lacrimile de copil le puteau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
copilărie a fost un băiat curajos, dar privea cu precauție și scârbă „științele naturii“, nu suporta să atingă lucruri șerpuitoare, nici amuzantele zvârcoliri ale unei broscuțe Închise Într-un pumn, care-și croia drum Înăuntrul lui ca un om, nici mângâierea plăcută, răcoroasă, cu unduiri ritmice a unei omide ce ți se urcă pe pielea goală. Colecționa soldăței din plumb vopsit - mie nu-mi spuneau nimic, dar el le deosebea uniformele, așa cum eu deosebeam diverși fluturi. Nu juca nici un joc cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu ochii ca niște nestemate, care, după ce Își presa o clipă batista ținută strâns În mână pe gura Înfierbântată, Începea să evoce nostalgice ecouri ale Teatrului de Artă din Moscova, supunând câteva versuri celebre acțiunii - pe jumătate disecție, pe jumătate mângâiere - executate de vocea ce rostea rar și limpede cuvintele. Mai era veșnicul autor de mâna a doua al cărui glas se zbuciuma În pâcla unei proze ritmice, În timp ce urmăreai tremurul nervos al sărmanelor lui degete neîndemânatice, dar prudente, de fiecare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că la Baia el ar fi slobozât săgeata ceea ce o rușinat dosul Măritului rege Mateiaș... L-or sfârtecat cu cleștele înroșit, abia șoptește și întoarce capul: desigur, i-a intrat o zgaibă în ochi... Gheorghiță bolborosește niște vorbe sfinte de mângâiere. Un oștean purcede a aprinde lumânări la căpătâiul morților și luminițele licăresc ca o puzderie de licurici. Și mie mi-i în grijă, gângăvește Gheorghiță. Copchiii, muierea și oile le-am băjenit la codru. Tot codru' sireacu'... De mă duc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă tai? Te-aș tăia, Ioane! Dreptatea e una pentru toți, spune Ștefan categoric, apoi vocea i se moaie. Măcar că apoi te-aș jeli... Aiasta aduce mai degrabă a mărturisire de dragoste, spune Tăutu impresionat. După ce te-am tăiat? Slabă mângâiere, zâmbește Ștefan. Și... și capul logofătului... Și capul Domnului, chiar... Numa' capul călăului n-are a se teme. Domniile trec, călăul rămâne. "Pereat mundus, fiat justitia" Da' aiasta de unde ai mai scos-o? Aaa, și pe tine te-a spurcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
palma scuipatul: Lăsați-l... Lăsați-l să-și scuipe veninul... Te blestem!!! se dezlănțuie Isaia, scrâșnind, urlând. În flăcările Gheenii să te pârjolești!! În cumplitele chinuri ale Iadului să te zvârcolești!! Chinurile Iadului?! zâmbește Ștefan. Aistea sunt pentru mine dulci mângâieri pe lângă chinurile domniei... Ca un câine să mori!!! Singur!!! Părăsit!!! Poți muri fericit, blestemul tău nu e departe să se plinească... Isaia, cu un rânjet schimonosit, înfricoșător: Stafia mea noapte de noapte te va bântui, de groază sângele-ți va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
degeaba... și, chiar are să mai vină odată, ca să-i apere pe toți moldovenii lui". Ștefan cel Mare în legende * "Țăranul din munți și văi și păduri, în marea lui nenorocire... ca o rază bună din acel veac mare... ca o mângâiere și o făgăduială... atâta știa: ... că neamul său a dat, cândva, un om minunat, un sfânt care nu mai poate răsări altul, izvorul a toată vitejia, fântâna tuturor dreptăților... Pământul Moldovei... rămăsese al lui în vecii vecilor, cu toți oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aparte. Se spune că este făcătoare de minuni. Și cred cu adevărat că este. Pentru că, atunci când o privești, rugându-te, persoana din ea (adică Maica Domnului) se uită la tine cu atâta duioșie de parca îți spune ceva tainic, ceva... o mângâiere parcă îți dă. O transformare, o liniște sufletească îți dă, îți ia greutatea pe care o ai în suflet. Simți o ușurare, o trăire aparte ce nu se poate explica în cuvinte. Una este să auzi și altă este să
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
lucruri minunate pe toți care o urmau și ascultau. Era vrednica de ascultat și de urmat. Sfanțul Apostol Petru a rugat-o să lase un cuvânt de învățătură folositor mântuirii lor, apostolilor, și tuturor urmașilor. Să ne fie că o mângâiere din Sfântă ei Gură. Și atunci Preacurata a zis: „Iubiții mei fii, Dumnezeu este ca un împărat, iar noi ca niște robi Lui și ca niște neguțători”. Și a spus pildă care urmează: „Era un împărat mare și puternic și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
cânt tot timpul, ca se potrivesc cu viața mea. Cânt și plâng. N-am să pot uita, Iisuse,... N-am să pot uita, Iisuse, Cât m-ai mângâiat atunci Când erai Tu sus pe Cruce Pentru-al meu grozav păcat. Mângâierea Mâinii Tale Nicăieri n-o pot află, N-am văzut vreodată Milă Ce-am văzut-o-n ochii Tăi Când erai Tu sus pe Cruce Și-n dureri ce nu se spun. Chinuri groaznice aveai, Pentru mine le răbdai. Iartă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
tot așa de brusc cum începuse, acum ̀ nsă și brutal, printr-o eufemistic numită „eroare judiciară”. Mai în adâncime gândite lucrurile, martiriul lui V. Voiculescu și sfârșitul lui în distrugere trupească și în totală privațiune de orice bunuri și mângâieri pământești a ținut probabil de o fatalitate misterioasă, a fost poate cumplitul preț a ceea ce spune în sonetul CCXXIV : „Ți-am făurit o’naltă și grea demiurgie ”. Este ceva demonic în incandescența aproape de nesuportat a Sonetelor, o sfidătoare rivalitate cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
contrast mă determină să o prețuiesc și mai mult, și să stropesc cu lacrimi nefericita ei noblețe. O, mămică, este așa de plăcut să mă gândesc la tine !. Lacrimile vin așa de ușor în ochi. Le simt ca pe o mângâiere a mâinilor tale pe obrazul copilăriei mele. Deși nu mi-ai spus niciodată cuvinte aspre, deși nu m- ai oprit și nu mi-ai interzis ceva, acum nu cutez să scriu despre tine. Mă tem să nu te supere cele
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
colectivei, ca „cioban la sterpe”. Dinu are un fiu însurat care l-a făcut bunic. Dinu a ținut loc de tată fiilor surori noastre Netuța rămasă văduvă, până au ajus amândoi nepoții lui, ofițeri cu studii superioare. Dinu a fost mângâierea părinților la bătrânețea lor. El i- a plâns și le-a făcut înmormântare creștineasă la amândoi. Când, la cimitir, a dat „de pomană” peste mormintele lor câte o oaie, „ca jertfă pentru iertarea păcatelor lor” l-am văzut ca pe
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
începuse „plecarea frunzelor”, mi-am zis. Mai erau și alți arbori: pruni sălbatici, tei și alții neidentificabili, dar castanii își trimiteau frunzele palmate parcă direct pe trecători, deci și pe mine. Erau „mâinile” castanilor peste capul și umerii mei, erau mângâierile pe care nu le primisem de mult în viața mea ascetică. Era poate chiar felul Lui subtil, poetic, interior de a-i mângâia pe cei trăind fără iubire. Apoi am auzit căzând fructele castanului, cu acel: poc, poc, poc, precum
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Mă gândesc că e o adevărată poezie: pornind de la un fapt banal și personal pentru a se înălța pe Olimp! Am găsit sensibilitatea și senzualitatea ta, mai mult decât subtile, aproape la suprafață (în bunul sens al cuvântului), ca o mângâiere ușoară care nu numai că face să vibreze pielea, dar care atinge în același timp nervul principal, cel care singur poate da frisoane, făcând să vibreze ființa noastră, opacitatea noastră, zguduindu-ne în profunzime! Cred că noi trebuie să ne
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
inimă și minte. Poate că toamna și primăvara sunt cele mai filozofice anotimpuri și ar trebui pur și simplu să accept această insuportabilă apăsare resimțită la dispariția florilor, a frunzelor, a fructelor, a tot ce ne-a dat o clipă mângâierea, bucuria de a vedea cum ochiul soarelui și cel al lunii au creat frumusețe pentru orbi. Am desenat flori în agonie, frunze galbene, crengi uscate, în albul foii de hârtie ce strălucește ca zăpada al cărei miros îl presimt în
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
tot felul de pegași aerieni), să ne zdruncine bine și să ne bată cu părul lui aspru fețele mai bătrâne cu un an. Stockholm, 19 octombrie 1974 Poți ieși în rochie de cristal Frumusețea ta continuă Ochii tăi varsă lacrimi, mângâieri, surâsuri Ochi tăi sunt fără mister, Fără limite. (Paul Eluard) Merçi, mon amour, mon miracle, pentru telegrama călduroasă și senzuală. Mi-ai încălzit inima, mulțumesc! Sper că ai primit scrisorile mele, discurile și cărțile. Spune-mi ce gândești despre Menuet
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
evocată se constituie și într-un gest nobil de prețuire a înaintașilor, în contextul actual, când cei ajunși la o vârstă respectabilă, de multe ori sunt uitați, văduviți de considerație și aprecieri. Este un gest care valorează, întotdeauna, cât o mângâiere plină de recunoștință, mai presus decât orice oferte materiale, pentru că prea se acreditase ideea că, în toate domeniile, istoria începe cu... prezentul! Sărbătorirea unei personalități, desfășurată într-un contaminant entuziasm comun, observat atât la interpreți, cât și la spectatori, a
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
permis să se ocupe, asupra negoțului, și, pentru că fiecare om simte nevoie să găsească o reacțiune contra disprețului ce Întâlnește pe tărâmul real al vieții, evreii s-au ridicat pe tărâmul spiritual al religiei și au căutat În legea lor mângâiere la zilnica amărăciune la care erau supuși”. Continuând, spunea: „depărtați de noi, de la orice activitate umană, alta decât cea economică, i-am obligat de a nu face alta decât de a câștiga, și ei astăzi se răzbună pe disprețul nostru
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
lui Dumnezeu, care are rol decisiv și în domeniul biologiei animalelor. Dic, din acel moment, în calitate" de muribund declarat, a beneficiat de o atenție specială: vitamine, nu mai știu câte preparate, deparazitări de zi și de noapte, regim dietetic, mângâieri peste mângâieri și tratament psihoterapie în toate felurile. Existența lui de muribund ne-a provocat tuturor vecinilor, într-o prima perioadă, de trei, patru luni (deci mult peste "speranța de viață" oficială), mai întâi o stare de disconfort (nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]