4,739 matches
-
sanctifică. Reptila devine "șarpele binelui", grădinile sunt ale "Omului", plugul ară împins de arhangheli, flora și fauna se fac ascetice, simbolice, dobitoacele au "ochi cuminți", țapii lubrici sunt înlocuiți prin melancolicii cerbi, câmpul face loc pădurii. Fauna aleargă rănită de melancolii: Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac, Din când în când ne mai ridicăm ochii spre zăvoaiele raiului, apoi ne-aplecăm capetele în și mai mare tristețe. Pentru noi cerul e zăvorât și zăvorâte sunt și cetățile. În zadar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Această stâncă are să se crape Și va țâșni din ea șuvoi de ape! Băieți, aceasta este arta! Și într-adevăr, de-a lungul paginilor răsună chiote: Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați... și un fel de melancolie focoasă a vagabondajului pe pustă în stil Lenau-Liszt: Pe drumuri pietroase și rupte Ce boarfe și zdrențe-n căruță! Scârțâie căruța mea. Ăsta e trecutul meu? Mă-ntorc din pierdutele lupte Nici cea mai sărmană chivuță Și mă duc iar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
București, 2001. Repere bibliografice: Nichita Stănescu, De Aurelian, de Titu și de Dumitrescu, LCF, 1981, 30; Nichita Stănescu, Stare a poetului tânăr, SLAST, 1981, 5; Dan Grigorescu, Un poet, SLAST, 1983, 29; Daniel Dimitriu, „Antumele”, CL, 1985, 6; Laurențiu Ulici, Melancolia inteligenței, CNT, 1986, 10; Ion Pop, Dialoguri cu Nichita Stănescu, ST, 1986, 4; Dan C. Mihăilescu, O cu totul altă înserare, RL, 1988, 52; Eugen Simion, Biografia poetului, RL, 1989, 19; Coșovei, Pornind, 75-79; Alex. Ștefănescu, O voință ieșită din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
poată-nflori”), îngăduindu-și numai bucuriile simple, care precum în descântecul magic sporesc lumea, poeta vădește o anume pudoare, vrând parcă să disimuleze sentimentele care pot fragiliza legătura cu ritmurile și miracolul firii. Rostul i se precizează în versurile din Melancolia trandafirului albastru (1982), unde textul intitulat Roată în cuvânt născută spune despre devenirea ființei celei care scrie, actul poetic fiind calea de acces la lucrurile învăluite în mister: „Sunt olarul,/ Roată în cuvânt născută./ Pe uliți strig/ Ca darul să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]
-
etapele maturizării Călinei, ruptă nu întru totul - cel puțin nu la nivelul memoriei vii - de lumea rurală bănățeană. Roman cu impulsuri teziste, textul e lipsit de forță, banalul și chiar prostul gust cotropind epicul. SCRIERI: Drum peste vină, Timișoara, 1977; Melancolia trandafirului albastru, București, 1982; Călina, Cluj-Napoca, 1982; Învolburata lume a Călinei, Cluj-Napoca, 1986. Repere bibliografice: Eugen Dorcescu, Premiile Editurii Facla 1977, O, 1977, 52; Laurențiu Ulici, Lirica feminină, RL, 1978, 13; Nicolae Ciobanu, Poeți timișoreni, LCF, 1978, 19; Claudiu Daniel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]
-
postmodernității, care este imensul proces de distrugere a sensului, egal distrugerii anterioare a aparențelor"435. Sensul are nevoie de fundamente pentru a se construi; într-o epocă transparentă și lipsită de profunzime, acesta este "înghețat", deschizând calea nihilismului și a melancoliei, drept trăsături de bază ale omului postmodern. În locul dispărutului "mod de producție", Baudrillard începe să teoretizeze "modul de dispariție" a mai multor instanțe moderne: sensul, socialul, istoria, evenimentul, singularitatea etc. În această nouă configurare, definițiile se dovedesc imposibile, Baudrillard prezentând
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
la fel s-a vorbit și despre textele postmoderne ale lui Baudrillard că transmit ideea unei deconstrucții a lumii moderne lipsite de patetism, și într-un anume sens contaminată de o "voioșie" nietzscheană, completată totuși de un sentiment acut de melancolie ("melancolia este calitatea inerentă a modului de dispariție a sensului [...]. Toți suntem melancolici." 437). De asemenea, așa cum carnavalul face apel la o gamă largă de strategii și procedee ca parodia, grotescul, râsul, la fel și "carnavalul postmodern" se recunoaște în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fel s-a vorbit și despre textele postmoderne ale lui Baudrillard că transmit ideea unei deconstrucții a lumii moderne lipsite de patetism, și într-un anume sens contaminată de o "voioșie" nietzscheană, completată totuși de un sentiment acut de melancolie ("melancolia este calitatea inerentă a modului de dispariție a sensului [...]. Toți suntem melancolici." 437). De asemenea, așa cum carnavalul face apel la o gamă largă de strategii și procedee ca parodia, grotescul, râsul, la fel și "carnavalul postmodern" se recunoaște în scene
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
distincția dintre real și hiperreal, luând hiperrealitatea drept măsura corectă și întreagă a realității. În același mod, dacă aplicăm această idee teoriei baudrillardiene, putem să-i găsim anumite justificări, având în vedere că Baudrillard relaționează constant acest stadiu cu nostalgia, melancolia sau cu o anumită formă de nihilism, dar acestea sunt departe de a fi considerate "mistice", în pofida valorizării, în anumite etape ale operei sale, a schemelor premoderne de existență. Teoria hiperrealității și a simulacrului a suscitat multe reacții și critici
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
model perfect inclusiv pentru simulacrul de ultim nivel, în calitatea sa de imaginar care nu este nici adevărat, nici fals, ci doar o "mașină de simulare". Dacă europenii au mania diferențierilor, americanii par a eluda distincțiile fără regret, nostalgia și melancolia fiind asumate doar ca tonalități ale culturii europene, drept rezultat al presiunilor finalităților induse de istorie, de apartenența la un cod axiologic. "Furioasa hiperrealitate" a Americii a mai fost descrisă și de către Eco în Travels in Hiperreality; americanii sunt caracterizați
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
oarecare măsură, la transformarea lumii afacerilor. În seminarele mele fac referire la această perioadă ca fiind Era Instabilității Inerente. Pe unii i-ar putea demoraliza această sintagmă, Întrucât implică o lume plină de nesiguranță, ambiguitate și schimbări. Ei privesc cu melancolie În urmă și nădăjduiesc că lucrurile vor reveni la „normal”. Însă aceasta este Noua Normalitate. Există totuși și vești bune. Amenințările pe care le implică această eră sunt mult mai puține decât oportunitățile pe care le aduce. Supraviețuitoriitc "Supraviețuitorii" Afacerile
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
dezvăluie o autoare extrem de înzestrată pentru genul scurt, amestecul de ironie, duioșie și umor caracterizând majoritatea schițelor, în care evoluează personaje bine conturate, chiar dacă ele se înscriu mai totdeauna în banalul cotidian. Uneori comicul e atenuat de o undă de melancolie, ca în Obsesia, O linguriță de șerbet sau Năzdrăvana Alisa. Întreaga recuzită este preluată și în romanul Tandem sau Să vorbim despre palmieri (1984), pentru care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. La suprafață umoristic, constituindu-se într-o lectură ușoară, romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286461_a_287790]
-
Cel puțin așa ne Încredințează el În stihuri: „Mă arz fără măsură ................................... Să-mi pară focul viață, Și moartea o dulceață! ..................................... În piept purtîndu-ți focul să-mi fericesc norocul!” Nu cunoaște sau nu prețuiește treptele de jos ale suferinței erotice: melancolia, tristețea... Alecu stă, mereu, pe treptele de sus ale pasiunii și aspiră să trăiască, s-a văzut, În inima focului. Prigorirea este visul lui cel mai Înalt. Expresia morală a acestei arderi continue este, cum am zis, robia. Toate versurile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să fiu În odihnă”, liniștea fiind adevărata fericire: „să am fericire”. Puținele imagini literare sugerează o progresivă retragere, o sistematică Împotrivire față de nebuniile sentimentului. Nu-i place să trăiască În văpăi, ca Alecu, și nici nu caută jertfă. Atins de melancolie, el vrea scăpare, se roagă - dar fără patetism - și cere blîndețe, blîndețea fiind, după el, starea ideală a iubirii: „În noian de Întristare, cînd s-o afla cineva, Cum să-și mai afle scăpare, cînd și dragostea nu va, Dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
degrabă, un fir subțire tras din pînza literară a unei epoci care are gustul lamentației, chiar gustul pentru o frenezie a lamentației. Sensibilitatea lui CÎrlova nu este făcută pentru jeluirea profetică. Ea se instalează de la Început În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum păstorul, ce umblă pre cîmpii, La adăpost aleargă, cînd vede vijălii; Așa și eu acuma, În viscol de dureri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nici un chip reputația lor poetică. Piramida este măreață, leul e crud și măreț, „mărețul turn” reprezintă loc de veghe și „trist martur de-al nostru trist apus” etc. Adevăratele obiecte lirice asupra cărora se concentrează fantezia poetului sînt: fatala Soartă, Melancolia, Suvenirea, Durerea și proastele moravuri din Fabule. În rest, locurile comune ale romantismului. Meditația gravă (aceea din Umbra lui Mircea. La Cozia, Răsăritul lunei. La Tismana, Mormintele. La Drăgășani etc.) se desfășoară, de regulă, În reliefuri aspre. Ion Heliade Rădulescu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Luna Îndepărtează umbra deasă și pune pe lucruri alt fel de umbră, mai profundă: „nopței dînd mișcare și viață (...) lumină adînci prăpăstii (...) noaptea, totul astei scene colorată de mărire” etc. Gr. Alexandrescu este, cu precădere, un poet al nocturnului, și melancolia, starea lui fundamentală, capătă un corespondent material (și o expresie) În peisajul scăldat de lumina rece a lunii. Un peisaj, un spațiu de refugiu și de meditație incitantă, insecurizantă. Căci aceasta pare a fi particularitatea spațiului poetic al lui Alexandrescu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
insecurizantă. Căci aceasta pare a fi particularitatea spațiului poetic al lui Alexandrescu: loc de retragere, loc de provocare a istoriei, loc de incitație la rebeliune Împotriva prezentului, loc, În fine, În care, meditația, reveria nu liniștesc spiritul, ci Îi sporesc melancoliile și incertitudinile. Orice retragere este urmată, la el, de o nouă provocare a neliniștii. Spațiul securizant este la acest romantic, urmărit de blestemul soartei spațiul maximei contestații. Natura nu-l tămăduiește de tristețe, natura Îl reface energiile spiritului. Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Mai mult asupra-mi nu m-amăgesc.” Poezia (Nina) din care am citat este o imitație, Însă imitația aduce elemente ce intră perfect În psihologia lui Gr. Alexandrescu. Un fapt este de observat: erosul provoacă o mai mare varietate În melancolia poetului. O varietate și de peisaj, mai coerent și mai personal aici decît În alte poeme. Motivele poeziei sale erotice le aflăm și la alții, sînt bunuri curente În literatură. Preluîndu-le, moralistul scrie un mic roman de amor, cu cîteva
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
liric al lui Gr. Alexandrescu, mai exact: oscilația lui Între stilul poetic propriu-zis și stilul didactic. Cei mai mulți critici acceptă această despărțire. N. Iorga laudă spiritul satiric al lui Alexandrescu („fabula satirică e mai ales genul și puterea sa”), zicînd că melancolia este necunoscută acestui temperament „hotărît și războinic”. Șerban Cioculescu neagă ideea dualității („Grigore Alexandrescu nu e un adevărat temperament dual, oscilînd Între cei doi poli ai axei sale morale; liricul e la el accidental, am spune chiar nesubstanțial; didacticul, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
raza (lumina) „beată”, femeile au fața albă ca mărgăritarul, gîtul de crin, ochii de foc, gura lor este un rubin grațios și mîna e subțire și dalbă. PÎnă și singurătatea este În acest ținut o fantasmă dulce, ca și durerea, melancolia, cuprinse, toate, de starea de delir a plăcerii. Sun-ul este, Încă o dată, dumnezeiesc, lunea doarme, amoroasă, peste un strat de roze și crini, sînii eroinei liliale sînt desfătători și parfumați ca niște „dragi gradine”... Se observă la Bolintineanu efortul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
afară D. Bolintineanu! O dulceață ce are valori terapeutice: e un balsam, și balsamul e rezultatul unei combinațiuni secrete. Lumina, aerul, ploaia de spumă și fosfor, unda albastră, parfumurile acvatice și aromele de pe țărmuri participă la realizarea acestui leac pentru melancolie. Un leac care este, totodată, un excitant pentru fantezie, un narcotic care produce acea stare de beție a ființei, regimul favorabil al sublimului. Agentul ei principal este privirea. Ca să se dezlege farmecul lucrurilor, ca dulceața lor magică să vină și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tînără este și mustrarea („cu tînără mustrare”), ochiul se desfată pe „vergine sînuri”, visele se nasc „dulci și tinerele”, legiverul (azurul) este fraged. Dumbrava, de asemenea, e fragedă și umbroasă, inima Înamorată este legănată de „tinere plăceri”. În singurătate, poetul melancoliei voluptuoase vede pretutindeni o tânără părere”, frumusețea este la el „jună”, Îndrăgostitul din O noapte de amor mărturisește că a plutit toată viața „prin imagini virginale”. Fericit este acela care răpește amorului „tinerele-i răsfățuri”. Îmbătate, sublime sînt simțurile aceluia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce luce sub lumină, RÎu d-ambru, se Îngînă cu purpura divină Și se răsfrînge-n
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se conjugă cu culoarea, corespondențele secrete, extazul vieții din serai. Marea și Seraiul sînt cele două spații (cronotopi) ai lumii bosforiene. Unul concentrează splendoarea și moliciunile de orient, celălalt reprezintă spiritul migrator, evaziunea, deschiderea imaginației. E spațiul singurătății mîndre, al melancoliei ce trece prin vecinătatea marilor mituri. Deplasîndu-se spre zona alpină, fantezia lui Bolintineanu caută locurile Închise și Încearcă o penetrație dincolo de linia vizibilului, realului. Fantasticul pătrunde În poem și, odată cu el, o mitologie autohtonă neguroasă, aceea pe care o complică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]