4,850 matches
-
să-ți spun că-mi place de tine. Vino mai aproape, vreau să te simt, sa fii liniștea pe care o caut. - Dar sunt destul de aproape! Inima îi bătea atât de tare încât credea că va ieși din pieptul ei micuț și bombat. - Am gânduri bune, intenție bună vreau să spun. Aș vrea să ne cunoaștem mai bine, să discutăm mai multe, ca doi îndrăgostiți la început de drum. - De ce te grăbești? Lasă lucrurile să meargă de la sine. Avem o viață
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era acolo, ea simțea cum îngheață. O anunțaseră că în următoarele patru zile pruncul va deceda. În acest context, ea începuse să râdă și să plângă, cuprinsă de o convulsie de nebunie. În cea de-a patra zi, ființa aceea micuță care îi urmărise mișcările când se afla în preajmă, trecuse în neființă pământeană, lăsându-i cel mai amar gust din viața ei, zicând: Când îți moare mama, orfan te numești. Când îți moare soțul, văduvă ești. Când îți moare un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
simțea prinsă ca într-o buclă de timp care se mișca extrem de încet. Era prinsă ca într-o pânză de paianjen invizibilă, vrând să se elibereze. După ce auzi primul scâncet al pruncului, Carlina întoarse privirea slabă spre el găsindu-l micuț și gingaș, de o culoare roșiatică iar pe ici-colo era acoperit cu ceva albicios și umed, apoi primi felicitări și câte un număr identic prins la mână. Copilul primi nota maximă la naștere. Se născuse în ultima zi de vară
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
florile tale preferate. Știu că-ți plac foarte mult gladiolele albe. Erau în număr mare. Își atinse obrajii, mimând o sărutare. - Uită-te în pătuț și vezi prințișorul nostru. Cât e de frumos. Are numărul 10 pe mână. - O, ce micuț e! Ce frumos e! Dar cu cine seamănă? - E prea devreme să știi. Mai târziu îți dai seama. - Eu cred că seamănă mai mult cu tine. - Poate. Dar nu ai de unde să știi acum. Carlina avusese mare curaj când se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ce am crezut că e mai bine pentru noi. Asistenta medicală intră în acel moment, întrerupându-le conversația aducându-i și așezându-i pruncul pe mâna stângă. O rugă să încerce să îi dea mamelonul încă neformat în gura copilului, micuță cât o boabă de rouă. A doua zi dimineață obseră că pruncul era agitat iar buzele roșii păliseră. Erau uscate și străbătute de niște firicele vineții. Nu-și dorea să mai treacă prin ce trecuse așa că anunță doctorul să îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca oricând de o baie corporală după naștere și o îngrijire specială pe perioada de lăuzie. O curprinse o teamă, o neliniște, iar corpul îi tremura ca o rufă în vânt făcându-i inima să zvâcnească cu putere în pieptul micuț și bombat de furia laptelui. Tremurându-i bărbia, mototoli o batistă în mână, ștergându-și lacrimile care ieșeau din suflet. Cercetă pentru a nu știu câta oară starea generală a lui Alin cu niște ochi ca de vultur și îl
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se apere de răutățile lumii. Îi privea cu nesaț și cu multă drăgălășenie pe amândoi, transmițândule o senzație caldă și plăcută. Când se țineau de mânuțe se putea observa mai bine diferența dintre ei. Unul mai înalt iar celălalt mai micuț. Luată de un val de amintiri își adusese aminte cum le schimbase scutecele, cum era gata să plângă de bucurie când făcuseră primii pași și rostiseră primele cuvinte. Alin avea o fire mai ascunsă. Era ca o cutie de bijuterii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de toate caraghioslâcurile de pe scena Lumiere și, slavă Domnului, au fost suficiente motive de râs și anul acesta ! Diane Kruger - metresa (că „maestrăș nu pot să-i spun) de ceremonii - s-a bâlbâit nonstop, apariția „uriașeiș Marina Hands la brațul micuțului regizor chinez care a fost președintele juriului de scurtmetraje (nu mă puneți să-i caut numele exact, sunt convins că nu vă interesează !) a stârnit o hilaritate de nestăvilit, șuvița ca un semn de întrebare din creștetul capului lui Fatih
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ales Reconstituirea, care rămâne, după mine, unul dintre cele mai bune filme ale lui, dacă nu chiar cel mai bun) ; unele filme timpurii ale lui Daneliuc (exclud de aici Glissando). Sunt sigură că ai avea de adăugat exemple în această micuță listă. Nu știu în ce măsură aceste antecedente sunt activ prezente în cultura cinematografică a cineaștilor mai tineri, dar ar fi păcat să le uităm sau să le lăsăm să fie acoperite de zgura de care pomenești. Alex. Leo Șerban : Mulți dintre
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
despre haosul preși postrevoluționar decât zeci de sergiunicolaești să se ducă să vadă A fost sau n-a fost ? ; este un exemplu ideal de less is more. Trei personaje (principale, să le zicem) stau proptite în scaune într-un studio micuț, gen OTV de provincie : Pișcociul deja amintit (Mircea Andreescu, perfect), un profesor alcoolic (Ion Sapdaru, perfect) și realizatorul emisiunii (Teo Corban, perfect) dezbat dacă a fost sau nu Revoluție la ei în oraș. Copertele filmului îți arată orașul (gri), micuța
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
micuț, gen OTV de provincie : Pișcociul deja amintit (Mircea Andreescu, perfect), un profesor alcoolic (Ion Sapdaru, perfect) și realizatorul emisiunii (Teo Corban, perfect) dezbat dacă a fost sau nu Revoluție la ei în oraș. Copertele filmului îți arată orașul (gri), micuța viață (tot gri) a fiecăruia și a câtorva altora, cum se aprind/se sting felinarele etc. Este trist. Este comic. Este jubilator : cea mai bună comedie de la Revoluție încoace ! Less (Revolution) is more (fun) Cum poate să arate o revoluție
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
cursurile Școlii primare nr. 1 de băieți (unde se află actualul local al Școlii nr. 3, de lângă Colegiul „Cuza Vodă”), local în care poposește în 1941 împreună cu comandamentul militar (2-3 zile), unde are „biroul (operații) în aceiași clasa cu bănci micuțe, ca atunci când aveam 7 anicu D-na Homoceanu!”. Între 1907-1914 învăța în orașul Huși, apoi, probabil din 1915, urmează cursurile Gimnaziului „Anastase Panu” (1-2 ani, în clădirea hotelului Constantinescu). S-a remarcat în calitate de cercetaș în timpul războiului, rămâne în București în timpul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
ea un gest cu țigara spre ușa care desparte baia de cameră. Se poate întîmpla oricui să verse... Trage un fum din țigară, își trece mîna stîngă de cîteva ori prin păr, aranjîndu-și-l, își netezește fusta, scutură scrumul în scrumiera micuță de pe noptieră, își rotește privirea prin cameră, surîde cînd observă sacoșa cu casca de protecție în ea și devine gravă cînd privirea i se oprește asupra mea. Uneori, strînge ea din umeri, vărsatul are și motive psihice... Spune-mi, schimbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Domnica Filoti, Jimy Țețu, Dina Rar[incescu] și Dina Mano lescu, protejându-mă afectiv, cu ochi complici. Apoi adevărata cl. a III-a B: Rodica S. venind la fel, curioasă afectiv să-mi supravegheze tristețea și convalescența, apoi mai muțele micuțe ale cl. a II-a B, care au uitat pe vacanță tot sau mai tot. De la școală, la Adevărul, unde nu am găsit pe ni meni; mi s’a spus să vin de la ora 6 la 11 seara. Întoarcerea acasă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și tu o Monică. Tu mă ferești de viziunea acablantăde azi; tu mă ferești de gândul că aș putea vreodată să fiu singură, cu lucrurile mele vechi și pline de amintiri într’o odaie de azil... Eu aștept tropotul pașilor micuți și moi și râsul clar în camera mea de bunică; și tu, după plecarea mea, nu trebuie să rămâi singură. Tinerețea e victorie și victoriile au apusuri. Să nu crezi că sunt nefericită în astă seară; ușor melancolică, da. Aș
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lucrul ăsta, am deschis cartea pe care o citeam înainte de culcare și uite prima frază care mi-a sărit în ochi și mi-a strâns inima: „Nu te mai încăpățâna până la absurd. Orice ai face, ai să-l pierzi pe micuț“. Dacă îți scriu asta, o fac ca să abat eventuala sentință a destinului, dezvăluind-o dinainte. Ce proastă și ce superstițioasă devin! M. 23/1947 I Duminecă, 21 decembrie 1947 [...] Vineri a fost ziua cea mare, când alergam peste tot, ca
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am spart capul ca să încropesc un meniu onorabil - pe care micuța l-a onorat din plin. Dar, până la ora două, nici urmă de Măriuca; atunci m-am așezat la masă, am mâncat singură și pe la 3 fără 20, iacăt-o pe micuță, scuzându-se, roșind, spunându-mi că la ei se prânzește adesea chiar și la ora 4. Am stat la taclale despre prietenele ei de la școală, am vorbit de Mangalia și de tine. Apoi, la 4 și jumătate, și-a luat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în concediu. Ultimele tale scrisori, pentru că au trecut pe la cenzură, mi-au sosit abia după 15-18 zile. Te sărut, fetița mea frumoasă, din toată inima mea istovită, îngrijorată, descumpănită. Mama ta 66/1948 Duminică 25 iulie [1948], ora 7 seara [...] Micuță, te întorci în țară în două cazuri: 1) dacă se extinde comunismul până la Paris - mai bine te obișnuiești cu cel de aici, care va fi trecut prin fazele de experimentare și va fi definitiv instalat; 2) sau în caz de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
se împărtășească. Le făcea «urzici îngroșate» în bucătăria pe care o știi, departe de casa mare, înălțată pe o colină, ca nu cumva mirosul de bucate să-i supere. Sus, pe colină, tânăra doamnă a casei dădea viață unei ființe micuțe, negricioase și vinete. Mitrana, agentul de legătură dintre casa boierilor și bucătărie, își dădea importanță. Baba Ioana - roabă slobozită, care după eliberare se întorsese la matcă și era socotită un bun al familiei, care se mândrea cu acest lucru și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bravură. Ți-aduci aminte de prânzul nostru din cârciumioara aceea și de lecția de gramatică pe care am studiat-o împreună sub umbrar? Și iată o altă față a lunii septembrie, cea de azi, draga mea dragă: la lumina lămpii micuțe, Doamna Cenușie își salută cu strigăte de durere fata prea iubită, aflată departe, atât de departe de ea. Te strâng în brațe, aproape în vis, într-atât mi se pare că eu însămi nu mai sunt aici. Cu tandrețe, cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
horei lor, o prind din fugă pe una dintre ele, îi vorbesc, o mângăi, îi aranjez un cârlionț, îi dreg un cusur de îmbrăcăminte, îi așez mai bine bonețica roșie pe care o purta la Veneția, îi aranjez cordonul pardesiului micuț, ca s-o trimit în Cișmigiu. III 12 ianuarie [1951], vineri Îmi pare foarte rău că te-ai „închis în carapacea ta“ de sărbători. De ce, pescărușule? Mă crezi în stare de o asemenea pretenție stupidă, crezi că eu, bătrână, cârcotașă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Nu mai știu. A luat ceva timp până când dulăpiorul de cocktail a ajuns la noi în apartament, pe scări. Sinceră să fiu, e puțin mai mare decât mi-l aminteam, și nu sunt sigură că o să încapă în nișa aia micuță din spatele canapelei, unde mă gândisem să-l pun. Dar, totuși, arată fantastic! Stă mândru în mijlocul camerei și deja l-am pus în funcțiune. Imediat ce l-am primit, Danny s-a dus până sus la el și a dat iama în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de o nuntă uriașă cu drajeuri și vol au vents, nu? Poate ar fi bine chiar să ne căsătorim în secret, exact ca ei! Brusc, ne văd pe amândoi îngenunchind în fața unui preot italian în toiul nopții, într-o capelă micuță, din piatră. Doamne, ce romantic ar fi! Și pe urmă, Luke ar crede, nu știu din ce cauză, că eu am murit și s-ar sinucide, și pe urmă și eu aș face la fel, și totul ar fi foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
A durat cu totul șase ore, ceea ce se pare că e destul de puțin. Ei, ce pot să spun, nu mi-ar plăcea să știu cum e când durează mult. Nu-mi vine să cred. Suze are un băiețel. Un băiețel micuț, rozaliu și plângăcios. În vârstă de o oră. A fost cântărit, măsurat și îmbrăcat cu cel mai senzațional costumaș alb cu albastru și învelit cu o păturică albă, și acum e în brațele lui Suze, cu fețișoara strânsă și zbârcită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bomba : „acoperită de Mossad”, „mafia evreiască de carne [umană]” trecea clandestin „micuții români” peste hotare. Odată ajunși În Israel, ei erau uciși „pentru sânge”. Căci, după cum este „bine cunoscut deja [...], pasca evreiască cere sânge cușer, de creștin frăgezit”. „Nici unul dintre micuți - conchidea patetic săptămânalul bucureștean - nu va mai putea fi adus pe pământ românesc sau readus la viață” <endnote id="(68)"/>. Câteva aspecte ale scenariului trebuie observate. În primul rând, nu ar fi vorba de câțiva infractori detestabili. N-ar fi
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]