4,695 matches
-
ca să nu vă neliniștesc. Nobilă domniță, vă rog fierbinte nu-i povestiți părintelui meu Constantius despre prostia mea. Aș muri de rușine dac-ar afla toată mânăstirea ce minciuni prostești mi-a suflat Sa tana la ureche! Adelheid izbuti să murmure doar atât: — Trăiește? După ce grăsanul o asigură Încă o dată că Bodo e În viață, neuitând să adauge că trebuie să se grăbească, fata Îi porunci s-o ducă la mânăstirea lui și o trimise pe Bertha Înapoi la castel, pentru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trecea printre ei, fără a Întoarce capul nici În stânga, nici În dreapta. Cu bărbia proptită În piept, cu barba albă și lungă, la fel ca pletele neîngrijite fluturând În boarea ușoară a muntelui, se ținea drept În șaua scorojită de vremuri, murmurând ceva de neînțeles. În fața lui, sutanele cafenii se dădeau grăbit deoparte, alcătuind o adevărată uliță vie. Călărețul se Îndreptă spre scara cea mare, unde părintele stareț se grăbi să-l Întâmpine cu onoruri, ca și cum ar fi fost cel puțin episcop
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
așternu peste răni, după care le legă strâns cu o pânză curată. Apoi Îi turnă pe gât, dintr-o sticluță, un lichid roșiatic și, ca prin minune, fața bolnavului se Învioră, ochii i se deschiseră și buzele arse de febră murmurară: — Ce-i cu mine? Unde mă aflu? — Stai liniștit, fiule. Vocea sihastrului era de o blândețe neobișnuită. — Stai liniștit. Ai curaj și nădejde În Dumnezeu. El te va ajuta așa cum Îi ajută pe toți cei care Își pun nădejdea În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mă Întâlnesc cu intriganți și cu slă bănogi. Ce-ar putea face? Să ne atace ei pe noi? Nici În vis nu cred așa ceva! Suntem prea puternici și se tem prea mult de noi ca să Îndrăznească! — Prevederea este mama Înțelepciunii, murmură Conrad. Nu uita ce ne-au Învățat părintele și dascălul nostru. Nu uita de asemenea că și Biblia ne Învață să fim Înțelepți ca șerpii. Să fim Înțelepți, frate. Îngăduie-mi să orânduiesc eu suita noastră la Molsheim. Mai bine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ar fi putut izbucni! Cine știe care ar fi fost soarta lui Bodo și chiar a tronului francilor! Istoria trebuie să-și urmeze cursul! Nu cred că e Înțelept să Încerci a-i schimba făgașul. Asta duce totdeauna la nenorociri și cataclisme, murmură călugărul. Jupâne Urs, Înțeleg că ceea ce ți-am spus acum te tulbură peste măsură. Dar te conjur, pe mântuirea sufletului domniei tale, să păstrezi taina. Să i-o dezvălui doar lui Bodo. În Îm prejurările de față e bine s-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o intrare demnă În grădină. Piciorul Îi alunecă Însă pe treaptă și se pomeni jos grămadă, cu o durere ascuțită În gleznă, care Îi umplu ochii de lacrimi. Bodo, care auzise zgomotul și Întoarse capul, se repezi s-o ridice, murmurând câteva cuvinte respectuoase. Roșie la față, Adelheid se așeză șchiopătând pe bancă. Îi venea să moară, să intre În pământ de rușine. Se făcuse de râs În fața tânărului. — Ce-o să crezi acum despre mine, domnule Bodo? se auzi ea vorbind
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să audă. Spunea că e prea obișnuit cu brudina, ca și calul, de altfel... Bănuiesc că a intrat sub sloiurile de ghea ță, căci n-a mai ieșit la suprafață. — Hm, dacă n-a vrut să asculte un sfat bun..., murmură Conrad. Înseamnă că a fost cu adevărat ultimul lui drum. știu neamurile lui ce soartă tristă a avut, ca să-i facă slujbele cuvenite? — Au trecut niște cunoscuți de-ai lui ieri, Înainte să se petreacă nenorocirea. Dar n-au aflat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Sa nu bănuia nimic, așa că zâmbi și răspunse: „știi, domnule Siegebert, că ai dreptate? O halcă de mistreț friptă În grabă pe cărbuni aprinși și o cană de vin este tocmai ce ni se cuvine acum. Timp avem destul!“ Conrad murmură: „Deci Siegebert e veriga cea mai de sus din lanțul trădării. Cel care stă alături de fratele meu... Siegebert și ca momeală nevastă sa... Ea l-a convins pe Bertold să-i dea soțului ei slujba aceasta Înaltă! Nu m-am
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu fruntea rourată de transpirație, am citit în ochii ei o suferință cumplită. M-am apropiat de obrazul ei, vrând să preiau o parte din durerea atroce care-i sfâșia măruntaiele. A văzut și a intuit gestul meu. Mi-a murmurat cu glas stins, întretăiat: De ce, Titi?... de ce-ai fugit?... unde?... N-a mai putut continua. Cu capul mic și ciufulit, sprijinit de pământul reavăn, acoperit de iarba prin care țâșnea seva de viață tânără, un firicel de sânge roșu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Zvârliți noaptea, fără lună În gropelinița comună... Nici prohod, Nici lumânare... Nici vorbă de-mbărbătare Pentru cei care-au rămas Turmă fără de pripas Rătăcind în drumul lor Lipsiți de Bunul Păstor. Hâda colții și-i rânjește Satul plânge și jelește Murmurând cu suflet greu: Oare-a murit Dumnezeu?... Deșteaptă-Te, pentru ce dormi Doamne? Scoală-Te și nu ne lepăda până la sfârșit. Pentru ce întorci fața Ta? Uiți de sărăcia noastră și de necazul nostru? Că s-a plecat în țărână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi." (M. Eminescu) M-am apropiat și i-am arătat cele două obiecte aduse. Cu o ușoară mișcare a pleoapelor, mi-a făcut semn să aprind lumânarea. Cu ochii închiși, își mișca buzele murmurând ultima rugăciune terestră: "... și iartă... greșelile..." Am aprins-o și i-am strecurat-o în palmă, strângându-i ușor degetele ca să n-o scape din mână. Stătea cu picioarele puțin depărtate, în bocancii militari, cu pantalonii de șiac și cămașa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care mângâia într-un gest explicit pistolul din dotare aflat în toc. Doamne, Dumnezeule Atotputernic, apără și păzește, ai grijă de copilașii mei, Iisuse Hristoase, și tu, Prea Sfântă Fecioară Maria! Cuprinsă de o presimțire sumbră, mama a început să murmure o rugăciune în poloneză, apoi și-a făcut sfânta cruce, iar noi, mașinal, am copiat întocmai mișcările mamei. Avortonul a renunțat la rânjetul lui tâmp și stupid, străduindu-se să înțeleagă textul rugăciunii șoptit de mama. Dar nu pricepea nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
prora spre un optimism realist, combatant și mobilizator strigând cu toată convingerea: "FIAT LUX!" "Să fie lumină!", așa precum corăbierii disperați și muribunzi, care după furtuni înspăimântătoare și cu proviziile de apă epuizate, bănuind la orizont o fâșie de uscat, murmurau încrezători în destinul lor: "Pământ! Pământ!" Și am adus lumină. Am adus lumină în sufletul nostru, în privirea și conduita noastră, în relațiile interumane și sociale, în munca la fermă și în activitățile noastre cotidiene. Prin intelectualii deportați în Bumbăcari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
boabe la moara din Jianu. Calul, obosit și melancolic, a deprins repede tehnica opririlor și, dornic să inspire pe nările prăfuite o doză mai curată de oxigen, se oprea singur la încrucișările de drumuri, dându-i popii posibilitatea să-și murmure litaniile sacramentale, întrerupte, la intervale precise, de intervențiile agonice ale bătrânului cantor, sprijinit în cădelnița fumegândă. De o parte și de alta a drumului înțesat de bălării, tufele de porumbele și de măceși, în uniformele lor vineții și roșii, vegheau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu fruntea rourată de transpirație, am citit în ochii ei o suferință cumplită. M-am apropiat de obrazul ei, vrând să preiau o parte din durerea atroce care-i sfâșia măruntaiele. A văzut și a intuit gestul meu. Mi-a murmurat cu glas stins, întretăiat: De ce, Titi?... de ce-ai fugit?... unde?... N-a mai putut continua. Cu capul mic și ciufulit, sprijinit de pământul reavăn, acoperit de iarba prin care țâșnea seva de viață tânără, un firicel de sânge roșu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
la Mogoșoaia. Brusc am simțit că mă prăbușesc într-o groapă. M-am ghemuit, instinctiv, ca în pântecul matern. În ceața nopții am auzit glasul tunător, inconfundabil al poetului concitadin berladnic: "Unde ești, Lucian?". M-am dumirit într-un târziu, murmurând în întunericul șanțului infernal: "Aici, don Cezar, în groapă!". Va imaginați ce efort fizic a făcut poetul să mă extragă, înnămolit, din șanțul Junimii... Parcă am fi fost singuri pe pământ, la miezul nopții, într-o pagină hazlie de Ion
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
sosi-va și ziua noastră de înviere. Razele ei virginale se arată deja pe vastul orizont al neamului nostru. Atunci vom putea și noi zice: „S-a împlinit!” „Și încărunțiții noștri părinți și protopărinți vor pune liniștiți capul spre odihnă, murmurând cu evlavie și mândrie: „În mâinile tale generațiune bravă dau sufletul meu!” Iar codrii și șesurile Daciei Traiane vor răsuna de un singur glas de biruință, glas ce va ieși triumfal din mormântul Marelui de la Putna, răsfrângânduse în mii de
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
pentru liderii țărăniști, foame, frig, izolare, solitudine. Între anii 1945 și 1956, Mislea este închisoarea centrală a deținutelor politice din România, renumitele carcere de la Secretul Mare erau destinate viețașelor. În condiții inumane, aici s-au alăptat copii și s-au murmurat cîntece de leagăn. Închisoarea din Timișoara, de pe strada Popa Șapcă, pavilioanele destinate politicilor erau cunoscute încă din anii 1947-1948, pentru că au adăpostit loturile luptătorilor din munți și sute de condamnați la moarte. Închisoare mare și grea a fost Gherla. Aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ați spus, Dumnezeule ? sare Cristi la colegii lui, după câteva secunde. — Nu te-a dat nimeni de gol, îl liniștește Mia Braia, una dintre cele mai bune prietene pe care le avea la Conservator. Și toți dau din cap și murmură, confirmând că habar n-aveau. — Dar ce-a fost în capul tău ? Știi bine că domnul Vrăbiescu nu suportă chestiile astea... — Da, știu că nu le suportă, tocmai... Dar trebuia să fii acolo, Mia, să vezi cât de bine a
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
În prezența mai multor „tovarăși cu sarcini importante locale”, la o ședință În care subsemnatul, dar și prim-secretarul I. Iliescu ne-am lansat În critici directe la adresa soției șefului statului. „Ați auzit și voi ce-am auzit eu?!”, a murmurat Manolescu În timp ce noi trei, scriitorii, ieșeam din cabinetul primului secretar, iar apoi am făcut cu toții, scritorii ieșeni și mii de participanți, din lansarea cărții mele un eveniment, nu numai cultural; care, cum o spuneam, s-a răsfrânt și În atacul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
după moartea sa, moara securității a pus În mișcare această cifră pentru a intoxica Încă o dată opinia largă „muncitorească” sau românească tout court de „luxul” În care trăiau scriitorii, mai ales că, după moartea marelui poet, scriitorii au Început să murmure comentând sărăcia În care trăise Nichita, ca și indiferența, ce se Învecina cu disprețul, autorităților față de el! Adevărul este că atât În cazul lui, cât și Într-al meu aceste datorii erau pur și simplu false și rafinatul poet care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pachețelele multicolore și l-am condus pe Kentucky Pete afară, pe gazonul presărat cu dovlecii aprinși, iar el păru să aprecieze maniera elaborată în care fusese decorată casa. - Mamă, locul ăsta a fost transformat într-un bârlog de groază, omule, murmură el cu admirație. - E o lume de groază, băiete am zis grăbit, consultându-mi ceasul. - Fantomatic, omule, fantomatic. - Spiritele or să geamă toată noaptea, frate, am zis, conducându-l spre motocicleta parcată într-o rână lângă bordură. Știu totul despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am aruncat din nou chitara peste piept, aproape lovind-o cu griful, dar ea s-a ferit la timp. Superstition de Stevie Wonder vibra acum în toată casa. - Miau, zise Jay, luând un cips năclăite cu brânză. - Ne vedem mâine, murmură Aimee. Am dat din cap, privind-o cum se întoarce la prietena ei care continua să sporovăiască cu vârcolacul. - Hei, am strigat. Distracție plăcută în continuare. Și am continuat să mă uit după ea până ce a devenit clar că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu un adult: nu dau doi bani pe tine. Am remarcat că strângea în mână o minge de baseball concepută să arate ca luna. Apoi cineva mi-a zdrăngănit strunele: iarăși Sarah. Mi-am dat ochii peste cap și am murmurat o înjurătură printre dinți. Am privit în jos și am oftat: purta un șort foarte strâmt, alb. - Ăștia-s puștii, i-am spus lui Jay, arătând spre Robby și Sarah. Ea e într-o ținută foarte șic, rozul e la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a doua, împușcăturile la întâmplare din biblioteca școlii, sângele împroșcat pe extemporalul neterminat, bălțile roșii formate pe linoleum, catedra năclăită cu viscere, profesorul rănit îndrumându-i pe copiii speriați afară din cantină, omul de serviciu împușcat în spate, fetița care murmură: „Cred că am fost împușcată“, înainte de a leșina, microbuzele CNN sosind val-vârtej, șeriful care se bâlbâie la conferința de presă, știrile succedându-se cu repeziciune pe ecranul televizoarelor, știristul „pătruns“, furnizând ultimele detalii, elicopterele care roiesc, ultimele momente, atacatorul ducându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]