KorAP: Find »[drukola/base=naiba & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...178 179 180 ...186 >

4,628 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

expresia de pe chip. Ce? Cum adică „ce?“ spune Suze dojenitor. Cum rămâne cu a) mama ta îți organizează deja o nuntă? Cum rămâne cu b) Elinor e o vacă încălțată? Și cu c) ai luat-o complet razna? Și de ce naiba ai vrea să te măriți la Plaza? — Fiindcă... fiindcă... Închid ochii preț de o secundă. Suze, trebuie neapărat să te duc să vezi. O să avem o ditamai orchestra filarmonică, bufet cu stridii și caviar... rame foto de la Tiffany pentru toți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de nimic. Cred că n-a gătit nimic în viața ei! E o tigaie, spun amabilă. Se folosește pentru a prăji diverse chestii în ea. — OK. Și asta? Ridică alt recipient, cu o suprafață striată și două mânere mari. La naiba. Ce-o mai fi și chestia asta? — Ăă... cred că... e o... formă pentru... o tigaie pentru... omletă. — Aha. Se uită la ea confuză și eu mă retrag cât pot de rapid. Trec de o vitrină cu castronașe de ceramică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
avem și noi un aparat de înghețat iaurtul. Și unul pentru gofre. Unul pentru copt pâinea, un storcător și un cuptor cu microunde Pro Chef Premium. Notez toate numerele și mă uit în jur cu un oftat de satisfacție. De ce naiba nu m-oi fi înregistrat până la ora asta? E ocupația perfectă! Să cumperi fără să te coste nimic! Cred că trebuia să mă mărit mai demult. — Nu vă supărați. Fata cu coadă de cal se află la raionul de cuțite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Eu am văzut-o doar din an în Paște când eram mic și... — Exact! țip, înainte de a mă putea opri. Asta am zis și eu! Nici atunci nu i-a păsat de tine nici cât negru sub unghie! Of, la naiba. N-ar fi trebuit să spun asta. Privirea lui Luke e traversată de o veche durere uitată și, brusc, arată ca și cum ar avea zece ani. Știi foarte bine că nu e adevărat, spune. Mama a vrut să fie cu mine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
sec și chiar mai aspru decât de obicei. — Michael, spune Luke, făcând un pas în față. Cum te simți? — Mai bine. Mi-a fost mai rău decât atât. Ochii lui Michael îl scanează întrebător. Cum te simți tu? Arăți ca naiba. Pentru că mă simt ca naiba, spune Luke. Mă simt absolut... Se oprește brusc și înghite în sec. — Serios? spune Michael. Poate ar trebui să-ți faci niște analize. E foarte liniștitor. Acum știu că am angină pectorală. Pe de altă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
decât de obicei. — Michael, spune Luke, făcând un pas în față. Cum te simți? — Mai bine. Mi-a fost mai rău decât atât. Ochii lui Michael îl scanează întrebător. Cum te simți tu? Arăți ca naiba. Pentru că mă simt ca naiba, spune Luke. Mă simt absolut... Se oprește brusc și înghite în sec. — Serios? spune Michael. Poate ar trebui să-ți faci niște analize. E foarte liniștitor. Acum știu că am angină pectorală. Pe de altă parte, știu că stau bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
a venit pentru că e invitată într-un weekend cu corporația ei, iar ținuta trebuie să fie „casual“. Și ideea ei de casual e să-și tragă pe ea o pereche de pantaloni de trening și un tricou Hanes. — Arăți ca naiba, zice în clipa în care intră. Ce-ai pățit? Nimic! Zâmbesc cât pot de radios. Sunt doar puțin preocupată de niște chestii. — Te-ai certat cu maică-ta? Ridic imediat capul. — Nu, zic precaută. De ce mă întrebi asta? — E de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cât să vină, să-mi vadă numele afișat și să plece. Haide, Becky. Nimeni n-o să... Îngheață. Uite-l. Îi urmăresc privirea și îl văd pe fratele lui, Randall, traversând etajul, spre noi. Mă întreb pentru a mia oară cum naiba de Randall și Danny au ieșit atât de diferiți, din aceiași părinți. Danny e slab ca o scobitoare și mereu agitat, Randall umple perfect costumul la două rânduri și are mereu pe față aceeași încruntătură dezaprobatoare. — Bună, Daniel, zice și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
întrebat-o pe Erin, cât se poate de nevinovată: „Auzi, dar pe tine nu te deranjează să ai o gură cu o formă așa de ciudată?“) Acum tocmai a pus un tricou pe lângă ea și îl cântărește din ochi. La naiba. Trebuia să le fi înhățat eu de acolo imediat. — Bună, Becky! zice veselă nevoie mare. Hei, e foarte haios! Nu le-am mai văzut până acum. Adevărul e, spun repede, că încă nu le-am pus la vânzare. De fapt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mami, clătinând din cap. Unele fete nu înțeleg deloc ce e aia recunoștință. Nu pricep în ruptul capului chestia asta. Lucy lucrează pentru Wetherby’s Investment Bank. Locuiește cu Tom în Reigate. Au perdele care se asortează cu canapeaua. Unde naiba l-a cunoscut pe basistul ăsta cu piercing în sfârc? Îmi vine brusc în minte conversația pe care am auzit-o fără voia mea în grădină, când am fost acolo ultima dată. Lucy nu părea prea fericită. Dar nici nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Bună, Becky. Tresar surprinsă și mă întorc. Lângă gardul grădinii vecine, îl văd pe Tom, care mă privește cu o mină de îngropăciune. — Tom! Bună! zic, încercând să-mi disimulez șocul la adresa înfățișării lui. Dar... Dumnezeule! Arată groaznic, palid ca naiba, deprimat și îmbrăcat cu niște haine absolut cumplite. Nu că ar fi fost vreodată regele modei - dar, când era cu Lucy, reușise să atingă performanța de a arăta OK. Ca să fiu sinceră, avea părul chiar cool. Însă acum a revenit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
toți dracii. OK, bine, au fost unele momente în decursul anilor când Tom și cu mine nu ne-am înnebunit unul după celălalt. Dar nu merită așa ceva. Este ceea ce este. Și, dacă lui Lucy nu-i plăcea de el, de ce naiba s-a măritat cu el? — Tom, nu e vina ta, zic apăsat. Probabil că Lucy are și ea problemele ei. — Crezi? — Sigur. A avut o mare șansă cu tine. Ea a fost proastă, că n-a știut ce are. Dintr-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pe șira spinării și zâmbesc repede, pentru a-mi camufla spaima. În adâncul sufletului, nu sunt prea convinsă de chestia asta cu minunea de a da viață. Pe bune, uite la burtoiul lui Suze! Uite la mărimea unui nou-născut. Cum naiba iese ditamai... prin... Da, normal, teoretic știu. Doar că... sinceră să fiu, nu prea înțeleg deloc cum vine treaba asta. — Și când ziceai că trebuie să naști? întreb, uitându-mă la burta ei. De azi în patru săptămâni! — Deci... o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
îți va spune ce îți trebuie. Așa că poate e un semn. — Și cum o s-o cheme? — Nu putem deloc să ne hotărâm. Știi ce greu e? Cumperi mii de cărți și toate numele pe care le găsești acolo sună ca naiba... Ia o înghițitură de ceai. Tu ce nume i-ai da? — A. Nu știu! Poate Lauren, după Ralph Lauren. Rămân pe gânduri câteva clipe. Sau Dolce. — Dolce Cleath-Stuart, spune Suze transpusă. Îmi place foarte mult! Sau putem să-i spunem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
privire hăituită. Ne-au dat o listă... Poate știu cei de la raionul de bebeluși. Crezi că poți să mă aștepți? Da. — Ești sigură? Mă uit stresată la maxim spre burta ei. — Bex, du-te odată! Nu pot să cred. De ce naiba pun raionul de bebeluși exact în fundul magazinului, la un kilometru de ușă? Pe bune, ce rost au toate etajele astea ticsite cu tone de țoale idioate, farduri și genți, care nu interesează pe nimeni? După ce urc și cobor pe vreo

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
șase scări rulante, în sfârșit îl găsesc și mă opresc, cu limba ieșită de un cot. Mă uit în jur, nedumerită, la toate lucrurile astea, de care n-am auzit în viața mea. Pătură de bun-venit? Suzete anti-colici? Of, la naiba. O să cumpăr de toate. Mă duc repede la cel mai apropiat raft și încep să adun tot ce-mi cade în mână. Costumașe întregi, șosețele, o căciuliță... un ursuleț de pluș, o păturică... și ce să mai iau? Un coș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
preț de câteva clipe, lăsându-mi gândurile să plutească, până când sirena unei ambulanțe mă readuce înapoi în prezent. Descarc repede lucrurile din taxi, plătesc șoferului, după care rămân cu ochii la muntele de chestii de pe trotuar și mă întreb cum naiba am să le duc pe toate înăuntru. Și dacă am făcut bine că am cumpărat un țarc pliabil. — Sunteți Becky Bloomwood? Gândurile îmi sunt întrerupte de o voce și ridic privirea către o moașă tânără care mă fixează din ușă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
vin de la un prânz de mulțumire pe care mi l-a oferit doamna Herman Winkler la Carlton. Ce nuntă de vis! Mirele i-a făcut cadou miresei, la altar, un pui de schnautzer! Atât de drăgălaș... Se încruntă ușor. Unde naiba voiam să ajung? A, da! Ghici! Fiica și ginerele ei tocmai au plecat în Anglia în luna de miere! I-am zis, cine știe, poate dați nas în nas cu Becky Bloomwood! — Robyn, trebuie neapărat să vorbesc ceva cu tine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
sticluța de Smirnoff și iau o înghițitură zdravănă. Așa mai merge. Oare am timp să sun la o agenție de sosii, până vine Amy Forrester? OK, cred că mi-o fi adormit intuiția de la vodcă, altfel nu-mi explic de ce naiba nu m-am gândit și eu un pic, înainte să sun. Poate ar fi trebuit să-mi dau seama că e destul de improbabil să semăn ca două picături cu sosiile de la „Vedete“ Agenția de sosii ale vedetelor. Deși, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
copil. — Unde ești? îi aud glasul înăbușit. Scoate-mi-o o dată! — În... cerc... Trag foarte ușor de rochiță. S-a blocat de tot, zic a scuze. Poate, dacă te-ai apleca puțin și te-ai răsuci... Hai odată, Laurel! Unde naiba ești? Deschid ușa cabinei și mă uit afară, dar nici urmă de ea. — OK! Hai, c-am reușit! Mă întorc repede spre ea și o privesc stresată. Mâna lui Amy a apărut de nu știu unde și a reușit cumva să apuce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de-asta s-a purtat așa. Asta mi-am repetat întruna în gând. Că habar nu are cum arăt, așa că se poate să nu-și fi dat seama că sunt eu. Păi, poate chiar așa a fost! zic repede. De unde naiba să știe că... Îmi înghit restul cuvintelor, în clipa în care el ia o scrisoare bleu șters, trimisă par avion, de care e prins ceva cu o agrafă, în partea de sus. — Asta e scrisoarea pe care i-a scris

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
răspunde secretara lui, Julia. — Bună, zic, pot să vorbesc cu Luke? — Luke a sunat să spună că-i bolnav, zice Julia, părând suprinsă. Nu știai? Mă uit la telefon, complet luată pe nepregătite. Luke și-a luat zi liberă? La naiba. Poate că mahmureala lui a fost și mai rea ca a mea. La naiba, și eu l-am dat de gol, ca fraiera. A, da! spun repede. Da! Acum că spui tu... da, normal că știam! Îi e foarte rău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
să spună că-i bolnav, zice Julia, părând suprinsă. Nu știai? Mă uit la telefon, complet luată pe nepregătite. Luke și-a luat zi liberă? La naiba. Poate că mahmureala lui a fost și mai rea ca a mea. La naiba, și eu l-am dat de gol, ca fraiera. A, da! spun repede. Da! Acum că spui tu... da, normal că știam! Îi e foarte rău. Are febră. Și are probleme și cu... ăă... stomacul. Pe moment, pur și simplu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
lui Luke în proiect și i-am dat toate broșurile informative de la Brandon Communications. Acesta mi-a promis că le va citi, însă nu a folosit nimic din ele. Rebecca, te asigur că nu a fost deloc vina mea. Pe naiba! zic imediat. Un ziarist care se respectă n-ar ignora niciodată deliberat asemenea materiale... Hmmm. Adevărul e că... poate că uneori se mai întâmplă și așa ceva. Dacă stau bine să mă gândesc, pe vremea când eram și eu jurnalistă nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
foarte bine. Știu că e extraordinar. Îmi răsucesc cordonul de la capot în jurul degetului. Dar, nu știu... nu mă simt chiar așa nemaipomenit. — Ce vrei să spui? Dă volumul de la televizor mai încet. Bex, ce s-a întâmplat? — Mă simt ca naiba, zic precipitat. E adevărat, am câștigat, dar parcă nu știu, îmi pare rău că am câștigat. Da, OK, am obținut tot ce-am vrut. Luke i-a spus lui Elinor tot ce-avea pe suflet, o s-o plătească pe tipa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]