KorAP: Find »[drukola/base=nenorocire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...178 179 180 ...231 >

5,767 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611

practicat singur. Dar toate astea... Am dus o viață mizerabilă. Degeaba ai haină, ai o mâncare, dar aia poate că o ai, cu toate că muncești. Și eu am fost un prăpădit că, la bani, imediat beam, rămâneam fără bani... Repetiția, mama nenorocirilor Se repetau nenorocirile astea la început, oricât încercam să ies din ele. Nu agoniseam. Casă nu aveam, în a părinților stătea căsătorit fratele mai mare. După aia m-am căsătorit și eu, după nouăzeci, și au început belelele. De furat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
toate astea... Am dus o viață mizerabilă. Degeaba ai haină, ai o mâncare, dar aia poate că o ai, cu toate că muncești. Și eu am fost un prăpădit că, la bani, imediat beam, rămâneam fără bani... Repetiția, mama nenorocirilor Se repetau nenorocirile astea la început, oricât încercam să ies din ele. Nu agoniseam. Casă nu aveam, în a părinților stătea căsătorit fratele mai mare. După aia m-am căsătorit și eu, după nouăzeci, și au început belelele. De furat m-am apucat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Dar nu mă interesa pe mine că dădea la copiii ăia. Găseam coji de ciocolată, coji de la salam, toate națiile găseam ascunse. „Ce dracu’, mă, pitești așa? Mă interesează pe mine ce faci tu?“ Și-a-nceput cu blesteme, cu nenorociri... M-a adus rău de tot, la sapă de lemn... Care au fost principiile dumneavoastră? Să-mi fac o casă, să am banii mei. Mult mi-am dorit să-mi cumpăr o mașină. Să-mi fac și eu casă, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
văd știrile cu groază. E gândirea cam așa, spun că spun ceea ce se întâmplă în țară, numai că ce se întâmplă este rău, că veștile bune fiecare le ține pentru el. Când încep știrile deja știm, acolo s-a întâmplat nenorocirea asta, acolo, ailaltă, nu zice nimeni că se întâmplă ceva deosebit. Mă pune în stare să schimb televizorul. Pe mine mă turbează știrile astea. Acum au fost niște știri cu senzație, cu un om de mare funcție, a călcat pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
altul, eu atâta pot. Da, acum regret. Era și altă mentalitate, era pe timpul lui Ceaușescu și vroiau performanțe, dar nu puteai face performanțe obligat. În ’90 am ajuns la școala de corecție... Eram solitar, făceam ce mă tăia capul, numai nenorociri, spargeri, tâlhării. Mai multă fibră, forță, nu masă musculară, ci mobilitate, alte caracteristici care alții practic nu le aveau, și am folosit calitățile astea cu succes. Singur, am început cu toate mașinile din cartier, pentru că aveam o mare oroare pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
care am stat o săptămână, două, trei, s-au terminat banii, am învățat o grămadă de tâmpenii. Erau și copii de paișpe-optșpe ani și puteau să ia legătura cu noi, nu era nici un gard viu. Îi vedeam pe cei mari, nenorociri, violuri, îi urmăream. Prea aveau bani, prea se îmbrăcau frumos și practic învățai fără să vrei. Cum să vă spun, de toate, la vârsta care o aveam de paișpe ani - să faci tâlhării cu cărămida în pungă. Puneam cărămida în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
tren să mă duc acasă. Am ajuns să sparg și câteva apartamente în București, în blocul meu. Nu era corect, dar știam că vecinul are bani și trebuie să-l ușurez de banii respectivi. Ușor-ușor devii mai inventiv în domeniul nenorocirilor. Să deschid mașinile cu umbrela, simplu, cu capătul ăla, da, cu căpățâna de conserve, e o sculă bună, la mașinile care erau atunci. De proastă ce-i Dacia, și dacă apeși mai tare în butuc se deschide. Sunt cele mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Cereau să se spele ciorapi, chiloți, să se întrețină relații sexuale, depinde ce gânduri avea cu tine. Am scăpat, din fericire trecusem pe la neuropsihiatrie infantilă, unde am învățat deja multe despre viitor, despre relații între băieți, între fete, violuri, toate nenorocirile. Știam noțiunea de viol și delator, toate astea, și m-am ferit. Eram persoana care au căutat nod în papură, care au văzut că mă abțin să cer ceva, să le dau posibilitatea să mă persecute, să le dau în schimbul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
de nici o întrerupere. Aici ne cred ultimii oameni, fără milă, așa-zișii colegi ai noștri de pe alte mandate. Toți cred că nu avem suflet, dar suntem mai sufletiști decât cei ce ne cred răi. Dacă nu aveam milă, făceam vreo nenorocire și nu ocoleam obstacolele din mandatul ăsta. E multe curse aici care se întind între mulți rechini, multe hiene. Eram un fel de săgeată, să fac diverse lucruri, să mă iau de unul, de altul și, dacă eram să fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

dintre toți a fost Tomoe. Nasul, barometrul perfect al stării ei de spirit, era vânăt de furie. Îl săgeta cu privirea pe Takamori, gata-gata să dea toată vina pe el. De fapt, mânia ei nu era pe de-a-ntregul nejustificată. Nenorocirile cu Gaston începuseră chiar din ziua sosirii. După ce au părăsit vaporul, Tomoe a consimțit să plătească taxiul, deși deloc încântată de faptul că trebuie să scoată iar o groază de bani din buzunar pentru acel vagabond care le-a picat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
înainte, a dat din cap. Părea dus pe gânduri. Takamori înțelegea cam ce simte. Să străbată el atâta drum și să treacă mări și oceane ca să ajungă în Japonia visurilor lui și japonezii să-l cotonogească în halul ăsta! — Ce nenorocire, Tomoe! Tomoe, înțelegându-i mâhnirea, încerca să-l mai încurajeze. — Hai, capul sus! S-a terminat. Când ajungem acasă, vă fac o prăjitură bună, bună. Când au ajuns acasă, Gaston era iar zâmbitor și prietenos. Și-a dus un deget

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
milioane de stele strălucind, ca în seara precedentă. Sunt tot atâția oameni pe pământ, câte stele există pe cer! Gaston, care bătuse drum atât de lung până în Japonia, știa foarte bine lucrul acesta. Mai știa și că sunt la fel de multe nenorociri, nefericiri și motive de supărare presărate pe pământ, câte stele pe cer. El ar fi dorit să poată fi de folos tuturor acestor nefericiți. Așa greoi la minte cum era, ar fi vrut să le poată face ceva pentru ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
cu gulerul pelerinei de ploaie ridicat. Părea bolnav, pentru că ținea mâna la gură și tușea. Când a zărit lumânarea și pe Gaston lângă ea, s-a oprit brusc. Un chip întunecat, sinistru. Se putea citi pe fața lui umbra unei nenorociri negre. Obrajii îi erau scofâlciți și părea să aibă febră. Ochii aveau o sclipire înfiorătoare. S-a postat în fața lui Gaston și l-a întrebat cu o voce răgușită: — Cine naiba ești? Și cum Gaston nu i-a răspuns, l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

nu-l interesa câtuși de puțin acel loc. Și ce făcea acolo? — E un vagabond printre atâția alții, am răspuns eu fără ezitare. De data asta, femeia rămase fără grai; am auzit-o scoțând un oftat lung. Ce spuneți? Ce nenorocire! Am impresia că asta murmura, pentru că nu am auzit-o clar. Apoi se puse pe plâns și Îngână Între două reprize de hohotit: „E din cauza fetei ăleia... fata aia...“. Nu știam cum trebuie să reacționez, Îmi simțeam inima bătând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
schițat. El Însă nu mi-a surâs. Mă gândeam totuși că poate el ar fi avut chef să surâdă, dar nu-i permiteau regulile companiei, sau poate că se hotărâse să nu mai zâmbească toată viața, ca urmare a unei nenorociri care i se Întâmplase cuiva dintre cei dragi. Și În timp ce am completat formularul de cazare, deși Îmi tremurau degetele și nu puteam să-mi scriu ca lumea numele și adresa, le-am zâmbit tuturor angajaților aliniați dincolo de recepție. Am zâmbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935

ca să nu mă divulg. Trebuia să mă feresc de mine însumi și trebuia să mă lovesc pe ascuns. Astfel, tot ce până atunci fusese clar în raporturile cu mine însumi a fost lovit dintr-odată de o confuzie gravă. Iar nenorocirea era că nu mă puteam opri. Mă comportam întocmai ca un morfinoman. M-am dus la un doctor, i-am cerut sfatul, dar el, fie că n-a înțeles ce se petrecea cu mine, fie că se va fi gândit

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Era ceva în bezna orașului care îi înnebunea parcă. Pe stradă, noaptea, dacă stăpânul, silit să iasă dintr-un motiv sau altul, nu-și ținea zdravăn de zgardă câinele și avea neșansa să se întîlnească cu cineva, se întîmplau adevărate nenorociri. Cei doi câini se sfâșiau unul pe altul și cu gurile pline de sânge se repezeau fiecare asupra stăpânului celuilalt. În felul ăsta câinii au devenit periculoși. Se părea că din nou se intrase într-o fundătură și că frica

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
domnilor, tocmai aici e problema. Există situații când a avea timp nu e un privilegiu, ci un risc și încă un risc foarte grav, iar eu mă găsesc într-o asemenea situație. Imaginați-vă, vă rog, acest peron pustiu unde nenorocirea e că am la dispoziție mai mult timp decât Hamlet. ,,A fi sau a nu fi?" După ce am repetat întrebarea, aud cum țiuie vântul lovindu-se de acoperișul gării și cum cârâie ciorile. Credeți-mă, timpul prea mult amenință să

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Aștept. Aici nu fac decât să aștept altfel. Să aștept altundeva decât în camera mea, lângă telefonul meu. După cum vedeți, de la Eleonora am învățat porunca a opta. ― Numai că aici așteptarea a devenit altceva, fetițo, i-am spus. Asta-i nenorocirea. Așteptarea vrea să existe aici pentru ea însăși. "Fără mine muriți, zice ea. Nu mai aveți nimic altceva în afară de mine." Or, mă tem că încet, încet, ne vom obișnui să locuim în această așteptare. Atunci, de fapt, nu mai aștepți

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

lor, domnule J.L.B. Matekoni. Așa au ajuns aici. Domnul J.L.B. Matekoni nu spuse nimic. Se uita la Mma Potokwane, care-i întâlni privirea. Lucra la orfelinat de aproape douăzeci de ani - fusese aici de la înființarea lui - și era obișnuită cu nenorocirile - sau, cel puțin, așa credea. Dar povestea asta, pe care tocmai o spusese, o afectase profund atunci când o auzise prima oară de la infirmiera din Francistown. Acum ea avea același efect asupra domnului J.L.B. Matekoni, se vedea cât colo. Vor ajunge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
de hotărâtă ca ea? E clar că trebuie să se acționeze în forță și câțiva ani petrecuți în închisoare o vor învăța pe femeia aia să arate mai mult respect pentru drepturile altora. Detectiva asta băgăreață și-a atras singură nenorocirea. Ea este singura vinovată în toată povestea asta. Acum, reflectă Florence, am făcut rost de armă. Pistolul acesta trebuie plantat într-o anumită casă de pe Zebra Drive. Ca să facă asta, trebuia să apeleze la altcineva. Un bărbat despre care știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564

se vor arăta muritorilor decât peste miliarde de ani, fiindcă acestea de-abia s-au născut, în urma unui cataclism stârnit de forțe necunoscute, undeva spre centrul Galaxiei; de acolo, ceva îi spune că peste Stațiune se va abate o mare nenorocire, încă nu știe sigur ce, probabil un cutremur ori o alunecare de teren ce va face locul una cu pământul. S-ar putea ca toată Planeta să fie supusă unor convulsii cosmice, pentru că în Ursa Mare și în Capricorn, constelații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
estompată de un strat de gheață, nu se vor zări decât forme vagi. Într-un fel de conjurație a tăcerii, localnicii nu vorbesc străinilor despre cele ce vor fi; cei veniți, convinși că nu în timpul sejurului lor se va întâmpla nenorocirea, nu se sinchisesc. Și, de la zi la zi, nici oamenii locului nu-și mai fac atâtea griji. Pentru că Magistratul, cel mai în măsură să știe cum stau lucrurile - doar a adus atâția specialiști! - nici nu se gândește să părăsească Stațiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru dănțuia Isaia. Biserica destrăma cusuturile nopții, fâșii negre pansau rănile sfinților; din inima horei, limbi de foc până sub tălpile lui Dumnezeu. În câteva minute, nenorocirea s-a extins precum o ciumă în carnea cetății. Clopotnița, parcă după o anestezie în coloană, s-a clătinat de câteva ori, apoi, secerată de la genunchi, s-a prăbușit peste morminte. Clopotul, precum comandantul corăbiei, moare ultimul, așchiile de oțel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
un furnicar în vreme de secetă, alerga dezordonată în toate direcțiile, fiecare să mai salveze ceva, fiecare să dosească pentru sine câteva firimituri din pâinea sfinților. Părinte Gherasim, fugi și trage clopotul într-o dungă! Părinte Ilarion, bate toaca a nenorocire! Frate Varlaam, scoate vacile! Frate Ipatie, repede de-l trezește pe stareț! Hei, cuvioase Macarie, unde te ascunzi? Decuplează mai repede curentul! Părinte Teofan, fugi în biserică și salvează icoana Maicii Domnului! Mai ia doi frați cu matale și vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]