4,488 matches
-
o malefică inversiune decadentă. Madona, simbol al unei maternități în care sexualitatea a fost sublimată în cel mai înalt grad, a devenit o femeie abandonată propriilor sale simțuri, în detrimentul instinctului matern. Rodul pântecului, darul maternității, al vieții, este împins la periferia tabloului sub forma repugnantă, derizorie a unui fetus, rezultat rezidual al unui posibil avort. De o femelitate fornicatorie, Madona lui Munch se află în transa unui extaz sexual. În spațiul ramei, într-un lichid roșu plutesc spermatozoizi, parodiere sarcastică a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
să o indice pe mireasă, deși relația nu se stabilește la nivelul privirii. Asemeni miresei, acest personaj feminin are o atitudine devoțională condensată în gestul emblematic. Coregrafia ceremonială face posibilă această deplasare către centrul de semnificație a sensurilor acumulate la periferie. Pictura se desface la rândul ei în trei, asemeni unui triptic, două volete laterale și partea centrală. Lectura se organizează fie pornind de la margine către centru, centripet, fie centrifug, de la centru către periferie. Fiecărui volet îi corespunde un dublu simbolic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
centrul de semnificație a sensurilor acumulate la periferie. Pictura se desface la rândul ei în trei, asemeni unui triptic, două volete laterale și partea centrală. Lectura se organizează fie pornind de la margine către centru, centripet, fie centrifug, de la centru către periferie. Fiecărui volet îi corespunde un dublu simbolic al miresei, surprins într-o atitudine emblematică. Toate aceste personaje se mișcă într-un spațiu edenic, pe jos se află un covor de flori pe care ele pășesc cu picioarele goale. Deasupra, într-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mișcare secesionistă de la finele secolului XIX, fără a beneficia de o amprentă stilistică proprie, de o estetică particulară, el a fost înregistrat mai mult ca o prezență difuză, ca efect de atmosferă, ca sensibilitate marcând dacă nu un spațiu al periferiei, cel puțin unul al zonelor interstițiale. Caracterul său caleidoscopic, de conglomerat estetic nu este specific numai simbolismului românesc, ci definește simbolismul european în ansamblul lui. În acest fapt, dar și în absența unei școli simboliste propriu-zise în arta plastică spre deosebire de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reușit să intre într-un proces de dezvoltare prin modernizare, teoria modernizării a ajuns să fie aspru criticată, mai ales în „teoria dependenței”. Immanuel Wallerstein a lansat, pe această linie, „teoria sistemului mondial” (The Modern World-System): centrul (țările capitaliste bogate), periferia și semiperiferia. Teoriile marxiste au avut o influență enormă asupra sociologiei dezvoltării, mai ales asupra analizei statului colonial și postcolonial (vezi capitolul 3 și Robbins, apud Forsyth, 2005). La sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX mișcarea comunistă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
regionale, spre cele naționale și, în fine, spre metropolele țărilor occidentale. (So, 1990, p. 96). Manoilescu a explicat lucrul acesta prin diferența dintre calitatea muncii agricole și a celei industriale. La 8 ore/zi ale muncitorului american, un muncitor din periferie trebuie să presteze 16 ore și un agricultor 72 ore. Prin urmare, 72 de ore pe zi ar trebui să lucreze un agricultor pentru a echivala munca unui muncitor industrial din metropolă. A.G. Frank a evidențiat, iată, că procesul istoric
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
agricultor pentru a echivala munca unui muncitor industrial din metropolă. A.G. Frank a evidențiat, iată, că procesul istoric (transferul surplusului economic) care generează dezvoltare economică în Apus generează subdezvoltare în țările lumii a treia. În al doilea rând, munca din periferie încorporează mari impozite, a căror valoare este externalizată în schimburile cu metropola, fiind pierdută, astfel, pentru societățile locale din „periferie”. Să sintetizăm, în fine, ipotezele lui Frank, urmând îndeaproape sinteza lui Alvin J. So: „În contrast cu metropolele mondiale care nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
economic) care generează dezvoltare economică în Apus generează subdezvoltare în țările lumii a treia. În al doilea rând, munca din periferie încorporează mari impozite, a căror valoare este externalizată în schimburile cu metropola, fiind pierdută, astfel, pentru societățile locale din „periferie”. Să sintetizăm, în fine, ipotezele lui Frank, urmând îndeaproape sinteza lui Alvin J. So: „În contrast cu metropolele mondiale care nu sunt satelitul nici unui alt oraș, dezvoltarea metropolelor naționale e limitată de statusul lor de sateliți”; „sateliții” cunosc dezvoltarea cea mai puternică
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fi fețele unuia și aceluiași proces: expansiunea sistemului capitalist modern. Acesta se naște și se mondializează, doar că mondializarea sistemului nu înseamnă și mondializarea dezvoltării. Din contră, expansiunea sistemului aduce după sine o stratificare a lumii în centre, semiperiferii și periferii, astfel că același proces care aduce dezvoltarea unora determină subdezvoltarea altora. Teoria a urmat o deplasare a accentului de pe preocuparea pentru cercetarea nașterii și expansiunii sistemului mondial modern pe cea dedicată analizei sociologice a „semiperiferiilor”. În lumina teoriilor mondialiste, dominante
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a sistemului însuși. Dezvoltarea sistemului nu înseamnă deci și dezvoltarea părților; din contră, aceasta antrenează o masivă subdezvoltare în ariile concentrice ale zonei nucleare numite și centrul sistemului. Dezvoltarea este maximă în centru, relativă în semiperiferie și devine subdezvoltare în periferia sistemului. Teoria sistemului mondial este deci o teorie a stratificării mondiale a societăților în „centre”, „semiperiferii” și „periferii”. Trăsătura distinctivă a noului sistem vizează unificarea unei „economii mondiale” cu o nouă „civilizație” („tehnologia capitalistă”). Această unificare reprezintă principala mutație capabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în ariile concentrice ale zonei nucleare numite și centrul sistemului. Dezvoltarea este maximă în centru, relativă în semiperiferie și devine subdezvoltare în periferia sistemului. Teoria sistemului mondial este deci o teorie a stratificării mondiale a societăților în „centre”, „semiperiferii” și „periferii”. Trăsătura distinctivă a noului sistem vizează unificarea unei „economii mondiale” cu o nouă „civilizație” („tehnologia capitalistă”). Această unificare reprezintă principala mutație capabilă să prevină transfigurarea noii „economii mondiale” (cea nord-europeană) în imperiu, așa cum s-a întâmplat cu celelalte „economii mondiale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
conjuncturile; m) mecanismele (taxe, confiscări, profituri ocazionale, prăzi, îngrădiri, dări), etc. Școala de la Binghamton și grupul de la CEPAL: Immanuel Wallerstein, A.G. Frank, S. Amin în chestiunea posibilității unei dezvoltări globale. Teoria „elevatoarelor”: M. Manoilescu Un A.G. Frank dovedește că în periferie efectul de „subdezvoltare” adus de expansiunea sistemului mondial îl depășește pe cel de „dezvoltare”. El numește acest proces „dezvoltarea subdezvoltării”, iar S. Amin, referindu-se la același aspect, vorbește despre „acumularea incapacităților dobândite”. Iată-ne dar, deja, în fața a două
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
țăranul salariat o superioritate enormă, căci își adaugă renta, care e de două ori mai mare ca salariul). Prin urmare, dezvoltarea economiei mondiale nu aduce un plus muncii sociale naționale, ci un minus. Să recapitulăm definițiile principalelor categorii: „centru”, „semiperiferie”, „periferie”. Ariile „centrale” sunt cele ce includ statele ale căror măreție și putere se datorează rolului economiilor lor, ce sunt „economii conducătoare” sau „economii-lider”. Aceasta atrage după sine și putere militară, și putere culturală, întrucât avuția atrage după sine prestigiu și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sine și putere militară, și putere culturală, întrucât avuția atrage după sine prestigiu și este atractivă pentru intelectualii cei mai buni ai epocii. Suportul economiei centrale este furnizat de poziția sa în „sistemul mondial”, care este una de dominație asupra periferiei. Periferia, la rândul ei, constă în ariile „coloniale” sau „subdezvoltate”, al căror rol este de a furniza materii prime și produse primare ariilor centrale în termeni avantajoși. Statele cu o poziție intermediară între cele două arii - centrală și periferică - alcătuiesc
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și putere militară, și putere culturală, întrucât avuția atrage după sine prestigiu și este atractivă pentru intelectualii cei mai buni ai epocii. Suportul economiei centrale este furnizat de poziția sa în „sistemul mondial”, care este una de dominație asupra periferiei. Periferia, la rândul ei, constă în ariile „coloniale” sau „subdezvoltate”, al căror rol este de a furniza materii prime și produse primare ariilor centrale în termeni avantajoși. Statele cu o poziție intermediară între cele două arii - centrală și periferică - alcătuiesc „semiperiferiile
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Semiperiferia este, de asemenea, și un fel de cadru de mobilitate socială prin care unele state periferice se pot mișca ascendent, atingând, eventual, chiar statutul centrului. Astfel, America de Nord a început ca arie externă, locuită numai de indieni; a devenit o periferie în perioada colonială, apoi a urcat spre statusul semiperiferic în epoca Revoluției Americane. Ea a devenit, apoi, o arie centrală în secolul XX.” (Randall, 1988, p. 95) Să urmărim pentru moment alte concepte ale analizei globale: cicluri, crize, războaie, trenduri
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a scăpa din acest cerc vicios este să cucerești și, astfel, să procuri venituri sporind securitatea în interior într-un ritm care să depășească cheltuielile militare și rezistențele interne. Statul care este cel mai capabil să mențină un imperiu cucerind periferia va putea scăpa de acest ciclu; inamicii săi care rămân în urmă în privința cuceririi străine (externe) vor rămâne în urmă și acasă. (Randall, 1988, p. 96) Observăm deci că marea rivalitate și bătălie între statele centrale (sau metropolitane) nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
rămân în urmă în privința cuceririi străine (externe) vor rămâne în urmă și acasă. (Randall, 1988, p. 96) Observăm deci că marea rivalitate și bătălie între statele centrale (sau metropolitane) nu se mai desfășoară în relațiile lor nemijlocite, fiind exportate în „periferie”. Așa se face că bolnavul de gută (boala bogaților) este în „metropolă”, dar cel ce răcnește de durere este în „periferie” (cum bine sesiza Schreiber). Eșecul statului metropolitan (central) în „războiul periferiei” aduce declinul. Este cazul Spaniei (1500 și 1600
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
rivalitate și bătălie între statele centrale (sau metropolitane) nu se mai desfășoară în relațiile lor nemijlocite, fiind exportate în „periferie”. Așa se face că bolnavul de gută (boala bogaților) este în „metropolă”, dar cel ce răcnește de durere este în „periferie” (cum bine sesiza Schreiber). Eșecul statului metropolitan (central) în „războiul periferiei” aduce declinul. Este cazul Spaniei (1500 și 1600) și al Franței, care au suferit de „sindromul Marii Puteri” (Randall), năzuind să domine Europa. Războaiele lor continue le-au ruinat
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
desfășoară în relațiile lor nemijlocite, fiind exportate în „periferie”. Așa se face că bolnavul de gută (boala bogaților) este în „metropolă”, dar cel ce răcnește de durere este în „periferie” (cum bine sesiza Schreiber). Eșecul statului metropolitan (central) în „războiul periferiei” aduce declinul. Este cazul Spaniei (1500 și 1600) și al Franței, care au suferit de „sindromul Marii Puteri” (Randall), năzuind să domine Europa. Războaiele lor continue le-au ruinat și au creat acel vid, acel „vacuum în care au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Acum creează Spinoza, Rembrandt, Descartes. Prin urmare, „perioada” de expansiune a unui „centru” înseamnă și perioada de expansiune a unui mare oraș, astfel încât succesiunea celor patru cicluri înseamnă și o succesiune de culturi metropolitane. Iar dacă vrem să admitem că „periferiile” pot crea strălucite „culturi critice”, atunci nu e lipsit de interes să observăm că în faza metropolitană franco-engleză una dintre cele mai strălucite „culturi critice” europene a fost cea românească. Cu fiecare translație a „centrului” a apărut un nou oraș
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
implică deci, în mod necesar, o dezvoltare inegală și curiozitatea acestui sistem este că însăși coeziunea lui presupune, se bazează, în ultimă instanță, pe acest fenomen de dezvoltare inegală, adică pe o stratificare a economiei mondiale în centre, semiperiferii și periferii; în interiorul ariei centrale pe o diferențiere între state, în cadrul statelor între regiuni, iar în cadrul regiunilor între oraș și zona rurală etc. Bibliografie So, A.Y., 1990, Social Change and Development, Sage Publications, Newbury Park. Bădescu, Ilie (coord.); Dungaciu, Dan; Baltasiu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în România în căutarea unor rate ale profitului uriașe (în primii ani, ele au fost de peste 300%!). El provenea din zone dispuse să accepte un risc ridicat al investiției - din Orientul Apropiat sau din zona middle-class-ului european - sau chiar din periferia marilor companii occidentale, care însă nu riscau în România sume mai mari decât cele accesibile oricărui mic investitor occidental. Acest nou tip de sector privat era ceva „mai capitalist” decât sectorul micilor investitori autohtoni, dar se menținea la periferia sistemului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
din periferia marilor companii occidentale, care însă nu riscau în România sume mai mari decât cele accesibile oricărui mic investitor occidental. Acest nou tip de sector privat era ceva „mai capitalist” decât sectorul micilor investitori autohtoni, dar se menținea la periferia sistemului, a economiei și a societății. Pentru a înțelege construcția postcomunistă a capitalismului, trebuie să pornim de la această restricție extrem de importantă, pe care teoria economică și socială occidentală a refuzat să o ia în considerare - lipsa de capitaliști, adică de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unor taxe, înființează companii în străinătate, în numele cărora fac achiziții în economia românească. Obțin uriașe scutiri și reeșalonări de datorii. Pătrund puternic în mass-media, dar și în industria petrolieră, cea mai importantă dintre toate industriile românești. La început doar la periferia acesteia, achiziționând mici rafinării precum Astra și Vega, dar apoi la nivelurile semnificative, achiziționând mari rafinării, precum Petromidia și Rafo. În 2000, guvernul decide privatizarea Petrom, cea mai mare societate de petrol românească. Petrom avea o cifră de afaceri de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]