5,484 matches
-
important, conform obiceiului de Înmormântare al locului. „I-au sărutat mâna unul câte unul, pe măsură ce intrau. Am notat spusele unuia dintre ei, care a venit și s-a aruncat În genunchi lângă Louis. Era un bătrân fără putere, pe care plânsul Îl Împiedica să vorbească. «Sunt un biet negru neștiutor. Alții sunt bogați și Îi pot aduce lui Tusitala dar bogat la despărțire. Eu sunt sărac și nu-i pot dărui lui Tusitala nimic În această ultimă zi În care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
văd eu, de îndată ce-l privesc, la lumina lunii în primul pătrar, pe tanchistul rătăcit ca ediție timpurie a unei persoane ce a înaintat în ani? Arată de parcă ar fi scăpat dintr-un basm al fraților Grimm. Imediat are să-l umfle plânsul. Precis că nu-i place povestea în care apare. Mult mai mult i-ar plăcea să semene foarte tare cu eroul principal al unei cărți care îi este tot timpul atât de aproape, încât parcă s-ar afla la îndemână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu litere mici sau mari, s-a numit „culpă colectivă“? Oare se poate ca suferința mea să se fi deghizat numai în lipsa părinților și a patriei, care îmi erau atât de evident asociate? Ce alte pierderi mai erau demne de plâns? Ceapa îmi răspunde cu locuri ilizibile: nu mă văd nici ca elev, fie și numai din curiozitate, al vreunui liceu din Köln, nici ispitit de vreo ucenicie. N-am depus nici o cerere la vreun birou de înregistrare pentru refugiații din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
curte, în jurul straturilor de flori, tufe de cimișir tunse drept, care tiveau drumuri în formă de cercuri. Toate într-o ordine a lor. Fără buruieni. Drumurile greblate. Până și trandafirii miroseau a săpun de casă. Am așteptat să-și termine plânsul. Poticnit, de parcă fiecare cuvânt îi cerea îndrăzneală, ieșea la suprafață amărăciunea: cu totul altfel își închipuise ea viața la mânăstire... Ca acum doi ani în Italia, cu activități sociale... Acolo, totul era însoțit de-a dreptul de o veselie franciscană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
suferinți, n-am vrut să-mi precupețesc ajutoru dat lu masa corală care urla din toți bojocii mărșulețu lu Monstru și-am Întentat chiar ș-o juma dă răget care mai izact a ieșit la drept vorbind un sughiț dă plâns care, dacă nu deschid umbreluța care am lăsat-o acasă, mă plimb cu canoa pân fieșce scuipat și mă cofunzi cu Vito Dumas, Navigatoru Solitar. În fine, am demarat, și chiar că atuncea a luat-o văzduhu la trap, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să plîngă puțin ca să-și liniștească tremurul. Nici ea nu știe ce simte, dacă o doare sau nu. Joacă rolul femeii lovite care interiorizează deși, o criză de isterie i-ar fi plăcut mai mult și ar fi liniștit-o. Plînsul ei e sincer doar cînd se gîndește la copii și la singurătate... Doctorul a plecat căutîndu-și treabă pe la laborator dar îndată se va întoarce. Un zîmbet forțat îi strîmbă buzele. Pe el îl doare pînă la disperare și fără să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu totul și alăturarea devine o virtualitate perfectă ca o hologramă pe care o poti roti și străbate cautînd să o cuprinzi, să o pătrunzi. La ce bun să mă plîng? În fața lumii lacrimile devin la fel de ridicole ca și stăpînirea plînsului. Așa că, mai bine mă ascund să las lacrimile să doară și durerea să vindece. Pentru că lacrimile sînt singurele lucruri de pe lume ce capătă sens cînd sînt inutile. Cînd nu le vede nimeni și nimeni nu le degradează într-o concluzie
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sa, să i se descarce sensul. Apoi, chinuit, îi răspund: „-Nu, Doctore. În clipa asta nu văd nimic. E stupoare în fața lipsei astea de sens. Viitorul e acum, înțelegi? Gata mort. I-a înțepenit cadavrul. Singura senzație palpabilă e un plîns interior. Ceva acid care doare cumplit de-a lungul meu. De fapt, nici nu urăsc nimic dar fără asta se mai poate trăi. Am pierdut orice putere de alăturare și nu concep că poate cineva să supraviețuiască, nu fără dragoste
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de care mă desparte vitraliul se aud voci în contradictoriu. Aproape o ceartă. Umbre agitate întunecă din cînd în cînd porțiuni de sticlă. Toată imaginea s-a aburit de o umbră lăptoasă. Vocile tac. O ușă se trîntește. Apoi un plîns de femeie; un minut, două, pînă ce liniștea se așterne din nou și de dincolo nu se mai aude nici o respirație umană. Nu înțeleg cum, deși întreg spitalul a devenit transparent, aici privirea mea nu poate pătrunde. În încăperea aceasta
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de suferința și mizeria trupului lor, iar spitalul ar trebui să fie vesel ca un bordel!” Prietenul meu se oprește brusc. Probabil că a sesizat capcana pe care singur și-a întins-o fiindcă-și înclină capul aproape în pragul plînsului iar eu nu îl iert ci, îl întreb cu aparentă nevinovăție: „-Și nu e? De ce ești demn cînd în halat le numeri clipele rămase și le sedezi crampele înnebunindu-i, trimițîndu-i în somn cînd moartea-i vizitează? Suprimi esențialul. Durerea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pot oferi. A tăcut maturul Doctor. S-a oprit în mijlocul încăperii și-l văd nervos de-ar vrea să spargă indicatorul termometrului. 41,1˚ rămîne neschimbat. Lacrima sa e iubire. Simt cum mă plîng și alții. Elena, mai ales dar plînsul ei e humă, e fierberea cărnii ce vrea să se înmulțească. Cît aș dori, Doctore, să nu te mai doară! Să faci, cumva, ca lacrima limpede să se adune tihnit în sicriul sufletului meu, acumulată lent de ploi stelare. Eu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mele când zilele mi te păstrează ca o icoană asemănătoare cu cea a sufletului tău și din când în când mă închin cu sfințenieă Oare, când, mai putem să vorbim despre noaptea aceea, când poeții au dezertat din norii unui plâns curat în care m-ai făcut pentru prima dată să cred, că mai sunt femeie, simțeam o deschidere a ușilor grele peste sufletul meu plin cu catapetesmele străine Ă Dintr-o dată, m-a sărutat pe frunte Dumnezeu și mi-a
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Mereu te contemplu fără să-ți văd ochii de flori ce trec prin neființa stelară unde ai ascuns clipele să numi simtă prezența. Mi-ar place să ne plimbăm prin norii lungiți deavalma spre grotele sensului. Singurătatea ți-a urzit plânsul din templul nopților. Tu ești cel adevărat din măruntaiele lunii unde sunt sigură că n-am să te urăsc niciodată, oricât de crudă va fi existența. Urâtul va fi alungat dintre noi dintr-un moment în altul și-n fiece
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
perfecte sigure pe conceptul unei iubiri de SORI, în sfârșit intrasigentă iubire, sângerândă iubire pe trupul meu ucis în ZDRENȚA ADORMITĂ DE ZORI. CRÂNGURI DE SORI În iarna tristă, ți-am auzit glasul timpului și secundele s-au oprit din plânsul surd al delirului. Tu ai dorit ca sufletul meu să revină la tine, gândul meu, să-ți sărute gândul tău de iubire, iar chinul tău să mi preschimbe chinul meu în florile albe ale dorului, unde de fiecare dată îți
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
numai genele norilor le întrevăd prin rupturi de CER și CUVÂNT, de speranțe plânse, de aglomerări albăstrite de gând, Și prin picăturile de rouă a unui ținut de viață însingurată unde doar memoria celor iubiți, mai revine în ajutorul sufletului plâns și așezat într-o dezordine totală a acestei lumi ce se vrea a fi perfectă din toate CONURILE DE UMBRĂ privită. Da, Ea, lumea aceasta ce ca un ROBOT gândește, ca un robot trăiește și nimicește tot, ce nu atinge
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
fără întoarcere, în voința de a trece prin stările venite din COPILĂRIE și pierdute, într-un răcnet al însingurărilor unde un ȚIPĂT se desprinde dintr-un ADÂNC DE VIAȚĂ ȘI MOARTE, dar pentru totdeauna Dușmanul sufletului meu va muri odată cu PLÂNSUL STELAR AL TRECERII pe acea scară a IREALULUI, unde totul va fi întârziat de bătrân și trist, și atunci O mână luminoasă de raze mi te va cuprinde și-ți va spune încet, Hai, vino, vino, tu PRINȚESĂ pe un
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ZDRENȚE DE UMBRE Soarele s-a ascuns în umbra haitelor de nori, Timpul mi-a adus la masa universului, iubirea imposibilă. Am trecut prin ceruri de vis să pot să pipăi UNIVERSUL cu o AȘCHIE DE NOAPTE UCISĂ. Distanța dintre plânsul surd al iubirilor și foamea de scrumurile albe ce au venit, să-mi liniștească pentru un timp imposibila sensibilitate a extazului, ce a separat NEBUNIA de o altă NEBUNIE, cea care era îmbrăcată în negru și alb al unui DELIR
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în care dăinuie sufletul ETERNITĂȚII. Sub umbra nucului îmbătrânit de veacuri ce suspină cu-n EROS tăcut și vinovat de atâtea asfințituri. Îmi iau ADIO, de la plopul de vise, unde priveam mormintele suferinde. Clopotnița bisericii ce rămâne de veghe în plâns de veșnicii. Turnul bisericii ce se ascunde, după marginea asfințitului și mi se pare atât de ciudat, când retrăiesc un pământ de uitare a unui ȚINTIRIM DE SAT. Dar școala în care am învățat, nu va fi fără mine, am
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
acestea lumești. Cerul în fiecare seară e o sferă îmbrăcată-n haine de iluzii. Îmi face semn să tac, să aștept și să visez la o altă vânătoare de nopți. Știu, nu vei înțelege poate niciodată această răsfrângere de timp. PLÂNSUL SFÂNT AL DESTINULUI Acum iubitule, dacă tot ne e dat să fim despărțiți în iarnă tragem zăpada peste noi, închidem ochii și visăm la zilele frumoase unde zborul unei păsări ne trezea dimineața și ne vorbea despre dragoste... Acum mi-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
rămasă în culorile în care ai plecat fără să te doară sufletele noastre înfrigurate de absența chipului tău transformat în ruină... Suntem între două vise ca doi fulgi de zăpadă sensibili și în realitate aceeași dorință de a suspina în plânsul sfânt al destinului. LUMINA ABSOLUTULUI Domnule, aș fi dorit să-ți depăn nopțile una câte una, să ți înverzesc trupul, să-ți caut zorii sufletului și să-ți sărut tâmplele obosite ale dragostei pentru a sacrifica somnul tăcerilor ce vine
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
adâncul prăbușirilor noastre, n-am încercat să vedem cum putem să ieșim. Am descărcat mereu refrenul neputinței în ghearele unor peșteri de ani. Toate izolările vor veni să ne judece în acea tinerețe ce ne-a separat de monotonia nefericirii... Plânsul despre adevăr e ca o rugă a sorții. De atâtea ori am strecurat cenușa de secole și am visat la ceva mai bun. Nu pot vorbi nimănui despre amintirile mele; ele sunt ca un tratat al deliberării de ardere în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
încercare de a depăși ecoul de frunze albastre, ce mi s-a așezat în calea mea, ca un cearcăne desprins din mâlul oaselor sfâșiate de vămile unui veac cu negrele lui veșminte. El, a venit să-mi reamintească despre ciudățenia plânsului unde nici o firmitură de rază nu îngenunchiază în umbra stelei ce a înfrunzit în lacrima de CER suferindă. Doamne, tu le știi pe toate și rogu-te să ai grijă de gândul meu, să nu cumva să adoarmă în trecerea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ce albă era noaptea înecată în pietrele mărilor... LACRIMI ARSE DE TOAMNĂ în memoria prof. Alexandru Poamă După ce am plecat, norii albăstriți de pustiu își despleteau mireasma durerilor. Mirosea a viteze îmbătrânite-n trupurile dealurilor. În sângele meu dragostea avea plânsul pământului și aduna în lacrimi numai ceruri de liniști. Prin demonii urâcioși și bâlbâiți pășeam cu luare aminte împiedicându-mă de multe întrebări. De ce luceferii au picioare de fluturi și se încolăcesc în străfundul vinețiu al depărtărilor? De ce-mi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
se rupeau liane, în albele strigări Pe un tărâm de vorbe O stea ce mă alintă. Am prețuit atunci o nebunie calmă, Zile și nopți s-au prefăcut în dor Părea o amintire prin viața-mi arsă, faldă, Și-n plânsul timpului un cântec în decor. O, tu, nebun din clipe sfărâmate, Ce mă iubești și pari venit din stele, Tresari prin sărutări din vieți uitate Și-n clipele de geruri ești un REFREN DE ERE. Dar noaptea doare, pe un
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
puternică umbră arzândă de șoapte, De voi petrece timpul prin sălile de dor Cu dulci priviri de soare și de lună Voi fi pământul lege prin trupul unui nor, Ce se contemplă-n zile și-n sufletul de zână, Și plânsul serii mi se duce-n veri, Culcat pe-o rază a dimensiunilor astrale Eu sunt o lacrimă arzândă sub pământ Ce mi-a furat iubirea, dintr-un nor de zare. Trupul mi-e străin în frunzele de toamnă Și parcă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]