95,170 matches
-
Pavel Șușară OANA Bătrânu: Dacă ar fi să-i căutăm artistei un echivalent în pictura noastră contemporană, acela este Horia Bernea. Prin vocația monumentalității, prin interesul pentru peisaj și pentru universul interior, dar și prin enorma senzualitate a privirii, cei doi pictori sînt deopotrivă compatibili și solidari. Cu marea diferență, totuși, că la acest sistem de reprezentare Bernea ajunge după ce a consumat cam tot ceea ce se putea consuma în regimul imaginii, în timp ce Ioana Bătrânu pornește de aici ca de la
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]
-
Făpturi sincretice, hibrizi născuți din cele mai fantastice acuplări, personajele lui Câlția refac istoria obscură a unui OM care a dobîndit abilitatea de a-și ascunde bine ulcerațiile și nenumăratele coșmaruri. ION Dumitriu: apolinic, generos, posedat de cultul stabilității. O privire epicureică, saturată de senzații și generatoare, la rîndul ei, de nesfîrșite voluptăți, trece dincolo de mirajul suprafețelor și se sprijină pe chipul netrecător al lucrurilor. Pictorul caută esențe, ciocănește coaja pentru a asculta, în străfunduri, ecoul arhetipului. Cu fața întoarsă către
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]
-
tușa ori de a așeza un ton, el nu se risipește în atmosferă și nu se leagănă în reverii pînă cînd forma își pierde coeziunea. Peisajele, naturile statice și compozițiile sale fără eroisme de paradă sînt măsura unei civilizații a privirii care și-a redobîndit locul ei firesc. Continuator al tradiției noastre interbelice, pictor al unei lumi care caută stabilitatea, Pacea reprezintă acel tip de artist fără de care o cultură se clatină. Așa cum fără o solidă clasă de mijloc, purtătoare a
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]
-
de cerneală învelite cu venin/ se scurg pe lacrima/ albă că tricoul Corinei.// Diversitate ce doare. Urlă sângele de frică,/ Tremurul ființei se zdrobește/ de indiferență furtunii// Neînțelegere, nepăsare/ culese cu furca/ de viață.// Vorbe, frișca/ pe tort de gheață.// Privire diabolica/ cu cremă de sarcasm.// Greșeli strecurate prin nori/ Umbre căzute din idei,/ Credință colorată/ Cu oja verde.// Moarte, cercel/ de piele putreda." (Șchiopu Rareș și Stan Georgiana) * Din nou același sentiment că nu vă veți sări peste umbră. Mistuit
Post restant by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7721_a_9046]
-
ghicească după mers și înfățișare de ce boli suferă. Avea ochi verzi, pătrunzători, cu care îl fixase pe judecător, în primele zile după ce se întorsese acasă. La cei 40 de ani ai lui, judecătorul nu mai știa cum să-i revadă privirea și să se apropie de ea fără să pară caraghios. Automobilul i s-a părut un blindaj convenabil în încercarea de a o cuceri, fără să aibă aerul că îi face curte. Holteiul convins din el nu-l lăsa să
Buick de holtei by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7723_a_9048]
-
de o femeie de care s-a îndrăgostit. Așa că trecea cu mașina prin fața casei farmacistului, la diferite ore, sperînd că fata lui a ieșit la fereastră. Cristina se nimerea din cînd în cînd să răspundă speranțelor lui și mîngîia cu privirea mașina lui americană a tuturor posibilităților și a ipotezelor maritale. După vreo lună, judecătorul știa la ce ore apărea ea la fereastră și începuse să creadă că și ea se uita pe stradă cînd el apărea cu mașina în dreptul casei
Buick de holtei by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7723_a_9048]
-
Sorin Lavric Dintre plăgile cu care ne-a binecuvîntat epoca hegemoniei tehnice, cea a pierderii discernămîntului estetic se numără printre cele mai inofensive. Pierderea aceasta o resimțim ca pe un exces: cu cît supralicităm dimensiunea vizibilă a vieții, cu atît privirea pe care o îndreptăm spre lume este mai incultă. Vedem mult și distingem puțin. În fond, e vorba de un exemplu de involuție provocată de depășirea unui prag de toleranță cantitativă. Intoxicați de rebuturi vizuale, am ajuns să privim lumea
Privirea oarbă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7727_a_9052]
-
involuție provocată de depășirea unui prag de toleranță cantitativă. Intoxicați de rebuturi vizuale, am ajuns să privim lumea prostește, cu licărul dobitocesc al minților înapoiate. Sau, mai explicit: cînd e silită să înghită prea multe imagini pe unitatea de timp, privirea ni se abrutizează. Își pierde virtutea de a zăbovi asupra detaliilor și, mai ales, își pierde acea dispoziție care îi făcea altădată pe oameni să simtă lumea sub chipul receptării estetice. Urmarea e evidentă: nemaiștiind să gustăm lucrurile din ochi
Privirea oarbă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7727_a_9052]
-
ceea ce mintea din spatele lui a învățat de-a lungul timpului să vadă. Iar cînd mintea e tabula rasa, ochiul se comportă ca o arcadă oarbă. Forma aduce cu o arcadă, numai că spațiul dinlăuntrul ei e zidit în închiderea unei priviri goale. În privința aceasta, cartea lui Daniel Arasse - Nu vedeți nimic. Descrieri - este o lecție de umilință. Dar o umilință servită sub forma unui divertisment intelectual. Sub pretext că ne introduce în lumea unor enigme picturale, ea ne dovedește cît de
Privirea oarbă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7727_a_9052]
-
care imperiul deliciilor tehnice nu ni-l poate da. Că, așadar, fără un salt făcut de unul singur pe orbita inutilă, gratuită și nefolositoare a cultivării estetice, întîlnirea cu un tablou poate semăna cu plimbarea anodină printr-un parc desfrunzit: privirea îți alunecă pe culori, pe penumbre și pe contururi, dar nu depistează nimic, iar într-un final, satisfăcut în imboldul curiozității tale cercetătoare, să simți că ceea ce era de văzut ai văzut deja și că, în consecință, interesul ți se
Privirea oarbă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7727_a_9052]
-
pe care de altfel pictorul le pusese cu dinadinsul într-o umbră minimalizatoare, tocmai ele reprezintă adevărata substanță a picturii. Ce urmează apoi este un comentariu săvîrșit cu verva unui detectiv plastic, care încearcă să dezvăluie acele motive peste care privirea trece de obicei nepăsătoare, fără a recunoaște în ele codurile-cheie ale tabloului cu pricina. Tot urmărind demonstrația lui Arasse te surprinzi la un moment dat făcînd un lucru pe care, în mod normal, nu l-ai fi făcut în sala
Privirea oarbă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7727_a_9052]
-
parabola sau motivul mitologic din care se inspirase pictorul, dar nu puteai să stabilești acele conexiuni geometrice, perspectivale sau simbolice care leagă toate amănuntele într-un tot înzestrat cu o semnificație organică. E nevoie de cineva care să-ți ghideze privirea pentru ca să ajungi să vezi ceea ce, de la început, stătea sub ochii tăi. Dacă trecem peste limbajul pe alocuri prea argotic al autorului, care vrea parcă să ne dovedească că despre pictură se poate scrie nu doar neconvențional și colocvial, dar chiar
Privirea oarbă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7727_a_9052]
-
o anumită influență pe care a avut-o, înaintea regimului comunist, Marele Orient lusitan. în comparație cu Italia, cu Spania și mai ales cu Franța, Portugalia este mult mai puțin cunoscută în spațiul românesc, aceasta și datorită faptului că și-a îndreptat privirile în ultima jumătate de mileniu și mai bine spre alte orizonturi: cele ale Lumii Noi, întorcând oarecum spatele Europei de Răsărit. Nu însă și Asiei, în general, de care au legat-o multe interese economice, concretizate în coloniile prospere din
Lisabona și Scarlat Lambrino by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/7739_a_9064]
-
mintea la cap, pentru timpul când furiile adolescenței vor rămâne în urmă și vei fi dispus să asculți. Prima dintre despărțirile noastre a fost realmente mizerabilă. Tu priveai în dreptul ușii un tată macerat de o boală incurabilă. Îmi aduc aminte privirea ta. Știu că n-a fost un spectacol plăcut. Am plecat de lângă tine plin de regrete și cu sentimentul că am lăsat totul neterminat. De data aceasta plec fără regrete. Am descoperit uzul eternității. Postumitatea mi-a adus un cadou
Vincent Fatalistul by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7740_a_9065]
-
vrea să scape de acest copil devenit pecete a infamiei, chemarea imperioasă a morții se află pretutindeni, ecranată de voioșia copilărească, însă ea atinge o intensitate insuportabilă cu această fată pe care veștmîntul stacojiu o scoate în evidență ca și privirea de o enigmatică forță a personajelor de tragedie. Ghobadi a ales pentru filmul său în majoritate actori neprofesioniști care trec din realitatea care i-a ciuntit, în film, cu naturalețe, povestea este toată acolo, vie, regizorul doar o direcționează spre
Cînd broaștele țestoase zboară by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8173_a_9498]
-
ne ancorează și mai bine pe acest teren al tragediei unde traseul destinal este înscris indelebil. Remarcabil este Ghobadi în a surprinde o serie de instantanee ale copilăriei cu acel ineluctabil surîs al tragicului filtrat prin mimica unui copil, prin privirea lui, prin gesturile sale. Lumea refugiaților kurzi este privită cu afecțiune și ironie, o ironie caldă, în care se strecoară intenționat și o undă de candoare; scena în care Kak Satellite conduce pe dealuri întreaga comunitate pusă să ridice brațele
Cînd broaștele țestoase zboară by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8173_a_9498]
-
primește cadou de la unul dintre "locotenenții" săi de opt sau nouă ani, Sherko (Ajil Zibari), mîna unei statui a lui Saddam Hussein, mîna sub care s-a așezat temporar și soarta poporului Kurd, care a făcut obiectul unui genocid sub privirile intenționat opace ale Occidentului și Orientului. Ghobadi nu idealizează această lume, și este departe de a face propagandă, de a ideologiza, de aceea libertatea punctului său de vedere se transmite instantaneu, cuceritor. Filmul iranian este sensibil la această lume a
Cînd broaștele țestoase zboară by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8173_a_9498]
-
instanță, întregul nostru univers. Cu o cultură plastică impresionantă și cu o cultură generală profundă și discretă, el recompunea, asemenea unui paleontolog, întregul unei imagini pornind de la un singur element ori, dimpotrivă, era în măsură să surpe, dintr-o singură privire, ceea ce părea a fi un întreg, doar pentru a salva un solitar accent autentic pierdut sub avalanșa atîtor stimuli parazitari. Uscat și auster ca un contabil, de o timiditate pe care doar lentilele reușeau, oarecum, să i-o mai atenueze
Singurătatea lui Florin Mitroi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8174_a_9499]
-
și comunicativ și ironic cu mult rafinament, aparent abstras, dar cu o rară acuitate a observației, el s-a raportat la tot ceea ce-l înconjura, la propria sa existență și la întreaga istorie perceptibilă, în același dublu registru: printr-o privire necruțătoare și cu un infailibil simț etic. După 1990, a luat o clasă de pictură, ceea ce poate constitui un răspuns implicit la întrebarea privind dorința sa intimă de a avea elevi, elevi adevărați și, eventual, continuatori.
Singurătatea lui Florin Mitroi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8174_a_9499]
-
spus că n-am voie să ies pe acolo și mi-a cerut să mă întorc în spital și să ies prin altă parte. - Bine, dar deja am ieșit, sunt în afara spitalului. - Nu contează! Atunci, l-am săgetat cu o privire din care reieșea că toată pregătirea lui de luptă se va dovedi a fi zero raportată la furia mea. Body-guard-ul a renunțat la confruntare, iar eu am plecat fericit spre casă. Am fost spitalizat până acum de două ori în
Cu gândul la Eugen Nicolăescu... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8176_a_9501]
-
diminueze. Slujitor frecvent și convins al Memoriei, Negruzzi poseda însă și virtuți ce l-ar fi făcut apt pentru proza imaginativă și de observație. Culturii sale neobișnuite i se adăuga o remarcabilă inteligență. Asupra realității din jur, el aruncă o privire penetrantă, sesizînd nuanțe greu perceptibile (cum o face în Fiziologia provințialului). Ironia este la el mereu fină, fără aplecare spre satiră, și sprijinită pe aluzii culturale, care fac cititorului cu ochiul. Fapt mai rar în epocă, Negruzzi se simte în
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
am plecat, la care mă întorc și pe care nu cred s'o părăsesc vreodată, e: Arta pentru ea însăși." Universală, liberă, boemă: "Eu rămân însă la convingerea mea că nu există graniță în literatură, cum nu există graniță în privire. Te oprește la vamă, îți cere pașaportul, îl dai, ți-l vizează și ochiul trece mai departe. Restricția, legea, formula de orice soi, cere copii, catedră, școală. Opera de artă cere numai geniu - o condiție simplă, definitivă și cu neputință
Reporter de leat by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8199_a_9524]
-
mă refer doar la cele din ziarele unde meseriași ai diversiunii și ponegririi știu să găsească imagini în care dacă nu arăți ca un borfaș, ai sigur ceva din masivitatea unui hipopotam, iar dacă n-ai un luciu viclean în privire, cu certitudine oferi priveliștea cuiva suprins pe când fură ouăle din cuibar. Ce văd în oglindă e imaginea reflectată a cuiva care îmbătrânește și nu pare să-și dea seama. N-am să-mi plictisesc eventualul cititor cu dizertații pompoase despre
Cât de des vă uitați în oglindă? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8203_a_9528]
-
să țâșnească din ascunzătoare la jugulara victimei, gata s-o devore în câteva minute. Resursele de animalitate nu diminuează o dată cu urcarea în ierarhie, ci dobândesc o forță distructivă parcă invers proporțională cu trecerea anilor. Analizați comportamentul public - adică oglindirea în privirile celorlalți - al lui Ion Iliescu și aveți o bună ilustrare a faptului că pentru mult prea mulți indivizi confruntarea cu sine e doar o pauză între două asalturi nemiloase asupra celorlalți. "Oglinzile și împreunarea omenească sunt abominabile, fiindcă sporesc numărul
Cât de des vă uitați în oglindă? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8203_a_9528]
-
Și nici măcar nu știu dacă e o vină. În plină epocă a proliferării imaginii - prin video-clipuri, postere, fotografii, internet -, s-a ajuns la un fel de egalizare în jos a valorii. Totul e la fel de frumos sau la fel de urât, în funcție de unghiul privirii. Nu e vorba doar de schimbarea gustului o dată cu intrarea într-o altă epocă, nici de stabilirea altui canon. Pur și simplu, totul e și frumos, și urât simultan. Răsfoirea unui album fotografic - să zicem, de Annie Leibowitz, cu siguranță, una
Cât de des vă uitați în oglindă? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8203_a_9528]