4,549 matches
-
acționate de trei perechi de boi de pe punte. Prințul Rupert a încercat în anul 1663 pe râul Tamisa un sistem de propulsie cu roți cu zbaturi mișcate de doi cai. Căutarile îndreptate spre utilizarea energiei motrice produse de abur pentru propulsia navală datează încă de la mijlocul secolului al XVI-lea, istoria navigației consemnând experimentele lui Blasco de Garay din Barcelona. Fizicianul francez Denis Papin a remarcat primul forța vaporilor de apă și a descris în lucrarea "Acta eruditorum" (1690) aplicarea acestora
Navă cu zbaturi () [Corola-website/Science/324635_a_325964]
-
construit o barcă cu motor cu abur și cu patru roți cu zbaturi, pe care s-a îmbarcat navigând pe râul Fulda din Germania. În anul 1729 John Allen obține la Londra un brevet pentru utilizarea aburului ca mijloc de propulsie naval, dar nu ajunge să-l experimenteze. În Franța, Claude de Jouffroy împreună cu Follenay construiește o navă cu patru roți cu zbaturi acționate de o mașină cu abur numită "Pyroscaphe" cu care face o demonstrație publică în anul 1783 parcurcând
Navă cu zbaturi () [Corola-website/Science/324635_a_325964]
-
parcursă cu viteza de 6-8 mile/oră. Inventarea motorului cu abur, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, a produs o revoluție și în domeniul construcțiilor navale. Primul care a găsit soluția satisfăcătoare a folosirii aburului ca mijloc de propulsie a unei nave, a fost englezul Robert Fulton, care în 1807 concepe vaporul cu zbaturi Clermont. Împreună cu americanul Livingstone, a construit vasul "Clermont"‚ prima navă cu abur, propulsată cu ajutorul roților cu zbaturi plasate câte una la fiecare bord. Nava avea
Navă cu zbaturi () [Corola-website/Science/324635_a_325964]
-
pentru navigație pe ruta Petersburg-Kronstadt. Prima traversare a Canalului Mânecii de către o navă cu motor a avut loc în anul 1816, nava "Margery" având o mașină cu abur de 10 CP. În anul 1819 vaporul "Savannah" de 380 de tone, cu propulsie mixtă (vele și abur) a traversat Atlanticul între 26 Mai și 22 Iunie. Nava era echipată cu roți cu zbaturi demontabile. Traversarea s-a efectuat cu ajutorul mașinilor cu aburi de 72 CP timp de 18 zile, restul cu vele pentru
Navă cu zbaturi () [Corola-website/Science/324635_a_325964]
-
acest motiv pe unele ape interioare cu adâncime mică navele cu zbaturi sunt încă utilizate. Roțile cu zbaturi pot fi cu pale radiale sau cu pale orientabile. Navele cu pale orientabile sunt cele mai utilizate datorită unui randament ridicat al propulsiei prin evitarea șocurilor la intrarea și ieșirea din apă a palei. Navele cu zbaturi pot avea două roți cu zbaturi montate câte una în fiecare bord, sau o singură roată cu zbaturi la pupa. Cele mai răspândite sunt cele cu
Navă cu zbaturi () [Corola-website/Science/324635_a_325964]
-
pe apă, 98 km/h. Peste ocean, primul hidroglisor ("Ugly Duckling") a fost construit în 1905, în Noua Scoție, Canada, de către o echipă condusă de Alexander Graham Bell. Acesta a fost folosit pentru a testa diverse motoare și sisteme de propulsie. În anul 1920 este înregistrat în Florida, "Curtis Scooter" primul hidroglisor conceput de către Glenn Curtis, un asociat al lui Bell. Începând cu anii 1930 apar mai multe hidroglisoare particulare în mlaștinile din Florida și Louisiana. În anii 1910-1911, ofițerul de
Hidroglisor () [Corola-website/Science/324667_a_325996]
-
spărgătoare de gheață. Cele mai multe au fost spărgătoare de gheață pentru zona de coastă, însă Rusia și mai târziu Uniunea Sovietică, au construit, de asemenea, spărgătoare de gheață maritime cu deplasamente de 10 000 de tone, în cele din urmă cu propulsie diesel-electrică. În următorii ani au fost introduse mai multe tehnologii moderne în construcția spărgătoarelor de gheață, printre care și propulsia nucleară odată cu lansarea navei "V.I. Lenin" în 1957. Al doilea spărgător de gheață nuclear sovietic a fost NS "Arktika", nava
Spărgător de gheață () [Corola-website/Science/324687_a_326016]
-
au construit, de asemenea, spărgătoare de gheață maritime cu deplasamente de 10 000 de tone, în cele din urmă cu propulsie diesel-electrică. În următorii ani au fost introduse mai multe tehnologii moderne în construcția spărgătoarelor de gheață, printre care și propulsia nucleară odată cu lansarea navei "V.I. Lenin" în 1957. Al doilea spărgător de gheață nuclear sovietic a fost NS "Arktika", nava pilot al clasei "Arktika". În serviciu din anul 1975, a fost prima navă care a atins zona Polului Nord, la 17
Spărgător de gheață () [Corola-website/Science/324687_a_326016]
-
Torpilele pot fi de mai multe tipuri: Torpilele au corpul cilindric alungit, lungimea de cca 6 m, diametrul de 30 ... 70 cm și greutate de aproape o tonă. Corpul este divizat în conul de luptă ce conține explozibilul, sistemul de propulsie, mecanismele de reglare și control pe traiectorie, coada cu cârmele orizontale și verticale. Cantitatea de explozibil poate fi de câteva sute de kilograme, precum și sistem pirotehnic și detonator. Există torpile și cu încărcătură nucleară. Viteza torpilelor depinde de tipul constructiv
Torpilă () [Corola-website/Science/322664_a_323993]
-
kamikaze. Torpila cinematografică sau torpila Rebikoff după numele lui Dimitri Rebikoff ce a inventat-o în anul 1949, este un sistem de filmare subacvatică în formă hidrodinamică de torpilă, compus dintr-o cameră cinematografică, sistem de iluminat și sistem de propulsie. A fost creată pentru a ușura deplasarea operatorului sub apă, precum și o mai bună manevrare a camerei de filmat. La modelele mici ce cântăresc doar 2 kg sistemul de iluminat are o putere de 100 W fiind folosite pentru primplanuri
Torpilă () [Corola-website/Science/322664_a_323993]
-
imposibilitatea de a zbura. Pentru elicoptere în planare, centrul de masă se află întotdeauna sub rotor. Pentru zborul de înaintare, centrul de masă se va muta spre spate pentru a echilibra momentul negativ de tangaj prin aplicarea controlului ciclic pentru propulsia elicopterului înainte; în consecință un elicopter de croazieră va zbura cu "nasul în jos". Baricentrul (din greacă "βαρύκεντρον") este punctul dintre două corpuri în care se echilibrează unul pe altul. De exemplu, este centrul de masă a două sau mai
Centru de masă () [Corola-website/Science/322646_a_323975]
-
a seriei, dar proiectul nu s-a materializat. The Haertel Scholium este numele sub care au fost adunate o serie de povestiri SF ale lui Blish care prezintă trei tehnologii distincte, inventarea lor și consecințele rezultate din exploatare. Prima este propulsia Haertel, a cărei perfecționare continuă permite omenirii să străbată distanțe tot mai mari din galaxie. A doua, comunicațiile Dirac, permit transmiterea informațiilor cu viteze superluminice. În fine, cea de-a treia permite atingerea nemuririi de către oameni, care au posibilitatea să
James Blish () [Corola-website/Science/322847_a_324176]
-
(n. 26 august 1952, București) este un scriitor, editor și redactor SF român. s-a născut la București, pe 26 august 1952. A absolvit Facultatea de Aeronave, secția sisteme propulsie aerospațiale și, în 1982, a debutat ca scriitor cu romanul Zee, apărut în colecția Fantastic club a editurii Albatros. În 1990 a devenit director la editura Iris și, un an mai târziu, la editura Valdo, în cadrul căreia a lansat colecția
Sorin Ștefănescu () [Corola-website/Science/322052_a_323381]
-
duză inelară așezată la periferia navei. Perna de aer are grosimi de 0,5-5 m, funcție de tonajul navei, viteză, suprafața de glisare etc. Deplasarea pe orizontală se obține printr-un sistem propulsor cu elice aeriană, sau cu un sistem de propulsie reactiv cu jet. Viteza unei astfel de nave poate fi de 100-200 km/h. Navele cu pernă de aer prezintă avantaje multiple cum ar fi viteză mare de deplasare, rezistență și consum mic de combustibil, posibilitatea de a trece peste
Pernopter () [Corola-website/Science/322149_a_323478]
-
militară americană. Prima navă pe pernă de aer românească a fost proiectată și construită de ICEPRONAV Galați pentru transportul de călători în Delta Dunării și a făcut cursa inaugurală în toamna anului 1979. Nava era acționată de un sistem de propulsie cu jet reactiv și a parcurs distanța Galați-Tulcea în 35 de minute cu o viteză medie de 57 km/h. Nava putea transporta 35 de pasageri. Navele pe pernă de aer pot fi de tip amfibie ce se poate deplasa
Pernopter () [Corola-website/Science/322149_a_323478]
-
rigizi, perna de aer se formează între pereții laterali și structurile flexibile din prova și pupa, ceea ce reduce semnificativ pierderea de aer. Navele cu pereți laterali rigizi imerși, sau de tip neamfibie necesită un procent de 30% din puterea de propulsie necesară navelor de tip amfibie, la același deplasament. Acest tip necesită cantități mari de energie pentru sustentație și propulsie.
Pernopter () [Corola-website/Science/322149_a_323478]
-
pierderea de aer. Navele cu pereți laterali rigizi imerși, sau de tip neamfibie necesită un procent de 30% din puterea de propulsie necesară navelor de tip amfibie, la același deplasament. Acest tip necesită cantități mari de energie pentru sustentație și propulsie.
Pernopter () [Corola-website/Science/322149_a_323478]
-
Hyperion se află Criptele Timpului, artefacte gigantice înconjurate de câmpuri "anti-entropice" care le permit să călătorească înapoi în timp. Regiunea în care sunt localizate Criptele este și casa lui Shrike, o ființă amenințătoare care ocupă un rol important în cadrul seriei. Propulsia Hawking a ajuns în posesia omenirii înainte de Marea Greșeală, permițând călătoria cu viteze superluminice care a determinat Hegira. Numele vine de la Stephen Hawking; la un moment dat, Aenea dezvăluie faptul că acest gen de călătorie a fost realizat de TehNucleu
Hyperion Cantos () [Corola-website/Science/322240_a_323569]
-
TehNucleu, fiind o altă utilizare a Neantului Care Unește, care permite călătoria instantanee între lumi. Tehnologia comunicării cu viteze superluminice funcționează cu ajutorul tahionilor. Cu toate acestea, în cărțile ulterioare, se dezvăluie faptul că ele funcționează cu ajutorul Neantului Care Unește. O propulsie care permite navelor să călătorească aproape instantaneu între orice două puncte ale spațiului ocupat de oameni. Acest gen de propulsie omoară orice om aflat la bordul navei, ceea ce face ca tehnologia să fie folosită doar pentru sonde dirijate de la distanță
Hyperion Cantos () [Corola-website/Science/322240_a_323569]
-
funcționează cu ajutorul tahionilor. Cu toate acestea, în cărțile ulterioare, se dezvăluie faptul că ele funcționează cu ajutorul Neantului Care Unește. O propulsie care permite navelor să călătorească aproape instantaneu între orice două puncte ale spațiului ocupat de oameni. Acest gen de propulsie omoară orice om aflat la bordul navei, ceea ce face ca tehnologia să fie folosită doar pentru sonde dirijate de la distanță sau în combinație cu tehnologia de reînviere de pe Pax. Bazilica poate regenera din resturi o persoană care poartă un cruciform
Hyperion Cantos () [Corola-website/Science/322240_a_323569]
-
din resturi o persoană care poartă un cruciform (deși nu întotdeauna); Acest lucru este integrat în cadrul conceptului originar al reînvierii din biserica creștină de pe Pax. De obicei, necesită un supraveghetor (aparent, doar puține persoane cunosc secretul), dar navele Pax cu propulsie Gideon sunt echipate cu dispozitive automate de supraveghere. Arbori vii (similari arborilor Dyson) propulsați prin spațiu de ergi (ființe în stare solidă asemănătoare păianjenilor care emit câmpuri de forță). De asemenea, ergii regenerează câmpurile care mențin intactă atmosfera din jurul arborilor
Hyperion Cantos () [Corola-website/Science/322240_a_323569]
-
aleatoare Hermitian. Acest lucru sugerează că ar putea fi o legătură între distribuirea numerelor prime 2,3,5,7,11, ... și mecanica cuantică.. Din 1957 până în 1961 a lucrat la Proiectul Orion, care propunea posibilitatea de zbura în spațiu folosind propulsia nucleară. Un prototip a fost demonstrat folosind explozivi convenționali, dar Tratatul interzicerii testelor nucleare în care a fost implicat și pe care l-a sprijinit, a interzis testarea armelor nucleare, altele decât subterane, iar acest lucru a determinat ca proiectul
Freeman J. Dyson () [Corola-website/Science/322273_a_323602]
-
purtată mai departe spre stele, unde a ajuns în fața puternicei creaturi cunoscute sub numele de Shrike. Povestea începe în mijlocul acțiunii. La peste 700 de ani după secolul XXI, omenirea s-a răspândit în galaxie, întâi la bordul navelor echipate cu "propulsia Hawking" și apoi, după ce Pământul a fost distrus de un accident științific (Marea Greșeală), prin ceea ce studia acel accident: singularitățile controlate cunoscute sub numele de "teleproiectoare", care permit călătoria instantanee între două puncte separate de distanțe aparent nelimitate. Rețeaua de
Hyperion (roman de Dan Simmons) () [Corola-website/Science/322274_a_323603]
-
visează oarecum aventurile pelerinilor prin intermediul geamănului său. Acțiunea seriei de romane Hyperion se petrece într-un viitor îndepărtat. Aceste romane sunt cunoscute în general sub titulatura Hyperion Cantos. Primul dintre cele două elemente tehnologice cheie care modelează acest univers este 'propulsia Hawking', care permite călătoria interstelară. Propulsia Hawking i-a permis omenirii să se răspândească pe sute de lumi, dar călătoria între lumi poate dura ani. Al doilea element, mult mai important, îl reprezintă separarea de omenire a Inteligențelor Artificiale care
Căderea lui Hyperion () [Corola-website/Science/322294_a_323623]
-
său. Acțiunea seriei de romane Hyperion se petrece într-un viitor îndepărtat. Aceste romane sunt cunoscute în general sub titulatura Hyperion Cantos. Primul dintre cele două elemente tehnologice cheie care modelează acest univers este 'propulsia Hawking', care permite călătoria interstelară. Propulsia Hawking i-a permis omenirii să se răspândească pe sute de lumi, dar călătoria între lumi poate dura ani. Al doilea element, mult mai important, îl reprezintă separarea de omenire a Inteligențelor Artificiale care au căpătat conștiință de sine. Ele
Căderea lui Hyperion () [Corola-website/Science/322294_a_323623]