4,496 matches
-
îi revendica, pe drept, prezența, devenise posesivă, se certau mereu. Părea o căsătorie de conveniență și nefericită pentru amândoi. Au avut doi copii: Eugène și Hortense. Dezamăgită de comportamentul soțului ei, s-a despărțit de el. Acesta, agresiv, i-a răpit băiatul, acuzând-o de frivolitate. Marie Rose a locuit un timp într-o mânăstire, apoi la Fontainebleau cu rudele Beauharnais. Frecventa societatea mondenă, avea mai mulți amanți, unul dintre ei fiind ducele de Lorge. A revenit în Martinica, locul natal
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
să urmeze cariera ecleziastică dar, el deja făcea parte din Ordinul Malta al Cavalerilor Ioaniți. Timid, a cunoscut-o pe Manon, o tânără frumoasă pe care părinții hotărâseră s-o ducă la mânăstire. S-a îndrăgostit nebunește de ea, a răpit-o, au plecat amândoi la Paris și au făcut legământ de căsătorie. Puținii bani pe care-i aveau s-au terminat și ea a început să procure bani din relații cu diverși amanți. De îndrăgostit ce era, nu avea puterea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
tragi-comediei Cidul. Racine explică, în Prefața la Ifigenia sa, că pentru a respecta verosimilul s-a îndepărtat de Euripide în concepția sa asupra deznodământului. În Ifigenia la Aulis, ca mai târziu în Metamorfozele lui Ovidiu, Diana, cuprinsă de milă, o răpește pe Ifigenia pentru a o sustrage sacrificiului și determină omorârea în locul său a unei căprioare sau a unei alte victime de acest fel. Ce fel de reprezentație este asta, scrie Racine, să sfârșești o tragedie cu ajutorul unei zeițe și a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Capitolul 1) În ciuda acestei poziții afișate fără ambiguitate, Lessing aduce și el pe scenă două personaje stoice. În Emilia Galotti, din 1772, el mută în Italia secolului al XVII-lea tragica întâmplare a eroinei romane, Virginia, povestită de Titus Livius. Răpită de un prinț care voia să o dezonoreze, Emilia, tânără virtuoasă, este înjunghiată de tatăl ei, dornic să o sustragă oprobriului, chiar în momentul în care era ea însăși pe punctul de a se sinucide. Această piesă, în care tatăl
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Regal (le Palais Royal). 15 Repetiția aparține autorului. (n.tr.) 16 "Alt sânge de-al Elenei, o altă Ifigenie Pe altarul sacrificiului este sortită să fie. Tezeu cu Elena în secret se uni Nunti cu ea ca soț după ce o răpi. Ieși de-aici o fiică, ce mama-i o ascunse; Numită Ifigenia de cel ce o seduse." (n.tr.) 17 Opera este importată din Italia de Mazarin în 1647, cu o reprezentație din Orfeo. 18 Sublinierea noastră. 19 În Poetica
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Însuși domnitorul, Într-unul dintre demersurile adresate Porții, Al. I. Cuza susținând că „se osândește guvernul meu și țara Întreagă la tristul rol de a trăi de azi pe mâine, fără a putea Întreprinde ceva definitiv și stătător și se răpește autoritatea ce izvorăște din credință În durata lui” <ref id="11">11 A. D. Xenopol, Domnia lui Cuza Vodă, vol. I, Iași, 1903, p. 221-222. </ref>. Începutul anului 1862 a consfințit, pe de o parte, desăvârșirea Unirii, iar pe de altă
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
nume propriu, s-a vorbit mult; se pare Însă că În acest termen se poate recunoaște numele zeului Soarexe "Soare", o divinitate masculină a luminii (Neu, 1974, pp. 116 sqq.). Acest ultim zeu, căruia Anitta Îi recuperează statuia ce fusese răpită inițial de un suveran din cetatea nord-anatoliană Zalpa, de la Mareaxe "Marea" Neagră, Îi oferă lui Anitta cetatea Hattușaș prin zeița tronului. Cele trei divinități, care Îl ajută pe Anitta În acțiunile sale și cărora Anitta le construiește temple În capitala
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Acest mit, greu de interpretat și fragmentar, nu urmează modelul tipic al altor „mituri ale zeului dispărut”; aici, dispariția zeului-Soare determină apariția unei ființe, numite ¿a¿¿ima, poate „ger”, care se opune zeului furtunii, căruia Îi contestă supremația și Îi răpește pe toți zeii chemați să-l Înfrunte. Motivul mitic al zeului dispărut poate fi integrat temei luptei unui zeu suprem al panteonului Împotriva unui dușman monstruos, care, după câteva victorii inițiale, este Înfrânt, lucru despre care dă mărturie, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exces, hybris, care este o noțiune prin excelență religioasă, cu neputință de redus la limitele eticii omenești și care fixează limitele atribuite omului de religiozitatea greacă. Astfel, expediția lui Tezeu care coboară În lumea subpământeană Împreună cu Pirithousxe "Pirithous" ca să o răpească pe Persefonaxe "Persefona" este un act transgresiv, nu diferit de cel al lui Sisifxe "Sisif" care Înlănțuie moartea. Transgresiv este și Tantalxe "Tantal", care profită de privilegiul care Îi fusese acordat de către zei, cel de a lua parte la banchetele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-i acorda numirea lui Demophonxe "Demophon", fiul abia născut al lui Keleosxe "Keleos", suveran În Eleusis, În casele căruia Demetra aflase găzduire după ce părăsise Olimpul supărată pe Zeusxe "Zeus", care Îi dăduse voie lui Hadesxe "Hades", stăpânul Infernului, să o răpească pe Cora și să o ia de soție. Ceea ce trebuia să fie un privilegiu individual, zădărnicit de Metaniraxe "Metanira", mama micuțului, a devenit un avantaj colectiv, dar Demophon, ținut În brațele zeiței, a fost oricum, prin tratamentul pe care l-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dimitrie Cantemir observă că nebunia, „Întunecarea minții”, este mai „grea decât a nopții”. Neculae Mavrocordat afirmă: „bolile trupului cu cât cresc cu atât sunt mai Învederate, pe când cele ale sufletului ajungând culmea, robesc cu totul pe cel suferitor, și-i răpesc orice simțire”. Simptomele nebuniei sunt bine cunoscute, de mult timp. Dimitrie Cantemir vorbește de prodromele alienării: „În 1705 a fost numit Ciorbuli Ali Pașa În postul de mare vizir, Într-o zi, după ce i s-a prezentat ambasadorul Franței, Feriol
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
anume variantă a lui „a fi“ este mai bună, mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în spațiul posibilului, în cele din urmă să adjudece și astfel să convoace ființa spre real. Cu fiecare hotărâre i se răpește ființei bogăția posibilului și i se dăruiește sărăcia realului: de acum înainte asta și numai asta va fi, din multele care ar fi putut fi. Dar lui a fi în sens plin nu-i aparține decât realul, iar dacă „a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
există o complicitate, eu îl numesc pe acesta „conducător“ doar în chip silnic și urăsc în el chipul pierdut al libertății mele. Și eu nu sunt vinovat nici dacă termin prin a-l alege liber pe cel care mi-a răpit libertatea, pentru că între timp am devenit victima mutilării care m-a supus. Deși în ambele cazuri „istoria se face peste capetele noastre“, destinul colectiv este în cele două cazuri diferit: într-unul, el este rezultatul unui dictat dorit, cerut și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
-ți pune întrebarea privitoare la utilizarea ei; și, mai presus de orice, a iubi libertatea. „A iubi libertatea“ nu înseamnă aici a iubi acel elan insurecțional care face ca indivizii și popoarele să se ridice împotriva celor care le-au răpit libertatea. Pentru ca acest sens al iubirii de libertate să fie cu putință, trebuie mai întâi să existe iubirea de libertate: eu pot să mă mut, cu hotarele mele, în ceva care nu are hotare; eu pot să mă mut în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
orașelor. Iași, capitala istorică a Moldovei, avea o populație din care mai mult de 50 % erau evrei 33. Faptul că Moldova a devenit focarul antisemitismului românesc nu constituie un accident: după pierderea a mai mult de jumătate din Moldova istorică, răpită de Rusia și de Austria, ceea ce mai rămăsese din ea era acum invadat de o minoritate străină și (conform unora, nu numai naționaliștilor) neasimilabilă. Naționaliștii au simțit că acesta era un adevărat pericol! La răscrucea veacului, România nu era o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și a înființat la Iași un cămin studențesc pentru basarabenii care voiau să studieze în "România liberă". Într-un număr festiv al "Neamului românesc" dedicat Basarabiei, Iorga scria: "știm că între Prut și Nistru trăiesc români; nimeni nu le poate răpi drepturile străvechi, iar gloria Moldovei este încrustată în fiecare piatră"211. Dar adevărata luptă se ducea în Transilvania, unde, cu două decenii în urmă, Memorandiștii inițiaseră o acțiune eșuată pentru drepturile naționale ale românilor. Pentru a o înțelege, trebuie să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
principal al românilor era îndreptat în direcția Transilvaniei. A fost cucerit Brașovul. Slabele trupe maghiare nu puteau fi folosite decît pentru defensivă. Iorga comunica din "Brașovul românesc" și compara eliberarea acestuia cu eliberarea Alsaciei și Lorenei sau a ținuturilor daneze răpite de Prusia în 186444. La începutul toamnei lui 1916, armata română a suferit, pe malul bulgar al Dunării, la Turtucaia, o înfrîngere care a costat-o scump. Dunărea era sub stăpînirea navelor de război fluviale austro-ungare. Iorga nu a avut
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
speranță exprimată iar și iar191. La ideea aceasta de a fi acolo unde țara avea nevoie de el și de a-și sluji țara nu a renunțat niciodată; ea l-a însoțit pînă cînd banda de teroriști legionari l-au răpit. În 1922, a început perioada dominației liberale, a stabilizării și a industrializării forțate. Din cauza situației economice dificile și a neglijării tineretului, anii aceștia s-au scurs sub spectrul permanentelor demonstrații antisemite. Nici o sărbătoare națională, nici o comemorare sau serviciu religios nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
creat de cutremur. Deoarece răspunsul doctorului Angelescu este simptomatic pentru perioada respectivă și pentru starea de spirit a lui Iorga, autorul acestei cărți îl va reproduce textual. Întrucît Iorga a primit acest răspuns în dimineața zilei în care a fost răpit și asasinat de echipa de teroriști legionari, scrisoarea se afla în buzunarul său atunci cînd asasinii au deschis focul asupra lui, așa că e ciuruită de gloanțe: "Prea scumpe domnule Profesor Iorga, Vă răspund la scrisoarea pe care mi-ați trimis
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
alimente, haine, magazine, bunuri de consum, cu femei și copii relativ Îndestulați. Pentru soldatul sovietic, diferența față de patria lui distrusă trebuie să fi fost incomensurabilă. Nemții săvârșiseră fapte cumplite În Rusia; acum era rândul lor să sufere, să li se răpească averea și femeile. Cu consimțământul tacit al comandanților, Armata Roșie s-a dezlănțuit asupra populației civile din teritoriile germane proaspăt ocupate. În drumul său către vest, Armata Roșie mai violase și prădase (aici, denumirea pradă de război se potrivește, din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu erau ușor de hrănit, adăpostit, Îmbrăcat și Îngrijit, problema era agravată de amploarea fără precedent a crizei refugiaților, fenomen inedit În Europa. Toate războaiele tulbură existența noncombatanților, cărora le distrug pământurile și locuințele, le perturbă mijloacele de comunicație, le răpesc soții, tații și fiii. Dar În cel de-al doilea război mondial cele mai mari pagube au fost provocate nu de conflictul armat, ci de politica de stat. Stalin și-a continuat politica antebelică, transferând populații Întregi de-a latul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ucrainenii și polonezii din teritoriile afectate. Dar era neobișnuită În contextul din 1945 și trebuie Înțeleasă mai degrabă ca o componentă a amplei ajustări teritoriale impuse de Stalin la marginea vestică a imperiului său: a recuperat de la români Basarabia, a răpit Bucovina și Rutenia subcarpatică României, respectiv Cehoslovaciei, a absorbit statele baltice În Uniunea Sovietică și a păstrat peninsula Karel, capturată În timpul războiului de la Finlanda. La vest de noile frontiere sovietice nu s-a schimbat mare lucru. Bulgaria a recuperat de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Kunmadaras (Ungaria), În mai 1946, dar un adevărat pogrom s-a desfășurat la Kielce (Polonia), unde, pe 4 iulie 1946, 42 de evrei au fost uciși și mulți alții răniți, din cauza zvonului că un copil din localitate a fost răpit și omorât În cadrul unui ritual. Într-un sens, și aceste acte erau Îndreptate Împotriva colaboraționiștilor, pentru că, În ochii multor polonezi (inclusiv ai foștilor partizani antinaziști), evreii erau suspectați de afinități cu ocupantul sovietic. Nu se cunoaște numărul exact al oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să fi fost luată În focul crizei ungare și se baza pe presupunerea că rușii nu aveau nici un interes să creeze martiri. Dar, când liderii sovietici și-au exprimat nemulțumirea și mai ales când cei din grupul Nagy au fost răpiți În momentul În care părăseau ambasada iugoslavă, după ce Kádár le promisese că vor trece nevătămați, Tito s-a văzut Într-o poziție neplăcută. Deși a continuat să-și exprime public aprobarea pentru noul guvern al lui Kádár, În relațiile neoficiale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cum i se spunea colocvial, avea să răpună regimul succesor ciuruindu-l de jos. Între 1970 și 1978, RAF și vlăstarele ei au adoptat o strategie a terorii deliberat arbitrare, asasinând militari, polițiști și oameni de afaceri, atacând bănci și răpind politicieni cunoscuți. Pe lângă cei 28 de oameni uciși și 93 de răniți În atentatele din acești ani, ei au luat 162 de ostatici și au spart peste 30 de bănci - pentru a finanța organizația, dar și pentru a-și face
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]