5,326 matches
-
mă sinchiseam ― ce-mi păsa de ei? Ajuns la locuința Mihaelei, am urcat scările tot în fugă sărind vijelios treptele, amenințat în fiecare clipă să-mi rup gâtul. Am bătut puternic în ușă, gâfâind, cu sufletul la gură. ― Cine e? răsună o voce. ― Eu, deschide! O femeie înaltă și voinică (un adevărat Goliat) se ivi în prag și mă cercetă ca pe o dihanie. ― Ce, vrei să spargi ușa? Mai încet nu știi să bați? ― Scuzați, n-am știut că... ― Pe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
era alături de mine, am pregetat să întind mâna ca să-l ridic. (Poate acesta să fi fost singurul semn.) Soneria continua să țipe, strident, asurzitor, ca un semnal de alarmă. ― Alo, cine-i? am întrebat aproape răstit. ― Tudor, vino repede! îmi răsună în ureche o voce gâtuită de emoție. Atât. Închise brusc aparatul, fără să arate cine telefonase și mai cu seamă despre ce era vorba. Nu mai aveam nevoie de așa ceva. Am strâns receptorul în palmă cu o încordare supremă, gata
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
gândul și a plătit. A fost o sfântă... și eu ― eu care... "Tu ai ucis-o!" șopti crispat aievea glasul Alexei. (Avea un ton grav, amenințător, de verdict.) " Da, eu..." recunoscu global ființa mea supusă. " De ce n-am murit împreună?" răsuna în urechile mele vocea Mihaelei, reproducând ultimele cuvinte din scrisoarea ei. Îmi păru atât de vie draga voce, încît am întors capul crezând că moarta se afla chiar la spatele meu. Da, mă voia lângă ea, ca să fim pururi împreună
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de festivitate? Vecinii? Sau medicul? Crezi că medicul nu știe? Dimpotrivă! Păi nu era alături de el când a murit bunicul tău? Sau îți imaginezi că, și dacă eventual ai spune altceva la microfon, din difuzoare nu tot discursul funerar va răsuna? Vei asista la o acțiune de contraspionaj, dar vârsta ta fragedă te va scuti de orice responsabilitate. Vei învăța cu mine textul la care lucrează acum specialiștii. Acum vor fi reabilitați toți dansatorii, pictorii, poeții, acrobații, toți cei de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mai doară capul? -Da, a zis Dardailă scurt. Căiță s-a opintit și din toată puterea a învârtit iataganul de două ori pe deasupra capului și tăișul a retezat capul lui Dardailă. Cu ajutorul capului care îi mai rămăsese, Dardailă urla de răsuna întregul ținut, scoțând la suprafața pământului viețuitoarele care orbecăiau pe sub pământ. Câteva păsări care conlocuiau în Hârtopul șerpilor sporovăiau întrebându-se ce nenorocire a avut loc de s-a supărat în așa hal Dardailă. După un timp îndelungat, Dardailă i
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-Nu te voi obliga să faci nimic deosebit. Numai dacă vei vrea, să fii mireasa mea. Fata a descălecat de pe Trotinel, s-a apropiat de Căiță și a început a-l săruta, în timp ce zicea: -Da, da, da, și vocea ei răsuna departe. S-au îmbrățișat îndelung, apoi au continuat drumul pe jos. Trotinel, s-a apropiat de ei, zicându-le: -Urcați aici în spinarea mea, presupun că abia așteptați să stați amândoi îmbrățișați. A mai trecut o bună bucată de vreme
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
la care s-a adăugat și oboseala acumulată din timpul șofatului pe o distanță ce depășea trei sute kilometri, distanță obositoare pentru un conducător auto amator. A doua zi când zorile se revărsau aducând un omagiu pământului, satul în care eram răsuna ca într-o zi de mare și sfântă sărbătoare. Visam că eram pe o pajiște deosebit de verde cu mulți copaci și multe păsări. Nu vedeam nicio pasăre pentru că erau ascunse prin copaci. Așa de frumos cântau păsările, că m-a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ea nu scria nici numele răposatului, nici data nașterii și a morții sale. Însă un îndoliat din vecinătate, apropiindu-se de mine cu pași ușori și grăbiți, mi-a șoptit fugar și cu privirea aplecată aceste cuvinte, ce parcă mai răsună încă: - Jugul ce l-a apăsat în timpul vieții, acum este îngropat și putred... decembrie, 2012 Patimă primejdioasă i bine, Silvestru este nebun acum. La cei șaptezeci de ani ai săi, traiul i se scurge în dezordine, căci îl muncește amarnic
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
înainte, totuși, de a băga nedumerire și curiozități de tot felul în oameni, îndemnându-i la clevetiri îndrăznețe, care cu greu se mai potolesc. Pe când traversam și eu un astfel de cartier periferic și profund angoasant, în auz mi-a răsunat clar o asemenea istorisire, încât n-am avut putința necesară de a trece mai departe cu nepăsare, plictisit. Am ascultat acolo, astfel, o poveste de iubire, ce m-a făcut adânc să meditez, poveste pe care îmi propun aici să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
n-avem nevoie de mai mult, nu cred...” În sfârșit, după alte câteva clipe, tânărul și cu însoțitorul său ajunseră în pivniță. Fără să vrea, băiatul înghiți pierdut, de câteva ori, în sec. Drumul făcut de Mărul lui Adam sus-jos răsună semnificativ în toată sala aceea. Doar impresia pe care io produsese priveliștea văzută acolo îl făcuse să înghită precum înghițise. Totul era îmbrăcat într-un veritabil clarobscur apăsător, care, tocmai din cauza întunecimii pronunțate, putea da naștere ușor la foarte multe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și alte edificii lângă marea construcție, clădiri anexe răspândite ici și colo într-o rețea de arbori. Dincolo de ei, - pânză de fond de o splendoare inegalabilă - se ridica un munte maiestuos, moțat cu nea. - Ashargin! Gosseyn sări în sus când răsună această chemare de la mai puțin de treizeci de centimetri de urechea lui. Făcu o întoarcere, dar în acest răstimp zări degetele. Și încremeni. Uită de om, uită chiar să se uite la el. Ca trăznit, își examină mâinile. Erau fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
să-l îmbăieze în fiecare dimineață. Omul nu era decât lipsit de bun simț, dar declanșase un război de maniac. Trebuia să fie împiedicat să se extindă. La una din uși se făcu zarvă și meditația lui Gosseyn fu întreruptă. Răsună vocea iritată a unei femei. - Firește, pot să intru. Ați îndrăzni să mă împiedicați să-mi văd fratele? Vocea, deși furioasă, avea o sonoritate familiară. Gosseyn se răsuci și-l văzu pe Enro alergând spre ușa opusă marii ferestre. - Reesha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ce avea de făcut. Discipolul însuși îi va furniza soluția la momentul oportun. Nu era de mirare că Leej nu voise să accepte previziunea ei, a gesturilor ulterioare ale lui Gosseyn. În aparență nu spuneau nimic. - Crac! Un sunet neașteptat răsună când se aruncă în pat. Un sunet metalic. Grilajul se ridica. 7 Non-axiome Atunci când emite o judecată asupra unei acțiuni sau unui eveniment, un individ "abstrage" o parte doar din caracteristicile sale. Dacă spune: Acest scaun este negru", trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
adevăr putea fi vorba de trădare. Îi ceruse lui Enro autorizarea de a telefona oriunde voia, dar nu comunici cu niciunul pe timp de război fără acordul special. Se întreba cât de extinsă era supravegherea care i se acorda. Atunci răsună vocea roboperatorului. - Secretarul Ligii acceptă să vorbească cu prințul Ashargin cu condiția să fie neapărat, bineânțeles că în acest caz se adresează o autoritate legală unui nelegiuit. Gosseyn sesiză imediat ce risca Ashargin dacă accepta această teză. Avea de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
întâi dă capacul la o parte. Mai întâi capacul. Acțiunea trebuie să se desfășoare în ordine. Așează-te și dă la o parte capacul." O lumină difuză și senzația de mișcare. Și apoi, umplându-i urechile și părând că-i răsună în cap, un strigăt de minunare ieșit dintr-o mie de guri. Cred că m-am mișcat. Capacul se mișcă. Trage mai tare. Mai tare". Era conștient că trăgea - inima bătea foarte tare - trupul suferea în general. Și apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
simți că o năpădea durerea. Oare fratele ei îi ascundea ceva? Clopotul Templului Nanzen anunță ora amiezei. Deși țara se afla încă în stare de război civil, puteau fi văzuți oameni admirând prunii înfloriți, iar, printre petalele care se scuturau, răsunau cântecele privighetorilor. Primăvara aceea se arăta plăcută, dar abia începuse Luna a Doua. La căderea serii, când lămpile începeau să licărească rece, pe Hanbei îl apuca, din nou, tusea. În timpul nopții, Oyu trebuia să se ridice de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în seara aceea, când el fu chemat la alte treburi importante, starea lui Hanbei părea să se agraveze cu fiecare oră ce trecea. Fortărețele inamice de la Takano și Muntele Hachiman erau învăluite în ceața înserării. Odată cu apropierea nopții, prin munți răsunau împușcături. „Iarăși trebuie să fie șchiopul ăla afurisit!“ își spuse Hideyoshi. „N-ar trebui să se ducă atât de departe spre liniile inamice.“ Hideyoshi îi făcea griji din pricina lui Kanbei, care forțase înaintarea spre inamic, dar încă nu se întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
după placul inimii. Așa că, ieșiți! Croiți-vă drum prin porțile din față și din spate și arătați-le cu cât curaj cum cad florile cireșilor de munte! Strigătele de răspuns din partea aprigilor războinici, susținând că aveau să îndeplinească porunca întocmai, răsunară ca un vârtej de vânt. Cu toții priveau în sus, spre silueta seniorului lor, deasupra porții de la intrare, și, un timp, se auziră, la nesfârșit, aceleași cuvinte: — Aici ne despărțim. Nu se punea problema alegerii între voință și moarte. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ne despărțim. Nu se punea problema alegerii între voință și moarte. Era o goană deznădăjduită spre moarte. Porțile din fața și din spatele castelului fură deschise larg, sfidător, de oamenii dinăuntru, și o mie de războinici năvăliră afară, cu strigăte de război răsunându-le din piepturi. Trupele asediatoare fură luate prin surprindere. Un moment, domni o asemenea zăpăceală, încât fu amenințat până și cartierul general al lui Nobutada. — Înapoi! Regruparea! Comandantul forțelor din castel, care pândea momentul propice, ordonă revenirea în castel: — Retragerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
primăverii, Căzut-au, un mugur nelăsând în urmă. În timp ce cuvintele rămâneau plutind în aer, câteva femei scoaseră din teci pumnalele și-și spintecară sânii sau se înjunghiară în beregată, șuvoaie de sânge îmbibându-le părul negru. Dintr-o dată, în apropiere, răsună zbârnâitul unei săgeți și, curând, peste tot în jurul lor, se înfigeau săgeți în pământ. Din depărtare, se auzeau ecouri de împușcături. — Au venit! — Pregătiți-vă, stăpâne! Războinicii se ridicară toți odată. Katsuyori își privi fiul, observându-i îndârjirea. — Ești gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să nu arate răvășit nu prea puteau fi văzute într-o lumină favorabilă, iar picioarele lui Nobunaga porniră, din nou, înspre el. Dacă Ranmaru nu l-ar fi ținut de mânecă, era cel mai probabil ca podeaua verandei să fi răsunat din nou. Ranmaru nu făcu nici o referire directă la evenimentul care se petrecea chiar înaintea ochilor săi, ci spuse doar atât: — Vă rog, întoarceți-vă la locul dumneavoastră, stăpâne. Seniorul Nobutada, Seniorul Nobusumi, Seniorul Niwa și toți ceilalți generali vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era, de asemenea, în apropiere, cum era și câmpul de luptă unde clanurile Asai și Asakura ținuseră piept clanului Oda, transformându-se în munți de cadavre. Cu gândul la acele ruine și bătălii trecute, se putea înțelege că frumusețea peisajului răsuna de vaietele stafiilor. Mitsuhide stătea ascultând sunetul ploilor de vară timpurie și amintindu-și. Între timp, Mitsuharu se afla într-o ceainărie mică, privind focul din vatră și ascultând sunetul vesel al apei care fierbea într-un ibric de ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trei, o strânse acum la loc. — De ce nu mai stați puțin? întrebă el, zâmbind. Nu, ne retragem. Nu vrem să vă mai deranjăm. După ce cei trei vasali închiseră bine ușa în urma lor, pașii lor se pierdură în direcția coridorului podit, răsunând ca și cum ar fi umblat pe un strat de gheață subțire. Peste câteva momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră în apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi lăsă pensula să alunece pe hârtie, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unei campanii din apus, ci primul pas spre Kyoto. Cu excepția lui Mitsuhide și a unei duzini de oameni din statul lui major, nu știa nimeni. Curând avea să fie Ora Maimuței. Vuind prin soarele sângeriu de la apus, semnalele de corn răsunau înalte și joase, unul după altul. Militarii, care nu făcuseră mai nimic altceva decât să se înghesuie prin felurite campamente, se ridicară imediat pentru a se dispune în coloane. Rânduindu-se pe trei șiruri, se aliniară cu drapelele sus. Verdeața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încetineau pașii, ca și cum ar fi așteptat niște prieteni. Templul Namban, cum era cunoscută, în popor, biserica misionarilor, se afla în apropiere, pe Strada a Patra. Dimineața, în mahalale se auzeau imnurile slujbelor religioase din Templul Honno, iar seara, clopotul bisericii răsuna pe alei. Poarta Templului Honno era foarte impunătoare, iar călugării care locuiau acolo mergeau pe străzi cu expresii trufașe, însă misionarii, când treceau, se arătau umili și prietenoși cu localnicii. Văzând un copil cu plăgi pe față, îl mângâiau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]