4,863 matches
-
creastă spinoasă - se călcau În picioare, supărîndu-se și luptîndu-se pentru un centimentru din abrupta stîncă linsă de mare, Într-un gregarism absurd fără nici o explicație logică, de vreme ce la doar cinci metri mai Încolo, o altă stîncă, la fel de abruptă și de scăldată de mare, era cu desăvîrșire pustie. Nu reușise niciodată să priceapă, În pofida faptului că petrecuse ani Întregi cercetîndu-le, de unde venea această dorință nemăsurată de a Împărți un spațiu care nici măcar nu era același În fiecare zi și de ce dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ale nopții, cînd trebuia să se Întindă unde se nimerea, indiferent dacă era vreme bună sau dacă ploua cu găleata, dacă era cald sau frig, nu izbutea să evite ca lacrimile amare de teamă, singurătate și neputință să nu Îi scalde obrajii, simțindu-se mai În primejdie și mai singur decît cel mai speriat copil din lume. Astfel se scurseră două luni lungi, și de-acum albatroșii uriași părăsiseră insula, zburînd către miazăzi, cînd din aceeași direcție Își făcu apariția vela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care-l provocase, iar cînd, după retragerea apei, Oberlus se ridicase foarte Încet pentru a contempla neîncrezător amploarea stricăciunilor, Înțelese că acel loc nu fusese o adevărată insulă pustie pînă În noaptea aceea. O lumină roșie, ireală, Îndepărtată și străină scălda totul, Înfricoșător incendiu ce se Întindea, pare-se, la linia orizontului, spre nord-est, și din al cărui centru se Înălțau enorme limbi de foc și bucăți incandescente de jeratic ce păreau să pîrlească stelele din Înălțimi. Pămîntul se cutremură Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mă doare este că nu vor ști niciodată cine i-a trimis În măruntaiele iadului. Haide! Îi porunci el, ajutîndu-l să se ridice. Vreau să privești de pe mal cum ți se scufundă vaporul. Îl Îmbrînci pînă pe punte, cu fața scăldată În lacrimi, aproape idiotizat, În timp ce flăcările Începeau să cuprindă vechea structură de lemn, iar fumul punea stăpînire pe interiorul cabinei. Tot În șuturi Îl obligă să coboare În felucă, tăie frînghiile dintr-o singură lovitură seacă de macetă și apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai era... Doream mult s-o întreb despre suferința ei, dar gândul că o voi face să sufere mai mult mă oprea. Să schimb tema discuției; mă temeam să nu se simtă neglijată... - S-a dus la iaz să se scalde și nu s-a mai întors, reluă ea discuția, s-a înecat, mititelul. Eu mă pomenisem într-o situație și mai grea decât cea mai dinainte. „Ce să zic? Ce să zic?” mă întrebam eu. Îmi ieșiseră singure din gură
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
încât i-am strigat să se întoarcă. El nu s-a întors, era un copil. Atunci, eu în mânia mea am strigat în urma lui: - Dacă te duci, acasă înapoi să nu mai vii! S-au dus la iaz să se scalde și nu s-a mai întors înapoi acasă, așa cum îi strigasem eu. De atunci, spun la toate mamele pe care le întâlnesc, cunoscute și necunoscute, să fie foarte atente la tot cuvântul ce le iese din gură, atunci când își ceartă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Dară corpul ei eteric Nesimțit, ca de fantasme. De vei merge în ajunul Mult senin din anul nou, Pe când cerul se deschide La al lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Pintre stîncele de cremeni, Lângă lacul de smarald, Ca să-și scalde sânii gemeni Unde zânele se scald! 75 {EminescuOpVI 76} El plecă atunci în lume Și nevasta-n lacrimi lasă, Cu un dor fără de nume Uită țară, rude, casă. Cum trecu numai Crăciunul, El pe cal a pus presunul Și s-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de fantasme. De vei merge în ajunul Mult senin din anul nou, Pe când cerul se deschide La al lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Pintre stîncele de cremeni, Lângă lacul de smarald, Ca să-și scalde sânii gemeni Unde zânele se scald! 75 {EminescuOpVI 76} El plecă atunci în lume Și nevasta-n lacrimi lasă, Cu un dor fără de nume Uită țară, rude, casă. Cum trecu numai Crăciunul, El pe cal a pus presunul Și s-a dus la lacu-n vrajă, Unde
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
focul meu mă scapă; Adormit pe brațul stâng Nu te teme c-am să plâng, Teamă n-ai că te-oi trezi, Că eu pier în zori de zi; Ci-am să suflu - așa de cald În miroase să te scald, Să-mi vezi fața de ninsoare Și aripele ușoare, Căci viața mea o țin Cu miros de flori de crin; Nu beau apă, ci scântei Și miros de flori de tei O, primește-mă în brațe: Umbra nopții mă înghiață
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
supărată Inima mea cea stricată. Mai pică-mi din buze miere, Ah, miere fără putere, Mai pleacă-ți buzele tale De îmi dă două migdale. Așa-ți poftesc voie bună Vai, mersul tău mă - npreună, De plânsul meu valea sună Scăldând ochii în furtună. 155 Leleo cu scurteica verde, Leleo ș-oi să mor, Cin - te vede, zău, se pierde, Leleo ș-oi să mor. Leleo nu te legăna Că rochița nu-i a ta, Nici polcuța, nici rochița, Numai ochii
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
slănină Și cu blidul de făină. 296 Bădișor ca Bade - meu Nu-i cât ține Dumnezeu, Că-i și dascăl și birău Și-i pristav la făgădău. 297 Vai de mine! mor de cald Și n-am apă să mă scald, Mă dusei la lacul sec Era gata să mă'nnec. 298 Toate trec, toate se duc. Toate fetele se duc Până la frunza de nuc, 253 {EminescuOpVI 254} Numai eu abia mă trag La frunza verde de fag. 299 Pentru ochi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ea prefăcută într-o funie de fum, a cărei capăt dinainte ardea ca un cărbune. - Aruncă naframa - zise fata. Făt-Frumos o ascultă. Și de odată văzură în urmă-le un luciu întins, limpede adânc, în a cărui oglindă bălaie se scălda în fund luna de argint și stelele de foc. Făt-frumos auzi o vrajă lungă prin aer și se uită prin nori. Cale de două ceasuri - pierdută în naltul cerului - plutea încet, încet prin albastrul tăriei Miază-noaptea bătrână cu aripele de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
îi ceruse fotografia ca să înfigă un ac în ochii soției medicului, în timp ce îngâna un descântec vrăjitoresc, Oarbă n-ai fost, oarbă vei fi, alb ai avut, negru vei vedea, cu acest țep te înțep, prin față și prin spate. Agitat, scăldat în sudoare, simțind că inima îi bătea să-i sară din piept, comisarul se deșteptă de țipetele soției medicului și de hohotele ministrului, Ce vis înspăimântător, bolborosi el în timp ce aprindea lumina, ce monstruozități e în stare să genereze creierul. Ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
dezvăluie identitatea persoanei care furnizase informațiile subversive publicate, poate chiar să fi cedat slăbiciunii și să fi arătat scrisoarea cu emblema de la providențial, s.a., scrisă cu propria lui mână de comisarul fugar. Se simțea obosit, își târa picioarele, avea trupul scăldat în sudoare, deși căldura nu era atât de mare. Nu putea să meargă toată ziua pe străzile astea așteptând să treacă timpul fără să știe pentru ce, brusc simți o dorință imensă de a se duce la parcul cu femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Cazinoul de la etaj, cu masa pentru ruletă și zarurile rostogolindu-se înăbușit pe plușul verde, crupierul de la masa de bacara vorbind în șoaptă, cu un accent străin, uleios. Sala de bal de la parter, cu separeuri de piele lucioasă și cântăreața scăldată în lumina unui reflector, cu voce afumată și rochie sclipitoare, argintie. Asta era recuzita care punea lucrurile pe roate, dar nimeni nu venea doar pentru băutură, pentru jocurile de noroc sau pentru muzică, nici măcar dacă în seara respectivă cântăreața era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
el. Drept avans, ca să nu mai oferim altcuiva manuscrisul. Ar trebui să încheiem târgul după ce se întoarce din Europa, vinerea viitoare. — Cine e? — Un agent de bursă pe nume Myron Trumbell. L-am verificat. Pursânge de pe Park Avenue, individul se scaldă în bani. — Și unde l-a descoperit Gordon? — E prieten cu prietenul lui, tipul cu care locuiește acum. Pe care, de asemenea, nu-l cunoști. Nu. Nici nu vreau. Gordon și cu mine ne iubim în secret. De ce-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Și le povesti câteva cazuri, între care cel mai încurajator fusese, acum câteva zile, al unei femei care înainte de-a muri spusese că vede o lumină mare și că-și ia zborul spre ea, apoi își dăduse ultima suflare scăldată într-o beatitudine care i se citea în ochi. Tăcură vreme îndelungată. Procopiu se sculă și se duse la fereastră, doctorul Rosenberg se uita, gata să ațipească, spre bolnav, iar conu Costache se refugiase în propriile gânduri. Își răsucea din
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
apoi imediat, pe strada Sfântul Ionică, în dosul Teatrului Național. Prin vecini sunt locuințe de actori, mulți vin la mine, cu diverse boli. Nici nu știi cât de chinuiți sunt actorii, câte suferințe duc, când îi vezi acolo, pe scenă, scăldați în lumini. Să mă scuzi că nu-ți dau încă mâna. Ne-am suit amândoi în birjă. — La mine la cabinet, Evdoșka, a spus doctorul. — Vin de la un bolnav de febră tifoidă, epidemia a trecut, sunt ultimele cazuri, din fericire
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
intrare în Parnas. Și coșciuge gratuite. Unii cred că și paranoia poate fi convertită estetic. Avem alternative și pentru părinți. Dar cu amendamentul : vit regi. Experiența împuținează iluziile. „Țineți-mă că zbor!” Strigă debutantul. După ce își înving inhibițiile, debutanții se scaldă în ostentații. Orice diletant are impresia că volumele lui vor constitui teme de casă pentru generațiile viitoare. Toți grafomanii cred că revoluționează literatura. Unii își scrijelesc numele pe arbori ori pe stânci. Alții, cu mai puțin folos, pe cărțile anodine
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
e plină de cauze pierdute. Lumea de până acum nu constă decât în intonațiile diferite ale câtorva sloganuri. Să fie marca dolarului ($) zvastica actuală a lumii? Epoca intră în om ca toporul în varză. Trăim în senzațional, așa cum anticii se scăldau în mituri. Tragedia va începe când tinerii nu vor mai dori să schimbe lumea. În curând, ne vom înfrupta poate din poezia marțienilor de pe farfuriile zburătoare. Secolul nostru repetă erorile celor anterioare. Dar cu mai mult sadism. După ce ne-am
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Înota așa elegant voinicește, încât ceilalți erau îndreptățiți să creadă că acesta, la naștere, a căzut direct din pântecele mamei într-un ciubăr plin sau chiar într-un lac. Cum e apa? îl întrebă Costică neîncrezător. Excelentă. Numai bună pentru scăldat. Hai și tu! În treacăt fie spus, îi cam dârdâiau dinții în gură, însă să refuzi a gusta din plăcerile unei asemenea invitații nu era altceva, decât o dovadă certă de lașitate. Bidaru nu se putea lăsa mai prejos, adică
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
oară. O imagine desprinsă din realitate, pe care și-o zugrăvise în culori portocalii cu vreo câțiva ani în urmă, când era cel mai fericit muritor și care i se arăta mereu, de câte ori gândurile o luau razna. O cărare îngustă, scăldată în soare, în mijlocul unui câmp înecat într-un ocean de flori multicolore, printre petalele cărora Bela, alături de Marcela, discutând nimicuri ca două prietene vechi, ambele cu pălării de vară cu boruri mari, în timp ce în jurul lor sar într-un picior și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ca și în momentul de față, iar în final a rămas cu nimic. Îi veni în minte o întâmplare reală, repovestită și ajunsă la urechile lui, chiar în primii ani de după căsătorie, din gura unui bătrân sondor moineștean, ce-și scăldase palmele în țiței aproape jumătate de veac. În vizită fiind, împreună cu soția, la familia petrolistului, într-o seară de iarnă, la un pahar de vin, la lumina pitorească a unei lămpi de zece focuri cu fitil din bumbac ce punea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și agresiv. Un loc foarte cunoscut și foarte îndrăgit deoarece, chiar pe suprafața lui și prin împrejurimi, încă din fragedă copilărie, în special în vacanțele lungi de vară, aproape zi de zi, împreună cu cei mai buni prieteni ai săi se scăldau în nenumăratele ghioluri ale Bistriței sau făceau plajă pe malul apei care traversa acest spațiu. Aici a învățat să înoate în toate stilurile încă de când era un țânc de șapte-opt ani. Un canal lung cât o zi de post, lat
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o colină verde, ce sugerează existența unei grădini desprinse din rai și aduse pe pământ, închide orizontul în acea parte. În continuare, sub un cer senin cât cuprinde zarea, se unduiesc lin valurile mării. E Aotearoa, Țara Marelui Nour Alb scăldată în inegalabilul albastru de Voroneț. Un carusel din Divertis Parc, undeva, unde cu câteva secole în urmă, măreți și mândri de puterea lor se plimbau în voie zimbri mulțime de copii. Toți veseli și preocupați. Aproape că nu-i deosebești
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]