6,619 matches
-
de a aduce un necunoscut în casă, și unde mai pui că e și străin. Un descendent al lui Napoleon vine în Japonia... Și are de gând să stea la ei! Vestea a picat ca un trăsnet în acea dimineață senină, gata-gata să tulbure pacea familiei. Pașii repezi ai lui Tomoe pe scări în jos sunau ca o rafală de mitralieră. Fratele se îmbrăcă în grabă și o urmă, târându-și brâul chimonoului. — Mamă, am o veste extraordinară! Mama lor, Shizu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de minute. Tomoe se uita nervoasă la ceas. — Oare ajungem la timp? Nu sosim noi în port înainte de ora zece și jumătate. Pe măsură ce trenul se apropia de Yokohama, se vedeau la orizont portul și vapoarele. Marea era albastră și cerul senin. Care crezi că-i vaporul? Nu se vede de aici, răspunse Takamori mângâindu-și bărbia. Vapoarele străine ancorează la Cheiul American. — Cât ne ia de la gară până la dig? — Păi, vreo jumătate de oră cu autobuzul, bănuiesc. Merg tare încet autobuzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
loc albastrului și soarele strălucea atât de puternic, încât era chiar supărător pentru ochi. După ce s-a despărțit de fratele ei, Tomoe a traversat la intersecția Hibiya și s-a îndreptat spre hotelul Nikkatsu. Deși plouase dimineață, cerul era acum senin și trotuarele umede reflectau razele strălucitoare ale soarelui. Ferestrele clădirilor sclipeau. Străini și japonezi, cu documente și serviete în mâini, se îndreptau spre serviciu. Un taxi se opri, scăpă de pasager și luă altul în loc. Începea o nouă zi... plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pianist. Gaston părea stânjenit. Stătea țeapăn, cu mâinile pe genunchi. Takamori și-a amintit de seara în care a plecat Gaston de la casa lor din Kyōdō. Era o noapte asemănătoare cu aceasta, cu o mulțime de stele argintii pe cerul senin. Takamori avea în fața ochilor imaginea lui Gaston când i-a părăsit seara târziu. Pe drum, cu câinele în urma lui, se mai întorcea din când în când ca să le facă cu mâna. Nici acum nu înțelegea Takamori prea bine motivul pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mirosise a moarte. Nu era numai mirosul câinelui, ci un miros mai general, un miros care împresura universul De câte ori începea un rând nou, degetele albe ale lui Tomoe se mișcau pe clapele mașinii de scris ca o mitralieră. Fața ei senină, în timp ce bătea literele negre de pe foaia albă, avea un șarm deosebit, caracteristic fetelor moderne. — Domnișoară Higaki, sunteți amabilă să vă ocupați și de aceasta? I s-a mai dat de dactilografiat un document pentru șeful ei. — Bine. Lăsați-l aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a venit în Japonia? Tomoe i-a pus fratelui aceeași întrebare pe care i-o pusese și lui Gaston la restaurantul din Yotsuya. — N-am nici cea mai vagă idee. E foarte misterios Gaston ăsta. Era o zi frumoasă și senină. Expresul Aoba plecase din gara Ueno la ora nouă și trecuse deja de Koyama și Utsunomiya. Undeva, în stânga, se vedea lanțul vulcanic Nasu. — Nu termini odată cu mâncatul? Tomoe și-a ridicat ochii de pe revistă și l-a privit cu dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Napoleon? Pentru simplul motiv că erau de cel mai nobil soi? În timp ce priveau acum pe fereastră la cireși, Takamori și Tomoe aveau un alt Bonaparte în minte. Ora patru. Trenul a ajuns în sfârșit la Yamagata, după șapte ore. Cerul senin pe care-l lăsaseră în urmă, în gara Ueno, era acum acoperit de nori. Nu și-au dat prea bine seama din tren, dar când au ajuns pe peron, au constatat că era o căldură umedă, înăbușitoare. Ieșind din gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
constatat că era proprietarul hotelului unde stăteau ei. Bărbatul cel dolofan a coborât de pe biciletă, răsuflând greu. — S-a întâmplat ceva îngrozitor! L-au găsit pe Endō la Mlaștina Mare. Au sunat de la poliție să vă înștiințeze. Era prima zi senină de când au sosit la Yamagata. Trenul care-i ducea înapoi acasă trecea prin lanul de orez care arăta ca o apă întinsă de un verde albăstrui. Locomotiva mai șuieră de câteva ori și prinse viteză. O adiere plăcută pătrundea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
clătină puternic din cap. Probabil îl durea, bandajat cum era. Și-a amintit că, la câtva timp după ce a început să-și recapete cunoștința, a simțit ceața umedă pe obraji și a deschis încet ochii. Un petic de cer era senin și a văzut zburând într-acolo o egretă singuratică, bătând din aripile ei albe ca zăpada. Dar a văzut-o nedeslușit. Era tot ce-și amintea, și nici de lucrul acesta nu era prea sigur. Avea impresia că văzuse totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a deschis. Oglindește un zbor prea înalt și ceasul curat ce i-a fost odată promis. Cată lung Ochiul spre Nord și spre vârste, și mulcom apoi spre vânătul cer. Visează-n amiazi despre rodii de aur, care se coc, senine, în ger. [1937] * TREZIRE Mocnește copacul. Martie sună Albinele-n faguri adună și-amestecă învierea, ceara și mierea. Nehotărât între două hotare, cu vine trimise subt șapte ogoare, în văzduhuri zmeu, doarme alesul, copacul meu. Copacul meu. Vântul îl scutură
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
și bucuria să fie-a ei, deplină. Poate mai bine-ar fi să sufle-n steaua de la poartă, s-o stingă. Ea singură-i de vină că sosesc atâția trași-împinși din patru vânturi, cu nechez de soartă. De-aceeași prea senină părere e și asinul bătrân, ce roade-n petice condurii găsiți prin paie și prin fân. Maria n-avu timpul pîn-acum nici măcar să-și vază pruncul de-atîta solie din atâta drum. S-apleacă peste iesle și peste lumină Maria. De
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
întîiul om trecea uimit și-ngîndurat prin codri ori pe câmpuri, îl chinuiau mustrîndu-l lumina, zarea,norii - și din orice floare îl săgeta c-o amintire paradisul - și omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă. Odată istovit de-albastrul prea senin al primăverii, cu suflet de copil întîiul om căzu cu fața-n pulberea pămîntului: "Stăpîn, ia-mi vederea, ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii cu-n giulgiu, să nu mai văd nici flori, nici cer, nici zâmbetele
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
propuseserăm să plecăm nicăieri anul ăsta sau, ca să fiu cinstită, chiar În anii următori. Mintea lui Dan se umplu de imagini cu piscine, cremă de plajă mirosind a nucă de cocos și zile de leneveală În soare, sub un cer senin, dar nu putea accepta fără să discute cu mine, deși cam bănuia el ce aveam să zic. Sună fantastic, spuse el calm. SÎnt sigur că ne-ar plăcea la nebunie, dar dați-mi voie să o Întreb pe Ellie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nimic echivoc ― Și ce este echivoc în vorbele mele? ― Ele au o strălucire tristă. ― N-am dorit niciodată să fiu un înțelept. ― Mă silești, Galilei, să-ți spun că nu iubești adevărul în același fel în care iubești un cer senin. ― Dacă aș fi putut în cele din urmă să-i condamn pe inchizitori, i-aș fi condamnat să iubească lumea. Sunt convins că ar fi fost cea mai grea pedeapsă pentru ei. Cunosc bine aceste lucruri... XV ― S-ar zice
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Ei au știut ce am vrut să spun susținând că pământul se învîrtește. Au înțeles că, în fapt, puneam în cauză toată ordinea lor. ― Au înțeles și altceva. Că frica te va cuminți. ― Aseară mă gândeam că, într-o zi senină, soarele apune frumos până și pe un câmp însîngerat de război. N-am dreptul, oare, să văd doar soarele care apune pe o asemenea câmpie, evitând sîngele? ― E cam trist acest drept, Galilei. Dacă nu ești de partea celui ucis
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
războiul împăratului Heraclion împotriva perșilor. La curte s-au făcut mari provizii de lemne de foc, căci stratul des de frunze cu care se acoperiseră aricii pentru hibernare însemna că urma o iarnă grea. Zilele tot mai scurte și nopțile senine și limpezi au înghețat pământul. Apele din jur au înghețat și ele, iar copiii au luat în stăpânire ghețușul. Zăpada a sosit abia în a treisprezecea zi a lui noiembrie, adusă de un vânt rece care bătea șficiuitor dinspre răsărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Issimiake, sau cum dracu’ l-o mai fi chemând pe japonezul acela, parfumul cel mai scump dintre toate mostrele. Valentina, prea slabă și prea Înaltă, dar Într-o zi frumoasă și mlădioasă ca mama ei. Valentina, steluța mea, care dormi senină și parfumată cu parfum japonez, dar tristă, căci ești departe de tati, care te adoră. Trebuia să-și alunge repede gândul acesta atât de dureros la Valentina. Nu o mai văzuse de un an - de la Înfățișare -, iar asta fusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de obicei avea o sută de mii de lucruri de făcut, În același timp. Dac-ar fi mers să lucreze... Dac-ar fi fost acolo Navidad, nici măcar nu i-ar fi trecut prin cap - era o fată atât de bisericoasă, senină, de modă veche. Doar că, dintr-o dată, se simțise atât de nemulțumită. Întâlnirea cu Emma Buonocore o răvășise. Să-ți dai seama că o mamă de familie poate să-și lase așa, dintr-o dată, bărbatul, să-și ia copiii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Valentina Buonocore și pe colegii ei, mai mult decât orice cuvânt. — Te rog, citește, o invită - sau poate că o rugă. Saba, atâția ani petrecuți printre poeziile lui, cât de drag Îi era pentru viața lui caldă, pentru disperarea lui senină, pentru detașarea și apologiile lui sclipitoare, pentru secretele lui. Era singurul scriitor italian pe care Sasha era bucuros că trebuie să-l predea elevilor săi. Valentina stătea În picioare lângă catedră, cu antologia În mână. O fată ca atâtea alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dintr-o dată povestea cu pensia, cu telefoanele și cu problemele financiare ale nevestei lui Buonocore o dezgustă. Camilla nu trebuia să-l frecventeze pe Kevin. Camilla nu trebuia să afle lucrurile astea, și de fapt nici nu le cunoștea - copilă senină, iubită și fericită. Cine știe câte alte lucruri triste i-o mai fi povestit copilul acesta. Camilla trebuie să fie impresionată. Poate va crede că familia e un infern de minciuni, iar viața nu e decât o vulgară răzbunare. Maja privi melancolică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că are o voce deosebit de senzuală și scrisese pe tăbliță cu singura mână disponibilă, că prefera să trăiască deoarece nimeni nu-i garanta că ar fi lăsat să intre În Paradis o femeie ca Emma Tempesta. Ei Îi plăceau orele senine pe care le petrecea În compania generalului, În lumina difuză a acelui palat În stil baroc din centrul istoric, lângă omul acela mic și stafidit În patul lui, cu ochi strălucitori, din care se revărsa o fericire de mult apusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
destul de degradată, din punct de vedere cultural, bineînțeles, răspunse Emma sarcastică. Sasha o Încasă și pe asta. Nu reușea niciodată să ghicească starea de spirit a acestei femei istețe, agresivă și volubilă. Erau clipe În care Îi părea amuzantă și senină, iar apoi, pe neașteptate, fără un motiv plauzibil, se revolta cu furie, aproape cu ură. — Atunci vă Însoțesc până la stația de metrou, insistă el. Trebuia să treacă prin strada Condotti, iar dacă ea lua metroul din stația Spania, era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sau chiar mai puțin - Îl agățase deja de braț, Îl târâse În holul minuscul și apoi Închisese ușa casei În spatele lui, iar acum Îl privea ca pe un marțian. Pe ecranul albastru al televizorului Mister Verità surâdea placid, Încrezător și senin și Îl felicita pe preot și pe soția acestuia pentru curajul pe care Îl avuseseră de a sfida lumea Întreagă - În timp ce chiar În clipa aceea, cine știe unde, Dario Înfrunta cea mai teribilă criză a vieții sale conjugale, Își părăsea soția. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o ascundă? — Mai taci, strigă agentul principal. Cheamă repede echipa mobilă. Și procurorul. Spune-i să vină chiar el. E un caz important. Un masacru În familie. Buonocore cu capul ras, În mijlocul pernei. Ochii Întredeschiși și o față absurd de senină, ce nu mai exprimă nici disperare, nici furie, nici ură, nici durere. Nimic. Agentul principal stinge lumina - nu mai suportă să privească imaginea lui Buonocore Întins peste plapuma Învechită și roșie, negru, În costumul lui negru de mire, folosit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să facă tot ceea ce nu le plăcea celorlalți să facă. Le era cam tuturor simpatic, dar așa cum îți este drag un cățel. Nimeni din cei din jur nu se gândise la el ca la un adversar. Iar acum tăcerea lui senină, gesturile bruște și forța uluitoare cu care îl ridicase pe Iscru, cu pat cu tot, îi făceau să se uite la el cu teamă. Cu toate acestea, îi plăcea noua postură și simțea că și Pampu este satisfăcut. Când Mașcatu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]