5,059 matches
-
în timpul lui Augustus s-ar fi împlinit o veche profeție etruscă despre un Mântuitor care ar fi trebuit să vină în lume sub chipul unui Prunc și să inaugureze o epocă de aur, descoperea trăsăturile unei concepții ce-i conferea suveranului o origine divină. Alți împărați din primul secol al principatului au părăsit reținerea prudentă a lui Augustus pretinzând cu fermitate onorurile divine, din partea lumii lor romane, pe când mai erau încă în viață, deși conduita și faptele lor erau cu totul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
statului erau o salvgardare și aceștia: Cât despre voi, oameni cu totul deosebiți atât din fire, cât și prin educație, înțelepți, binevoitori și vrednici de domnia ce vi s-a încredințat, vă rugăm să plecați cu înțelegere fața voastră de suverani spre mine, cel care am infirmat acuzele aduse împotriva noastră și am dovedit că, fiind adânc cinstitori de Dumnezeu, noi, creștinii, suntem oameni modești și curați sufletește. Și atunci, spuneți voi înșivă ce alți supuși merită mai mult să fie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
temnicerul din Filipi (cf. Fap 16, 12-40) împreună cu toată casa lui etc. După ce a susținut ideea unicității lui Dumnezeu și a criticat tradiția homerică, care voia împăratul legitimat de divinitate, Origene repune în discuție elementele elaborării doctrinei dreptului divin al suveranului, răsturnând critica filozofului, precizând că este posibilă ispășirea fiecărei persoane, fără nici o constrângere, și poate duce la prosperitatea unei comunități civile pacificate. Alexandrinul arăta prin aceasta că toți creștinii se supun cu bucurie legilor civile și puterii imperiale, cu condiția
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în îndemnul său la viața ascetică, la renunțarea la bunurile pământești și la spiritul de penitență, face apel la disciplina militară care obligă soldații să se adapteze unei vieți de privațiuni, necesară celui care vrea să slujească cu fidelitate propriul suveran, spunând că: Ilustre sunt edictele împăraților, care au scopul de a-și guverna proprii supuși, însă poruncile, care sunt date soldaților, pentru ca să fie observate, sunt mult mai importante și mult mai auguste. Așa ca și cum ni s-ar fi dat ordine
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
gândurilor pașnice, i-a îngăduit fiului să-și viziteze tatăl în Gallia. Poate că din acest motiv (dar și cel al renunțării la domnie în 305, din partea lui Dioclețian) epurarea sau eliminarea soldaților creștini a fost lăsată la discreția fiecărui suveran, care se organiza în funcție de eficiența disciplinei pretinse ori imaginate în propriile legiuni. Eusebiu și Sozomenos (400-450) ne spun că ofițerii creștini au supraviețuit marii persecuții, pentru că în afara destituirilor nu au mai avut alte probleme; destituirea nu a fost aplicată numai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și un scurt capitol, drept concluzie. Indicațiile cronologice sunt rare și nu totdeauna clare: naratorul se limitează să ne spună de la început, că acțiunea se petrece: În timpul persecuției...; unica aluzie care amintește de Dioclețian este fraza guvernatorului: Ignori oare edictele suveranilor care poruncesc să jertfim zeilor? Tot vagi sunt și referințele la campaniile militare. Am putea să ne gândim la anul 303, la momentul începerii persecuției lui Dioclețian, ori la vreunul din cei următori, dar nici un asemenea calcul nu este admis
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a fost prezentat guvernatorului Maximus. Maximus a întrebat: „Ce spui, Iulius?! E adevărat ce se aude despre tine?“. Iulius a răspuns: „Sunt adevărate. Eu sunt creștin și nu mă declar altfel decât ceea ce sunt!“. Maximus a întrebat: „Ignori oare edictele suveranilor care poruncesc să jertfim zeilor?“. Iulius a răspuns: „Nu i-am ignorat. Sunt creștin, într-adevăr, și nu pot să fac ceea ce voiți voi. Nu-mi este îngăduit să-l neg pe Dumnezeul meu, viu și adevărat“. Maximus a întrebat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Constantin, aceste motive cândva justificate erau acum depășite datorită rescriptului de la Milano (313), pe care împăratul îl punea în practică. În aceste condiții, mișcarea pacifistă nu mai putea fi justificată. Aici, episcopii învățau poporul asupra schimbării evenimentelor în favoarea creștinismului, în timp ce suveranul dăruind libertate Bisericii, o consolida prin legi promulgate în favoarea acesteia și prin multe alte donații. Atunci de bună seamă, Licinius, care s-a luptat cu Constantin pentru putere, i-a sfătuit pe soldații săi să aducă jertfe; pe cei care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prin asemenea excese petulanții și celții, care în acel timp credeau că-și pot permite orice. Metodele și mijloacele folosite de împărat nu erau tocmai potrivite pentru atragerea sufletelor soldaților creștini la păgânism. Cu toate acestea, în mania sa distrugătoare, suveranul nu-și dădea seama de falimentul inițiativei sale, căreia i-a mai adăugat alte trei. Cu prilejul recurenței sărbătorii romanilor și a zilei de naștere a împăratului și a orașului imperial, suveranul după o veche uzanță obișnuia să distribuie soldaților
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
păgânism. Cu toate acestea, în mania sa distrugătoare, suveranul nu-și dădea seama de falimentul inițiativei sale, căreia i-a mai adăugat alte trei. Cu prilejul recurenței sărbătorii romanilor și a zilei de naștere a împăratului și a orașului imperial, suveranul după o veche uzanță obișnuia să distribuie soldaților o anumită sumă de bani. În cadrul acestor festivități poruncea să se ardă altarul și, înainte de a consemna banii, pretindea fiecărui soldat, fără nici o distincție de credință religioasă, să sacrifice zeilor. Era un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
doi bărbați distinși cu înalte grade militare (scutieri și gărzi de corp imperiale), au deplorat într-un banchet aceste acțiuni nelegiuite (dezmățul, cuvintele lipsite de pudoare etc.), când: Unul dintre comeseni, ipocrit și lingușitor, pentru a căpăta trecere în ochii suveranului a relatat împăratului cuvintele lor. Acesta porunci să fie aduși imediat acei soldați înaintea sa pentru a se justifica. Folosind prilejul interogatoriului, i-au vorbit deschis spunându-i că: Noi suntem educați în adevărata religie, împărate, și suntem ascultători față de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trecerii de la păgânism la credința creștină, care a avut loc abia după un secol, după conciliile de la Constantinopol I (381) și Calcedon (451). 3. Religia soldaților din armata romană a secolului IV Problema religioasă nu interferează în fidelitatea soldaților față de suveran, înconjurat tot mai mult cu aura divinului. Această indiferență a armatei secolului IV față de schimbările religioase, dezinteresul față de religia împăratului și posibilitatea unei coexistențe pacifice a militarilor cu diferitele religii relevate este unul dintre elementele caracteristice ale acestui secol turbulent
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
O întreagă serie de informații explicitează compoziția pestriță a armatei romane prin rugăciunile care preced bătăliile decisive, exprimând un compromis sincretist-unitar, explicat lesne printr-o majoritate militară păgână. În armată există supunere numai față de împărat. Asistăm la o fidelitate față de suveran, oricare ar fi religia lui, superioară oricărei influențe discutabile a diferitelor crezuri religioase coexistente în epocă. Indiferența și conformismul din armata iuliană (excepție făcând ofițerii din preajma sa) erau note predominante; coborând cu trupe păgâne din Gallia spre Orient împotriva lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creează relații sociale și le susține prin intermediul aproprierii discursului, care "modelează" relațiile (respective adăugirea mea) prin formele sale expresive"730. În spatele abordării lui Foucault, apreciază McKerrow, se află convingerea că "puterea care se exercită în termeni de lege și drept suveran transformă sau [...] naturalizează relația socială: ea devine norma, în timp ce discursul corelat cu menținerea sa va fi "normal""731. Prin urmare, orice provocare la adresa sa devine anormală și irațională, de unde rezultă un adevărat "stigmat" ce planează asupra agenților schimbării, chiar dacă aceștia
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
1977: Cap. 4; Cronin 1999: Cap. 1). Statul teritorial suveran este un exemplu de construcție la scară sistemică a unei identități a unității (compară Cronin 1999; Reus-Smit 1999). Ca să luăm un exemplu simplu, atitudinea față de teritoriu este foarte diferită între suveranii dinastici din modernitatea timpurie și statele suverane naționale teritoriale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din secolul al XX-lea. (Despre importanța generală a identității în gândirea politică internațională vezi Keene, 2005.) Realiștii structurali nu au totuși o bază
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
reciproc incompatibile. Multe războaie au fost duse de state pentru a-și îndeplini scopurile mercantiliste. După părerea lui Carr, "scopul mercantilismului... nu era să promoveze bunăstarea comunității și a membrilor săi, ci să mărească puterea statului, a cărei încarnare era suveranul... bogăția era sursa puterii, sau, mai exact, a capacității de a purta război". Până la războaiele napoleoniene, "bunăstarea, concepută în forma sa cea mai simplă ca metal prețios, era adusă în interiorul țării prin exporturi; iar, din moment ce în concepția statică asupra societății
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
2000: 121). Edkins, Dillon și Reid se folosesc de un argument influent și consistent aparținând filozofului italian Giorgio Agamben în Homo Sacer: Sovereign Power and Bare Life (1998). Urmându-l pe Carl Schmitt, Agamben spune că suveranitatea este esența politicului. Suveranul pretinde că are dreptul să decidă excepția. Acest fapt conduce, între alte lucruri, la dreptul suveranului de a decide cine este inclus și cine este exclus din comunitatea politică. Dacă una din preocupările principale ale teoriei critice (așa cum s-a
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
italian Giorgio Agamben în Homo Sacer: Sovereign Power and Bare Life (1998). Urmându-l pe Carl Schmitt, Agamben spune că suveranitatea este esența politicului. Suveranul pretinde că are dreptul să decidă excepția. Acest fapt conduce, între alte lucruri, la dreptul suveranului de a decide cine este inclus și cine este exclus din comunitatea politică. Dacă una din preocupările principale ale teoriei critice (așa cum s-a subliniat în Capitolul 6) este examinarea posiblităților de a obține forme mai inclusive ale comunității, Agamben
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în cel mai deplin anonimat. Greu, dacă nu imposibil de reperat, împăratul își bazează autoritatea pe delațiunea care îi vizează pe apropiații săi, urmăriți pas cu pas, fără ca ei să-și dea seama, fără să-i poată identifica pe informatorii suveranului, fără să poată localiza centrii de comandă ai acestuia. Alain Bézu „concretiza” scenic ideea, punându-l pe Nero să coboare în sală și să se piardă printre spectatori. Forța tiranului e cu atât mai mare cu cât falsa lui absență
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
pentru care singurul bun este onestitatea și singurul rău dezonoarea”. Binele, adevăul și frumosul sunt cele trei valori fundamentale care contribuie la Întemeierea fericirii. Dar dintre toate aceste virtuți, cel care contribuie cel mai mult la armonia sufletului este Binele suveran - Summum bonum esse concordiam, spune Seneca. Cine sunt fericiții? La această Întrebare răspunsul lui Seneca Îl Întâlnește pe Socrate. Fericit este numai Înțeleptul. El este cel care, pentru Socrate, a atins starea de sophrosyné, iar pentru Seneca, cel care a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
iubire a fost neînțeleasă sau chiar violată. Henri III (1551-1589), regele Franței din secolul al XVI-lea, perioadă la care s-a întors de multe ori, mai ales în Piatra filozofală a fost o asemenea personalitate. Henri a fost un suveran cu defecte care a aruncat Franța în războaie religioase și politice. Lipsit de forță morală, desfrânat și fără scrupule, a fost și un amant înfocat. A incitat-o pe Marguerite care l-a văzut ca pe o personalitate tragică, ce
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
față de opinia generală. Unul dintre ei, celebrul clasicist Sir Ronald Syme, profesor de istorie antică la Universitatea Oxford și cel mai mare istoric roman în viață pe atunci, a dezmințit efectiv tot ce era istorie în povestirea ei, inclusiv viața suveranului pe care a considerat-o pură fantezie. Syme a criticat faptul că Yourcenar a scris neavând cunoștință de statutul izvoarelor ei; nu a fost conștientă nici măcar de problemele inerente din Vita Hadriana din Historia Augustus. Unde va începe el să
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
edificiului, fie ca cele șase milioane de brațe care se vor ridica la semnul cercului suprem să dizloce această piatră și edificiul monarhiei se va prăbuși; și în ziua în care se va afla că Franța nu mai are rege, suveranii Europei, din ce în ce mai izolați pe tronurile lor, vor fi cuprinși de amețeală și vor cădea în prăpastia pe care a deschis-o Sfîntul Ludovic. Scena capătă acum un înțeles deplin. Bărbații purtînd măști, adunați sub bolțile subterane ale vechiului burg au
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
care în primele capitole ale romanului își întinsese mîinile avide deasupra acelui glob terestru presărat cu cruciulițe roșii. Dincolo de diversitatea principiilor atribuite, dincolo de credința care se crede că o animă, Organizația urmărește, într-adevăr, același scop neobișnuit: dominația mondială, stăpînirea suveranilor și a popoarelor, impunerea în propriul beneficiu a unei puteri de dimensiuni planetare. Oricare ar fi natura și motivația aparentă a conspirației complot iezuit sau complot masonic, complot al vînzătorilor de arme sau al savanților luminați pentru cei care o
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
să facem unul", să "aducem totul sub semnul unității politice, fără de care nici un stat, nici un guvern nu va fi bine constituit". Obiectivul va fi atins prin instituirea unei profesiuni de credință "pur civile", ale cărei principii vor fi stabilite de suveran. Acestea vor fi "simple, puține la număr, enunțate cu precizie"; recunoașterea unei "Divinități atotputernice, inteligente, binefăcătoare, prevăzătoare, recunoaștere strîns legată de aceea a sfințeniei Legilor" constituie elementul esențial al enunțului lor dogmatic. Prin stricta rigoare ce o definește, religia civilă
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]