6,881 matches
-
voi acilea și bărbații voștri la zece kilometri?“ Bătuse atâta drum, când pe jos, când în car, când în tramvaiul cu cai, alles umsonst, de pomană. Aflase însă un lucru demn de împărtășit și-i părea rău că domnul cel tăcut, care ascultase așa de bucuros ce-i povestise zilele trecute, nu era aici. În mai multe locuri prinsese un zvon care, se pare, preocupa în clipa asta toate fețele bisericești: se pierduse urma unei icoane făcătoare de minuni, un odor
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
contacta orice potențial al imperiului care ne poate ajuta, direct sau indirect, în acțiunea noastră, iar, în cele din urmă, trebuie să... Glasul vorbea înainte, dar McAllister nu-l mai auzea. Privirile lui înnebunite se opriră asupra fetei, care stătea, tăcută și intimidată, lângă ușa din față. Păși către ea. Fie privirile lui aspre, fie prezența lui impunătoare o speriară, căci se trase înapoi, cu chipul cuprins de paloare. - Uitați! strigă el. M-am băgat până peste cap în povestea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
transport astea! Cayle nici măcar nu se întoarse și nici nu făcu vreo altă mișcare. Fara se opri, tentat în oarecare măsură să facă scandal pe această temă, dar apoi, deși fierbea în sinea lui, se grăbi mai departe. Energia era tăcută și calmă. Nici un fel de răbufnire, nici un foc de artificii. Strălucea ca o lumină albă, blândă și pură, aproape mângâind panourile de metal ale ușii. Dar nu obținu nici un efect. Fara refuză pur și simplu să creadă că a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
îndrepta spre un minunat cămin al viitorului. Tocmai asta îi curmă imboldul de a alerga după acest om. Își dădu seama mai târziu că așa ar fi trebuit să facă. Era ultima persoană pe care o văzu pe străzile acelea tăcute și pustii. Trebuie să fi fost ora dinaintea falselor zori și nu era nimeni pe-afară. Ciudat însă, nu absența animației omenești îl tulbura, ci mai degrabă faptul că nu vedea nici un magazin de arme. Și totuși speranța nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
informații al Arsenalelor trebuie să fie pe la jumătatea orbitei în jurul lumii, căci atunci când ieșise de acolo era încă în plină zi. Tabloul dispăru de parcă nici n-ar fi existat vreodată, în timp ce el redeveni conștient de satul Glay, adormit de jur-împrejurul lui. Tăcut, pașnic, și totuși urât, se gândi el, urât de acea urâciune pe care o aducea întronarea răului. Se gândi la dreptul de a cumpăra arme - și inima îi zvâcni în piept; îi dădură lacrimile. Se șterse la ochi cu dosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
întreg, ca într-o hipnoză. Ajutoarea bucătăresei era acolo, cu șorțul ei și cu rădăcinile părului mirosind a fiertură. — Câți ani ai? Ești de-aici, de prin satele ce se văd pe linia câmpului? Nu știa să-i răspundă. Rămase tăcută și se duse cu pieptul sub nările lui și sub ochii ce îi deslușiră linia dintre sâni. Se aflau într-o casă necunoscută și era vară, iar vântul umfla draperiile de mătase de la ferestre. Omar se uită la cireșele de pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și de întâlnirea cu Shams. Erau strâmtorați, nu mai găseau ouă, nici unt, iar lipiile se făceau din puțin. Cu toate acestea, locul de la „Ulduz“ nu fusese măturat de clienți, fiindcă refugiații își trăiau viața. Shams devenise un om mai tăcut și era tobă de învățătură. Știa mult mai multe decât toți ceilalți care dădeau lecții în vreo medrassa. Din când în când avea viziuni, Omar își dădea seama de asta, însă nu vorbeau niciodată despre subiect. Într-o după-amiază, când
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
această a treia investigație, se vor apropia de verdict și îl preveni că a doua zi nu va putea să își conducă mașina. Omar coborî cu liftul și se gândi, prima oară în viață, că e bolnav. Avea o boală tăcută, care îi venea ca o ploaie pe timp de secetă. Era frânt. Își anulă orice întâlnire cu vreun client și se duse spre casă, dar nu se urcă în mansarda lui, nici nu se îndreptă înspre câmp, ci o luă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
din melasă și licori dulci, gata să se reverse. Ochii ei căpătaseră un adânc de ostrov poleit de lumină: se-mblânzise ori uitase de ea, slujindu-i pe alții. Armin purta ochelari și îl anunța de pe-acum pe bărbatul tăcut ce urma să devină. Dar era înconjurat de fețe voioase și de prieteni care sfidau apăsarea de a trăi în Iran. Intră în mesagerie și-i scrise: „Armin, dragul meu, cunoști vreun Omid, infirm de război? Tu ce mai faci
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
atârnase în ștreang fiindcă martorii dovediseră că era un kouny știut al cartierului Shush. — Mai multe execuții ca niciodată, îi spuse Ghazal colegului ei Sharoudi, destul de speriată. Mahmoud Sharoudi, avocat de aproape șaizeci de ani, părea un bărbat retras și tăcut, nu știai niciodată cu adevărat ce gândește. Era foarte cunoscut în barou, câștigase cam toate procesele și începuse să fie incomod pentru mulți, fiindcă avusese curajul să spună că se considera laic. Cu toate astea, Ghazal regreta nespus că își
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
așa cum se deschide o floare sub mângâierea blândă a soarelui. Iubirea trebuie trăită, exersată zilnic. Privește lumea prin ochii iubirii! Nu analiza, nu judeca, doar FII în Aici și Acum, o scânteie de iubire pe care o oferi tuturor! Rămâi tăcut, în pace. Emite iubire, respiră iubire, fii iubire! Simte cum lumea îți răspunde. Primește iubirea în inima ta! Trăiește bucuria dăruirii și a primirii acestui val de iubire. Lasăte îmbrățișat de iubire! Inspiră iubire, expiră iubire! Fii iubire! „Folosiți-vă
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
fim atenți în primul rând la ce roade dă inima noastră, să fim atenți la gândurile noastre pentru că ele ne vor determina și acțiunile și până la urmă destinul nostru. Din portul vieții zilnic pleacă vapoare spre zări necunoscute și noi tăcuți, privim cum se îndepărtează în larg și apoi realizăm că ne aflăm în fața unei dileme: trebuie să alegem între a rămâne pe țărm sau a ne urca în vaporul care tocmai se pregătește de Marea Călătorie. Această alegere e rodul
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
Care cade jos în noduri ca și câlții ce nu-i perii, Stă să crească iarbă-ntr-însa, s-îmble gâze ca puzderii. Nu mai ese sara-n prispă să stea cu țara de vorbă. (40) Ca un pomătuf de jalnic și tăcut ca o cociorbă, Ș-a uitat de mult luleaua și clocește tot pe gânduri, Doară plosca-l mai ochește de pe-a policioarei scânduri. Dar în satu cela-n care ședea Împăratul dornic Era și un om de samă, un
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pirat-criminal al ciclului lui Pratt, dezertorul Rasputin. Dar jocul piraților lasă loc adevăratului mare joc, al jocului în care sunt prinse, rând pe rând, puterile ce se ambiționează să domine întinsul de ape și de ostroave. Din depărtatul Sarajevo până în tăcuta Melanezie, Marele Război traversează granițe, limbi și mistere. Dar Baladaă nu este doar romanul unei aventuri con sumate în ritmul de marș militar al patriotismului, ci și cronica unui absurd ce invadează și pervertește destine. În această acumulare de semne
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
să-l iau drept model pentru a face exact invers, iar întîmplarea a vrut ca datorită țârcovnicului să descopăr, odată cu gustul de a fi nelegiuit, o altă ciudățenie a oamenilor. Nimeni nu mă observa pe stradă câtă vreme eram cuminte, tăcut, în schimb cum deschideam gura și strigam câteva prostii, prin care arătam că nu mă sfiam nici de lucrurile sfinte, trecătorii întorceau capul ca să vadă cine era golanul, pușlamaua, păcătosul care își îngăduia să vorbească în gura mare și într-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și de rugăciuni. Când și-a scos pălăria, părul blond i-a strălucit în soarele dimineții reci de toamnă. Era singurul lucru expresiv la ea. Pentru nimic în lume nu mi-ar fi trecut prin minte că ființa aceea fadă, tăcută, urma să fie folosită de soartă ca să-mi încurce viața încă o dată. Îmi închipui că puțini s-au gândit la ciudata asemănare dintre dragoste și dresură. În orice legătură dintre o femeie și un bărbat unul din ei trebuie să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și să mă șterg încontinuu pe față, cu acea senzație de murdărie iremediabilă pe care ți-o dau uneori zilele de vară când pielea e mereu umedă. Din pricina asta și, bineînțeles, din pricina stării de tensiune în care mă găseam, mergeam tăcut, fără să pun întrebări, uitîndu-mă în trecere la salcâmii prăfuiți din marginea șanțului, la duzii plini de dude negre, coapte, la butoaiele cu apă din curți și eram din ce în ce mai mirat că nu întîlneam pe nimeni. Alături de mine, Dinu mărșăluia prin
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
topind jena pentru cele întîmplate. La un moment dat, înțelegînd motivul liniștii mele, și-a încheiat grăbită nasturii. Dar am știut în clipa aceea că voi reveni în casa Martei. Și poate și ea a știut. Ceva ca o provocare tăcută ne apropia acum. ― Cum te cheamă? am întrebat-o, ca să nu plec fără să-i știu măcar numele. ― Marta. ― Frumos nume, m-am pomenit zicând, întocmai ca tata când o angajase pe Luchi. Și am luat-o de mână, descoperind
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese pe fundul ceștilor de cafea. M-am trântit lângă Dinu pe iarbă. Simțeam nevoia să mă descarc într-un fel de surescitare și am izbucnit cu o veselie forțată: ― În fond, dragă Dinule, o vânătoare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de hochmarschall: "Mefista, ce cauți aici?" Da, Mefista, de la Mefisto. E drept, un Mefisto feminin cu chip de înger, la care numai ochii sumbri te nelinișteau. Femeia grasă, cu părul puternic oxigenat, era Moașa. Arhivarul stătea în spatele ei, respectuos și tăcut. Blondă, masivă, cu buzele violent rujate, ca niște lipitori roșii, cu sânii mari, umflîndu-i provocator halatul, Moașa mă cântărea fără menajamente din priviri. În mod ciudat, nu părea foarte încîntată de venirea mea. Nici nu m-a invitat să iau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care le întîlnește". Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene lungi, de femeie. Dodo era sfios, blând și ros de o tristețe tăcută. Se vorbea despre el că avusese un talent ieșit din comun. I se prevăzuse o carieră artistică strălucită. O decepție sentimentală însă, luată prea în serios, stricase totul. Tânărul pianist îndrăgostit a vrut mai întîi să se sinucidă. S-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
exact ce au fost, dincolo de întîmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara, când coridoarele se goleau de lume, îl vedeam pe câte unul dând târcoale prin apropierea arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie recunoscut, de parcă adevărul aflat înlăuntru, în hârțoagele Arhivarului, păstrat ca plantele presate în ierbar, putea fi mirosit, adulmecat. După care cei care se învîrteau pe-acolo se duceau pe țărm, se uitau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și-or fi vorbit, nu știu, că eu n-am învățat limba câinească. Și nici când i-a strigat Anton: "Hingherule, în numele legii te somez să deschizi!" nu s-a sinchisit. Până la urmă a trebuit să plecăm. Când a venit, tăcut și îngîndurat, ne-am repezit să-l luăm la rost: "Bine, omule, îți bați joc de noi? Ne lași să stăm ca proștii la ușă? De ce dracu nu ne-ai dat drumul?" Și ce credeți, domnule sculptor, că ne-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Hingherul nu era tocmai zdravăn la minte. ) Deși mai bănuiesc ceva. Cred că Hingherul și-a recitit povestea lui și a găsit acolo ceva care l-a tulburat foarte tare, pentru că de-atunci a devenit și mai ciudat și mai tăcut, nu mai discută aproape cu nimeni. I-o fi fost frică să nu vedem și noi". După ce s-a aflat de spargere, au fost voci care au cerut insistent să se dea foc hârțoagelor, pentru ca să nu mai tenteze pe nimeni
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu un străin sclifosit care, pe deasupra, se lepăda de ea ca de o cîrpă? Veneau la poartă și îi strigau tot felul de porcării. "Cățea!" "Tîrîtură"! Într-o zi au dus-o cu forța la cafenea. Bărbații stăteau la mese, tăcuți, întunecați, iar ea rămăsese în picioare ca înaintea unui tribunal. Mai fusese dusă așa o văduvă, una cu gura spurcată care nu se intimidase de dușmănia pescarilor. Se pornise să-i ocărască și toți dracii se băteau la gura ei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]