8,428 matches
-
Sigur, confirmă Cipriano Algor, deodată distras. Își amintise că Isaura Estudiosa, sau Isaura Madruga, cum se pare că se numește acum, își caută de lucru, dacă nu va găsi va pleca din sat, dar acest gând nu reuși să-l tulbure, de fapt, nici n-ar putea, nici n-ar vrea să și-o imagineze pe numita Madruga lucrând la olărie, plină de lut, singurele cunoștințe pe care le avea despre meserie era acel mod de a îmbrățișa un urcior la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pieții. Cipriano Algor nu-și întoarse capul spre ușă, deși avea siguranța că acum poate s-o facă, știa că visul s-a terminat, că nimic nu-l împiedică să se ridice când vrea de pe banca de piatră, îl mai tulbura însă o singură întrebare, evident absurdă, evident stupidă, totuși de înțeles dacă luăm în considerație starea de perplexitate mentală provocată de gândul că va trebui să trăiască în același Centru care i-a disprețuit munca, iar această întrebare, ajungem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
un magazin, putea fi și mai rău. El spuse, Îți place munca asta. Ea spuse, În viață nu putem face întotdeauna ce ne place, principalul pentru mine era să rămân aici, la asta n-a răspuns Cipriano Algor, rămase tăcut, tulburat de întrebările care, aproape fără să se gândească, îi ieșiseră pe gură, este evident pentru oricine că, dacă întrebi, vrei să știi, și, dacă a vrut să știe e pentru că a avut un motiv, acum chestiunea de principiu pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că nu mai era nimeni în casă care să-i țină de urât stăpânului cel vârstnic, singur în olărie, trudind la a doua serie de trei sute de păpuși din prima livrare de șase sute, un câine vede lucrurile astea și îl tulbură, le simte, dar nu reușește să le înțeleagă, atâta muncă, atâta efort, atâta sudoare, și acum nu mă refer la suma de bani care se va câștiga în afacere, va fi puțin, va fi așa și așa, mult sigur nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sau reprezenta o autoritate. În mod tulbure, am mirosit că insolențele cele mai puțin riscante sunt cele metafizice. Apoi m-am liniștit singur, pentru ca, brusc, simpla presupunere că s-ar fi putut să am alt tată, un preot, să mă tulbure. M-am revoltat, dar în revolta mea exista un sâmbure de îndoială care a dat și ideilor mele despre credință, copilăroase ori, mai târziu, născute dintr-o nestăpânită dorință de a brava, o vinovăție și chiar o duioșie ascunsă. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Încercam să mă liniștesc. Abia după ce m-am ridicat și m-am dus în casă, am observat că-mi apăruseră pete roșii pe mâini. Parcă eram mânjit de sânge. Speriat, am alergat la oglindă. Și pe față aveam asemenea pete. Tulburat de această descoperire, i-am cerut Liviei să-mi facă un ceai. Ea s-a uitat la mine curioasă, temătoare, a dat din cap și a ieșit pe ușă cu spatele. Am auzit-o alergând pe stradă. Ce-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de oțel sau de bivol, ca să nu se discute despre mine în vârful buzelor, ci cu teamă și admirație: „Îl vezi pe ăsta? Am auzit că nici nu clipește când omoară cerbii în mlaștină și că gemetele lor nu-l tulbură mai mult decât purecii”. M-am uitat din nou la Dinu. Părea plictisit. „E mai tare decât mi-am imaginat”, m-am gândit cu oarecare invidie, ferindu-mă să-mi trădez în vreun fel surescitarea care, pe măsură ce traversam balta, punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să se așeze undeva, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un câine? (Și Mopsul făcu un semn prin care să-mi sugereze că Hingherul nu era tocmai zdravăn la minte.) Deși mai bănuiesc ceva. Cred că Hingherul și-a recitit povestea lui și a găsit acolo ceva care l-a tulburat foarte tare, pentru că de-atunci a devenit și mai ciudat și mai tăcut, nu mai discută aproape cu nimeni. I-o fi fost frică să nu vedem și noi”. După ce s-a aflat de spargere, au fost voci care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a îngroșat vocea să pară mai puternic și într-o bună zi descoperă că nu mai știe care i-a fost vocea adevărată”. Mă opresc la această însemnare care pare scrisă de mine de la primul la ultimul cuvânt! Ceea ce mă tulbură. 10 Mi se părea tot timpul că mi se ascundea ceva. Când discutau despre Bătrânul, parcă anume adoptau un ton de legendă, parcă intenționat, ca să mă deruteze pe mine, îl evocau ca pe un personaj cețos în legătură cu care nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
om serios cum impunea un asemenea proiect măreț; și ce sculptor ar mai fi venit vreodată în pustietatea aceea? Dacă aș fi știut că lucrurile stăteau astfel, m-aș fi răzbunat; m-aș fi jucat cu ea, i-aș fi tulburat simțurile și pe urmă i-aș fi zis: „Ce v-ați închipuit, doamnă? Că sunt un câine la care poate veni o cățea în călduri? Ei, aflați că sunt impotent”. Dar n-aveam nici o certitudine, încât am preferat să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un geam pe care scria „Coafor”, se vedea o femeie cu capul vârât sub cască. Râdea. Mi-am simțit sufletul răvășit de o mare tristețe. Toți oamenii aceia erau liberi. Trăiau. Îmi părea rău că mă uitasem pe geam, mă tulburasem. Deodată am tresărit violent. — Asta e. Evrika! am strigat. Gardianul a sărit în picioare. — Ce-ai zis? — Nimic, l-am liniștit, repezindu-mă la el și îmbrățișându-l. — Ei nu, că ești nebun, băiete, mi-a zis gardianul, pregătindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fiu sincer până la capăt, îmi vine greu să cred că eu reprezint singura greșeală din acest univers. Dacă ar fi așa, ar fi destul să mă sinucid oricum pentru a deveni un erou, redând lumii armonia pe care eu am tulburat-o, o clipă, prin apariția mea. Cum bănuiesc însă că și după moartea mea vor mai exista erori, o sinucidere stupidă n-ar rezolva nimic; trebuie să dau puțină ordine dezordinei din viața mea. Măcar în felul acesta să contribui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plâns, a născut o fetiță, Ana, pe care a început s-o iubească nebunește. Pe la vreo opt ani însă, când Ana se juca cu mingea pe stradă, s-a apropiat de ea un măcelar, un maniac care dădea târcoale copiilor, tulburat din când în când de dorințe monstruoase. A ademenit-o să-i arate o jucărie acasă la el, a violat-o, schingiuind-o, după care a lăsat-o mai mult moartă decât vie în stradă. Cât timp a mai sperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întâmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-a fost totdeauna astfel. Altădată furtunile mă lăsau indiferent sau chiar mă agasau. Nici nu știam că pot tulbura pe cineva până la extaz și când spun asta mă gândesc la o dimineață anume. Pătura alunecase de pe mine, simțeam răcoarea dimineții la picioare, îmi era chiar frig, ceea ce era anormal în pragul verii, dar stăteam mai departe cu ochii ațintiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apoi se duce; viața lui și trupul lui sunt totdeauna aceleași. El nu cunoaște diferența care există între “înainte de dragoste” și „după dragoste”. Ce vanitate femeiască! Eu n-am rămas același după dimineața în care am văzut-o pe Laura tulburată de apropierea furtunii. Era încă pentru mine o femeie aproape necunoscută și totuși am simțit, pentru prima oară, o căldură care mi-a dezvăluit un adevăr surprinzător, că apariția iubirii nu e un proces, e instantanee, așa cum cred că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
schimb, Leon a fost încântat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri pe coridor. — Domnule sculptor, îmi zise ea acru, te-aș ruga să nu-i mai tulburi pe bătrâni arătându-le femei goale. Sper că mă înțelegi. La vârsta lor... Și iartă-mă că îndrăznesc, își îndulci ea forțat glasul, dar nu e bine pentru un om de ținuta dumitale să aibă o legătură sub nasul bătrânilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu ochii tăi, care te ascultă cu urechile tale. Situația te împinge să te joci. Nu reziști, faci o reverență ironică și le spui «celorlalți»: „Bună seara, domnilor, sunt încântat de cunoștință. Vă rog să mă scuzați că v-am tulburat”. Vrei să pari bine dispus, ca să-ți ascunzi emoția, și, jumătate în glumă, jumătate în serios, încântat ca un copil, continui jocul. Îți așezi o mână peste ochi și te uiți numai printre degete. Ceilalți fac la fel. Te apleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă să stau pironit pe fotoliul acesta vișiniu, să mă prefac că dorm sau că mă uit în apa piscinei. Și, probabil, își închipuie că mă preocupă idei ieșite din comun din moment ce stau atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
printre flori mai ales. Am mers până n-am mai auzit zgomotul mării. Sub cerul decolorat și gol, liniștea stăruia ca o iepuroaică gravidă ascunsă în bălării, gata să nască, încordată, adulmecând pericolele. Doar câte o pală de vânt o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași înaintea mea pe Hingherul, pe care l-am recunoscut imediat după bascul lăbărțat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu cumva visa să ajungă el stăpânul azilului? Mama lui de porc. Asta ar fi însemnat o adevărată nenorocire. Sfârșitul. Nu mi-ar fi rămas decât să mă arunc și eu în mare să mă înec. Eram cu atât mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fiindcă ai crezut, n-ai crezut așa? că nu avem decât ce dominăm. Da, așa crezusem și mai credeam încă, deși eram departe de a avea anvergura autocraților adevărați care au fost totdeauna în sinea lor mizantropi, nu i-a tulburat suferința cărnii omenești decât dacă a fost vorba de carnea lor, însă Laura și Dinu mă făcuseră să mă întreb dacă nu cumva avem doar ce iubim. În acest caz eram și mai sărac. Și nehotărât pe deasupra. Disperarea caldă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Paris și le adresează francezilor mai mult sau mai puțin aceleași oferte pe care le adresaseră nemților. Și ce anume citim Într-o broșurică scrisă Împotriva Rozacruceenilor la Paris, de cineva care nu se Încredea În ei sau voia să tulbure apele? Că erau adoratorii diavolului, evident, dar cum nici măcar prin calomnie nu se reușește să se șteargă adevărul, se insinuează că ei țineau adunări În Marais.“ „Și?“. „Păi nu cunoașteți Parisul? Marais e cartierul Templului și, colac peste pupăză, cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
subteranele Parisului.“ „Dumneata crezi că toate astea explică Războiul de treizeci de ani?“ Întrebă Belbo. „Fără nici o Îndoială“, am spus, „Richelieu are informații aparte de la Naudé, vrea să fie amestecat În istoria asta, dar greșește totul, intervine pe cale militară și tulbură și mai mult apele. Totuși, n-aș putea trece peste alte două fapte. În 1619 se reunește capitulul Cavalerilor lui Crist, la Tomar, după patruzeci și șase de ani de tăcere. Se reunise În 1573, cu puțini ani Înainte de 1584
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]