5,010 matches
-
Vultur-în-Zbor nu a înțeles pe deplin sau nu a crezut ce i-a spus Deggle despre „deschiderea unei porți“ către insulă. Se pare că fusese nevoie de secole întregi de încercări și chiar și acum putea fi periculos. Dar, în ciuda uimirii, nu-i păsa. Acolo se afla, fără îndoială, limanul despre care vorbise Sispy, așa că era în mod cert locul care îi fusese destinat. Doamna Cramm spusese că destinul lui era să fie condus de alții, iar sufletul îi era plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
servești o cană aburindă din ceaiul de ierburi al doamnei Dolores O’Toole, dacă tot e vremea ceaiului? Să nu se spună niciodată că în casa O’Toole nu erau respectate bunele maniere. — Am pe mine o rochie, spuse cu uimire Vultur-în-Zbor. — într-adevăr, îi răspunse Virgil Jones. Dă-mi voie să-ți explic. întotdeauna există o explicație rațională, după cum se spune -, sau, mă rog, cum se spunea. — Vă rog, rosti Vultur-în-Zbor, pipăindu-și capul, care îi zvâcnea. — A, da, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
O’Toole va veni și dânsa imediat, mărturisi el. E pe plajă. îmi aduce balansoarul, pe care nu l-a putut căra înapoi din pricina faptului că te luase pe dumneata pe umeri. Probabil că Vultur-în-Zbor nu reuși să-și ascundă uimirea, pentru că domnul Jones adăugă în grabă: — După cum observi, acum stau jos. Dac-ar fi să stau în picioare, ai vedea de ce nu pot căra eu însumi scaunul. Cureaua mea, știi. Servește drept legătură. Dar, în mod cu totul tragic, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
submina ambițiile cele mai mari. Pictori cu vise de artist, sfârșesc prin a zugrăvi pereți. Sculptorii sunt siliți să proiecteze toalete. Scriitorii devin critici sau jurnaliști. Arheologii, așa ca mine, ajung gropari. Ați fost gropar? îl întrebă Vultur-în-Zbor cu o uimire sinceră. Dar i se păru nimerit: obișnuita expresie lugubră a domnului Jones se potrivea bine cu acea profesie. Pentru un timp, răspunse domnul Jones. Pentru un timp. înainte ca evenimentele să conspire pentru a mă aduce aici. Era o muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să urci muntele? Vultur-în-Zbor se opri, cu răsuflarea tăiată. — Da, spuse el și era gata să continue, când Virgil îi zise: — în cazul acesta permite-mi să-ți fiu călăuză. Auzind o astfel de propunere neașteptată, Vultur-în-Zbor rămase mut de uimire. — Doamna O’Toole, spuse el într-un târziu. Nu cred că se simte prea bine. Dolores O’Toole era încă ascunsă în cufăr când Virgil intră în colibă - singur, la sugestia lui Vultur-în-Zbor. în momentul când el intră se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
exista o cale de ieșire. Și mai era și foarte simplă. Omului nu-i rămânea decât s-o descopere. Gorful avu bănuiala că Vultur-în-Zbor nu va fi niciodată bun la Jocul Ordonărilor. Și apoi enervarea i se risipi, înlocuită de uimire, căci se întâmplă ceva la care nu se așteptase. La un capăt al canionului se stârni brusc un vârtej. Khallit privi în sus și deveni extrem de agitat. — Mallit, zise el. Mallit, acela nu e cumva un vârtej? Mallit aruncă banul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Mă voi curăța de vinovăția și rușinea care au pus stăpânire pe o parte ascunsă a minții mele, iar dovada acestui lucru ești chiar tu. Ca să mă eliberez, trebuie s-o pângăresc pe Axona. înțelegi? A rostit cuvintele cu o uimire blajină, ca pe niște adevăruri pe care tocmai le înțelegea. Apoi a violat-o. Când Lama Alunecoasă s-a întoars la țărmul unde aștepta Virgil, ducea cu ea un nou Vultur-în-Zbor. Virgil îi ascultă povestea, apoi spuse: — Știi, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
perdelele chiar în momentul când Vultur-în-Zbor s-a uitat înăuntru. Omul avea o față plină de zbârcituri. Văi adânci și urme de vărsat o brăzdau, dar ochii îi erau puternici și nu aveau în ei nici o urmă de mânie sau uimire. Priveau de-a dreptul prin Vultur-în-Zbor, ca și când el n-ar fi fost acolo. Cutremurat, acesta mormăi niște scuze ininteligibile și se retrase până la poartă, până la drum și până lângă Virgil, care își reluă mersul alături de el. S-au îndepărtat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Moonshy, despre care se glumea adesea că fusese un gând întârziat de-al părinților lui - și așa apăruseră inițialele. P.S. Moonshy era intendentul orașului și lupta continuă care se desfășura zgomotos între el și Cerkasovi era una din sursele de uimire și de râs ale orașului. — îi o fericită ironie, fusese auzit spunând O’Toole într-un moment de trezie, că ăst cuib al nobilimii să fie năpăstuit să sufere din pricina unei atât de puternice vipere a invidiei. P.S. Moonshy dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prietenos, care sărea în jurul lor, în timp ce ei stăteau înțepeniți cam pe la mijlocul barului, lângă Peckenpaw și Puștiul De-Două-Ori. Vultur-în-Zbor urmări acele priviri și le văzu trecând rapid printr-o serie întreagă de expresii. La început neîncredere, ca la O’Toole, apoi uimire și, într-un sfârșit, ușurare. — Măi să fie, spuse Peckenpaw. Jones și un necunoscut. Apăsă zdravăn pe ultimul cuvânt. — Măi să fie, măi să fie! zise de două ori, De-Două-Ori. Jones și un necunoscut. Și au mai fost și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
contelui, a zis ea. Am văzut totul pe fața ta. Răul. A închis ușa, după care el nu a mai văzut-o niciodată. Exact la cea de-a șaptea bătaie ușa s-a deschis. Madame Iocasta i-a privit cu uimire pe cei doi. Elfrida i-a întors privirea calmă, învârtindu-și umbreluța de soare. Era îmbrăcată numai în dantelă albă. — Doriți ceva? a întrebat descurajator Iocasta. — Da, a răspuns Vultur-în-Zbor. Nu era momentul să fie mândri. Căutăm adăpost. Iocasta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lăsase o pată mare, maro, pe roșul acesteia. Un fluture alb se așeză pe marginea căniței din mâna ei. Se opri din scuturatul bluzei privind mica vietate care își mișca aripile cu atâta grație și finețe încât rămase mută de uimire. Uitase și de cafea, și de pată, și de leagăn, și de valsul care fusese întrerupt de curiozitatea ei, când descoperise masca. Timpul parcă se oprise pe acea gingașă ființă care se așezase, fără frică, pe marginea căniței. Voia să
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
oarecum speriat de brusca lui apariție, neștiind ce să cred și cum să reacționez! Cu toată căldura de afară, misteriosul domn purta pantaloni lungi și Închiși la culoare, de stofă maronie, cămașă și un sacou cenușiu, vizibil uzate. Sesizându-mi uimirea, mi-a spus, ridicând mâna, că el este “un cetățean pașnic” (ha,ha,ha - chiar așa s-a exprimat), aflat În căutarea cuvintelor frumoase, a cuvintelor ... bune de pronunțat (ce-o mai fi-nsemnând și asta! mi-am zis). A rostit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lua forma literei pe care o pronunța. Și, pentru câteva clipe, am avut impresia că pantofii săi albi, din pânză de iută, s-au desprins de pe piatra cubică, levitând În mod miraculos deasupra aleii, abia sesizabil. Am rămas mut de uimire, fără a schița niciun gest ori altceva, cu privirea agățată de rondurile multicolore de petunii din fața mea, căutând o explicație logică a faptului petrecut... Cu siguranță, mi-am zis În cele din urmă, totul nu fusese decât o autosugestie născută
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sărută rece pe gură și se Îndreptă spre marginea prăpastiei, scrutând adâncul. Și, dintr-o dată, fără să mai spună nimic, Își desfăcu larg brațele (eram să spun aripile!) și se aruncă cu un salt În gol, lăsându mă Înmărmurit de uimire... Spre surprinderea mea totală, nu căzu. Pluti asemenea păsărilor din Înălțimi. Cobora Încet, senin, rotindu-se În cercuri din ce În ce mai mici, până se pierdu În ceața groasă, Încâlcită În crengile copacilor mărunți din adâncul râpei. M-am Îndreptat șovăind spre ușa
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
strâns mâna cordial, ca la decernarea unui premiu important (s-a uitat la mine Într-un ochi, prostit) și i-am aterizat un „Mulțumesc mult, șefu... mult de tot!” Am ieșit victorios din biroul uriaș, În timp ce lui Încă Îi șiroiau uimiri din gura Întredeschisă. M-am ținut tare. Dar după ce am ajuns jos, la capătul scărilor, mi-am Îndepărtat masca falsului nepăsător, care Începuse să mă Încorseteze, și mi-am așezat la loc fața normală, pe alocuri suferindă, de proaspăt concediat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cocoloș de cereale cu ciocolată. E momentul să cântăm „Mulți ani trăiască“. Paula scoate o brichetă din buzunar să aprindă lumânările. (Dumnezeule, sper că nu s-a apucat de fumat!) Duc tortul pe masă. Ochii lui Ben sunt umezi de uimire, ai mei de regret: să fie ultima dată când Îmi văd unul dintre copii Împlinind un an? Și cât am prins din acest an efectiv? —O, Kate, n-ar fi trebuit să exagerezi, spune Alice, ridicând dintr-o sprânceană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
fii un băiețel cuminte. Trebuie s-o punem la păstrare acum și să mergem jos să ne mâncăm cerealele. Mă gândesc ce atitudine ar avea mama primordială dacă ar fi confruntată cu sexualitatea băiețelului ei? Bucurie că penisul funcționează, desigur. Uimire că am putut, În trupul meu de femeie, să cresc acel miracol funcțional și dătător de plăcere de mărimea unei omizi. Dar și o intimidare ciudată la vederea acestei dovezi de masculinitate precoce, cu tot ceea ce implică ea: tractoare, fotbal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
un SMS. Nici măcar nu am auzit-o venind. — Nu știu. Încerc s-o familiarizez cu ideea că nu toată lumea e bună. —Văleu, sper că nu e o copilărie fericită la mijloc? Mă tem că da. Candy dă din cap cu uimire și milă. —Biata copilă, n-o să facă nimic măreț În viață. 11.25: Sunt hotărâtă să-mi pun În funcțiune agenda personală electronică. „Memoria de buzunar“ Îmi va revoluționa viața! „Memoria de buzunar“ mă va scăpa de stres! „Memoria de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
facă ordine În bucătărie? 12.31: Mă Întorc de la supermarket. Ben e Îmbrăcat, dar bucătăria arată ca o scenă din Disney merge la Dresda. —Richard, credeam că te-am rugat să faci ordine? Își ridică privirea din ziar plin de uimire. — Chiar am făcut ordine. Am pus deja CD-urile În ordine alfabetică. Dau un șut trenulețului Brio și-l bag sub canapea, Înghesui restul jucăriilor În debara și blochez ușa cu un suport pentru uscat rufe. Înlocuiesc catastrofa cu barba-caprei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
drăgăstos copiii. Așa că o Întreb pe Paula dacă nu are ceva mai bun de făcut și mă detest pentru tonul pe care o fac: pedant, ipocrit, de stăpână a castelului. Și se uită toți la mine cu ochii măriți de uimire și Încep să chicotească din nou. Nu se pot abține. Chicotesc pe seama femeii ăsteia ridicole care a intrat și a Încercat să le strice buna-dispoziție. De parcă ai putea să Întrerupi buna-dispoziție apăsând pe un buton. Uneori mă gândesc că Paula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
lăsate să voteze? (Dumnezeule, unde e Zâna-mamă-a-explicațiilor când ai nevoie de ea?) Pentru că pe atunci, În vremurile alea, bărbații și femeile erau - păi, fetele stăteau acasă și erau considerate mai puțin importante decât băieții. Fiică-mea mă privește cu o uimire cuprinsă de furie. —Ce prostie! Ne așezăm amândouă Înapoi. Em știe fiecare cântec pe de rost, chiar respiră În rând cu actorii. Privită cu ochi de adult, povestea lui Mary Poppins pare atât de diferită. Uitasem că doamna Banks, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
-i miroase capul bebelușului. Un băiat, Kate. Am făcut un băiat. Ce tare, nu-i așa? Ca toate ființele nou-născute, Seymour Stratton pare străvechi, pare să aibă o mie de ani. Fruntea lui e Încrețită fie de Înțelepciune, fie de uimire. E imposibil de anticipat ce fel de bărbat va fi când va crește mare, dar pe moment e perfect fericit așa cum e, ținut strâns În brațele unei femei. Epilog: ce a mai făcut Katetc "Epilog \: ce a mai făcut Kate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
divinii săi străbuni. Iar pe plaiuri verzi de munte oștile-urbei risipite Privesc cerul, zeii dacici, armiile lor pornite - Rupt e șirul lor pe-a locuri de al soarelui foc roș. Pe un trunchi înnalt de stâncă chiar Cesarul stă-n uimire: "Ridicați semnele Urbei înspre-a cerului oștire Și strigați: Cu noi e Roma! " - Codri-adînci și-ntunecoși Clocotesc de lungul freamăt și de-a armelor sunare. Armia: "Cu noi e Roma" - Acvilele-i ard în soare. Van din Sarmisegetusa vin săgeți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-l acopere pe el. El vorbește. Și profetic glasu-i secolii pătrunde: Sufletu-i naintea morții lumineaz-a vremii unde; Gândul lui o prorocie - vorba lui mărgăritar; Și l-aude valea-adîncă și L-aud stelele multe. De pe stânca lui Cesarul stă-n uimire să-l asculte - Vorbele-una câte una lunecă-n ureche-i clar: "Vai vouă Romani puternici! - Umbră pulbere și spuză Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză, Vremi veni-vor când nepoții n-or pricepe pe părinți - Cât
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]