5,204 matches
-
e80 MFMFMFM Pe scurt, deci, mortalitatea singură nu are ca efecte directe decât unele foarte limitate și târzii asupra îmbătrânirii, în vreme ce scăderea fertilității acționează imediat, determinând reducerea ponderii copiilor și automat creșterea celei a vârstnicilor. Din combinarea celor două procese rezultă un efect de îmbătrânire, pe termen mediu, ce se manifestă atunci când efectivele mari ale generațiilor mari, născute înaintea declanșării declinului fertilității, dar, în același timp, beneficiare ale unor progrese medicale rapide și semnificative, deci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
prin modificarea proporțională a tuturor grupelor de vârstă. În populațiile reale, inclusiv în cea a României, continuarea procesului de îmbătrânire în următoarele trei decenii este practic ineluctabilă (vezi piramida vârstelor); tot ce s-ar putea face pentru a reduce ponderea vârstnicilor este să se mărească ponderea copiilor, deci să se stimuleze creșterea natalității, adică să se sporească numărul de nașteri, făcând ca vârstnicii, chiar cu același efectiv numeric, să reprezinte mai puțin în totalul populației. E bine de reținut însă că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
trei decenii este practic ineluctabilă (vezi piramida vârstelor); tot ce s-ar putea face pentru a reduce ponderea vârstnicilor este să se mărească ponderea copiilor, deci să se stimuleze creșterea natalității, adică să se sporească numărul de nașteri, făcând ca vârstnicii, chiar cu același efectiv numeric, să reprezinte mai puțin în totalul populației. E bine de reținut însă că, până la intrarea acestor copii suplimentari în grupa mediană de vârstă, presiunea întreținuților asupra populației mijlocii ar crește, deoarece la raportul de dependență
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
de îmbătrânire demografică și cu forme ale piramidei vârstelor foarte diferite. Astfel, dacă multe dintre țările occidentale vor ajunge într-un interval destul de scurt de timp să depășească faza „bonusului demografic” actual (cea cu un raport de dependență mic), volumul vârstnicilor apăsând tot mai mult pe grupele persoanelor în vârstă de muncă, în țările lumii a treia abia acum se declanșează perioada de bonus, adică de creștere a ponderii populației mijlocii, desigur nu datorită vârstnicilor, ci grație reducerii substanțiale a fertilității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
un raport de dependență mic), volumul vârstnicilor apăsând tot mai mult pe grupele persoanelor în vârstă de muncă, în țările lumii a treia abia acum se declanșează perioada de bonus, adică de creștere a ponderii populației mijlocii, desigur nu datorită vârstnicilor, ci grație reducerii substanțiale a fertilității în ultimele două decenii. Perspectivele privind îmbătrânirea populației justifică, în mare măsură, preocupările serioase pentru consecințele social-economice ale respectivului proces, preocupări care încep să se facă simțite în dezbateri de mai mare amploare începând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
regăsi o evoluție similară. Această concepție are desigur și o componentă economică, prin care se postulează că o populație mai îmbătrânită este una mai „sclerozată”, mai puțin adaptabilă la modificările pe care noile tehnologii le aduc în procesul de muncă. Vârstnicii sunt mai puțin inovatori, mai conservatori și, prin aceasta, frânează progresele în câmpul economic. Apoi, în general, generațiile tinere sunt mai bine instruite și deci, comparativ cu o populație mai tânără, una îmbătrânită conține contingente cu pregătire superioară mai puțin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
ani), pe când la ora actuală, în 2000, indicele coboară sub valoarea de 4 persoane, iar în 2030 s-ar putea apropia de 2 persoane. Desigur, nu trebuie să confundăm - nici pentru secolul al XIX-lea, nici pentru începutul secolului XXI - vârstnicii cu pensionarii și nici adulții cu salariații sau cu cei ocupați. Totuși, paralelismul cifrelor există și problema presiunii pensionarilor asupra populației ocupate, care este azi în centrul atenției, este una reală. Toate calculele arată că în cursul viitoarelor decenii va
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
flexibilizarea programului și dezvoltarea muncii la domiciliu sau în apropierea acestuia, face posibilă o ridicare a vârstei pentru ieșirea din activitate. E posibilă inclusiv o flexibilizare a momentului pensionării, prin eliminarea interdicțiilor de muncă după o anumită vârstă și atragerea vârstnicilor în activități cu program redus de lucru, compensând astfel o parte din pensie cu câștig salarial. De asemenea, mari rezerve există încă în atragerea în activitate a persoanelor de sex feminin, precum și a celor care au depășit o anumită vârstă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
domeniu au fost mult mai prudente. Dar chiar și într-o eventuală etapă de boom economic, este puțin probabil ca vreo țară europeană să accepte o cotă de imigrație atât de mare, încât să oprească deteriorarea raportului de dependență al vârstnicilor. În opinia multor specialiști, o cale de a soluționa problema presiunii la care e supus sistemul de pensii publice din cauza îmbătrânirii populației este nu de a încerca remedii în interiorul acestui sistem, ci de a ieși din el. Trecerea la un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
cred că problema are o soluție fezabilă, mai adăugăm câteva argumente la cele menționate deja: 1. Mai întâi, este vorba de argumentul istoric. Țările mai dezvoltate economic sunt, în medie, mai îmbătrânite; corelația dintre nivelul de dezvoltare economică și ponderea vârstnicilor este destul de puternică la nivelul țărilor lumii. Prin urmare, se poate presupune că, dacă până acum îmbătrânirea - care, am văzut, a început de peste un secol în țările dezvoltate - nu a avut consecințe economice catastrofale, ea nu va avea nici în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
ele (la celelalte vârste înregistrându-se variații, în funcție de perioadă și de sex). De exemplu, în Franța, conform datelor de recensământ evocate de H. Le Bras (1991, 149), între anii 1926 și 1982, în condițiile aproape ale unei dublări a ponderii vârstnicilor, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă se reduce cu circa un sfert, ceea ce înseamnă că în sistemele sociale reale nu se realizează nici pe departe un paralelism mecanic între cei doi indicatori. Firește, asemenea evoluții au fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
perioadă ne învață că trebuie să privim într-un sistem unitar, și nu fragmentar, felul în care acționează în societate mecanismele de redistribuire pentru întreținerea persoanelor care nu sunt în activitate. Referitor la presiunea economică exercitată - comparativ - de copii și vârstnici asupra activilor, după câte îmi dau seama, lucrurile nu sunt tranșate. Încercările de cuantificare a costurilor par a sugera că acestea sunt, în medie, mai mari pentru persoanele vârstnice, dar, chiar dacă lucrurile stau așa, de aici nu rezultă și o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
că acestea sunt, în medie, mai mari pentru persoanele vârstnice, dar, chiar dacă lucrurile stau așa, de aici nu rezultă și o presiune mai mare asupra adulților activi, cel puțin din motivul că o parte dintre aceste costuri și le asumă vârstnicii înșiși, prin mobilizarea unor resurse proprii, prin adaptarea comportamentului la situația concretă, inclusiv prin realizarea unor venituri. Diferența, la nivelul cheltuielilor publice, poate veni din aceea că, prin tradiție, în societățile noastre, statul acordă o atenție disproporționat de mare asistenței
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
și apoi a planetei - a fost prezent până de curând în ideologia și în programele sociale ale statelor occidentale; poate și de aceea copilul a rămas în sarcina familiei, ca pondere a costurilor, într-o măsură incomparabil mai mare decât vârstnicii. Toate acestea vor să spună că, dacă se cumulează costurile cu creșterea copilului, cele suportate de familie și cele finanțate public, nu este sigur, în condițiile amplorii pe care a luat-o sistemul educativ școlar, că nu ajungem la „economii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
bătrâni. Și mai este ceva, și anume, o notă de ideologie disimulată într-un calcul economic. Cel puțin de la Alfred Sauvy încoace se afirmă de către reprezentanții unui curent demografic că cheltuielile pentru creșterea copiilor sunt „bune”, iar cele pentru întreținerea vârstnicilor sunt „rele”. În concluzie, oricum am privi lucrurile, cred că se impune cu claritate o idee: soluția la problema presiunii asupra sistemului de pensii nu se găsește în plan demografic; problema este una socială și deci soluția trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
în plan demografic; problema este una socială și deci soluția trebuie să fie una politică, presupunând măsuri sociale legate de activitate și de gestionarea sistemului de asistență a persoanelor vârstnice. Al doilea motiv principal de îngrijorare, generat de creșterea ponderii vârstnicilor în populațiile actuale, dar și de creșterea numărului lor absolut, îl constituie sporirea cheltuielilor de sănătate pentru aceste categorii de persoane și, prin aceasta, pentru întreaga populație. Ca și despre sistemul de pensii (cel public, în speță), și despre sistemul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
extind pe o perioadă de viață tot mai mare. Prelungirea vieții este consecința controlului efectelor mortale ale bolilor pe care oamenii le suportă vreme mai îndelungată. Se propovăduiește ideea iminenței pericolului ca, în țările dezvoltate, creșterea rapidă a numărului de vârstnici să conducă la îngreunarea finanțării cheltuielilor reclamate de bolile și dizabilitățile acestor persoane, ajungându-se la falimentarea sistemelor de sănătate. Dacă este vorba de cheltuielile ce țin de asistența medicală a persoanelor vârstnice, constatăm ușor că și aici se întrețin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
65 de ani. În al doilea rând - și ceea ce este mai important -, chiar dacă se prelungește perioada de bătrânețe (crește speranța de viață la 60 sau 65 de ani), lucrul se face nu în principal sau nu exclusiv pe seama faptului că vârstnicii sunt ținuți artificial în viață printr-un tratament medical continuu. În fapt, se prelungește (și) ceea ce se numește speranța de viață sănătoasă sau speranța de viață fără invaliditate ori fără handicap sever; altfel spus, oamenii trăiesc din ce în ce mai mult la o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
retrage presupune că boala și dizabilitatea sunt amânate în aceeași măsură ca și moartea și că, prin urmare, numărul de ani în care acestea se manifestă rămâne constant. Această ipoteză ar putea sugera o anumită constanță a cheltuielilor cu sănătatea vârstnicilor. 3. Scenariul morbidității comprimate, care presupune chiar mai mult decât precedentul, și anume că perioada de amânare a bolilor este în creștere și deci intervalul între apariția acestora și moarte se scurtează. De aici s-ar putea trage concluzia reducerii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
zice și la 65 sau la 55, nu are importanță, limita fiind convențională, dar trebuie mereu specificat despre ce vorbim. Într-adevăr, citind textele dedicate problemelor discutate aici, se constată că mereu se face confuzia între îmbătrânirea demografică și îmbătrânirea vârstnicilor, în sensul creșterii speranței de viață la 60 (65) de ani. Am subliniat deja faptul că îmbătrânirea demografică se poate produce fără modificarea structurii mortalității, deci cu o constanță a lui ex la toate vârstele x, sau în condițiile creșterii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
lui ex la toate vârstele x, sau în condițiile creșterii speranței de viață la naștere, dar a cvasiconstanței speranței de viață după 60 de ani. În primul caz, dacă și fertilitatea e constantă, nu vom avea o creștere a ponderii vârstnicilor, ci, eventual, doar a numărului acestora - și asta atunci când acea fertilitate constantă depășește nivelul de înlocuire și populația e în expansiune (la toate vârstele). În al doilea caz, când se reduce mortalitatea până la 60 de ani, dar apoi rămâne constantă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
de ani și, eo ipso, și la 80 de ani. În opinia mea, plecând de la precizările de mai sus, se poate conchide că avem de-a face cu o creștere reală a costurilor și globale, și unitare cu sănătatea pentru vârstnici, din mai multe considerente: - o persoană în vârstă (de peste 60 de ani) are în medie mai multe probleme de sănătate și un risc superior de a ajunge în stare de dizabilitate, comparativ cu una sub această vârstă; așadar, și costurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
în medie, mai mari; - aceste probleme și costuri cresc odată cu înaintarea în vârstă, după o curbă ce-și accentuează puternic panta în ultimul an de viață; - în consecință, atât îmbătrânirea demografică simplă, cât mai ales cea însoțită de creșterea longevității vârstnicilor induc costuri sporite legate de întreținerea sănătății; - pe de altă parte, costurile cu sănătatea nu sunt constante în timp pentru o persoană (în medie, firește) de o vârstă dată, pentru că nu depind doar de acest aspect biologic (vârsta); ele variază
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
1980 - deci în numai 16 ani! - fără a provoca vreo criză majoră. Și, lucru interesant, din această creștere, numai un sfert este imputabilă factorilor demografici (Shaw, 2002). Se pare că în ultimii ani, în urma măsurilor luate de stimulare a activității „vârstnicilor tineri” sau a „adulților vârstnici”, a început să se manifeste o ușoară creștere a ratelor de ocupare a populației de 50-65 de ani în câteva țări europene. „Lucrătorul pe cont propriu [este] persoana care-și exercită activitatea în unitatea proprie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
în 2002 și 74,15% în 2011), ceea ce arată posibilitatea asigurării forței de muncă necesară sectoarelor de activitate pe plan local. Gradul de îmbătrânire a populației de rușilipoveni față de populația totală reiese clar din compararea datelor din 2002 și 2011 : vârstnicii de >60 de ani dețineau 14,76% în 2002, valoare dublă față de media pe oraș, iar în 2011 reprezentau 15,68% din populația totală a comunității, de asemenea cu o pondere mai mare față de populația vârstnică a orașului (9,39
Ruşii-lipoveni din judeţul Iaşi : dinamici socio-demograficoeconomice by Iacob Pavel () [Corola-publishinghouse/Administrative/91763_a_93067]