47,696 matches
-
Cele mai strălucitoare sunt clasificate ca având magnitudinea 1; o stea de magnitudinea 2 prezintă o strălucire de 2,5 ori mai mică. Cea mai "palidă" stea are o magnitudinea 28. Magnitudinea aparentă nu redă strălucirea reală a stelelor. Unele stele pot apărea cu o magnitudine aparentă mică, doar pentru că sunt la o distanță foarte mare de pământ. De aceea, astronomii folosesc și o altă magnitudine, numită magnitudine absolută (sau intrinsecă), și care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
pot apărea cu o magnitudine aparentă mică, doar pentru că sunt la o distanță foarte mare de pământ. De aceea, astronomii folosesc și o altă magnitudine, numită magnitudine absolută (sau intrinsecă), și care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale stelei. Luminozitatea unei stele este strălucirea intrinsecă sau totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare care se produc în interiorul acestora. Luminozitatea depinde și de vârsta stelei. Stelele emit energie sub forma radiațiilor electromagnetice care includ și
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
o magnitudine aparentă mică, doar pentru că sunt la o distanță foarte mare de pământ. De aceea, astronomii folosesc și o altă magnitudine, numită magnitudine absolută (sau intrinsecă), și care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale stelei. Luminozitatea unei stele este strălucirea intrinsecă sau totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare care se produc în interiorul acestora. Luminozitatea depinde și de vârsta stelei. Stelele emit energie sub forma radiațiilor electromagnetice care includ și radiațiile ultraviolete, lumina
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
mare de pământ. De aceea, astronomii folosesc și o altă magnitudine, numită magnitudine absolută (sau intrinsecă), și care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale stelei. Luminozitatea unei stele este strălucirea intrinsecă sau totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare care se produc în interiorul acestora. Luminozitatea depinde și de vârsta stelei. Stelele emit energie sub forma radiațiilor electromagnetice care includ și radiațiile ultraviolete, lumina vizibila, razele infraroșii și undele radio. Printr-o șansă unică, ecranul
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
și care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale stelei. Luminozitatea unei stele este strălucirea intrinsecă sau totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare care se produc în interiorul acestora. Luminozitatea depinde și de vârsta stelei. Stelele emit energie sub forma radiațiilor electromagnetice care includ și radiațiile ultraviolete, lumina vizibila, razele infraroșii și undele radio. Printr-o șansă unică, ecranul protector de ozon din stratosfera Terrei reține cea mai mare parte a radiației ultraviolete nocive din
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale stelei. Luminozitatea unei stele este strălucirea intrinsecă sau totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare care se produc în interiorul acestora. Luminozitatea depinde și de vârsta stelei. Stelele emit energie sub forma radiațiilor electromagnetice care includ și radiațiile ultraviolete, lumina vizibila, razele infraroșii și undele radio. Printr-o șansă unică, ecranul protector de ozon din stratosfera Terrei reține cea mai mare parte a radiației ultraviolete nocive din cosmos
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
unică, ecranul protector de ozon din stratosfera Terrei reține cea mai mare parte a radiației ultraviolete nocive din cosmos, făcând astfel posibilă viața pe Pământ. Calculul exact al luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă de
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
ozon din stratosfera Terrei reține cea mai mare parte a radiației ultraviolete nocive din cosmos, făcând astfel posibilă viața pe Pământ. Calculul exact al luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă de culori străbătută de numeroase
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
stratosfera Terrei reține cea mai mare parte a radiației ultraviolete nocive din cosmos, făcând astfel posibilă viața pe Pământ. Calculul exact al luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă de culori străbătută de numeroase linii mai
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
Terrei reține cea mai mare parte a radiației ultraviolete nocive din cosmos, făcând astfel posibilă viața pe Pământ. Calculul exact al luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă de culori străbătută de numeroase linii mai închise
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă de culori străbătută de numeroase linii mai închise la culoare numite Liniile Fraunhofer. Aceste linii ne arată elementele de pe suprafața stelară. Spre exemplu, hidrogenul apare în linii de culoare
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
apare în aproape toate culorile. Fiecare element din atmosfera stelară care apare în spectru depinde de temperatura și presiunea gazului respectiv. După multe cercetări, astronomii au reușit să realizeze o clasificare a spectrelor după temperatura pe care o emite fiecare stea. De la cea mai fierbinte la cea mai rece, tipurile sunt O, B, A, F, G, K, și M. Fiecare tip de culoare se împarte mai departe în câte 10 subcategorii: O"0", O"1", O"2", O"3"...O"9
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
O"0", O"1", O"2", O"3"...O"9"; B"0", B"1", B"2", etc. Soarele nostru este de tip "G"2", stea de "culoare galbenă", care are temperatura la suprafață de aprox. 6.000 °C. Mai fierbinți, stelele de tip "A", au "culoare albă" și o temperatură de aproximativ 10.000 °C. Cele mai fierbinți sunt cele de tipurile "B" și "O" și au culoarea "albastră", iar cele mai reci, de tip "M", au culoarea "roșie" cu o
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
000 °C. Cele mai fierbinți sunt cele de tipurile "B" și "O" și au culoarea "albastră", iar cele mai reci, de tip "M", au culoarea "roșie" cu o temperatură la suprafață de aprox. 3.000 °C. Diagrama H-R compară strălucirea stelelor cu temperatura acestora. Linia diagonală (de la stânga sus la dreapta jos), este diagonala de referință; stelele aflate deasupra diagonalei (numite giganți roșii) sunt foarte strălucitoare, chiar dacă culoarea lor este roșie, iar cele de sub diagonală (numite și piticele albe) sunt de
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
iar cele mai reci, de tip "M", au culoarea "roșie" cu o temperatură la suprafață de aprox. 3.000 °C. Diagrama H-R compară strălucirea stelelor cu temperatura acestora. Linia diagonală (de la stânga sus la dreapta jos), este diagonala de referință; stelele aflate deasupra diagonalei (numite giganți roșii) sunt foarte strălucitoare, chiar dacă culoarea lor este roșie, iar cele de sub diagonală (numite și piticele albe) sunt de culoare albă, dar nu foarte strălucitoare. Acest spectru a fost conceput de Ejnar Hertzsprung (astronom danez
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
piticele albe) sunt de culoare albă, dar nu foarte strălucitoare. Acest spectru a fost conceput de Ejnar Hertzsprung (astronom danez) și Henry Norris Russell (astronom american). Corelarea între spectru și diagramă nu este perfectă; aceasta nu arată culorile reale ale stelelor din spectru, pentru că nu ține cont de distanța lor până la Pământ. Temperatura unei stele variază de la centrul stelei și până la stratul atmosferic. De exemplu, miezul soarelui poate atinge 27 de milioane de °C, pe când atmosfera acestuia este de circa 5
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
conceput de Ejnar Hertzsprung (astronom danez) și Henry Norris Russell (astronom american). Corelarea între spectru și diagramă nu este perfectă; aceasta nu arată culorile reale ale stelelor din spectru, pentru că nu ține cont de distanța lor până la Pământ. Temperatura unei stele variază de la centrul stelei și până la stratul atmosferic. De exemplu, miezul soarelui poate atinge 27 de milioane de °C, pe când atmosfera acestuia este de circa 5.800-6.000 °C. Astronomii măsoară temperatura atmosferei stelare comparând spectrul față de un așa-numit
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
astronom danez) și Henry Norris Russell (astronom american). Corelarea între spectru și diagramă nu este perfectă; aceasta nu arată culorile reale ale stelelor din spectru, pentru că nu ține cont de distanța lor până la Pământ. Temperatura unei stele variază de la centrul stelei și până la stratul atmosferic. De exemplu, miezul soarelui poate atinge 27 de milioane de °C, pe când atmosfera acestuia este de circa 5.800-6.000 °C. Astronomii măsoară temperatura atmosferei stelare comparând spectrul față de un așa-numit "corp negru" (corp care
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
000 °C. Astronomii măsoară temperatura atmosferei stelare comparând spectrul față de un așa-numit "corp negru" (corp care absoarbe perfect și în totalitate toate radiațiile care le întâlnește, dar asta doar teoretic). În 1920, cercetătorii au măsurat diametrul angular al câtorva stele gigant și supergigant, cu un instrument numit "Interferometru stelar Michelson". Acest diametru angular reprezintă diametrul măsurat în grade și minute de arc; în raport cu distanța până la stea s-a calculat apoi și diametrul linear al stelei. Arcturus, a patra stea ca
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
întâlnește, dar asta doar teoretic). În 1920, cercetătorii au măsurat diametrul angular al câtorva stele gigant și supergigant, cu un instrument numit "Interferometru stelar Michelson". Acest diametru angular reprezintă diametrul măsurat în grade și minute de arc; în raport cu distanța până la stea s-a calculat apoi și diametrul linear al stelei. Arcturus, a patra stea ca strălucire pe cer, are un diametru solar de 23, în alte cuvinte de 23 de ori mai mare decât diametrul Soarelui nostru (diametrul acestuia este de
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
măsurat diametrul angular al câtorva stele gigant și supergigant, cu un instrument numit "Interferometru stelar Michelson". Acest diametru angular reprezintă diametrul măsurat în grade și minute de arc; în raport cu distanța până la stea s-a calculat apoi și diametrul linear al stelei. Arcturus, a patra stea ca strălucire pe cer, are un diametru solar de 23, în alte cuvinte de 23 de ori mai mare decât diametrul Soarelui nostru (diametrul acestuia este de 1,39 x 10 km). Betelgeuse, stea în constelația
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
mai mare decât diametrul Soarelui nostru (diametrul acestuia este de 1,39 x 10 km). Betelgeuse, stea în constelația Orion, are un diametru solar de 1.000 de ori mai mare decât diametrul Soarelui nostru. O tehnică de măsurare a stelelor binare (două stele care se învârt în jurul centrului de masă comun) este prin observarea eclipselor reciproce. Altă tehnică, folosind energia pe care o emit stelele, poate determina cât de fierbinți sunt acestea. Dacă două stele au aceeași temperatură, cea mai
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
diametrul Soarelui nostru (diametrul acestuia este de 1,39 x 10 km). Betelgeuse, stea în constelația Orion, are un diametru solar de 1.000 de ori mai mare decât diametrul Soarelui nostru. O tehnică de măsurare a stelelor binare (două stele care se învârt în jurul centrului de masă comun) este prin observarea eclipselor reciproce. Altă tehnică, folosind energia pe care o emit stelele, poate determina cât de fierbinți sunt acestea. Dacă două stele au aceeași temperatură, cea mai mare dintre ele
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
1.000 de ori mai mare decât diametrul Soarelui nostru. O tehnică de măsurare a stelelor binare (două stele care se învârt în jurul centrului de masă comun) este prin observarea eclipselor reciproce. Altă tehnică, folosind energia pe care o emit stelele, poate determina cât de fierbinți sunt acestea. Dacă două stele au aceeași temperatură, cea mai mare dintre ele emană o luminozitate mai puternică. De exemplu, Soarele și Capella sunt două stele de tip "G" cu o temperatură egală (5.800
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
O tehnică de măsurare a stelelor binare (două stele care se învârt în jurul centrului de masă comun) este prin observarea eclipselor reciproce. Altă tehnică, folosind energia pe care o emit stelele, poate determina cât de fierbinți sunt acestea. Dacă două stele au aceeași temperatură, cea mai mare dintre ele emană o luminozitate mai puternică. De exemplu, Soarele și Capella sunt două stele de tip "G" cu o temperatură egală (5.800 °C). Din cauza luminozității, Capella este poziționată în partea de sus
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]