45,675 matches
-
de Bruno Landis în calitate de gazdă și de interfață, au cu toții o anumită detașare față de actul artistic, un anumit scepticism în ceea ce privește gestul eroic al creației, punînd un accent special pe conștiința limbajului și mizînd explicit pe un evident rafinament al exprimării. Parcă anume spre a ține lucrurile într-un echilibru perfect, și artiștii elvețieni care expun acum în România, la Muzeul Literaturii din București, Bruno Landis, Gabi Fuhrimann, Otto Grimm, Marianne Kuhn, Guido Nussbaum și cuplul Agatha Zobrist / Theres Waeckerlin, însoțiți, tot
România-Elveția și retur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16651_a_17976]
-
Acolo însă pedeapsa este chiar munca sisifică de a lua mereu orice acțiune de la capăt și de a nu ajunge cu ea niciunde. Nimic nu are finalitate, concretețe. În afara unor imagini aproape felliniene însoțite de muzica lui Nicu Alifantis inspirată, parcă, de același univers, și a mecanismelor ciudate scoase la iveală în infernul imaginat, n-am priceput spiritul lecțiilor și oratoriilor machiavellice. Mai grav, mi s-a părut că regizorul n-a avut în vedere, finalmente, performanța actoricească. Prezența unor actori
O incursiune în infern by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16650_a_17975]
-
continent epic necunoscut, chiar dacă acolo este vorba despre istorie, despre oameni care au existat și despre evenimente consumate și clasate. Dar totul este reclădit, reactivat, reproiectat din perspectiva unei insolite perceperi multiforme. Romancierul procedează prin aglutinare de particule epice, adăugând parcă la nesfârșit expunerii sale scene, secvențe, tranșe de dialog, dar și considerații istorice, filozofice, economice, militare, fără vreo intenție de organizare vizibilă, deși în tot ce ni se înfățișează deslușim sensul unei lente înaintări graduale. Nu doar Revoluția ne este
Un mare roman ignorat by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16642_a_17967]
-
furia uciderilor, ca în transă hipnotică, spaima de conspirații, de trădări, care furnizează mereu alte și alte victime călăului legendar Sanson, toate acestea și altele sunt expresii ale unui vast proces istoric dezaxator. Ieșirea din matcă a vremurilor, sub efectul parcă al unei demonii, este de altfel una din temele mari ale acestei atât de cutezătoare cărți. Există și un epilog valah al romanului, o transportare neașteptată în spațiul Bucureștilor de sfârșit de veac XVIII. E o încheiere excentrică, la propriu
Un mare roman ignorat by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16642_a_17967]
-
alegere a lui Cuza, la Iorga primind vestea ultimatumurilor date României de ruși și de nemți în vara lui 1940 și la atîția alții confruntați cu ocupații, refugii, războaie și revoluții. Deși nu lipsesc din nici o epocă, evenimentele istorice au, parcă, în epoca noastră cîteva caracteristici necunoscute altădată. Prima este anvergura lor. Lumea noastră apare globalizată și tot ce se întîmplă într-un loc are ecou pe toată planeta. Moartea tiranului de la Moscova a privit civilizația umană de pe toate continentele, la
Pulsul istoriei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16656_a_17981]
-
un mimesis cu totul aparte în condițiile în care bucăți întregi de realitate sînt redate întocmai pentru a fi confiscate în întregime de zona ficțională: Roma, Salonic sau Pietroșița se succed cu o viteză atît de mare încît rînduri smulse parcă dintr-un jurnal de călătorie veritabil devin neverosimile. Sau invers: deși autorul anunță (foarte discret) că el călătorește cu ajutorul imaginației, construiește un jurnal de călătorie aidoma celui tradițional - o experiență neobișnuită notată într-un stil consacrat evenimentelor obișnuite. La un
Fals tratat de călătorie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16661_a_17986]
-
distanță de acest fapt impardonabil. Disputa s-a purtat exclusiv la vîrf, adică între Ministerul Educației și Universitățile prinse cu ocaua mică. După aceea, Comisia de Acreditare Academică a început să răscolească în dosarele facultăților particulare, dar asta mai curînd parcă pentru a limita proporțiile scandalului. Marele scandal e că în România învățămîntul superior s-a transformat într-o afacere între studenți și profesori și asta nu se întîmplă de un an sau doi, ci a căpătat un soi de acoperire
Negustoria universitară by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16655_a_17980]
-
și-mi dictează nu mai puțin lemnos: neimplicare emoțională, individualism, pragmatism. Mă prefac năucită de dragul dilemei, mă întreb și mă socot: care-i bun, care-i rău? Să-i stîrpesc pe amîndoi? Să-i las liberi să zburde în mine? Parcă aș fi Ulise momit de sirena lui Roaită." Îi urăm Dilemei la multe săptămîni și, la numărul 801, să își adauge încă 8 pagini. Cîrligul vieții după moarte Dintr-un editorial semnat de Octavin Știreanu în AZI aflăm că sub
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16673_a_17998]
-
pentru o parafrază răzvrătitoare și, poate, o nedreaptă întrebare către cer: “Unde e, Țopescu, Doamne” ? Iar în culmea disperării, și pornit pe retorisme, am mai întrebat Providența: “Doamne, Federer ăsta e tot de-al Tău, sau... ? Că, Doamne iartă-mă, parcă-i livrat de firma-căpușă “CREAȚIA” s.r.l., cu sediul în subteranele hadesiene, despre care se spune că ar fi falimentat. Aiurea! Eu cred că, dimpotrivă, e mai prosperă ca niciodată, iar produsele sale se găsesc din belșug în diverse
Sport by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13099_a_14424]
-
e „un Peciorin moldav, cu porniri de iunker”, Radu Rosetti este „un Ghica moldav”, C. Argetoianu are „totdeauna la îndemână un ac ironic”, E. Lovinescu „n-a cruțat pe nimeni, în schimb i-a nemulțumit pe toți”, Ionel Teodoreanu „are parcă mereu o psihologie de nepot al bunicilor”, Petre Pandrea „are gura rea, căzând repede pe enormități”. Dimensiunea istorică și istorico-politică a memorialisticii românești îl interesează pe Al. Săndulescu poate la fel de mult ca dimensiunea literară a acestei memorialistici. De aceea nici
Memorie și memorialiști by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13087_a_14412]
-
vin la mormântul eroului de sub Kremlin și se fotografiază. Ideea lor, atât de rusească, de a veni anume în acest loc, măreț, însă funebru, nepotrivit cu o nuntă totuși, și de a-și încredința viitorul unui trecut eroic. Frumos; dar parcă... Unii din ei se urcă și pleacă în Volgile negre majoritatea și care pe radiatoarele lor poartă niște păpuși mari, blonde, de celuloid, cu brațele întinse în spațiul setos de viteză. Ca o emblemă, ca o promisiune a nașterii dorite
Pa ruski by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13090_a_14415]
-
tot mai mult viața și simt apropierea morții. În Casa, naratorul notează privind dărâmarea unei clădiri: „Casa aceasta se dărâma ușor, ca și cum viața care trecuse prin ea nu o legase cu nimic de restul lucrurilor. Mai bine zis, se desfăcea, parcă purtase în ea însăși germenele acestei nimiciri.” Dar se pot încerca, bineînțeles, și apropieri cu zone literare exterioare. Mai ales că orice reconsiderare și recuperare de acest tip suferă de tentația comparatistică. Predilecția pentru personaje bătrâne și senzația permanentă de
Recuperări by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13105_a_14430]
-
mari și-și trecu, fără să miște capul, privirea prin odaie. Regăsi, fără nici o surpriză, toate obiectele cunoscute, cu un plus de precizie, dezolantă față de imaginea mai suplă, mai vie, care le așteptase în ea. Până și umbrele se solidificaseră parcă. Pendula arunca pe tapetul înflorat o pată tot atât de fermă, de geometrică, de aceeași durabilitate indiferentă, ca aceea a detaliilor celor mai simple ale desenului parchetului, a succesiunii cifrelor de pe cadranul familiar.” (p. 109) Dar harnicii editori clujeni ai autorului au
Recuperări by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13105_a_14430]
-
ca să-i verifice conținutul. - Aurit sânge al lui Dumnezeu - zise, triumfător -. Sau al diavolului - zâmbea doar din gură și din mustața răsucită ca a vechilor juni-primi din filme; însă ochii îi avea tot ficși și inexpresivi, înconjurați de pungi desenate parcă de o insomnie care începea să dureze de prea mult timp. Corso îi observă mâinile fine, de aristocrat, când luă din ele paharul de coniac, al cărui cristal de cea mai bună calitate vibra ușor ducându-l la buze. - Superb
Arturo Pérez-Reverte: Clubul Dumas by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13073_a_14398]
-
mâna mea le curăț și le verific, încerc să le aerisesc și să le feresc de insecte și rozătoare, de lumină, căldură și umezeală. De fapt, asta fac toată ziua. - Ce s-a întâmplat cu restul? Bibliofilul privi spre fereastră, parcă punându-și aceeași întrebare. Se încruntase. - Închipuiți-vă singur - răspunse, și părea cel mai nefericit dintre oameni când se uită din nou la Corso -. Cu excepția vilei, a câtorva mobile și a bibliotecii tatălui meu, n-am moștenit decât datorii. Ori de câte ori
Arturo Pérez-Reverte: Clubul Dumas by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13073_a_14398]
-
mi-a luat două luni de eforturi. Saizeci și una de zile de agonie, plus un acces de febră care era să mă coste viața. În sfârșit le-au luat pe cele sacrificate, iar eu în urma lor era să înnebunesc... Parcă ar fi fost ieri, deși de-atunci au trecut doisprezece ani. - Și acum? Bibliofilul își arătă cupa goală, de parcă ar fi simbolizat ceva. - De câtva timp trebuie să recurg din nou la cărțile mele. Deși mă mulțumesc cu mai nimic
Arturo Pérez-Reverte: Clubul Dumas by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13073_a_14398]
-
senzitivă a stărilor purgatoriale cu cromatica și sonurile lor de precursori ai morții (întreg amurg și zori, zăbranic și lumină, nenuntire și sacră eflorescență), volumul de față bate monedă pe aforismul elegiac, pe epitaful - artă poetică, pe confesiunea ultimativă emisă parcă dintr-un limb postum. Sunt mesaje venite parcă dintr-un laborator tombal în care poezia se contemplă în emitent în virtutea unui legământ pe viață și pe moarte. „Am venit pe lume/, c’era una sera c’era/, Sub priveghiul Moirei
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
lor de precursori ai morții (întreg amurg și zori, zăbranic și lumină, nenuntire și sacră eflorescență), volumul de față bate monedă pe aforismul elegiac, pe epitaful - artă poetică, pe confesiunea ultimativă emisă parcă dintr-un limb postum. Sunt mesaje venite parcă dintr-un laborator tombal în care poezia se contemplă în emitent în virtutea unui legământ pe viață și pe moarte. „Am venit pe lume/, c’era una sera c’era/, Sub priveghiul Moirei/: Vae-nera, Venera.../ (...) Mi-e refugiu Templul trecutului meu
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
calvar” și pentru că, după ce i-am explicat de ce încă mai iubesc o fată care m-a dezamăgit și de ce sufăr după ea deși și eu i-am greșit, a stat puțin pe gânduri și mi-a spus: „Io, știu, mamă! Parcă nici cuvintele ăstea nu mai spun cum era odată”, pentru că, văzându-mă la vârstă de-nsurat, bunicul Victor mi-a ținut o lecție memorabilă: „Bărbatu’, așa e el, până să-nsoară umblă cu mai multe femei, așa și trebuie, că dacă
Niște bunici by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13117_a_14442]
-
strada mea au înflorit castanii Și-n liniștea ce plânge din podgorii, Sub umbra lor se plimbă azi dușmanii. Cum stau la rând, pe ulița pustie, Îmi par răzăși, chemați la adunare Și-n freamătul cu fire de poveste, Trezește parcă din adânc chemare. Bătrânul Nistru, pribegit în vremuri, Urzește cânt pe stative de stâncă Și doina tristă din castani o fură, Să ducă-n sate jăluire-adâncă... Au înflorit castanii la Soroca În primăvara plină de-ntristare; Parcă-s policandre verzi
Au înflorit castanii la Soroca. In: Curierul „Ginta latină” by Dumitru Iov () [Corola-journal/Journalistic/1311_a_2248]
-
de poveste, Trezește parcă din adânc chemare. Bătrânul Nistru, pribegit în vremuri, Urzește cânt pe stative de stâncă Și doina tristă din castani o fură, Să ducă-n sate jăluire-adâncă... Au înflorit castanii la Soroca În primăvara plină de-ntristare; Parcă-s policandre verzi în care ard Mii lumânări zvârlite din altare. Nu se deschid ferești ca să-i sărute Ca-n alte dăți, din fiecare casă, În ușile unde șopteau în noapte, Pragul, nu-i prag, e piatră care-apasă. De-aici
Au înflorit castanii la Soroca. In: Curierul „Ginta latină” by Dumitru Iov () [Corola-journal/Journalistic/1311_a_2248]
-
au înflorit urzeala, trandafirii Și te-au țesut, ca să te calce mirii, Cum o striga? Marie? Ancă? Pe câmpul tău frumos, cum e un lan, Privirea mea citește ca-n scrisoare, Gândindu-mă la biata țesătoare, Frumosule covor basarabean. Eu parcă văd o frunte asudată Și-obrajii aburiți ca niște pâni! Aș vrea ca să sărut acele mâni Ce te-a-nflorit cu dragoste și trudă. Au plâns deasupra ei tristeți de moină Și inima și-a destrămat-o-n fire, Chenarul
Au înflorit castanii la Soroca. In: Curierul „Ginta latină” by Dumitru Iov () [Corola-journal/Journalistic/1311_a_2248]
-
Cotroceni? - și că asemenea prezentări ale evenimentelor care au condus la răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu dovedesc “incultură politică”! Și auzind vorbele prezidențiale, dintr-o dată, am avut conștiința unei realități teribile pentru mine: sunt un incult politic! Totuși mi-am spus, parcă mai citi-i și eu ceva din clasici ai gândirii politice universale începând cu Antichitatea. Atunci, cum se explică incultura care mă caracterizează? Recunosc, n-am prea studiat în timpul facultății și nici după aceea bibliografia obligatorie pentru cursurile de socialism
Gândurile unui „incult politic“ by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13104_a_14429]
-
iese cu nimic dar nu au decît măsuri 40-42 (...) trebuie să prind autobuzul ăsta fugi orice ar fi nu renunța fă ca tinerii pariază a pornit nu ceda prinde-te de bară pune piciorul gata vezi că se mai poate parcă am dopuri în nări noroc cu fereastra asta deschisă (...) văd fustă pepit și cizmulițe albe și-a mutat geanta să simtă mai bine mîna lui sub mîneca băiatului e un puf gîdilicios mîna mea se face caldă și netedă și
Între Eros și Thanatos by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13106_a_14431]
-
Elena Zottoviceanu 50 de ani este mult și puțin totodată: este foarte mult față de o viață de om - pentru cei ce au văzut primele spectacole în „noua clădire” în 1954 s-a scurs parcă un mileniu - pentru istoria artei lirice românești cei 50 de ani sunt doar o secvență, dar foarte importantă pentru că i-a dat statutul stabilității. Până atunci teatrul liric nu avusese o „casă” a lui, viețuind circa un secol și jumătate
O jumătate de secol by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/13118_a_14443]