939 matches
-
atunci cine ar mai afla? Am trecut de vârsta la care cei mai mulți se prăpădesc, deci și asta e o dovadă a dorinței lui Dumnezeu. Mi-a spus să depun mărturie despre ce am văzut, numai lucrurile importante, nu despre fetele Îmbătrânite și cât de frumoase erau. Dar și asta Îmi amintesc, asta și lipsa zgomotului. De ce nu era zgomot? Partea importantă pe care trebuie s-o povestesc este tot ce eu nu am văzut, ce s-a Întâmplat după ce m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mă sacrific. Apoi, la început, ea n-a arătat nici un fel de ezitare și nici o timiditate. Nu făcea vreun gest, dar mă lăsa să fac orice fără de nici o împotrivire.) Măgărușii: pitici. Tot așa de mici, cu aceleași figuri de copii îmbătrîniți, cu aspectul lor comic și tragic în același timp. Luni. La Constanța. Băieții toți la un loc. Seara la culcare zarvă mare, spirite cazone, râsete suave, foc pe călcâie, cremă de ghete, pe nasuri, curiozități indiscrete pe sub plăpumi. Se joacă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rămas aproape un an. De abia la 10 iulie 1927 i se îngăduie reîntoarcerea în patrie. Și, ținând seama de marile sale merite militare, e înălțat la gradul de mareșal, titlu pe care nu-1 mai dobândise nimeni după căderea Monarhiei. Îmbătrânit, pocăit, înțelegîndu-și greșelile și asistând cu mirare la încercările de refacere a mitului său din 1917 și 1926 - Gomes da Costa moare în 1929 și este înmormîntat cu funerarii naționale... În după amiaza zilei de 9 iulie generalul Oscar Carmona
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
puterea. Etius se întoarse spre el, îl fixă câteva momente, strângând pleoapele, și încuviință cu gravitate, gânditor; probabil împărtășea părerea lui Chilperic, totuși nu spuse nimic. își mută în schimb, privirea la Sebastianus, care în momentul acela îl văzu extenuat, îmbătrânit parcă, dintr-odată, cu cel puțin zece ani. Neliniștit, ofițerul gândi că Magister era pe punctul de a comenta comportamentul lui Thorismund, dezvăluindu-le lucruri importante. Etius, în schimb, oftă și spuse obosit: — îmi ceruseși câteva ore de permisie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
finețe, un semnificativ citat din Condillac, a cărui valoare expresivă poate fi extinsă și în afara curentului incriminat: "Félicité, din Un coeur simple, o "femeie ca și făcută din lemn, mișcîndu-se automat", este un astfel de copil, dar într-un trup îmbătrînit (vîrsta ca formă a somnului, a paraliziei), al cărui unic conținut sufletesc este contemplarea păsării împăiate, așa cum marmura concetățeanului lui Stendhal, "si nous lui présentons une rose, elle sera, par rapport à nous, une statue qui sent une rose; mais
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că nu Îi stricase În cuptorul electric. Își trăiseră traiul. O dată mergea și televizorul din hol. Siluete cenușii și albicioase, instabile pe verticală, fâsâiau și tremurau. Sammler se văzu pe ecran palid ca un mort. Imaginea cutremurată a unui om Îmbătrânit. Holul semăna cu unele subsoluri mochetate din teatrele dezafectate - spații de evitat. Nici nu trecuseră două zile de când hoțul de buzunare Îl Împinsese, lipindu-se cu burta de spatele lui, peste aceeași mochetă fixată cu bolțuri de alamă până În colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
libertate a fost să mă las stăpânit de frumusețea ei Orașul rămase încoronat până la ziuă în doliu În timp ce desenam forma unui bun rămas copacii care se înălțau din spatele gardurilor au reliefat umbre dantelate, întunecate și împietrite. Mi-am predat osemintele îmbătrânite, alții trufașele armuri ale sufletului, un soldat și-a smuls un os să-l așeze ca jertfă în altarul casei. Dintr-o dată niște guri strâmbe strigau nume de mame, de tați, neveste și copii. Orașul rămase încoronat până la ziuă în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ca un dinozaur din pleistocen. Asta e! S-a rupt ceva în mine. Te duci tu pe terasă și-mi povestești ce-ai văzut...” Am mai fost, dar nu mai avea nici un farmec. Mă simțeam singur și trist și mai îmbătrânit... M-a legat o prietenie deosebită de acest om. A ieșit la pensie în ’89 și a murit imediat după aceea. După ’90 au venit tot felul de occidentali pe la noi pe la catedră să ne întrebe cum am rezistat sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fi putut face chirurgie cardiacă, îndobitociți într-o circă de întreprindere, alcoolizați, cu mâinile tremurânde, contemplându-și ratarea lentă în rotocoale de fum de țigară. Mă întâlneam cu foștii mei colegi, rar, în vacanțe. Îi vedeam chinuiți, cu fața trasă, îmbătrâniți... Mă luau fiori reci pe șira spinării când mă gândeam că și eu, poate, sunt la fel și nici măcar nu-mi dau seama. „Cum trăiești, mă, Victore? Cum trăiești, mă, acolo?” „Ca un vierme, mă, o lună de zile. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și obositoare. Iuda s-a închis într-o odaie, în partea dinspre mare a orașului, uitându-se mut la zid și tremurând tot. Spre seară s-a arătat iar. Nimeni nu știa că numai gluga și întunericul îi ascundeau chipul îmbătrânit brusc și degetele ca de mort. S-a apropiat de Iisus, privindu-se în ochi. Doi oameni care-și pipăiau destinul. «Ești gata, Învățătorule», I-a șoptit Iuda (posteritatea, revizuind istoria, a reprimat, mai târziu, această mențiune din textele oficiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
că trebuie să aibă grijă de mama ei bătrână. Cât de bătrână?, am întrebat-o eu. - Ehei, mama are deja 49 de ani. - Cu doi ani mai mult ca mine, i-am răspuns. - Așa e, dar voi aici în Europa îmbătrâniți mult mai târziu. M-am uitat la ridurile și cearcănele ei, la lipsa ei de energie și de bucurie de viață. Da. Așa ceva am văzut adesea și la noi la țară. Cele de vârsta mea fac parastase, se deformează și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ați măritat?” - „Pentru că e mai comod așa, o căsătorie presupune, adică nu, nu presupune ci implică o anume corvoadă, griji peste griji, mai toate părând mărunte, zi de zi, te trezești deodată cu visele măcinate sub roți grosolane de piatră, îmbătrânită inutil, și în locul castelelor visate te-alegi cu mlaștini fără sfârșit. Eu nu cred, cum credeți dumneavoastră, în existența nemuritoare a spiritului. Nimic din câte sunt în lumea asta nu-mi confirmă o asemenea existență”. - „Dar de unde știți în ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ceasul scufundării în întuneric. Câmpia aceea vastă, comuna, casa cu pridvorul cu stâlpii sculptați, priveliști sincopate, tu însăți cu respirația tăiată patru decenii de acum înainte, și după aceea cine știe ca va mai fi. Încep aberațiile, ne vom trezi îmbătrâniți, trăiți fără rost, cu visele înțepenite; soțul tău va albi, chiar fiica ta va fi în puterea vârstei, la rândul ei cu copii, vei fi cu alte cuvinte bunică. Iată răsplata vieții, ca și cum am fost meniți numai acestei stricte biologii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de milioane de oameni. Mă gândesc... În momentul acesta domnul Pavel se întoarce din piață, poarta scârțâie ușor, și stăpânul casei - îl văd ca prin somn - umple golul porții, Rex trezit din somnolență îi sare la picioare, se joacă, stăpânul, îmbătrânit, dar nu prea mult cum mi se pare uneori, se oprește la fereastra deschisă la care mă aflu. - Bună dimineața, domnule judecător! Sunteți prima bucurie pe ziua de azi; în piață n-am prea găsit mare lucru. Am luat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
iar fiica 17, era elevă la un liceu cu internat, în București, pentru că în municipiul-capitală a județului, unde mă aflam, nu exista un asemenea liceu. Era în ultima clasă. El albise, deși fața îi era încă tânără, soția, deși vizibil îmbătrânită - dusese tot greul gospodăriei - era încă la fel de vioaie ca în urmă cu aproape douăzeci de ani. Fiica cea mică era plecată de mult, locuia, acum la București, terminase Politehnica, se măritase, soțul era inginer ca și ea, părinții nu luaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prânzului, căruța de ocazie, luată din gară, mă duse în comună și mă lăsă în fața casei învățătorului. Urcai treptele „micului cerdac” cum îl numisem cândva și în canatul ușii deschise de la antreu mă întâmpină Ana, care văzuse caii oprind; părea îmbătrânită, era îmbrăcată într-o rochie neagră și un batic de aceeași culoare îi ținea părul în coc și-i deschidea fruntea albă și dreaptă spre lumina zilei de primăvară, ușoara noblețe a stirpei ei. Îi sărutai mâna, rostii banalele cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
obștească”. Obișnuitele „instructaje”, „ședințe” și altele ca din întâmplare, totdeauna în sărbătorile Crăciunului și Paștelui. Avea să se întoarcă seara, târziu, înfrigurat, obosit. Se bucură, mă bucurai. Mama Anei, la strigătele acesteia, apăru și ea în cerdac. Nu părea prea îmbătrânită, avea în schimb părul, într-adevăr, alb. „Sărut mâinile!”, vorbii pentru amândouă. Intrarăm în casă. - Mamă, ceva de-ncălzit! Mi-aduse, după puțin timp, țuică fiartă. - Mă bucur, nici nu știți cât mă bucur, de câte ori veniți la noi, domnule judecător. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Dumnezeu este stăpânul răsplății și al pedepsei! Eram permanent la căpătâiul unchiului, atent la cel mai mic gest, la cea mai mică grimasă, contemplându-l uneori ceasuri întregi, pe când dormea cufundat într-un somn agitat. L-am simțit dintr-odată îmbătrânit, moleșit, dezarmat, când, cu doar două zile în urmă, era în stare să țină o întreagă adunare cu sufletul la gură vorbind despre rumi, lei sau șerpi. Datorită calităților lui de poet și de orator, datorită și vastelor lui cunoștințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rugăminte. Tatăl a făcut grăbit corecțiile necesare - nu fără blândețe, nu, în nici un caz. Mâna palidă a copilului era ridicată și, cu vârful degetelor, părea să domolească mâna mai oacheșă, mai ocupată... M-au întristat ochii aceia atât de prematur îmbătrâniți, legați de obiectul pal și supus. * — Tu ai plâns, am spus. — Ei, puțin. Mai deloc. — Ba da, mincinosule. Te-am văzut. — Poate. Să știi că mi s-a uscat lacrima aia mică. Dar tu - nu e adevărat ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
alb, și roz și pur, Te mai văd, te mai aud, Vis de-albastru și de-azur. Amurg de vară Histerizate fecioare pale, La ferestre deschise, palpită... În amurguri roșii, nupțiale, Stau pale, și nu se mai mărită. Eu trec, îmbătrînit, ca și ele, Și-asemenea inima mea plânge - Din treacăt, tuturor, în perdele, Le pun cîte-o roză de sânge. Fanfară Ce tristă operă cânta Fanfara militară Târziu, în noapte, la grădină... Și tot orașul întrista, Fanfara militară. Plângeam, și rătăceam
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
-mi prescrie rețeta pe luna în curs. Leacuri pentru trigliceride și HTA, amicele mele de mai bine de doi ani de zile. Lume multă. Zumzet. Aer greu. Discuții felurite. Figuri cunoscute ca dintr-o pâclă a amintirii. Contururi de foști, îmbătrâniți, împovărați de boli, de uitare. Bățoși, totuși, în convingerea că vin la o policlinică a lor, care a fost și rămâne a lor. Sfidători prin neputința ostentației de a se simți ca acasă. E poate ultimul spațiu care le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn putrezit ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste ornamentațiile și figurile de Îngeri ale căror trăsături se destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina de gaz emanată de această deschidere colora În ocru ceața de miasme ce venea din interior. O siluetă colțuroasă și rapace ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Universității. Abia atunci se grăbi să urce pe scară, pînă acasă. Maică-sa, Sophie, Îl aștepta acolo, Înecată În lacrimi. — Ce-ai făcut, Julián? murmură ea, fără mînie. — Iartă-mă, mamă... Sophie Își Îmbrățișă fiul cu putere. Slăbise și era Îmbătrînită, ca și cînd toți cei din jur i-ar fi răpit viața și tinerețea. „Eu mai mult ca oricare altul“, se gîndi Julián. — Ascultă-mă bine, Julián. Tatăl tău și cu don Ricardo Aldaya au pus la cale să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
scurt timp, Julián s-a Întors cu niște pîine abia făcută, un termos cu cafea și caș proaspăt. Am luat micul dejun pe balconaș. Julián vorbea neîncetat, Însă Îmi ocolea privirea. În lumina zorilor, mi s-a părut un copil Îmbătrînit. Se bărbierise și Îmbrăcase ceea ce am bănuit că era singura sa vestimentație decentă, un costum din bumbac crem, uzat În mod vizibil, dar elegant. L-am ascultat vorbindu-mi despre misterele de la Notre Dame, despre un presupus vas-fantomă ce traversa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a Început să-i relateze cum, cînd ajunsese la Barcelona, neștiind Încotro s-o apuce, s-a Îndreptat spre casa unde crescuse, temîndu-se că nu va mai găsi pe nimeni. Magazinul de pălării era tot acolo, deschis, iar un bărbat Îmbătrînit, fără păr și fără foc În priviri, lîncezea Îndărătul vitrinei. Nu intenționase să intre și nici să-i dea de Înțeles că se Întorsese, Însă Antoni Fortuny Își ridicase privirea spre străinul care stătea de partea cealaltă a vitrinei. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]