716 matches
-
cărui acțiune era cunoscută ca decisivă și indiscutabilă de către toți slujitorii săi - doctori, brancardieri, polițiști și chiar slujitori ai bisericii. După ce-și notară și-și puseră carnețelele În buzunare, polițiștii se Întoarseră și se apropiară de mulțime Împingînd și Îmbrîncind, țipînd la oameni, așa cum făcuseră mai devreme. — Haide, haide! Circulați! Circulați! Dar În Însuși felul cum o făceau se simțea nuanța de rutină și obișnuință, un sentiment de oboseală și indiferență, și atunci cînd oamenii și-au reluat locurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se ivise, imaginea deformată dispăru, obiectele, formele și dimensiunile Își reluară toate proporțiile firești. Am văzut din nou mortul șezînd În spațiul cenușiu și oamenii mi-au apărut din nou așa cum erau și cum arătau. Iar polițiștii se apropiau iarăși Îmbrîncind oamenii din jurul meu. Dar oamenii nu puteau accepta să se despartă de imaginea aceea minusculă și singuratică a mîndrei morți, șezînd rigid, cu demnitatea grotescă de bețiv, cu zîmbetul său fin - căci oamenii rămîn devotați trupului neînsuflețit și-l păzesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se uită să vadă un semn că celălalt glumește, pînă cînd Rima se dădu în spate spunînd înfricoșată: — Du-te de-aici! Ești nebun. O luă în urma pașilor ei și se simți o amețeală totală. în același timp, ceva îl îmbrîncea într-o parte. Se clătină, dar stătu legînîndu-se puțin. — Rima. Drumul coboară pe partea asta a liniei și urcă pe cealaltă. E imposibil! Știu. Dar așa e. încearcă. Ea se apropie, puse un picior peste linie ezitînd, apoi îl retrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zile, s-a soldat cu uciderea a 363 de maimuțe și rănirea gravă a 6 oameni. 11. Zăceam nemișcat. Se și adunaseră martorii, unii susțineau că ar trebui chemată Salvarea. „N-are nimic“, căuta să se apere cel care mă îmbrâncise. „E beat sau nebun. Abia l-am atins. Și-a pierdut echilibrul. Nu vă uitați la el ? E ditamai vlăjganul...“ De fapt, aș fi putut foarte ușor să mă ridic, să-i salut cu toată stima și s-o întind
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
control de rutină asupra automobilelor. Charlotte se afla legată de banca din spate a mașinii, într-o poziție incomodă, avea răni în regiunea capului, iar dezvoltarea ei psihică nu depășea treapta adolescenței. 12. Pe urmă, reveria m-a plictisit. Am îmbrâncit vreo doi miloși aplecați deasupra mea, m-am ridicat în picioare și am rupt-o la fugă. Martorii au rămas o clipă uluiți, apoi au început să alerge după mine. Li s-au alăturat și alții. Se făcuse zarvă, strigau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care achitaseră nota pentru conferințe, pentru afișe și chiar pentru ramele ochelarilor noi, cu care voise să se filmeze. „Așadar, ăsta era paradisul persan, țara de diamant despre care îi vorbise taică-său, când o adormea?“ Cei doi candidați se-mbrânceau școlărește, ca doi băieței care își îndesau pumni. Moussavi dădea proba de gheyrat, fiindcă Ahmadin îi jignise nevasta, pe când favoritul ieșit „din popor“ se simțea protejat de imamul ascuns: „În 2005, la consiliul din New York, m-a înconjurat o aură
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
care însoțeau fiecare lovitură; apoi m-am văzut la un proces, unde eram judecat pentru că furasem haine să mă îmbrac, iar procurorul citea cu o voce peltică rechizitoriul, "cer condamnarea lui Daniel Petric la...", restul n-am mai auzit deoarece, îmbrîncind ușierul, am fugit și de-acolo și m-am pierdut printre trecătorii care umpluseră străzile orașului în noaptea de Paști... Mirosea a primăvară, a sărbătoare, și tot uitîndu-mă la lumânările aprinse care licăreau în întuneric m-am pomenit în fața casei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ostile, iar nevoia de dragoste era amânată pentru vremuri mai bune; care n-au mai venit niciodată, fiind împiedicate definitiv de povestea cu Dinu. Descoperirea pe care o făcusem în cimitir s-a dovedit, într-adevăr, hotărâtoare. Ea m-a îmbrîncit să înaintez, mai departe decât vroiam, pe drumul confruntării cu tata; un drum aspru, dificil pentru amândoi, care nu putea să se termine decât prost. Sub puntea ruptă, s-a căscat o prăpastie pe care timpul n-a făcut decât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
încredere în ele. Mi-au dat chiar un sentiment de panică. Nu cunosc o interdicție mai rece decât o ușă care se clatină în balamale, nepăzită de nimeni; ce rost are să intri undeva unde nimeni nu e dispus să te îmbrîncească afară? Dacă ar fi existat acolo vreun câine rău, dacă poarta ar fi fost ferecată dacă m-ar fi oprit Luchi sau altcineva, aș fi căutat să intru prin forță sau prin viclenie. Dar casa părea fără apărare. Părăsită parcă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrîncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede de-acolo, urmărit de tăcerea tainică și amenințătoare a pescarilor. Îmi rămânea, noaptea, sala cu oglinzi. Acolo uitam de toate și mă visam răzbunat de toate. Poate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îi străluceau. Observând că intrasem în panică, m-a îndemnat ironic: ― Grăbește-te, domnule sculptor, dacă vrei să scapi cu viață. Grăbește-te. Așadar, își permitea să fie și generos. În ultima clipă mă umilea. Mi-a venit să-l îmbrîncesc, să-l lovesc, dar mi se făcuse frică și am ieșit de-acolo. Azilul ardea ca un putregai uriaș. Mă surprindea însă că nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și unelte care supraviețuiseră de la începuturile civilizației. Salam auzi voci furioase: doi șefi de bandă se certau. Unul îl pălmui pe celălalt, așa că se luară la bătaie, dărâmând o etajeră metalică plină cu vase. Cineva scoase un cuțit. Altcineva îl îmbrânci pe Salam din spate, aruncându-l în încăierare. Instinctiv, acesta se întoarse, plonjă prin gaura din zidul de zgură și fugi. Se năpusti în jos pe scări, auzind strigăte noi pe fiecare palier. Toate cele optsprezece galerii ale muzeului erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
împingând-o afară. De data asta nu mai opuse nici un fel de rezistență: voia să iasă din spațiul acela sufocant, strâmt. Dacă fusese un garaj, nu stătuseră mult în el. Mașina părea să fi parcat chiar în fața unei uși. Fu îmbrâncită înăuntru, apoi pe niște scări, ghidată de bărbatul care stătuse mereu în dreapta ei. Apoi, după încă vreo câțiva pași, auzi o ușă închizându-se în spatele ei. —OK. Fu atât de uluită să audă un cuvânt rostit, încât nici nu acordă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pentru cei din poliție. Doamna Reilly se adresa acum mulțimii. Ignatius o mângâia aprig pe umăr, șoptind cuvinte de încurajare. Care dintre voi s-ar ruga pentr-un comunist? — Eu nu! Eu nu! răspunseră vehement mai multe voci. Cineva îl îmbrânci pe bătrân. — I-adevărat, cucoană, strigă bătrânul. A-ncercat să-ți aresteze băiatu’. Taman ca-n Rusia. Toți îs comuniș’. Vino cu mine! Brutal, polițistul îl apucă de haină pe la spate. — O, Doamne! exclamă Ignatius, privind cum polițistul sfrijit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
te găsim, măgar gras ce ești, spuse Liz. — Șterge-o, umflatule! N-am avut parte de nu știu când de o bătaie bună, mai adăugă Betty. Suntem gata. — Mișcarea voastră revoluționară e sortită pieirii, striga Ignatius după fetele care se îmbrânceau pe aleea ce ducea spre casă. Mă auziți? E con-dam-na-tă! Nu știți nimic despre politică și despre cum să convingeți alegătorii. Nu veți avea nici un mandat național. Nu veți reprezenta nici măcar Cartierul. Ușa se trânti și fetele se aflară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o răsuci și îl împinse peste trepiedul lui. Trepiedul căzu, iar cameramanul se întinse peste el. Restul echipei britanice sări pe australian, ai cărui colegi îi alergară în apărare. La fel și germanii. După scurt timp, cele trei echipe se îmbrânceau cu înverșunare. Când căzu trepiedul francez și camera lor se stropi cu noroi, celelalte echipe începură și ele să se bată. Hagar îi privea nemișcat. Nici un urangutan astăzi, își spuse el. Capitolul 17 Rick Diehl de la Biogen se schimba în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
șaptesprezece Evazivul Govorov Încă o misie dată dracului. Locotenentul Salitov coborî pentru a șaptea oară într-o tavernă și deja era scârbit de mirosul acestor localuri. Aerul, mustind cu miros de tărie, îi făcea ochii să plângă. Pe scări fu îmbrâncit de doi bețivi care părăseau bomba. Nu era nimic malițios în gestul lor, deși aceștia păreau a fi atrași de el ca de un magnet. Hainele lor murdare și umanitatea bizară pe care acestea o acopereau îl dezgustau mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Era așa de mânios încăt nu mai putea scoate o vorbă. ă Dobitocule. Ochii pierduți și rugători, precum și mișcările grotești de film mut ale unuia dintre ei îl scârbiră din cale afară și nu se putu abține să nu-l îmbrâncească pe sărmanul bețiv cu mâinile îmbrăcate în mănuși de piele. Voi... Gâtul lui Salitov se strânse în jurul cuvintelor pe care le-ar fi putut spune. Oameni! Asta era tot ce putea rosti, însă fu mulțumit de alegerea acestui cuvânt, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
râsetele care însoțeau fiecare lovitură; apoi mam văzut la un proces, unde eram judecat pentru că furasem haine să mă îmbrac, iar procurorul citea cu o voce peltică rechizitoriul, „cer condamnarea lui Daniel Petric la...”, restul n-am mai auzit deoarece, îmbrâncind ușierul, am fugit și de-acolo și m-am pierdut printre trecătorii care umpluseră străzile orașului în noaptea de Paști... Mirosea a primăvară, a sărbătoare, și tot uitându-mă la lumânările aprinse care licăreau în întuneric m-am pomenit în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ostile, iar nevoia de dragoste era amânată pentru vremuri mai bune; care n-au mai venit niciodată, fiind împiedicate definitiv de povestea cu Dinu. Descoperirea pe care o făcusem în cimitir s-a dovedit, într-adevăr, hotărâtoare. Ea m-a îmbrâncit să înaintez, mai departe decât vroiam, pe drumul confruntării cu tata; un drum aspru, dificil pentru amândoi, care nu putea să se termine decât prost. Sub puntea ruptă, s-a căscat o prăpastie pe care timpul n-a făcut decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încredere în ele. Mi-au dat chiar un sentiment de panică. Nu cunosc o interdicție mai rece decât o ușă care se clatină în balamale, nepăzită de nimeni; ce rost are să intri undeva unde nimeni nu e dispus să te îmbrâncească afară? Dacă ar fi existat acolo vreun câine rău, dacă poarta ar fi fost ferecată, dacă m-ar fi oprit Luchi sau altcineva, aș fi căutat să intru prin forță sau prin viclenie. Dar casa părea fără apărare. Părăsită parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mersese cu mine, un prilej să ridice pânza care acoperea bucata de marmură. „Dar nu-i nimic, chicoti ea ca să mă consoleze, ai să faci tu o sculptură mare dacă o să ai energia necesară”. Rușinat, furios, am reacționat grosolan. Am îmbrâncit-o, „du-te dracului cu energia ta”, apoi am plecat trântind ușa. Din întâmplare, pașii m-au dus în noaptea aceea în dreptul circului. Spectacolul se terminase, iar uriașul cort de pânză era cufundat în întuneric. M-am strecurat înlăuntru, neobservat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrâncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede de-acolo, urmărit de tăcerea tainică și amenințătoare a pescarilor. Îmi rămânea, noaptea, sala cu oglinzi. Acolo uitam de toate și mă visam răzbunat de toate. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îi străluceau. Observând că intrasem în panică, m-a îndemnat ironic: — Grăbește-te, domnule sculptor, dacă vrei să scapi cu viață. Grăbește-te. Așadar, își permitea să fie și generos. În ultima clipă mă umilea. Mi-a venit să-l îmbrâncesc, să-l lovesc, dar mi se făcuse frică și am ieșit de-acolo. Azilul ardea ca un putregai uriaș. Mă surprindea însă că nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Război Mondial, iar eu căzusem Într-o reverie ai cărei actori eram eu, Simon Le Bon și dragostea adevărată. Tocmai ajunsesem la partea În care el mă privea adînc În ochi Înainte să-mi dea sărutul magic, cînd Alison mă Îmbrînci brusc. Am privit-o și-am constatat că Îmi arăta ușa clasei. Prin geamul acesteia, eu și restul clasei am văzut-o pe directoare, doamna Dickinson, apropiindu-se. Un oftat colectiv străbătu clasa, căci era evident că doamna Dickinson era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]