2,778 matches
-
polițaii se apucaseră să Îi disloce Încheieturile, Însă acesta se mărginise să rostească o cantilenă de neînțeles, acompaniată de un dans straniu presărat cu invocații adresate demonilor. Dante Îl lovise violent peste față, când Își dăduse seama că Își trasa Împrejur, cu sângele picioarelor rănite, un soi de hotar, ca pentru a se Închise În perversitatea lui. — Mă lovești pentru că sunt În mâna ta, susurase prizonierul Înăbușindu-și o grimasă de durere. Dar, dacă ai fi tu În mâna mea, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
el cu suflul retezat. Își trecu o mână peste ochi, ca și când ar fi dorit să șteargă cu buretele cele Întâmplate. — De ce ești acoperit cu straiele astea murdare? Iar ceilalți sunt oare... — Aceia? replică Giannetto, arătând spre trupurile prăbușite de jur Împrejur. Câțiva se mai mișcaseră, ridicându-și capul, dar mai apoi se Întinseseră la loc, indiferenți, ca și când, În locul acela, o Încăierare nu Însemna un spectacol defel neobișnuit. — Văd că ai fost Înșelat de Arta secretă, continuă el, repunându-se pe picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dușumea, spărgându-se cu mare zgomot. În cele din urmă structura cedă, rotindu-se spre Înăuntru, În timp ce priorul, Împins de propriul său elan, cădea În cămăruța Întunecată care se deschidea Înapoia prăvăliei. Se ridică la loc nerăbdător, privind de jur Împrejur. Făcu un gest de dezamăgire când descoperi că era pustie. Undeva, sus, era un soi de ferestruică. O perdea smulsă atârna dintr-un colț al cadrului. — Trebuie să fi fugit pe acolo. Repede, veniți după mine! strigă el În timp ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
just să Își dedice Întreaga lumină a minții faptei rele a unui singur individ, neglijând călăuzirea unui Întreg popor? Treptele ce duceau la camerele de oaspeți de la San Marco dădeau către o străduță laterală față de piața din fața bisericii. De jur Împrejur, Îmbulzeala celor lipsiți de orice ocupație părea să sporească, Într-o gălăgie confuză care Îl asurzea. Ar fi vrut să se Întoarcă de Îndată la Palatul Prioriei ca să afle vești despre executarea exilului, dar reușea să Înainteze foarte Încet, Împiedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
conținutul lăzii, căutând alte bijuterii. Amestecate În devălmășie printre prețioasele tunici de mătase și de in se aflau duzini de asemenea podoabe. Cufărul era arca unei comori. Îl răsturnă, vărsându-i pe dușumea Întregul conținut, care se Împrăștie de jur Împrejur, strălucind. În turnul acela se găsea comoara unei Împărății. O Împărăție... Antilia era cu adevărat urmașa marelui Frederic al II-lea. Așadar, pentru asta se supusese ea acelui spectacol obscen, În Paradis. Orice, numai ca să Își ascundă adevărata identitate. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cald. Aruncă o privire rapidă de-a lungul liniei de coastă. Înspre stânga, către sud, recunoscu portul despre care Îi vorbiseră țăranii, un simplu chei din pari, abia adăpostit Într-un golfuleț micuț, ocrotit de o scurtă limbă de pământ. Împrejur, câteva colibe din lemn alcătuiau un cătun de pescari. Însă un alt amănunt Îi atrase atenția. Mai Înainte, la vreo sută de coți depărtare de coastă, zări silueta neagră a unei galere ce Încerca să iasă În larg sub impulsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sinistră, a unei scări ce cobora atât de abrupt, Încât aveai sentimentul că pășești tot timpul În gol. Noroc cu balustrada care te ajuta să-ți menții echilibrul. Când am terminat coborârea, Eveline s-a oprit și a rotit lanterna Împrejur cu o mișcare largă. Eram Într-un soi de galerie de mină părăsită, un tunel cu diametrul de cel mult trei metri, cenușiu și lugubru. Ce dracului căutam eu acolo, la ora, aia, n-aș fi putut să spun În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
vedere psiho liniuță logic. Dar care putea fi „sub nasul” În cazul de față? Ultimul loc care ar fi putut trece prin mintea unui om normal la cap, cel mai expus privirii, cel mai la Îndemână... Am rotit concentrat ochii Împrejur. Undeva, În geometria simetrică și monotonă a celor șapte grupuri de rafturi, În modul În care erau poziționate unele față de altele sau poate În situarea, Într-un anume fel ori Într-un anume raport cu ansamblul, chiar a mesei goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
naturale de la 0 la 9 (0 nu e chiar număr natural, dar nu asta era problema acum): A L E X N D R U C M 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 M-am uitat Împrejur aproape cu spaimă. Îmi venea să țip de bucurie, dar eram incapabilă să articulez un sunet. Așadar, acesta era codul, cifrul... Codul lui Alexandru... Și dincolo de el... dincolo de el... Bucuria succesului mă paraliza. Tăceam Înfrigurată, evitând să fac cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
băietul da să răsufle, căci nu ținea butoiul decât c-o mână, de cealaltă neslăbindu-l Stăniloaia. Când drumețul dădea paharul peste cap, femeia își trăgea mâna din șolduri și-o întindea după plată, zicând încet către măruntul însoțitor: — Uite împrejur, la amărâții ăștia, și spune dacă voiești să ajungi ca ei. Ori nu-ți place că te fac domn? — Da’ cine e Buhuș ăsta? întrebă Metodiu. — Cin’ să fie? - oftă Parnasie. Ia acolo, un copil de pripas, l-a crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Lugubrul”. Ziua, când aveau treburi cu caii la castel (deoarece castelul, pentru a se autofinanța, beneficia de o potcovărieî nu spuneau „mă duc cu calul la castel”, ci spuneau „mă duc cu calul la Lugubru”, porecla fiind încetățenită multe verste împrejur. în altă ordine de idei, trebuie menționat faptul că, pentru a evita o cacofonie, castelul era de altminteri, cum și-au dat imediat seama călugării noștri, o superbă mărturie a goticului târziu. Și aici simțim nevoia să facem o paranteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un puț otrăvit și o pușcă atât de veche, încât în orice clipă poate să-mi explodeze în față. Dacă mi-aș pierde mândria, aș sfârși aruncându-mă în puț... Beduinul se ridică încet în picioare și aruncă o privire împrejur. Gata cu atâta vorbărie, că nu folosește la nimic. Am să te ajut să descarci. Aici ? întrebă scandalizat celălalt. Și cum ai de gând să duci toate astea până la locul unde se află captivii? Asta este problema mea. Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
am pierdut mult sânge. Mecanicul scoase un cuțit ascuțit, îi tăie cracul pantalonului și se uită la rană cu o privire de cunoscător. — O să scapi de asta, dar mă tem că vei șchiopăta toată viața... - Făcu un gest semnificativ arătând împrejur și adăugă zâmbind ironic: Așa cum stau lucrurile, poți să te consideri mulțumit, deoarece colegii tăi sunt într-o situație mai dificilă. — Au omorât deja unul. — Așa s-ar părea... De ce te-au lăsat să pleci? — Pentru că aveau de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cea mai mică intenție de a-l lua de jos, arătându-i în acest fel că trebuiau să se întâlnească la jumătatea drumului. Jumătate de oră mai târziu, își beau ceaiul așezați unul în fața celuilalt, ca și cum pe sute de kilometri împrejur ar fi domnit o pace absolută. — Nu înțeleg un lucru... - zise Suleiman nedumerit, după ce vorbiseră despre întâmplările din acea zi. De ce l-au asasinat pe băiatul ăla...? Nici eu nu pricep - răspunse fratele său. Înțeleg că l-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
sete sorbind urina proaspătă, caldă, plămîni pietrificați cu plumb și ciment, ochi cu pupila mărită, sticloasă, cantarida, heroina, laudanum, nux vomica, beții ale spiritului cînd un gînd se umflă la nesfîrșit devenind transparent, membrana lui ca un cer de jur Împrejur În care tu zeiță nu mai exiști pentru că marginile mele au atins toate marginile tale. Și iată deodată această legănare a valurilor de nisip cum tresar noaptea ia zvîcnetul cobrei faraonii morți În sarcofagele lor, cît deșert sub un bombardament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pe tine drept artist, pe mine drept curvă — Scumpo, feminismul ăsta e periculos, anunță menopauza. Ce dracu, ești o femeie superbă, cine ți-a băgat În cap bazaconiile astea morale? Ori te-a impresionat cretinul ăla, credeai că e tăiat Împrejur, eh, ce să-i faci, uite că nu-i - domnului Algazi Îi cade cartea din mînă - Ce s-a Întîmplat? Cine s-a revoltat, Spinoza sau Algazi? Ha, ha, sîngele apă nu se face. Bătrînul se aplecă liniștit, Își ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și parfumul nerușinat al iasomiei Îți cotropește sîngele și copil fiind descoperi În organele tale o prezență suspectă de o fermecătoare dulceață, tocmai ieșeam de la Maiandacht și ne adunaserăm În curtea interioară a mînăstirii În triunghiul acela pavat de jur Împrejur, parcă Îl văd și acum, cu un castan uriaș În centru, simțeam În nări aburul familiar al bucătăriei În care se pregătea cina, vedeam umbrele albe ale surorilor mișcîndu-se În jurul unei sobe mari de cărămidă roșie, tăceam și așteptam, lăsîndu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un trotuar îndepărtat care ar fi putut să vină de la orice. Mâna mea dreaptă a alunecat în buzunarul de la blugi, unde a atins briceagul. Nu sunt vreun cercetaș, dar îmi place să fiu pregătită. Am traversat încet strada, uitându-mă împrejur, cu cheile de la studio deja pregătite în cealaltă mână, ca să pot intra repede. Din dreapta s-a auzit un sunet puternic; una din fabricile vecine, care lucrează probabil până târziu. Asta însemna că mai sunt oameni prin preajmă. M-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ascunzându-i în pivnița lor. Existau lucruri pe care Rudi nu le putea explica. Parcă s-ar fi aflat brusc în acel moment cu Ania și o mângâia, încurajând-o: - Ce bine că suntem împreună, draga mea! Oamenii se uitau împrejur, pisica își schimase locul și trona acum de pe o etajeră ca o statuie. - E aici cu mine, în lumină albastră, spuse Rudi, după care tăcu. Ochii i se scufundaseră în orbite. Pupilele dispărură în spatele pleoapelor. Dar corpul îi era cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lentilă măritoare. Și plapuma din petice multicolore, umedă și grea, că părea umplută cu nisip; și un sân de femeie lăsat obosit într-o parte, un sân cu gurguiul de culoare cafenie și cu mici proeminențe de culoare albă jur împrejur. În sfârșit, finalul și convingerea că farmecele femeii care inflamează senzualitatea noastră sunt ca mirosurile de mâncare: te ispitesc atunci când ești flămând și îți produc silă atunci când ești sătul. Când am ieșit, era deja dimineață. Din hornul casei vecine ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lampa sub abajurul verde. Mă ridic în capul oaselor, îmi las picioarele în jos și simt cum mă cuprinde o spaimă neașteptată. Mă sperii, așa cum se sperie doar oamenii maturi, nefericiți, care, trezindu-se în plină noapte, când e liniște împrejur și nu au pe nimeni alături, încep să înțeleagă că i-a trezit nu numai visul pe care l-au avut, dar și gândul la viața pe care au dus-o în ultimul timp. „Ce fac eu aici, în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
întâmplă lucrul acesta, dar și acolo totul părea în ordine. Pereții, atât cât putea să vadă, erau în regulă, nu se prăbușise nimic și nici nu se vedea praf ori infiltrații de apă. Plimbă încă odată fasciculul lanternei de jur împrejur și, liniștit, se declară mulțumit. Voia să coboare de pe ladă și să se apuce din nou de lucru. Tocmai se pregătea să stingă lanterna, când i se păru că vede ceva mișcându-se în interiorul scobiturii. Se opri și privi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vale, alte șănțulețe transversale, de data aceasta mult mai puțin adânci, se întindeau de-a curmezișul. La baza șteampului, movilițe de pietre mărunte zăceau împrăștiate de o parte și de cealaltă. Nu se putea apropia prea mult, pentru că de jur împrejur malul era acoperit cu mâl moale. Am lucrat ieri la șteamp, explică țiganul cel bătrân, n-a apucat să se usuce. Da' de Rândunel al nostru ce știți, dom' șef? Surprins, Cristi se întoarse brusc spre cel ce vorbise. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în caz că ar fi avut nevoie să se apere de un eventual atac. Începea să-i pară rău că nu își luase mai multe măsuri de precauție. Intrat în alertă, începu să se întrebe de unde putea să vină pericolul? De jur împrejur era pajiștea acoperită cu iarbă. Privirea nu-i era împiedicată de nimic. Putea vedea până departe, înspre vârful muntelui. Din partea aceea nu îl pândea nici o primejdie, cel puțin, nu în viitorul apropiat. Oricine ar fi vrut să-l atace de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
împreună, ba poate chiar să mai schimbe o vorbă, două. În vatra improvizată din bolovani de râu, lemnele mistuite de flăcări se transformaseră într-un morman de cenușă, doar câțiva cărbuni mai licăreau dedesubt. Strugurel își roti privirile de jur împrejur, căutându-l pe Burcilă dar acesta nu se vedea nicăieri. Se apropie de foc și, cu un băț lung, răscoli jarul rămas. Luă câțiva butuci din grămada de alături pe care îi așeză unul peste celălalt în spuza fierbinte. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]