591 matches
-
din pretențiunile cele mai esențiale ale oratorului de-a da drept acestor lungimi în pronunție și de-a le distinge de scurtimi. A doua combinare într-adevăr a vocalelor, care nu se-ntemeiază pe repetarea numai a aceluiași sunet, este împreunarea a două vocale diferite într-o unitate - diftongul. Împreunarea aceasta se-ntîmplă prin aspirațiune, ce le ține la un loc, care (ridică) anulează pauza dintre amândouă vocalele și produce unitatea pentru auz. Diftongul prezintă așadar o unitate într-adevăr vie, născută
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
da drept acestor lungimi în pronunție și de-a le distinge de scurtimi. A doua combinare într-adevăr a vocalelor, care nu se-ntemeiază pe repetarea numai a aceluiași sunet, este împreunarea a două vocale diferite într-o unitate - diftongul. Împreunarea aceasta se-ntîmplă prin aspirațiune, ce le ține la un loc, care (ridică) anulează pauza dintre amândouă vocalele și produce unitatea pentru auz. Diftongul prezintă așadar o unitate într-adevăr vie, născută din diferința a duor elemente vocalice. Contopirea va fi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pentru ca să apară în puterea și (preciziunea) certitudinea sa originală, fără de-a sări în sunete laterale cari șterg caracterul literei și, a doua, de-a face sunetele articulate atât de cursiv ca pronunția să poată urmări ușoară și liberă toate împreunările lor în limbă. Aicea iar e de trebuință o împăcare a antitezelor, o unire a lor. Legea cea dentîi mănținută unilateral împiedecă cursul vorbirei și ni dă închipuirea unei sforțări oarecare a puterii. (Sforța ca o scremere, silință, opintire neplăcută
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
care el înoată și se mișcă cu ideea poetului, cu intuițiunea sa proprie. O instrucțiune temeinică a artei noastre va face așadar din pronunție o disciplină esențială, care în partea ei teoretică va dovedi nașterea sunetelor articulate, trecerile, înrudirile și împreunările lor, iar în eserciții proprii și potrivite pentru reproducerea curată a sunetelor. Prin cercetări asupra fiecărei grupe de sunete articulate s-ar lăsa făcute privire interesante, instructive și, prin comparațiunea cu alte limbe, adânci în întreg sistemul sunetelor. Cine vrea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
avea în sine facultatea de-a se împreuna cu celelalte sunete articulate într-o unitate, tot așa are și silaba destinațiunea de-a se împreuna într-o unitate de ordine mai naltă, în cuvânt (vorbă). Această (facultate spre) capacitate de împreunare trebuie așadar să zacă în însuși silaba. În măsura de timp a silabei nu poate zăcea, pentru că această măsură aparține corpului silabei și e întemeiată pe durata-n timp a sunetului. Această facultate se naște de-aceea în realitate prin
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
opere poetice de o periodologie mai întinsă, să le trateze din puntul acesta de vedere și să le citească tare. Ca culmi pentru acest scop putem să recomandăm fără îndoială pe Iphigenia și pe Fiica naturală (de Gothe), în cari împreunarea perioadelor celor mai rămuroase și mai artistic dezvoltate merge mînă-n mână cu o profunditate de cugetare și cu o formă atât de bogată în intuițiuni încît face în toată forma din artea respirărei un adevărat studiu. În urmă ar fi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
propusăciunilor. Aceste particule mijlocitoare se împart în (citative) adezive, continuitive, împărțitoare, esclusive, comparative și antitetice. Accentul logic are de-a le arăta după puterea lor împreunătoare. Astfel particulele exclusive, comparative și antitetice (or-or, ca, însă, dară ș. a. ) [exprimă] o împreunare mult mai intensivă a propusăciunilor coordinate decât adezive, continuitive și împărțitoare, din care cauză accentul logic are de-a exprima prin voce legătura mai intimă dintre cele dentîi. n natura simțământului și natura cugetărei; [... ] A doua specie de legătură a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sau nu și daca arta adevărată nu consistă tocmai într-aceea ca să-i faci pe auditori să și uite cu desăvârșire că au a face cu vorbire ritmică. Și aicea, ca și-n tot ce e organic, soluțiunea stă în împreunarea antitezelor. Cine elevează prea tare ritmul în declamațiunea sa acela ni enumără și elementele ritmice și nu ne pune decât într-o simetrică mișcare în timp. Prin uniformitatea tactului ritmic care sună la urechea noastră noi nu ne-am putea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
empirice numa. Trebuie să existe o condiție care precede toată esperiența și o face pe aceasta cu putință, având esperiența a ilustra oarecum și a aplica în evidență acea supoziție transcendentală. Nici o cunoștință nu poate avea loc în noi, nici o împreunare și unitate [a] unor asemenea, fără acea unitate a conștiinței care premerge tuturor datelor intuițiunilor și la care referindu-se toate reprezentațiile despre obiecte devin abia cu putință. Această conștiință curată, primordială și neschimbăcioasă o voi numi apercepțiunea transcendentală. Că
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
interioare, timpul); asociația se bazează pe sinteza pură a imaginației; iar cunoștința empirică pe apercepția pură, adică pe identitatea continuă de sine însuși ce acompaniază toate reprezentațiile posibile. Acestea toate apriori. {EminescuOpXIV 412} Dacă voim a urmări fondul intern al împreunării reprezentațiilor până la punctul în care ele trebuie să se concentreze spre a forma acolo abia imitate de cunoștință pentru-o experiență posibilă, atunci trebuie să-ncepem de la apercepția pură. Toate intuițiunile sânt pentru noi nimic și nu ne pot interesa
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
experienței. Deci principiul unității necesare a sintezei pure (productive) a imaginației este, înaintea apercepției, baza posibilității cunoștinței toate, mai ales a experienței. Sinteza varietății din imaginație o numim transcendentală când ea, fără distingere de intuițiuni, se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca apriori necesară în predmetul unității primordiale a apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul posibilității tuturor cunoștințelor, de aceea unitatea transcendentală a sintezei imaginației este forma
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sine însuși nu are realitate obiectivă și există numai în cunoștință, ar fi peste tot și pretutindenea nimic). Fiindcă însă orice fenomen conține o varietate, prin urmare aflăm în sufletul nostru diferite apercepții risipite și singuratice, este de trebuință o împreunare a lor pe care în simț ele nu o pot avea. Este dar în noi o facultate activă a sintezei celor diverse pe care o numim imaginație și a cărei acțiune exersată nemijlocit asupra percepțiilor eu o numesc aprehensiune. Imaginația
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
-ntemeieze putința, ba chiar necesitatea unei legi extinse asupra tuturor fenomenelor, lege conform căreia acestea să trebuiască a fi privite ca niște așafel de date ale simțurilor cari de sine să fie asociabile și supuse unor reguli generale ale unei împreunări peste tot în reproducție. Acest temei obiectiv a toată asociațiunea fenomenelor o numesc afinitatea lor. Acest temei însă nu-l putem găsi nicăieri decât în principiul despre unitatea apercepției în privirea tuturor cunoștințelor acelora cari sânt să-mi aparție mie
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
acelora cari sânt să-mi aparție mie. După acest principiu toate fenomenele trebuie să vie astfel în suflet sau să fie aprehendat în așa fel încît să concorde cu unitatea apercepției, care ar fi cu neputință fără unitatea sintetică în împreunarea lor, care de aceea e și obiectiv-necesară. Unitatea obiectivă a toată conștiința (empirică) într-o conștiință (apercepția primordială) este așadar condiția necesară a toată aprehensiunea posibilă, și afinitatea tuturor fenomenelor (depărtată ori apropiată) este consecvența necesară a unei sinteze în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numim natură noi o încifrăm în ea și nici n-am putea s-o descoperim dacă n-am fi implicat-o noi înșine sau natura sufletului nostru. Căci această unitate a naturii e să fie necesară, adică o unitate de împreunare apriori sigură. Dar oare cum am putea noi să realizăm apriori o unitate sintetică dacă în izvoarele originare de cunoștință ale sufletului nostru n-ar fi conținute deja fundamentele subiective ale unei asemeni unități apriorice și dacă aceste condiții subiective
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
empirică toată. Noțiuni apriorice pure sânt deci numai de aceea cu putință, ba-n respectul experienței chiar necesare, pentru că cunoștința noastră n-are a face cu nimic alt afară decât cu fenomene a căror posibilitate rezidă în noi, a căror împreunare și unitate (în reprezentația unui obiect) nu se poate găsi decât în noi, cari preced prin urmare orice experiență și o fac pe aceasta abia cu putință în privirea formei ei. Și din acest rezon, unicul posibil, au fost făcută
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
li pot da acelora o referare la obiecte, prin urmare o semnificație, și categoriile nu sânt în urma-urmelor capabile de o altă întrebuințare decât de una empirică posibilă, servind numai la aceea că, pe rezoanele unei unități apriorice necesare (din cauza împreunării necesare a toată conștiința într-o apercepție primordială), ele supun fenomenele sub reguli generale de sinteză, făcîndu-le prin aceasta apte la o-mpreunare peste tot într-o experiență. În întregimea a toată esperiența posibilă sânt cuprinse însă toate cunoștințele noastre
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
decât de una empirică posibilă, servind numai la aceea că, pe rezoanele unei unități apriorice necesare (din cauza împreunării necesare a toată conștiința într-o apercepție primordială), ele supun fenomenele sub reguli generale de sinteză, făcîndu-le prin aceasta apte la o-mpreunare peste tot într-o experiență. În întregimea a toată esperiența posibilă sânt cuprinse însă toate cunoștințele noastre și în referarea generală la aceasta consistă adevărul transcendental, care premerge adevărului empiric și-l face abia cu putință. Totuși însă mai cade
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
memorare {EminescuOpXIV 928} [a] unei sume de material faptic din cutare sau cutare știință e un semn care însoțește cultura, nu e însă un semn esențial sau epuizant al ei. Ultima țintă a oricărei științe nu e firește despărțirea, ci împreunarea laturei speculative cu cea empirică. Însă pe drumul acesta o despărțire a lucrului [e], după cum ne-nvață istoria, neapărată și folositoare dacă ea se manipulează cu precauțiune. Această manipulare precaută se ajunge cu deosebire prin aceea cum că între părți
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
crește. Și pământul are atât de puțină cantitate din materia aceasta și altele folositoare încît și plante și animale cată să restituie pământului materialele împrumutate îndată ce le vine sfârșitul vieții. Cenușa noastră nu poate fi sustrasă pe mult timp de la împreunarea ei cu alte și nouă faze ale vieții animale si vegetale. Sub condiția de a restitui împrumutul, pământul ne dă materialele și sub condiția aceasta mișcarea poate fi sporită și menținută. Pământul nu dă nimic, el împrumută, dar înclină a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de lucrătoare; embrionii predestinați a deveni trântori se pun în cășițe mari, în așa-numitele cășițe de trântori. Daca însă facultatea crăiesei nu este în toată orânduiala, adecă daca nu s-au împreunat și fecundat, sau sămânța primită cu ocazia împreunării este întrebuințată și punga cu sămânță e sleită, regina nu suspendă ouarea; dar se-ntîmplă amăgiri. Sute de ouă le pune în căsițe mici, sigură în intenția ei că le-a fecundat în toată regula; și din toate sau, în caz
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
întrebuințată și punga cu sămânță e sleită, regina nu suspendă ouarea; dar se-ntîmplă amăgiri. Sute de ouă le pune în căsițe mici, sigură în intenția ei că le-a fecundat în toată regula; și din toate sau, în caz de împreunare insuficientă, din multe se dezvoltă bărbătuși cari nu-ncap în cășițele strâmte destinate pentru surori lucrătoare și cresc mai mari decât cășițele, încît lucrătoarele trebuie să clădească cupole întregi asupra chilioarelor respective, pentru ca să ajungă a face legene în raport cu mărimea trupului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
peste jumătate de an) are a suporta lupte cu rivale. HOTĂRÎREA DE MAI NAINTE A SEXULUI ANIMALELOR, de DR. ENRIC IANKE [... ] 2270. Două principii se extrag din mulțimea de teorii fiziologice contrazicătoare asupra formării sexului, principii fundamentale. Întâi că actul împreunării e fiziologicește un act de luptă al producătorilor pentru determinarea sexului nașterii ce se va produce, luptă care se decide în favoarea celui mai tare și mai pasionat dintre ei. 2) Principiul eredității încrucișate, la care producătorul precumpănitor în timpul actului transmite
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
strâng în brațe un trup, ce "atîrna" mai greu: catifeaua pielii sau digestia bine ascunsă sub această catifea? Când sărut, în joc e extazul sau transferul de salivă de la o gură la alta? Două trupuri înlănțuite sânt sublime? Sau actul împreunării este o gimnastică grotescă însoțită de grohăituri? Așadar, câtă vreme există obiecte ambigue, obiecte care prezintă, oferă, expun și care, simultan, retrag, ascund, camuflează, totul devine în fond o chestiune de perspectivă și alegere. Comportarea noastră față de aceste obiecte implică
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
era prezentă de fapt și la Sofocle. După cum subliniază protagonistul din Oedip la Colonos, vina pentru comiterea paricidului și a incestului aparține zeilor nemiloși și înverșunați împotriva Labdacizilor, iar nu omului supus voinței divine : Nelegiuiri, omoruri fel/ Și chip, spurcate-mpreunări pe seama mea/ Tu-mi pui. Dar, vai, silit am fost ca să le-ndur !/ Au vrut-o zeii - ei ! De mult, cu ura lor/ Ei neamu-mi prigoneau. La Radu Stanca, este vorba însă de o încrâncenare gratuită a nemuritorilor împotriva victimei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]