995 matches
-
și de la Industan, și de la Egipet. Somilan a rămas ca o stană pe covorul lui. Allah îi trimitea pedeapsă cumplită, căci porunca sa pricinuise jertfa unui nevinovat și acel nevinovat era copilul său. Și-a stăpânit geamătul lăuntric, și-a încleștat în ghiare barba. Nu mai era nimic de făcut. Cei pieriți nu se mai înalță din sângele lor. Soarta îi hotărâse asemenea crâncen ceas, pentru păcate și greșeli trecute. Mai fericit era mortul care se ducea să fie încununat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acum? Și plimbă-i chestia aia prin față ori de câte ori ai ocazia. —’țeles. —Bun, să-l vedem. Rachel și-a scos inelul cu safir și, după o luptă între mama și Helen, a ajuns la mama. —Măiculiță, a zis foarte îndârjită, încleștându-și pumnul și lovind în gol. Aștept de mult ziua asta. Apoi a studiat inelul cu mare atenție, ținându-l în lumină și chiorându-se la el, de parcă ar fi fost un expert în pietre prețioase. — Cât a costat? —Treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nemișcată. Nu-și deschisese ochii de o bună bucată de vreme. —Anna, a zis, vorbind foarte rar. Cineva vrea să-ți vorbească. Pe loc fruntea mi-a fost scăldată de sudoare. —E un bărbat. Am închis ochii și mi-am încleștat pumnii. Te rog, Doamne, oh, Doamne, te rog... — Dar nu e soțul tău. E bunicul tău. Iar bunici! — Zice că îl cheamă Mick. Ei pisici! N-aveam nici un bunic pe nume Mick. Dar stai, mi-am zis, cum rămâne cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că nu sunt. Și eu sunt mai în măsură să știu, dat fiind că eu sunt cea care le are. Primul lucru pe care l-am observat a fost mâna ei: a început să se strângă în pumn, până când era încleștată atât de strâns că i se albiseră încheieturile. Apoi am văzut că avea fața contorsionată și tot corpul i se încordase și se îndoia. Am fugit la ea, îngrozită. —Crampe ca asta? Nu. A clătinat din cap, cu fața de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
gazda noastră. Încă din zori am fost treziți de țipete și de înghesuială. Zeci de oameni care vociferau, femei înfășurate în văluri albe sau negre, copii scâncind sau năuciți luau cu toții cu asalt tartana noastră. A trebuit să ne ținem încleștați de bagaje ca să nu fim dați la o parte. Sau chiar azvârliți peste bord. Când vasul a început să se îndepărteze de coastă, mama m-a strâns cu putere la piept. În jurul nostru, femei, bătrâni se rugau, se tânguiau, glasurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ziua Judecății“. Îi dau lacrimile, glasul i se frânge brusc: „Tocmai mi-a murit fiul cel mare, iar eu sunt gata să-l urmez în Rai de îndată ce stăpânul mi-o va porunci!“ Se agață de mânecile mele, iar mâinile lui încleștate de disperare spun cu totul altceva decât buzele. Un soldat din gardă vine să-i spună soldatului să nu-l deranjeze pe sfetnicul sultanului; bătrânul pleacă tânguindu-se. Mă reîntorc la cortul meu. Trebuia să plec câteva zile mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mână miloasă s-a ridicat ca să mă sprijine și o voce de bătrân s-a făcut auzită: — Nu trebuie să privești moartea de sus când ești călare. În loc să sar jos, lucru de care nu mă simțeam în stare, m-am încleștat de grumazul măgarului, am făcut stânga-mprejur și m-am îndepărtat, stârnind în jurul meu protestele celor pe care mișcarea mea îi împiedica să vadă urmarea spectacolului: pe un morman de var nestins fusese așezată partea de sus a trupului celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mea, la câțiva pași, am zărit un zid de spahii stând nemișcați pe caii lor cu harnașamentul de ceremonie. Când, deodată, un văl mi s-a așternut parcă peste ochi, urechile au început să-mi țiuie, gâtlejul mi s-a încleștat atât de tare, încât mă simțeam incapabil să rostesc cel mai mic cuvânt. Era oare teama? Era oboseala călătoriei? Sau doar apropierea de sultan? Trecând de zidul acela de spahii, n-am perceput decât sclipiri. Mă străduiam să păstrez un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din munții Atlas mi-a năvălit în amintire. Mă credeam reîntors la clipele acelea de groază, când mă simțisem împresurat de moarte ca de o haită de lupi flămânzi, nemaifiind legat de viață decât prin mâna Hibei de care mă încleștasem. Murmuram necontenit numele frumoasei mele roabe numide, ca și cum nici o femeie nu-i urmase în inima mea. Vântul își sporea violența, iar soldații din escortă au fost nevoiți să descalece pentru a încerca să se adăpostească. Am făcut la fel, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași, privi tulburat peisajul din fața sa. O râpă mărginită de copaci, pe ai cărei pereți se zăreau petice de zăpadă, iar în fundul ei - un torent cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
are ochi decât pentru Orpheus. Nici mâine nu pot să lupt cu tine! — Valorezi mulți bani, îl provocă Valerius. Poate că de asta împăratul nu vrea să te omor. Se feri de pumnul lui Skorpius, apoi, rapid, sări și-și încleștă degetele în jurul gâtului rețiarului. Skorpius se clătină. Flamma se năpusti asupra lui Valerius, care, cu o lovitură de picior, îl făcu să se rostogolească sub masă. — Proculus îți dă putere să învingi mereu, cu vrăjile lui, zise Skorpius cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în fugă și se înfipseră în vârfurile ascuțite ale castrapila, contorsionându-se în aer. Mulțimea sări în picioare, exultând. — Mă înșel eu, sau asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui ajunseseră în vârful colinei. Flamma se năpusti asupra tracului și, cu o lovitură năprasnică în coif, îl făcu să se prăbușească. Întorcându-se ca o furie, înfipse spada în pântecele unui adversar, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius se aruncă în apă, continuând să-l tragă de păr pe Flamma, care se scufundă din cauza armurii grele și dădu zadarnic din mâini pentru a ieși la suprafață; începu să înghită apă. Valerius ieși pe malul celălalt, cu mâna încleștată în părul lui Flamma, care, aproape leșinat, se zbătea fără vlagă, tușind, trăgându-și suflarea și scuipând apă. Valerius ajunse sub pulvinar și se uită spre Vitellius. Întâlni o clipă privirea lui Listarius, care stătea în picioare lângă împărat. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ales, știe că Flavius Valens, legatul lui, a fost ucis la Urbinum, în închisoare? Allius Cerpicus și Vinicius Crulpus se priviră, muți. Primul părea că spune: „Știam, dar nu m-ați crezut“. Vinicius Crulpus își plecă repede privirea și își încleștă nervos degetele pe brațele încrucișate. — Soldații i-au tăiat capul lui Valens nu dintr-o cruzime inutilă, continuă Antonius. Nici unul dintre soldații voștri n-ar fi crezut că e mort, dacă nu i-ar fi văzut capul înfipt în par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care zăcea în nisip. — Ridică-te. Glasul său era calm, dar suna ca o poruncă. Mulțimea amuți. O pală de vânt rece ridică un nor de praf, flutură pânza purpurie și se îndreptă spre pulvinar, unde Vitellius stătea cu mâinile încleștate pe balustradă, privind pierdut spre arenă. Un spectator începu să aplaude ritmat. În curând, toți, chiar și cei de pe treptele de sus, aplaudau, îndemnându-i pe cei doi să lupte după regulile lor, de la egal la egal. Skorpius se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că nu era adevărat. Cea care urma să aștepta în cercul tot mai mare de lumină de la capătul tunelului era lupta lui Vultur-în-Zbor. Nimeni nu-l putea ajuta fără să-și pună în pericol propriile șanse de reușită. Vultur-în-Zbor își încleștă fălcile. Prepelicarul: scopul căutării lui: unicul. O fundătură gigantică. O călătorie prin tărâmul pustiu care-i distrusese plăcerea pentru cea mai mare comoară a lui: viața. Hotărî că dacă va ieși din acest tunel, va renunța la căutare. Va merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Jones să învețe bunele maniere. Nici măcar idioții nu-s scutiți de asta. Mâinile sale îi dădură drumul lui Virgil, care se clătină, se dădu un pas în spate și trase disperat aer în piept. Vultur-în-Zbor văzu dreapta lucioasă a cârciumarului încleștându-se și începându-și călătoria. Descoperi că era țintuit locului. într-o mișcare derulată cu încetinitorul, văzu pumnul plutind prin aer către Virgil, care gâfâia, iar zgomotul impactului păru mai slab decât ar fi trebuit să fie. Virgil îndoi genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mormăi în somn: — Nu în seara asta, Josephine. — Dolores, îl corectă ea rece. apoi adormi. Când își aminti, O’Toole sparse un pahar în mână. TREIZECI ȘI CINCI Elfrida Gribb, cea care asculta totul, luase o hotărâre. Maxilarul ei delicat se încleșta. Aștepta nerăbdătoare, dar hotărâtă, ca Vultur-în-Zbor să iasă din Elbaroom. El se târî afară din bar și se prăbuși imediat lângă zid. Capul i se legăna ușor. Oricine l-ar fi văzut l-ar fi considerat un om în ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se lupte cu el însuși ca să se poată uita în acei ochi fără să-și plece imediat privirea. Era frumusețea soarelui pe zăpadă, prea strălucitoare ca s-o privești. O perfecțiune orbitoare, tiranică. Maxilarul ei ferm, prelung și subțire era încleștat și împins în față, iar gura-i mare, mare, nu avea nici o urmă de zâmbet. Nasul scurt și drept era flancat de pomeții ca niște lame sau ca niște stânci albe și ascuțite. O față prelungă, cu oasele puse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Bill, am spus grăbit, sunt încă aici, mă auzi? Bill și-a ridicat capul pe jumătate. Nu pot... spuse din nou, apoi rămase nemișcat, privind țintă ceva din fața lui. Ochii i s-au mărit și se ținea cu o mână încleștată de piept. —Nu vreau să... a repetat. Își ridică vocea, ca și când ar fi vorbit cu cineva anume. Nu vreau s-o fac. Nenoro... Cuvântul fu sugrumat de un zgomot ca de frână. Am întors imediat capul ca să văd la cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cu bere pe masă. Asta ar trebui să schimbe considerabil posibilitățile. —Alice nu bea și nici eu nu mai beau acum. Ce a spus Tom ar fi trebuit să sune a ceva pios, dacă dinții lui nu ar fi fost încleștați. —Ce păcat. Asta v-ar da ceva de făcut serile în loc să vă jucați de-a cine ascunde salamul. Tom a trântit telefonul atât de tare că probabil l-a stricat. Încă un lucru de înlocuit înainte să se întoarcă Dr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
avea și o găleată sau un lighean la îndemână. — Asta-i, mi-am spus, cu nepăsarea celui care, oricum, nu mai are ce lăsa pe altarul demnității. Am dus paharul la gură și am sorbit. Simțeam cum instantaneu stomacul se încleștase, ca un ghem de cauciuc strâns, cum votca arde și pârjolește tot traseul. Așa le făcea și Ștefan turcilor, rădea totul în fața lor, gândeam hotărât să nu-mi descleștez gura de pe pahar, să nu cedez în fața încrâncenării stomacului, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se uita la mine, tăgăduind În tăcere. Nu l-am băgat În seamă. Carax renunțase deja, nemișcat În mijlocul sălii, așteptînd glonțul. Fumero n-a apucat să mă vadă. Pentru el nu exista decît Carax și mîna aceea plină de sînge, Încleștată pe un revolver. M-am repezit asupra lui dintr-o săritură. Am simțit cum picioarele mi se desprind de sol, Însă n-am apucat să-l mai ating Încă o dată. Lumea se congelase În aer. Bubuitul Împușcăturii l-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu un clănțănit de dinți. „Iată unde te poate duce indiscreția”, Își spuse medicul, ștergându-și cu palma umedă transpirația de pe tâmple. De jos râsul se transformă Într-un scrâșnet ce imita scârțâitul cretei pe tabla de sticlă. Noimann Își Încleștă dinții. Timpanele sale aveau oroare de acest sunet. Între timp, scârțâitul de cretă se transformă Într-un hârșâit de ferestrău. Era ca și cum cineva ar fi Încercat să taie o buturugă putredă cu o beschie subțire, extrem de elastică, ce vibra, scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vifor În coroana lui, Împrăștiindu-i pe străzi Întreaga flotilă de pistile și stamine pline de polen nu galben, ci fosforescent. Revenindu-și În simțiri, masterandul văzu că femeia-șarpe stătea atârnată de gâtul lui, gata-gata să-l sufoce. Oliver Își Încleștă, la rându-i, cu toată forța degetele de grumazul ei, reușind astfel, În ultimul moment, să se salveze. Când se trezi de-a binelea, femeia zăcea moale, Întinsă În așternutul lui, astfel că Oliver se sperie și o băgă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]