667 matches
-
să fie zărit de Linda. — ‘Seara, doamnă Cooper, zice portarul. Distracție frumoasă. — Hei, drăcie, Îi șoptesc lui Dan. Cum de-și amintește numele meu? — De-asta sînt plătiți. Dar te cam dă pe spate oricum, nu? — Ai dreptate, zice Jake, Încovoindu-se și Îndesîndu-se și el În spatele nostru. Și-a amintit și numele meu. Păi, tu ești celebru, Îi dă replica Richard, urcîndu-se și el. Nu-i chiar așa de mirare, serios. În Barbados nu mă știe nimeni, protestează Jake. Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
livezile. M. Sadoveanu Primăvara Vine primăvara Zăpezile s-au înmuiat în câteva ceasuri. Văzduhul s-a umplut de aburi. Treceau nori de scamă. De sub acei nori scăpărau, deodată, convoiuri de păsări călătoare. Unele dispăreau spre asfințit 282 miazănoapte. Altele se încovoiau spre zăvoa-iele Siretului. Cel dintâi amurg de primăvară a fost ca o înflorire de trandafiri. (M. Sadoveanu - Vine primăvara) Primăvara Bălțile și lacurile își primesc cele dintâi oaspeții lor. Sunt rațele sălbatice. Acum rațele sunt slabe și istovite, dar lacul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
B Toamna Încep să se scuture cele dintâi frunze galbene. Vântul le alungă pe poteci cu un foșnet uscat. Sus pe cer se văd trecând păsări mari care pleacă spre alte țări, depărtate și calde. În livezi, crengile pomilor se încovoaie de atâta rod. În vii a început culesul strugurilor. Pe câmp se văd arăturile de toamnă. Stoluri de cocori trec grăbite spre asfințit, lăsându-ne mai triști, mai îngândurați. Oliver-Arthur Petrișor, clasa a II-a B Toamna Cu hlamida plină
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
și zise: ― Eu mă opresc aici... să... Bologa nu răspunse și nici măcar nu salută, ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i încovoia sufletul. În curând coti într-o ulicioară strâmtă și apoi intră în ograda căsuței de nuiele, unde își avea locuința. Din fund, dintr-un șopron, auzi cântec jalnic. Se supără că ordonanței îi arde de cântece tocmai acuma. Totuși ascultă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nimicească... Numai, între timp, să nu vie ordinul de schimbare! Dar nu, nu se poate! Trebuie să apară... Trebuie... Seara, la zece, dădu poruncile cuvenite și porni spre observatorul cel mai înaintat... Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frământat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
importanță. El și Lysia Verhareine plecară de la Castel. Destinat rămase acolo. Multă vreme. Nemișcat, în același loc. Apoi urcă în apartamentele sale, cu un pas greoi: știu asta de la slujitorul lui, Gravul, care nu-l mai văzuse niciodată atât de încovoiat, de lent și de năucit, iar Destinat nici măcar nu-i răspunse atunci când acesta îl întrebă dacă se simțea bine. Dar probabil că se întoarse în aceeași seară în vestibul, în penumbra doar puțin destrămată de lumina albăstruie a felinarelor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și vreo trei cuvinte rostite. Măcar atât puteam face. În timpul acesta, Clămence începea să geamă și să se sucească, singură. Fără mine. Fără ca eu să știu. XVI Când ieșeam de la RĂbillon, ploaia înghețată ce cădea m-a făcut să mă încovoi. Cerul părea că-i mustră pe oameni. Turna cu găleata, în valuri care loveau fațadele caselor. Nu mai era prea multă lume pe străzi. M-am strecurat pe lângă ziduri cât de mult puteam, făcând cu mâinile un fel de umbrelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Pe Mierck și Matziev mi-i închipui în picioare, cu nasul lipit de geamuri, la căldură, cu un pahar de lichior în mână, cu burta gata să plesnească de atâta mâncare și cu privirile ațintite spre puștiul gol, care se încovoia în gerul acela cumplit, vorbind despre vânătoarea de iepuri sălbatici, despre astronomie și tâmplărie. Toate astea mi le închipui, dar nu cred că sunt departe de adevăr. Lucrul sigur e că un pic mai târziu Despiaux l-a însoțit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lucru care i se poate întâmpla oricărei femei, dar ție în mod special, credeam că nu va îndrăzni, sunt surprinsă că ți-a făcut un asemenea bine, spune ea cu satisfacție și se întoarce în scaunul ei instabil, care se încovoaie sub povara greutății ei, o privesc uimită, nu face toate astea numai pentru a mă încuraja, se pare că, într-adevăr, crede sincer în ceea ce spune, iar eu o întreb pe un ton moale, ce este atât de bine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
frânei. Roțile mari se blocară, iar scrâșnetul lor acoperi zarva exterioară. Se simți aruncată în față și capul îi fu împins înspre gura căscată. Dar centura de siguranță o ținea legată de scaun. Extraterestrul nu avea un astfel de echipament. Încovoiat deasupra parbrizului, avea o priză precară pe marginea acoperișului, și astfel fu aruncat în pofida forței sale inumane. Când atinse solul, Ripley băgă în viteză. Mașina tresăltă ușor când trecu peste corpul scheletic, zdrobindu-l sub greutatea ei. Acidul răbfuni peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mă mir că planșeul ăsta n-a rămas în nivelul B. E solidă. ― Nu destul, declară Burke, care li se adresa din compartimentul din spate. ― Nimeni nu s-a gândit că o să aibă de-a face cu asemenea creaturi. Hicks, încovoiat asupra consolei comandă pivotarea unei camere exterioare. VTT-ul era într-o stare jalnică: o carcasă fumegândă, roasă de acid. Blindajul considerat invulnerabil nu mai era decât o grămadă de fiare. Ripley se învârti cu scaunul și se uită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
lui Hicks se încleștară pe picioarele acestuia și trase. Eforturile lui, laolaltă cu cele ale lui Ripley, obligară creatura să se desprindă. Hudson sosi și el și îi ochi pe Ripley și pe caporal și apoi o zări pe Newt încovoiată pe pupitru. O dădu la o parte pe fetița care se rostogoli pe sol. Simultan, ridică arma și trase în cel de-al doilea parazit. Acesta nu avusese timp să se degajeze de masa care-l strivea. Corpul artropodului explodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
greutatea cuvântului Domnului! Atunci apleacă-l și pe el puțin, Doamne - se rugă Metodiu - apleacă-i puțin ceafa cu blânda-Ți mână și pune-i în spate ceea ce, dacă-Ți aduci aminte, mi-ai pus și mie, dar nu-l încovoia prea tare de vrei să n-ajungem în împărăția Ta decât șchiopi și gângavi. — Amin! - șopti Iovănuț. — Și-acum să mergem, fiule - grăi Metodiu - să dăm ochii cu domnul nostru lumesc. Episodul 73 NOUL DOMN Mai la începuturile acestei povestiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în direcția respectivă, ar fi observat că omul de deasupra calului era mic, dar vânjos, cu umeri largi pe care surtucul de nobil venea ca turnat, cu păr cârlionțat ascuns în întregime sub peruca veche dar curată, cu o săbiuță încovoiată la șold, cu pulpe vânjoase din care tresărea din când în când un mare potențial, cu o privire severă țâșnind de sub streașină virilă a frunții din ochii lui adânci, vioi și mari în care pluteau lucioase umbre de eroi legendari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai zice! Că nu-i bun de nimica, nici ca primar, nici ca vecin - ce fel de primar e-acela care o lasă pe ea, și femeie și văduvă, să se ocupe de asta? Moș Iacob Își scade glasul, Își Încovoaie spinarea, Începe să șchiopăteze, se ține de pântece și scâncește ca un copil că el ar face asta, cu dragă inimă ar face-o, da-i taaare bòlnav, Îl doare-aici, „la inimă” - și arată, cu pumnul strâns, stomacul... - Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
organismul și acum spunea oricui voia să-1 asculte că de atunci se pricopsise cu ulcerul gastro-duodenal ce-1 însoțise ceas de ceas, primăvară de primăvară, mereu. Uneori, atunci cînd ducerile deveneau de nedescris și limba îi încleșta în gură, se încovoia peste birou și așa, cocoșat, cu fața galben-pămîntie, cu ochii plecați, își urmărea durerea interioară, evoluînd gradat, treaptă cu treaptă către un punct ce însemna apogeul, cînd i se oprea respirația și porii i se invadau de umezeală, ca apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cunoșteau numai cei doi soți. Privirile lui grave, clar-albastre, secerau cu migală odaia. Dintre degetele îngălbenite, nemișcate, șuvița de fum mlădia spre tavan. Scrumul adunat la capătul țigării creștea în timp ce aceasta se consuma singură puțin câte puțin. Apoi scrumul se încovoie ușor și, în sfârșit, brațul bărbatului se întinse, la timp, către scrumiera plină. Mică, pitulată într-un colț, ciufulită, soția profesorului își curăța pielița de la unghii cu o jumătate de lamă, sugându-și degetul ori de câte ori se tăia și operația îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și în trup toate acele gânduri, desigur, iertând-o pe Elena se credea cumva părtașă, participa înfrigurată, o însoțea în minte pas cu pas, seara se simțea de-a dreptul excitată, ceva ca un tăvălug fierbinte îi cutreiera carnea, se încovoia peste pânza de olandină, dar fața toată îi radia de zâmbet. Tatăl abia de-și mai făcea simțită prezența în casă, vorbea puțin, parcă se târa neauzit prin odăi, citea ziarul, se trântea de-a lungul patului, își turna picăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
organismul și acum spunea oricui voia să-l asculte că de atunci se pricopsise cu ulcerul gastro-duodenal ce-l însoțise ceas de ceas, primăvară de primăvară, mereu. Uneori, atunci când durerile deveneau de nedescris și limba îi încleșta în gură, se încovoia peste birou și așa, cocoșat, cu fața galben-pământie, cu ochii plecați își urmărea durerea interioară, evoluând gradat, treaptă cu treaptă către un punct ce însemna apogeul, când i se oprea respirația și porii i se invadau de umezeală, ca apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vocea lui, vocea ei. Carmina se îndrepta către pat ca robotul. Privea anatomia abandonată pe masă ca pe un obiect întâlnit cândva mai de mult nu se mai știe unde. Ceasul ticăia pe noptieră. De la un timp butucii parcă se încovoaie și trupurile la fel. Diminețile devin grele, se lasă umede peste pleoape. Ierburile se încolăcesc reci pe picioare. Respirația ustură, mâinile se învinețesc. Parcă și masa de prânz e tăcută și searbădă. Fetele se întorc la parcelele lor, fără gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
alți porumbei mai deștepți și apoi nicio altă pasăre nu a mai îndrăznit să mă atingă. am însă și o altă explicație pentru acest fenomen : păsările m-au confundat cu siguranță cu o sperietoare. Da, slab și deșirat cum eram, încovoiat deasupra mesei, cu mîinile atîrnînd în jos, arătam cu siguranță ca o sperietoare. De multe ori, din cauza vîrtejurilor de aer provocate de păsări, mai ales atunci cînd se băteau, mîinile mele se balansau ușor, ceea ce mă transforma și mai mult
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi sprinteni; dulăicu hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul se întoarse ca fulgerul clămpănind din dinții albi, apoi porni încet, cu ochii la pândă. Cânii ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un pustiu fără sfârșit, pe o nemărginire de zăpadă, sub care zac, triste și rare, sate zvârlite în întindere; iar vara privești ori pământuri goale, ori lanuri mari, în care soarele varsă aur topit, în care oamenii lucrează din greu, încovoiați ca sub poveri dureroase. Totuși, în aceste locuri zgârcite în obișnuite frumuseți, am simțit fiorii zărilor fără sfârșit, când calul mă ducea în zbor vulturesc, pe întinderi fără drumuri, și melancolia amurgurilor m-a pătruns cu adânca taină a neștiutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tot umbli încolo și-ncoace și dai drumu la apă? Ce tot îți uzi cepele și curechiul? Stai singur cuc, nici nu mânânci ca lumea, nici un păhărel de rachiu nu bei, de ce dracu mai trăiești pe lumea asta, ha? Bulgarul, încovoiat între căpățâni violete de varză, mormăi ceva neînțeles, ridicându-și sprâncenele negre. Bătrânul începu a râde, clătinându-și luleaua între dinți. Apoi strigă tare, vârându-și mânile în brâu și dându-se puțin pe spate: —Ceacâi bre? Grădinarul iar își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pipă, îi închise căpăcelul de alamă ș-o vârî în chimir. Cu stânga își ridică de pe frunte căciula jerpelită și porni spre căsuță și spre podul umblător care sta de partea asta de mal, pe când odgonul se întindea neclintit, negru, încovoiat în jos din mijloc, deasupra râului. Nu se uita la bulgar, nu se mai uita nici la mine. Trase de pe acoperișul zbârlit al căsuței prăjina lungă cu vârf de fier la capăt, o puse pe umăr și porni cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]