2,617 matches
-
iar femeia, zbârlită și cu rujul întins la colțul buzelor, avu tupeul să se așeze în fața Luanei și să-i spună cu o mină supărată: Dacă vrei să rămânem prietene, să nu mai faci niciodată asta. Rămasă fără replică, fata încremeni în spatele mașinii de scris. Înțelese că trebuia să plece, cât mai repede și cât mai departe, dar nu putea s-o facă. Se îndrăgostise, iremediabil, de Radu Noia și nu voia să se despartă de el. S-au întâlnit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Luana, e adevărat? Rebeca Schtac a murit? Nu știu despre ce vorbești. Femeia o privi cu neîncredere dar doamna Noia afișa cea mai sinceră necunoștință. Dumnezeule, n-ai aflat? Rebeca Schtac e moartă iar bărbatul tău a fost arestat! Luana încremeni. Colega se agita îngrozitor, marcată de inimaginabilul eveniment. Nebunul ăla..., nu-mi amintesc numele, a așteptat-o aseară în fața ușii apartamentului. A stat ascuns în umbră și când ea a apărut s-a repezit să-i vorbească. Femeia a țipat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și plin de haine, căciuli, eșarfe, era fără îndoială de un gust desăvârșit. Toate aceste impresii, schimbate între ei cu cea mai mare seriozitate, o amuțiră. Derutată le arătă drumul către cameră și, înainte ca ei să-și dea seama, încremeni în prag: peste tot, pe birou, pe brațul canapelei, pe măsuța de la telefon, pe covor, pe scaune, pe etajeră, peste tot zăceau, în dezordine cărți, articole din ziare, interviuri, recenzii, fotografii ale creatorului total, o devălmășie, așa cum rămăseseră încremenite după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
seama, încremeni în prag: peste tot, pe birou, pe brațul canapelei, pe măsuța de la telefon, pe covor, pe scaune, pe etajeră, peste tot zăceau, în dezordine cărți, articole din ziare, interviuri, recenzii, fotografii ale creatorului total, o devălmășie, așa cum rămăseseră încremenite după șocul primit cu câteva seri înainte. A, uite, Nik, izbucni plăcut surprinsă Nina, culegând de pe speteaza unui scaun o carte a creatorului total, mai ții minte, e o lucrare excelentă, cutremurătoare, ca o biblie. Știi, Carmina, cartea asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de-o mâță moartă, să se prezinte la examene cât de cât pregătit. Traversa o stare de indiferență totală, plutea prin camere, nimic nu i se agăța de mâini. Îi era dor să fie undeva în apropierea unui munte, să încremenească în loc și să fixeze vârfurile încă acoperite de zăpadă și ele să fie o promisiune îndepărtată, un fel de rezervă a sufletului, neștiută de nimeni. Atunci a sunat la ușă Fana. A șovăit o clipă în prag înainte de a intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
simt artistic. Adrian desena cu degetul conturul tatuajului. Era prima oară când o atingea - în afară de strângerea de mână formală de la sosire - și era o atingere intimă, la limita eroticului. Amândoi demonstrară cât de conștienți sunt că totul se-ntâmplă aievea încremenind brusc și părând, în neclintirea lor, niște siluete sculptate pe-o friza clasică. Adrian apasă delicat, cu vârful degetului, pielea lui Fanny, în timp ce studia fluturele cu interesul unui entomolog. Fanny rămase cu privirea ațintita asupra degetului sau. Nici unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
intrarea din față. Apoi se întoarse aproape instantaneu pe călcâie și intră în camera de zi. Privi în jur, căutând parcă după ceva. Eleanor intra, venind din bucătărie, cu o tavă încărcată cu veselă și tacâmuri. Zărindu-l pe Adrian, încremeni. — Ziarele n-au sosit încă, în caz că le căutai, îl informa ea. Adrian n-o bagă în seamă. Se apropie de suportul de ziare de lângă șemineu și lua de acolo un supliment duminical mai vechi. Se așeza într-un fotoliu, prefăcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
dea jos țoalele și n-ai remarcat cât de mari i-s țațele sau formă curului? Se râde la păsărica? Adrian nu-i răspunse. Se uită cu ochii cât cepele la Fanny Tarrant, care apăruse în ușă dinspre vestibul și încremenise în prag la auzul numelui ei. — Pun pariu că se râde, continuă Șam, fără să-și dea seama ce se petrece în jur, si se întinse în șezlong, cu ochii închiși. Bag mâna-n foc că Fanny Tarrant se râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
sunase în colțul plopilor fără soț și poetul îi număra: ...unu, doi, trei..., îi număra...cu multă dragoste îngemănată cu neliniștea purtată în suflet, cu adâncă mirare pe cărarea vrăjită de flori de tei. Departe, la Ipotești, toate lucrurile au încremenit de-o vreme, și când vine zăpada, pădurea tot nu crede, și tot îl mai așteaptă cu zbor de păsări pe buze. Poate că totuși n-a murit... Ce te legeni, inima mea, fără vânt și fără ploaie... Parcă nu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mai Întâi, apoi În sala de așteptare acoperită din loc În loc de insule mici și albe de rumeguș. 13. Moartea le era tot atât de străină și Îndepărtată ca Australia sau zâmbetul lui Flavius-Tiberius În fața artezienei din Piața Carolina. Peștele din mijlocul bazinului, Încremenit Într-un avânt neputincios spre Înălțimi, ținea În gura larg deschisă o crenguță de brad. Animalul acesta, crap după unii, somn după alții, era opera de tinerețe a singurului cetățean din oraș suspectat de genialitate. Sculptura, de un metru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Stai așa! am strigat. Mai aveam o poziție. El a râs, iar eu i-am făcut ultima fotografie. În locul chipului său a ieșit Însă nudul meu ca o mască, căci el a avut timp să se ascundă după desen. Am Încremenit de uimire. Nu mai știam cine pleacă și cine rămâne. Era ultimul desen al lui Szántó. Mie mi-a rămas acea fotografie stranie, gravă și jucăușă În același timp, Uneori, când e liniște În piață, mi se pare că aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lovitura, se va Închina la tablourile astea ca la icoane. Se ridică din fotoliu fără grabă, Își Încheie nasturii vestonului, se apropie de tablouri și spuse: ăsta, ăsta și ăsta. La prețul cerut. Dă cineva mai mult? Lumea din fața lui Încremeni ca Într-un stop-cadru. Gestul său era răsplătit printr-o tăcere admirativă. Cineva scăpă un pahar dar paharul alb și din plastic nu căzu cum se așteptau toți, ci Începu să valseze prin cameră fără ca prin acest mic artificiu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
creionul roșu, pagini întregi mâzgălite. L-am frunzărit repede înainte să trec la al doilea. Acesta era într-o stare mai bună și avea un titlu pe copertă - Fragmentul becului. L-am deschis și primul cuvânt m-a făcut să încremenesc de uimire. Am dat pagina, am parcurs în grabă tot caietul, de la un capăt la altul, până când am fost sigur de ceea ce țineam în mână. L-am închis și am tras aer în piept. M-am gândit la felul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lungesc destul de mult, încât să atrag atenția cuplului de bătrâni de pe bucata de plajă de lângă a noastră și s-o fac pe Clio, care stătea acum până la brâu în apă și cu brațele ridicate în echilibru deasupra valurilor înspumate, să încremenească îngrozită preț de o fracțiune de secundă, înainte să-și caute o cale de săpare înapoi în mare. Întotdeauna am fost mai priceput la chestiile pe termen lung. Clio! am strigat, mult prea tare. Cuplul de bătrâni și alți câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-se pe exteriorul geamurilor. Praful se strângea în colțuri. Umbra mea, asemenea norului radioactiv de la Hiroșima, creștea pe pervazurile ferestrelor și pe plintele podelei. Păianjenii și insectele își împărțeau teritoriile pe întinderea dușumelelor și tavanelor. Parterul casei nu era tocmai încremenit și nici tocmai tăcut în timpul nopții. La etaj, ușa încuiată rămânea solidă și familiară și de neclintit. Alături, ușa dormitorului meu - reală și funcțională și nu tocmai închisă. Între ea și canat era un spațiu cât să încapă o pisică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spațiul înconjurător, toate culorile, lumina, umbrele, texturile, tot spațiul, toată presiunea aerului și toate undele sonore deveniră de-o precizie tăioasă, totul nemilos focalizat. Ochii mei larg deschiși, sărind de la una la alta, descoperiră paharul de votcă din poală. Am încremenit. L-am ridicat cât am putut de încet și grijuliu, străduindu-mă din răsputeri să nu afectez lucrurile care se petreceau înlăuntrul meu. Cele trei cuburi de gheață se topiseră și deveniseră niște pastiluțe cu margini rotunjite, fiecare cu puzzle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dischetă 3½“ în intersecția Sheffield (vezi hărți/fotografii) și a fost mult mărită aici. Structura reprezintă, probabil, un țânțar. Discheta care poartă această imagine e făcută din plastic portocaliu, transparent (nu din obișnuitul material negru, mat), lăsând impresia unei insecte încremenite în chihlimbar. Textul pare să fie un cod sursă de programare și există unele asemănări cu virusul Melissa, apărut cu aproximație în anul 2000/2001. Să aibă oare legătură cu Fidorous? Discheta în sine e inutilizabilă. Imagine??? 5. Ilustrată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gambe, pregătit să-mi avânt corpul bolnav într-o tentativă de alergare. Nimeni mă privea fix din spatele ochelarilor. Nu. Nu mă privea fix. Îmi trebuiră câteva secunde ca să-mi dau seama că nu se mișca deloc. În afară de apa care șiroia, încremenise complet. Sub ochii mei, trăsăturile domnului Nimeni începură să se modifice; tensiunea i se scurse din corp împreună cu apa. Fața albă și asudată deveni senină și angelică, precum aceea a unei persoane întinse într-un sicriu, calmă și înțeleaptă. Înclină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
deschizându-se în stânga. La colțul format de cele două coridoare, doctorul, sau altcineva, pusese un scaun mic, de lemn. Am pus cușca jos și, fără vreun motiv clar, am hotărât să mă așez un minut. Nu mai gândeam. Mintea îmi încremenise, era goală, singură, aștepta în frigul iernii s-o recuperez. Dar eu nu eram pregătit încă pentru asta. Odată ce porneam spre ea, știam că trebuia să retrăiesc totul, tot ce spusesem și tot ce spusese ea. Aș fi încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am auzit niște strigăte. Scout. Nu erau strigăte de teamă, ci de furie, prea departe de mine ca să deslușesc cvintele. Am ascultat. Fidorous țipa ceva ca răspuns. Apoi din nou Scout. O ceartă care se întețea undeva în față. Am încremenit în loc, năuc. Nu, ajunge pentru seara asta - doctorul specialist în șocuri din mintea mea, cel care gândea în locul meu - Ajunge. Ți-a ajuns pentru o singură zi. E prea mult. Corpul meu se întoarse cu de la sine putere. Am mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
podea și-n sus, pe cotoarele cărților de pe peretele din față. Am auzit sunetele scoase de un ibric, o linguriță de cafea zăngănind într-o cană. M-am aplecat pe după cadrul ușii. Scout. Ceva - nervii mei, sângele meu - tresări și încremeni la vederea ei, o fântână transformându-se în gheață și electricitate statică înlăuntrul meu. Ea mă văzu înainte să-mi pot trage capul înapoi, ridicând degetul mare și ștergându-și ochii pe când se întorcea cu spatele. — Nu te-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
neobservat, am urmărit-o cum îl dă la loc iar și iar. Mi se părea că apăruse o graniță nestatornică între noi și nu puteam risca decât priviri fugare spre ea. Singura dată când mă surprinse că o privesc, am încremenit. Lăsase repede ochii în pământ și apoi se uitase în altă parte, având poate același gânduri ca și mine, deși poate că nu. N-am înregistrat nici o reușită cu paharul. M-am holbat la cuibușorul de fâșii mototolite ore întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sprijini în mine. — Mă ierți? Ai fost un nemernic. Hei, am fost puțin încurajat să fiu. — Daaa, dar nemernicia ta n-a fost într-un scop nobil, nu? Nu, am spus, rușinat, asta așa e. — Ai făcut-o pentru că ești încremenit emoțional. — Defect. Defect emoțional. — Cum vrei tu. Mi-am plimbat degetele prin părul ei negru și fin, iar ea mă strânse cu brațele de mijloc. Briza se învârtea în jurul nostru, marea calmă înclinând barca de pe-o parte pe cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mi le spun decît mie. I-am povestit și depresia: cînd mă închideam în casă și mîncam în neștire cartofi prăjiți. Dar ea? Îmi spune ceva despre ea? O conduc. Tano aproape că a ajuns la coada lui Mișu Negrițoiu, încremenit cataplectic, de frică, pe poartă. Lasă-l, TA-NO! îi comand cu cea mai aspră voce. Răzbelnică mai ești. Cu toată lumea, chiar și cu prăpăditul de mine. Îi dă, totuși, lui Mișu Negrițoiu pace. Motanul sare în vișin și stă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu mai sunt așa de tinere, dar în iureșul dansului par foarte atrăgătoare. Zmeul Zmeilor se ridică de la masa de joc și trage un răcnet: Maaattt!!! Învârte măciuca prin aer cu mâna stângă ca pe-o sfârlează pe deasupra capului Priculiciului, încremenit de spaimă. Am bănuit eu că, în fapt, Zmeul este într-adevăr foarte puternic și, în principiu, și destul de inteligent. De când a intrat în modernitate, citește cu regularitate "Magazinul istoric" și mă provoacă la discuții principiale despre fenomenul istoric. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]