3,404 matches
-
mișc degetele de la picioare. Capul Îmi era atașat bine de gât, gâtul, de umeri. Excelent. Dar, fiindcă mă simțeam totuși un pic amețit, când m-am Întins după poșetă mi-am schimbat poziția cu grijă. Durerea care mă pătrunse era Îndeajuns de intensă, ca să Înțeleg ce se Întâmplase. Și pot spune că nu era un șoricel mic mic care căuta să se ascundă de un urmăritor foarte fioros. Greața se aduna și sunt sigur că, dacă aș mai fi avut ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și ochești cu gânduri ucigașe! Cuvintele nu-s doar bombe și gloanțe - nu, ele sunt mici cadouri ce conțin sensuri! Stai, că n-am terminat - de parcă experiența prezenței mele înlăuntrul mai curând decât în afara acestor perdele goișe n-ar fi îndeajuns de copleșitoare, de parcă incredibila experiență a urărilor mele de ceasuri plăcute adresate goimilor din această casă n-ar fi suficient motiv de perplexitate, iată, pentru a-mi spori și mai mult extazul dezorientării, numele străzii pe care se află casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de rece - o noapte de aprilie precum o ilustrată de Crăciun de modă veche, sclipind de promoroacă. Myatt Își luă haina de blană dintr-un cuier și ieși pe coridor. La Köln trenul stătea aproape patruzeci și cinci de minute, Îndeajuns ca să bea o ceașcă de cafea fierbinte sau un pahar de vinars. Până atunci putea să se plimbe, Înainte și Înapoi, asemeni omului În balonzaid. Deoarece nu era nimic care să-i capteze atenția În aerul de-afară, știu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fapt. —Nu neapărat. Mi-aduc aminte cum l-am sunat pe Louis când credeam că era la New York și el era, de fapt, la Rio cu un model În vârstă de cincisprezece ani! spuse Lauren. Poate dacă aș fi fost Îndeajuns de paranoică, mi-aș fi dat mai repede seama cum stătea treaba. Era Îngrozitor. Oare de ce le povestisem lui Tinsley și lui Lauren despre Sophia? Ele nu făceau decât să Înrăutățească lucrurile. —Eu zic să-ți cauți avocați chiar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Oamenii vor renunța cu dragă inimă la mare parte din cultura lor în schimbul asigurării că stropul care le-a mai rămas este sigur și curat. Zgomot alb. Imaginați-vă o lume a tăcerii în care ar fi interzis orice sunet îndeajuns de puternic sau de lung încât să ascundă o poezie mortală. Fără motociclete, mașini de tuns iarba, avioane cu reacție, mixere electrice, uscătoare de păr. O lume în care oamenilor le este frică să asculte, le este frică să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
valorează mai mult ca oricând. Un parazit care-i supraviețuiește gazdei. Un prădător mare și gras în căutarea următoarei cine. Prin labirintul ăsta de antichități, zice, bântuie stafiile tuturor celor care au avut cândva mobilele de-aici. Ale tuturor celor îndeajuns de bogați și de împliniți cât să vrea s-o și arate. Porcăriile astea decorative uite că au supraviețuit talentului, inteligenței și frumuseții lor. Nimic nu s-a ales din tot succesul și din toată împlinirea pe care mobilele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
l-am dat conchide directorul adjunct. Tovarăși, înapoi la ale noastre restabilește președintele calmul discuției. Victor arată el spre Săveanu a avut datoria să-l citească, fiind în consiliul de lectură. La care o să renunțăm murmură Negrea abia șoptit, dar îndeajuns ca să fie sesizat de președinte. Cît voi fi eu președinte, nu! Nu, tovarășe Negrea, că altfel ne trezim precum alții: muncesc un an secretarul și referentul literar, întocmesc lista cu piesele pentru stagiunea viitoare iar directorul, care-i și regizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
frecvent ca regii să-și piardă tronul? Pentru că nu sunt destul de capabili? Nu! Pentru că ei nu realizează înfăptuiri mari pentru țara lor. Deși așezat pe tronul său, regele va avea probleme să-și conducă țara, dacă poporul nu-l respectă îndeajuns. Dumneavoastră v-ați înzestrat mezinul cu o mare avere și multe proprietăți, dar nu-i oferiți ocazia să fie de folos țării. Cum va putea el atunci conduce regatul nostru? În acel moment înțelese regina-mamă adevăratul scop al vizitei lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Începea să fie iar limpede. Așa că tot ce aveam de făcut era să mă cațăr peste șirurile de sugari beți ce moțaiau și să mă plimb de la un sfîrc la altul, golindu-le pînă la ultima picătură. Nu era niciodată Îndeajuns. Însă a contat, pentru că În felul ăsta am reușit să supraviețuiesc, chiar dacă la mustață. Nu mai trebuie să mă aplec peste marginea prăpastiei reprezentate de nașterea mea pentru a da de mama. Acum pot să stau culcat pe spate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
lui? „Vor Încerca să te omoare pe Întuneric.“ Acum nu se mai Îndoia de seriozitatea acestui avertisment. Da, primejdia era reală; așteptarea asta Încordată Îi amintea de altcineva care așteptase la fel, zile În șir, pînă ce mila lui crescuse Îndeajuns de mult, căpătînd proporțiile monstruoase necesare trecerii la fapte... Deodată, se auzi un glas: — Da, da, nu prea aud bine... Răsuflarea domnișoarei Pantil se făcu parcă și mai șuierătoare, iar valurile sonore ale lui Mendelssohn se retraseră, gemînd. Undeva, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
din veacul al XVIII-lea. Mă numesc Fullove și locuiesc În Battersea, pe Fulham Road. Și aveți clienți destui? — Mai mulți decît vă Închipuiți, răspunse el, desfăcîndu-și larg brațele și alungînd vrăbiile, ca pe niște copii cu care se jucase Îndeajuns. Dar de la o vreme, toate merg prost. Nu pricep ce nevoie au oamenii să se războiască! Am o mulțime de cărți aici, adăugă, atingînd ușor valiza cu vîrful piciorului. Le-am cumpărat de la un lord a cărui casă a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ar fi trebuit să mă Încarc cu o asemenea valiză! „La urma urmei, se gîndi Rowe, pot să mai fac o faptă bună Înainte de a părăsi această lume“. Numai că fapta asta bună nu-i plăcea deloc. Desigur, omul părea Îndeajuns de bolnav și de obosit, ca să-i fie scuzate orice asemenea tertipuri, dar prea Îi ieșeau bine. „Ce caut eu În taxiul ăsta, alături de un necunoscut, și ce rost are să-i promit că-i voi căra valiza plină de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
care te-a cunoscut pe vremuri. — Cine? Întrebă Digby, cu inima bătîndu-i să se spargă. — Nu-ți spun. Vreau să descoperi singur. — Știu că sînt ridicol, dar parcă m-a apucat un leșin. — E firesc, Încă nu te-ai Înzdrăvenit Îndeajuns. Și deschizînd un dulăpior, doctorul scoase o sticlă de sherry și un pahar. Băutura asta o să te Întărească, zise el. — „Tio Pepe“, exclamă Digby sorbind din pahar. — Vezi? Amintirile Încep să-ți revină. Mai vrei un păhărel? — Nu, mulțumesc. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
necunoscută despre care ai aflat că te iubește pe ascuns de vreo douăzeci de ani. Întrucît amintirile lui nu treceau de pragul adolescenței, Digby se simțea pe deplin liber. Nu că s-ar fi temut să se regăsească: se cunoștea Îndeajuns și-și Închipuia că știa ce fel de om ar fi devenit băiatul de care-și amintea. Se temea mai degrabă să Înfrunte uriașele răspunderi pe care i le-ar fi pus pe umeri reușita În viață, decît să accepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
spioneze unul pe celălalt ca niște dușmani - tocmai pentru că se iubeau atîta! Nu vor ști niciodată ce Înseamnă să nu cunoști teama de a fi descoperit. Rowe Își spunea acum că omul Își poate ispăși vina față de morți dacă suferă Îndeajuns pentru cei vii. — Draga mea, sînt atît de fericit! Încercă el o frază la Întîmplare, și inima i se umplu de căldură cînd auzi răspunsul ei prompt, dar reținut: — Și eu... „La urma urmei, Își spuse Rowe, oamenii Își fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fațada ridicată anume pentru a înșela poporul. Prin urmare „ceea ce seducea elita era extremismul ca atare. Profețiile pline de speranță ale lui Marx că statul avea să se ofilească pentru a face loc unei societăți fără clase nu mai erau îndeajuns de radicale, nici suficient de mesianice. Dacă Berdiaev are dreptate când arată că «Revoluționarii ruși... au fost totdeauna totalitari», atunci atracția pe care Rusia Sovietică a exercitat-o aproape în egală măsură asupra tovarășilor de drum, intelectuali ai nazismului și
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
prin fața casei și o văzură din mers cum coboară din mașină și cum se îndreaptă cu pași mari spre veranda umbroasă. Apoi grădina luxuriantă, atât de stufoasă în comparație cu arbuștii de papaia din fața măcelăriei, le obstrucționă privirea. Asta, însă, le fu îndeajuns. Dădură colțul și parcară sub un palisandru de la marginea drumului. Și acum ce facem? se interesă unchiul. Așteptăm aici până pleacă? Mma Makutsi nu era sigură. — N-ar avea nici un sens să stăm aiurea aici, răspunse ea. Ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-i amintească de cum arăta. Nu avea nimic, nici o imagine despre care să poată spune: „Aceasta sunt eu!“ Asta mai însemna și altceva, că nimeni nu a dorit niciodată să aibă o fotografie de-a ei; pur și simplu, nu fusese îndeajuns de importantă. Trase aer în piept și, pe moment, simți un sentiment copleșitor de milă pentru acești doi copii; milă amestecată cu dragoste. O să le ofere el toate aceste lucruri. O să se revanșeze față de ei. Or să aibă tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
clipa aceea iubise violența care isca acea furie, ci pentru că experimenta o bolnăvicioasă senzație de durere, gol sufletesc și amărăciune observînd că, pe măsură ce se Îmbrăca, se depărta de el, de puterea și de influența lui. Se simți victorioasă. Dacă fusese Îndeajuns de prost pentru a o elibera din lanț, imaginîndu-și, În slăbiciunea lui, că avea să-i fie recunoscătoare și că, datorită acestei recunoștințe, avea să-l iubească Într-o oarecare măsură, merita ca ea să se Îmbrace și, odată Îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
după cum zvîcneau în palmă buricele degetelor celuilalt, dacă era un om impresionabil sau nu, dacă era un terchea-berchea, un om de lume ori un nătărău, un fricos ori un individ sigur de sine. Doar o strângere de mînă nu este îndeajuns pentru a te lămuri în privința unui necunoscut, mai ales cînd de cele mai multe ori întîlnirea este, cum s-ar spune, "în interesul serviciului". Iar serviciul său, instituția în care credea mai mult decît în venirea zilei următoare, avea între regulile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
energie, obositor de neobosit, din vremea războiului și a primilor ani de pace. Motivele erau probabil mult mai multe decît acelea pe care le bănuise el. Dar acelea pe care le știa, ori i se părea că le știe, erau îndeajuns de puternice. Unul era acela că Mihai Mihail fusese un om foarte sărac și acum nu mai era. Nu avea dovezi, dar pentru acest lucru nici nu era nevoie. Se știa, el nu-i văzuse dar se știa, că Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cînd încă nu se zimțuiau, ah, da, așa, era lesne de înțeles de ce Cocoș avea puști Peabody, folosite în războiul din 1877, toate se explicau ca deșirate dintr-o împletitură de andrele. L-a auzit bolborosind iarăși, de astă dată îndeajuns de clar ca să-l priceapă, "a fost, este, ce importanță are într-o viață atît de măruntă, a fost, este, pentru Allah, tot ce este a fost și tot ce a fost este..." Nu era supărat pe bătrînul turc, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din Serviciu nu pleci cînd vrei. Pleci cînd poți și de fapt asta se întîmplă atunci cînd ești supt, uscat, golit, cînd nu mai ești decît o amintire a celui ce ai fost atunci cînd Mihail a considerat că ești îndeajuns de bun ca să intri în slujbă. El, Leonard Bîlbîie, n-a ajuns încă să stea de vorbă cu cineva care a ieșit din Serviciu! Ah, o explicație putea fi aceea că mai toți angajații intraseră de tineri în funcții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era de fapt o constanță de o noblețe disprețuitoare. Asta înțelesese singur adjutantul clupă ce, mai mult simțind, îndrăznise să facă un compliment aproape soldățesc la una din întâlnirile întîmplătoare de pe ulița prăvăliilor. ,,Arătați ca două prințese, domnișoarelor", spusese atunci, îndeajuns de emoționat, încît gîtuiala vocii reușise să ascundă grosolănia banalității. Sofie nici nu răspunse, în schimb K.F. s-a oprit o clipă, aproape că i-a zîmbit și i-a aruncat din vîrful buzelor: "Credeam că n-o să observe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
corpului din care făcea parte, cu majestatea mării în care se pierdeau cu plăcere chiar. Am auzit, se vorbește prin tîrg, de haitele de lupi, cred că nu sînt cu adevărat o primejdie." Radul Popianu știa că domnișoara guvernantă este îndeajuns de instruită, încît să știe că niciodată lupii nu ar ataca pe cineva. Cel puțin cît trăiește. Iar dacă e mort atunci se cheamă că nu atacă, ci pur și simplu sfîșie. Sfîșie ceva care a fost, nu este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]