700 matches
-
mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: "Daniel, Daniel unde ești?" Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să mă silească să ies din ascunzătoare. Apoi m-ar fi silit să-l sărut pe bătrânul acela cu obrazul ca de ceară și cu buzele însîngerate; era tot ce reținusem din trupul bunicului
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că amândoi eram prinși în cătare de alt vânător. El, mai puțin norocos decât mine, fusese lovit. Se scufundase în mlaștină. Eu mai respiram, în timp ce vânătorul nevăzut se distra, probabil, urmărindu-mă; știa că nu puteam fugi. Începusem să fiu înduioșat de soarta care ne învrăjbise fără să ne cunoaștem, când mi-am adus aminte unde mai văzusem figura aceea ștearsă, cu un neg mare la rădăcina nasului. Odată, la pușcărie, mă lovisem de ceva și căzusem. Nu era nimeni în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că îngerul său păzitor, Francisc, se arătase deosebit de exigent la ritualul spălării mâinilor. Ceea ce i-a făcut plăcere Bătrânului. Doar era vorba de o regulă sacră. ― Ați discutat și despre cimitir? se interesă Călugărul. ― Bineînțeles... Dar nu mult. M-a înduioșat singurătatea în care trăiește, iar vorbele mele i-au plăcut. "Aici nu-mi face concurență nimeni, domnule sculptor, nici măcar copacii sau animalele" a zis el și a râs. Pe măsură ce vorbeam, prindeam și mai mult curaj. Îmi lăsam fantezia să zburde
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
suportam ironiile. Îmi venea chiar s-o pun la punct. "Cum îți permiți...?" Dar o iubeam, nu-mi era ușor să renunț. ― Și chiar vrei să-ți fac analizele? mă întrebă Laura, pe un ton de data aceasta afectuos. O înduioșase probabil perplexitatea în care mă găseam. ― Da... Eram atât de zăpăcit încît nu știam cum să reacționez. "Femeia asta..." mi-am zis în sinea mea. Dar nu mi-am dus gândul până la capăt. Vroiam să spun: "e prea normală", dar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
urma un gest violent, că-mi va da o palmă, oferindu-mi astfel pretextul de care aveam nevoie; dar nu se întîmplă nimic. Laura se oprise din plâns și mă privea cu o tristețe adâncă, dureroasă, uscată, care m-a înduioșat, încît în loc să plec am devenit tandru. Am strîns-o cu brațul teafăr și am stat lipiți unul de altul până ce mirosul ei m-a amețit. Atunci am pornit pe coridor, ținînd-o de mână, deși nu era nevoie; îi trecuse supărarea și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe neașteptate și începu să sară într-un picior, după care se opri, își ridică gulerul halatului, își aranjă părul și se privi din nou, aplecând capul când într-o parte, când în alta. "Femeia tot femeie", mi-am zis, înduioșat de mirarea copilăroasă cu care se examina acum în oglinzi. Făcu câțiva pași de dans. Apoi, prinzîndu-și halatul cu mâinile ca o rochie de bal, începu să valseze de una singură, amețită și fericită. Când a obosit, s-a așezat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ocazia să ți le fac. Trebuie să fii totdeauna de partea celor care câștigă, nu de partea celor învinși. Ar fi o prostie să ai scrupule tocmai acum. Spune, eventual, că ai făcut pe tine de frică, asta produce impresie, înduioșează. ― Ești cinic, șopti pierdut Dinu. ― Eu cinic? ― Îmi vorbești de parcă aș fi un șobolan oarecare. Vorbea cu ultimele resurse de mândrie jignită. ― Știi ce ești? i-am zis. Un căcăcios. Tremuri ca un vierme. S-a înroșit violent și a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai înainte se străduiau să ascundă ceea ce îi lega și care, în prezent, lipiți unul de altul, mergeau cu încăpățânare prin oraș fără să vadă mulțimea care îi înconjura, cu neluarea-aminte neclintită pe care o dau marile pasiuni. Cottard se înduioșa. "Ai naibii", zicea el. Și vorbea tare, se simțea în largul lui în mijlocul febrei colective, a bacșișurilor regești care zăngăneau în jur și a intrigilor care se înnodau înaintea ochilor lor." Totuși, Tarrou socotea că nu era prea multă răutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
arii. Sala reacționa cu însuflețire discretă. Abia dacă se observa că Orfeu introducea, în aria lui din actul al doilea, tremolouri care nu figurau în text și îi cerea cu un ușor acces de patetism stăpânului Infernului să se lase înduioșat de vaietele sale. Unele gesturi sincopate care îi scăpaseră, celor mai pricepuți li s-au părut un efect de stilizare care se adăuga și el la interpretarea cântărețului. A fost nevoie de marele duet al lui Orfeu și Euridice din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu siguranță de interesul brusc pe care Îl arătam față de persoana lor, cît și de confidențele mele neașteptate: la sfîrșitul mesei, căpătînd Încredere, ajungeam să le spun uneori că sînt agorafob, ceea ce le trezea mereu interesul, iar uneori chiar le Înduioșa. Așa cum unora dintre bărbați le plac doar femeile care șchioapătă, unora dintre femei le-ar fi plăcut să-și petreacă noaptea cu un agorafob. Deveneam Îndrăzneț și le vorbeam atunci de claustrofobie. Puțin le păsa! Erau gata să-și petreacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mă lase pe mine singură. Adevărul e că acum sunt lefteră, de aceea am sugerat varianta cu autobuzul. E o prietenă minunată! O Îmbrățișă drăgăstos pe Desert Rose. Teatrul jucat fusese de cea mai bună calitate, cei doi bărbați erau Înduioșați. Kitty avea obrajii În flăcări, din cauza rușinii de a-și fi admis lipsa de resurse financiare În fața unor oameni complet străini, dar era fericită că-și salvase prietena. Era aproape sigură că toată povestea dintre Desert Rose și Charlie era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Lolita nedeclarată... glumi el. — Hei, Lolita avea doisprezece ani, eu sunt femeie În toată firea. — Pot să te Întreb ceva... se Încumetă el, timid. Ce a făcut, cum te-a convins să te culci cu el? Curiozitatea lui inocentă o Înduioșă. — Nimic, nimic special. Nu asta Își dorise să audă. Ce trebuie să facă un bărbat ca să convingă o femeie să se culce cu el? continuă. Kitty zâmbi. Nu există o rețetă magică. Dar nu trebuie să pari disperat după sex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
bată din nou, în timp ce eu, ca să nu izbucnesc în lacrimi, îmi înfigeam dinții până la sânge în degete. „Te omor, striga tata disperat, te omor”. Îl înfruntam: „Asta și vreau. Ca să intri la pușcărie”. El mă privea lung și aproape mă înduioșa furia lui neputincioasă. Se congestiona la față, arăta ca un rac fiert, iar buzele căpătau un tremur nervos. Cred că nu l-am iubit niciodată mai mult ca în asemenea momente când el mă ura. Și, în ciuda a tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi de folos dacă mă serveam de ea bine, micșorându-mă pe mine cu umilă fățărnicie ca să-i ajut pe ceilalți să se creadă importanți. Fiindcă așa sunt oamenii. Cu cât ești mai aproape de starea unui vierme, cu atât îi înduioșezi mai mult, pe când valoarea ta îi pune în stare de alarmă, socotind-o o ofensă personală. Din ziua aceea am făcut tot ce mi se cerea, arborând o modestie care s-a lipit de mine și cu greu, abia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și-a înfundat din nou pe cap pălăria de pai și și-a reluat locul pe bucata de marmură, la fel de placidă, de parcă nu se întâmplase nimic. M-a izbit ridicolul situației. Dar, firește, nu eram eu omul care să mă înduioșez pentru că o fată tomnatecă se dovedea supusă cu mine. Îmi târam libertatea, de la plecarea Liviei, de unul singur, ferindu-mă să mi-o pun în pericol. Îmi vedeam de crucile pe care le ciopleam și nu mă încurcam cu nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
parfum. De câte ori îmi aduc aminte clipa aceea, mă gândesc cât de ciudate sunt femeile. Alt regn, cum zicea, în glumă, Dinu. La început, Marta ar fi fost în stare să se apere cu cuțitul de mine. Mai târziu m-a înduioșat cu tandrețea ei. Dinu mă aștepta la cafeneaua din mijlocul cătunului. Mă rog, să-i zic cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dinaintea plecării la azil, m-am dus în două locuri. Mai întâi, pe platoul unde fusese instalat circul ale cărui animale sălbatice visasem să le eliberez. Terenul era gol. Circul plecase de mult. Pe locul arenei creștea iarbă. M-am înduioșat amintindu-mi cu câtă convingere și cu câtă simplitate îmi pusesem în mintea mea de copil problema libertății: viața în cușcă sau viața în afara cuștii. Nu-mi ținusem promisiunea. Leii, tigrii, panterele aveau să moară de bătrânețe în cuști; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-o magherniță. Ba, chiar se simțea mai în largul ei acolo. Și nu era nici măcar geloasă. Domnul Andrei păstra o icoană sub sticla căreia așezase nenumărate fotografii: el în centru și „fluturii” în jurul lui. Și de câte ori privea pozele se înduioșa. Într-o noapte însă le-a scos de sub sticlă și le-a dat foc. Era un gest de recunoștință pentru singurătatea care îi era atât de credincioasă și care l-a urmat peste tot. „Ca o cățea”, râdea Domnul Andrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: „Daniel, Daniel unde ești?” Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să mă silească să ies din ascunzătoare. Apoi m-ar fi silit să-l sărut pe bătrânul acela cu obrazul ca de ceară și cu buzele însângerate; era tot ce reținusem din trupul bunicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că amândoi eram prinși în cătare de alt vânător. El, mai puțin norocos decât mine, fusese lovit. Se scufundase în mlaștină. Eu mai respiram, în timp ce vânătorul nevăzut se distra, probabil, urmărindu-mă; știa că nu puteam fugi. Începusem să fiu înduioșat de soarta care ne învrăjbise fără să ne cunoaștem, când mi-am adus aminte unde mai văzusem figura aceea ștearsă, cu un neg mare la rădăcina nasului. Odată, la pușcărie, mă lovisem de ceva și căzusem. Nu era nimeni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că îngerul său păzitor, Francisc, se arătase deosebit de exigent la ritualul spălării mâinilor. Ceea ce i-a făcut plăcere Bătrânului. Doar era vorba de o regulă sacră. Ați discutat și despre cimitir? se interesă Călugărul. — Bineînțeles... Dar nu mult. M-a înduioșat singurătatea în care trăiește, iar vorbele mele i-au plăcut. „Aici nu-mi face concurență nimeni, domnule sculptor, nici măcar copacii sau animalele” a zis el și a râs. Pe măsură ce vorbeam, prindeam și mai mult curaj. Îmi lăsam fantezia să zburde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
suportam ironiile. Îmi venea chiar s-o pun la punct. „Cum îți permiți...?” Dar o iubeam, nu-mi era ușor să renunț. — Și chiar vrei să-ți fac analizele? mă întrebă Laura, pe un ton de data aceasta afectuos. O înduioșase probabil perplexitatea în care mă găseam. — Da... Eram atât de zăpăcit încât nu știam cum să reacționez. „Femeia asta...” mi-am zis în sinea mea. Dar nu mi-am dus gândul până la capăt. Vroiam să spun: „e prea normală”, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
urma un gest violent, că-mi va da o palmă, oferindu-mi astfel pretextul de care aveam nevoie; dar nu se întâmplă nimic. Laura se oprise din plâns și mă privea cu o tristețe adâncă, dureroasă, uscată, care m-a înduioșat, încât în loc să plec am devenit tandru. Am strâns-o cu brațul teafăr și am stat lipiți unul de altul până ce mirosul ei m-a amețit. Atunci am pornit pe coridor, ținând-o de mână, deși nu era nevoie; îi trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe neașteptate și începu să sară într-un picior, după care se opri, își ridică gulerul halatului, își aranjă părul și se privi din nou, aplecând capul când într-o parte, când în alta, „Femeia tot femeie”, mi-am zis, înduioșat de mirarea copilăroasă cu care se examina acum în oglinzi. Făcu câțiva pași de dans. Apoi, prinzându-și halatul cu mâinile ca o rochie de bal, începu să valseze de una singură, amețită și fericită. Când a obosit, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ocazia să ți le fac. Trebuie să fii totdeauna de partea celor care câștigă, nu de partea celor învinși. Ar fi o prostie să ai scrupule tocmai acum. Spune, eventual, că ai făcut pe tine de frică, asta produce impresie, înduioșează. — Ești cinic, șopti pierdut Dinu. — Eu cinic? — Îmi vorbești de parcă aș fi un șobolan oarecare. Vorbea cu ultimele resurse de mândrie jignită. — Știi ce ești? i-am zis. Un căcăcios. Tremuri ca un vierme. S-a înroșit violent și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]