805 matches
-
am intrat niciodată - recunoștea grasul. Era deja mai mult decât suficientă această recunoaștere pentru ca celălalt să Înceapă acum să vorbească pe larg despre galerii și vagoneți, stâlpi de susținere și catastrofe adevărate sau posibile. Când ajungea la catastrofe omul se Înfierbânta pur și simplu (deși n-ar fi fost necesar, erau cel puțin treizeci de grade la umbră, iar În compartiment căldura devenise insuportabilă), nu-ți puteai da seama dacă inventează sau relatează obiectiv, enumera detalii dintre cele mai insolite, găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mașiniști și așa au recrutat noi membri, cum, de altfel, a făcut-o și Claire De Haven. Tatăl ei lucrase ca avocat pentru cei din industria cinematografiei, iar ea zicea că intenționează să exploateze și... și... Mintea lui Mal se înfierbântă. — Și ce? Spune-mi! Eisler își încleștă din nou mâinile. Mal insistă: — Spune-mi! Să exploateze și mai ce? — Să seducă! Claire a crescut în preajma celor din industria filmului și cunoștea actori și tehnicieni care pofteau la ea încă de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
băieții din clasa noastră la începutul acestei primăveri timpurii! Și eu nu mai puteam să dorm de mirosul pătrunzător și dulce al fiorilor de liliac... Mă frământam nopțile pe toate părțile și-abia izbuteam să ațipesc în zori. Prin mintea înfierbîntată de atâtea nume de fete, al căror chip gingaș căutam să mi-l imaginez, după descrierile făcute de iubiții lor, îmi zburau versurile naive închinate acestora, fără să le cunosc! Sufletul îmi era înfiorat de emoții și de nostalgii neînțelese
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
îndrăgostiți, înlănțuiți, care își consumau nestingheriți ardentul sentiment. Impresionat de spontaneitatea și naturalețea spectacolului, norul i-a acoperit cu umbra sa binefăcătoare. Continuându-mi călătoria, pe o câmpie largă am văzut un șir de cosași care, obosiți de muncă și înfierbântați de zăpușeală, își pregăteau merindele să prânzească. Am rugat norul să le dea puțină umbră de care să se bucure cât timp își potoleau foamea. Călătorind mai departe, pe o miriște întinsă mi s-au înfățișat ochilor mai mulți tractoriști
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
să-mi amintesc ce mi-a spus An-te-hai, cum că eu trăiesc să-i fac plăcere împăratului Hsien Feng, nu mie însămi. Mi-aș dori ca împăratul să înțeleagă asta. Mă întreb când o să-și facă apariția. Corpul îmi e înfierbântat precum un chec aburind. Slujnicele transpiră. Îmi masează umerii, degetele de la mâini și de la picioare. Robele lor sunt ude, iar părul le este dezordonat. Numai să le privesc și mă obosește îngrozitor: de-abia aștept să se termine. An-te-hai m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lumea închipuirii în care însă începi să crezi și tu că e tot reală. Dar oare nu asta e și predispoziția artiștilor? M-am simțit, uitîndu-mă în ochii lui, parcă exclus din această lume aleasă. Imaginația mea nu s-a înfierbîntat niciodată în felul acesta. Nu eu trebuia să ajung scriitor, ci el. Abia astăzi aflu că alev fiind, scriam și eu scrisori prin sat foștilor colegi într-un stil nu prea obișnuit. Voi ce mai beți, ce mai mîncați? Soarele
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
să fierbem amândoi În același cazan cu smoală; și atunci vom avea timp destul să povestim nu numai Întâmplatele, dar, mai ales, neîntâmplatele lumii. Să vezi atunci ce ordine o să punem noi În univers și-n galaxie, fără să ne Înfierbântăm mințile de la răcoarea șprițului, dar cu bucile arzând pentru eternitate În smoala cea diavolească. La taifas În bunul căzănel! Vezi să nu-ți dai barba jos, ca să te pot recunoaște mai ușor! Domnule, gata, ce s-o mai lungim. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îl ridicase, repezindu-și mâinile către cer, deasupra apei. Băiatul apucase să vadă sânii mari, negri, rotunzi și grei, Împungând aerul cu sfârcurile uriașe, țanțoșe, Întărâtate de mângâierea și răcoarea bălții. Apele ei i se păruseră dintr-odată prea calde, Înfierbântate din ce În ce de trupul negru și neliniștit care se mișca Întruna, răspândind În jur vrăji schingiuitoare și desfătătoare, cărora nu li s-ar fi putut găsi În veci chipuri de Împotrivire. Ectoraș aproape că leșinase, se târâse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
întorsese spre Mitsuhide și Mitsuharu, vorbind cu deplină convingere. Desigur, acest discurs nu era nici o recomandare, nici un sfat. Avea rolul de-i înștiința pe principalii comandanți că țara era deja în mâinile lor și de a-i face să-și înfierbânte sângele. Era jumătatea a doua din Ora Cocoșului. În umbra muntelui drumul se întunecase deja. Oamenii în armuri străbătură, într-un șir negru, satul Oji și, în sfârșit, ajunseră la colina Oinosaka. Cerul nopții era spuzit de stele, iar capitala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Chiar și după moartea lui Hanbei, ori de câte ori întâlnea greutăți, Hideyoshi își spunea în sinea sa: „Numai de-ar fi aici Hanbei.“ Și totuși, îl lăsase pe acel om să moară fără nici un fel de răsplată. Deodată, pleoapele lui Hideyoshi se înfierbântară de lacrimile tristeții, împăienjenindu-i vederea spre piscul Muntelui Bodai. Și se mai gândea la sora lui Hanbei, Oyu... În aceeași clipă, văzu în umbra brazilor de pe marginea drumului, gluga albă a unei călugărițe buddhiste. Ochii călugăriței îi întâlniră, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i plăcea s-o pună, chemându-i pe oamenii din jurul lui și ascultând, încântat, cuvintele sincere ale tinerilor luptători. În asemenea momente, mulțimea de vasali personali tineri care-l înconjurau nu-și cântăreau niciodată cuvintele. Când se aprindeau, Hideyoshi se înfierbânta și el, iar o asemenea atmosferă îl punea pe orice om din afară în dificultatea de a spune dacă se certau seniorul cu vasalii sau doar niște prieteni. Totuși, imediat ce Hideyoshi redevenea, cât de cât, serios, toți ceilalți își luau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe egumenul Gavriil, care de fapt împresurase de multă vreme acel loc de doi stânjini reclamat acum de “dumnealui Manolache Costache biv vel vornic”, reclamantul care pierde judecata cu egumenul Dosoftei”. --Le judecăm noi la rece da’ eu m-am înfierbântat de-a binelea, pentru necinstea egumenului Gevriil. --Așa este, vere, dar, dacă vrei să afli despre o nouă vânzare pe Podul Vechi, ascult-o pe Ilinca Hurmuzoaie logofeteasa care la 13 iunie 1753 (7261) spune că a întocmit: “împreună cu fiii
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
de ceva timp cu pragmatismul, o întreabă: -E vaca ta? -Da ... E Joiana. -Când ne întâlnim să nu uiți să aduci și o sticlă cu lapte... Eu lucrez la stat, nu prea câștig... tu nu lucrezi deloc... dacă o să ne înfierbântăm, să bem și noi măcar un pahar cu lapte. Femeia nu prea le avea cu mulsul vacii, avea mâinile prea mici și îl aștepta mereu pe bărbată su să mulgă vaca și cum am zis, Moromete-n gând și în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
umplu cu combustibil de lângă motor și înmuie o batistă în lichid, după care se cocoță iarăși pe acoperișul cabinei. Aprinse batista și încercă să aprindă combustibilul, dar când reuși, văzu că scotea prea puțin fum, iar canistra de tablă se înfierbânta prea tare ca s-o poată ține în mână. Gaskell îi trase un picior și o aruncă în apă, unde canistra fâsâi și focul se stinse. Geniule drag, zise Sally. Ești cel mai tare! — Da, bine... Știi, dacă te simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
a mai da o gaură la curea, n-aveam să spun nu, dar nu mai era o chestiune de viață și de moarte. Pentru Tom, totul depindea de curajul de a se arunca din nou acolo unde jocul era mai înfierbântat. Altfel, avea să tânjească în continuare în întunericul propriului infern strâmt și, odată cu trecerea anilor, să se acrească, devenind ceea ce nu-i era menit să fie. — Aș vrea s-o văd și eu pe făptura asta, am zis. După cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o ramă din tweed grena. Deschid gura să zic ceva, dar nu reușesc să articulez nici un cuvânt. — Bex... câte din astea ai? zice Suze într‑un final, cu glasul aproape strangulat. — Îhm... nu prea multe, zic, simțind cum mi se înfierbântă obrajii. Doar... câteva. — Cred că ai vreo... cincizeci! — Nu! — Ba da! Se uită în jur, cu obrajii purpurii de supărare. Bex, astea sunt foarte scumpe. — Hai, că n‑am cumpărat chiar atâtea! Râd ca să detensionez un pic atmosfera. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și despre ulcelele băute până la fund în repetate rânduri și preschimbate imediat în cioburi, după obiceiul chefuitorilor, amănunt care stârnise entuziasmul femeii, cadânei, zicea omul. Bea, spărgea și cerea mereu alte și alte ulcele. Când vorbea despre cadână, omul se înfierbânta. ― Așa ceva n-am mai văzut. Pă crucea mea dacă vă minț! Strașnică bucățică! Să mă iertați! Hm, hm! Da’, zău, mă rușinez să spun tot ce-am văzut și-am auzit. ― Bine, bine! Ceva despre război, ceva secrete nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
glasul, mamă? Colindătorilor - mamă? - De emoție, zice mama. Și de frig, Crăciunul cade, totdeauna, iarna. - Cade, zic eu, dar uite ce bine sunt ei Îmbrăcați, când cad - se și zice: ’Încotoșmănat ca un colindător’. Apoi, când cânți, te Încălzești; te Înfierbânți; iese foc din tine, când colinzi cu foc, nu? Atunci de ce ne tremură nouă glasul? - De bucurie. Că s-a născut Isus. - De bucurie, omul nu tremură. Omul tremură ba de frig, ba de frică. Ba de-amândouă, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mutat în tura de zi, să lași să treacă de la tine, și nici acum n-ar fi prea târziu. În locul tău aș căuta-o, nu m-aș lăsa până n-aș găsi-o ca să mă împac cu ea... Rafael se înfierbântase. Pe măsură ce se lumina de ziuă, devenea tot mai volubil. Milică îl știa cum e când apucă să-și dea drumul: un izvor nesecat de sfaturi, la care toata omenirea să se adape. Nu-l prea lua în seamă de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cum dârdâie pe lângă ugerul ei revărsat și pe lângă colacii de cărnuri din jurul mijlocului, ca și cum acel miros al înstrăinării l-ar fi îndemnat să-i întoarcă spatele. Se curățise, deh, nevinovat ca un copil, ba tocmai că îmbătrânise, nu se mai înfierbânta ca altă dată. Dacă nu cumva o fi o chestiune de gust, gândește-te, nu te-ai prea dat vreodată-n vânt după femeile corpolente. Mereu ai văzut învăluirea aia de cărnuri un soi de impostură, care ascunde; să dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
își trecea timpul cu altă distracție. Venea seara la școală cu o sacoșă de ziare din care citea toată noaptea, ca să aibă mai apoi la ce să mediteze, făcând și desfăcând pe cont propriu versiuni ale intrigii Revoluției, năuc și înfierbântat de lumea în schimbare despre care afla din ziare și de la televizor și-o remodela, la rându-i, încontinuu, până nu-i mai simțea forma și consistența. Praful și pulberea, da, sângele de consistența aerului umblându-i prin minte; sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
că, peste câteva zile, s-a înființat la ușa ei Vandam. Acum îl vedea mai bine - un puști în blugi și cămașă-n carouri, negricios, țânțăros și vânos. Nu doar pentru că a băut câteva pahare de lichior în plus se înfierbântase Mirela, ceva ca un tremur îi fremăta în piept. Îi era cam frică. În prima clipă crezu că o caută ca să se răzbune că din cauza ei se făcuse de baftă tăvălindu-se prin trufe. Uite însă că pe Velicu vroia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
să mănânce, și mai ales Roșioarei, și când am fost la greu... M-au mâncat de fund, în loc să m-ajute. Și acum, tot ele dau cu nasu’ să se împace. Dacă mă amesteci și cu prietenele tale, e clar. Te înfierbânți degeaba. Dau cu nasu’ să se împace, fiindcă s-ar putea să se simtă vinovate față de tine. Oricum nu le merge nici lor prea bine. Tot e bine, că ajungeau să cadă la pace, purtându-le de grijă altora, prietenelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nici dracu’ la ea. Crezi că ei îi e bine dac-o vezi rânjind și umblând de chiaună încolo și-ncoace să bată la toate ușile că n-are ce pune pe masă? Geta se opri pentru câteva clipe. Se înfierbântase, gâfâia, dându-se de ceasul morții s-o învețe de bine, păi, mă crezi că și acuma-mi mușc mâinile că nu mi-am dat fata s-o înfiez la o familie de străini ca să-i asigur un viitor? Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
însuși adică. El nu vrea să știe, se face că uită că doar în mormânt se eliberează cu adevărat, când ar rămâne din el doar crucea de la cap, ca un semn și o amintire... Mărgărit îl vede că s-a înfierbântat în ultimul hal, și de la ce? Doar că i-a spus să aibă grijă cu casa, că are o familie, o cruce pe care s-o târâie ori s-o ducă după el, ce mai contează? El e atent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]