5,677 matches
-
dram de sânge. Dar, după cum remarca Ștefan Augustin Doinaș 32, Emil Botta dezlănțuie energiile verbale fără a le mai putea controla, la un moment dat. Somnul, spleen-ul, pe cât de inofensive păreau, pe atât de periculoase devin: Și plictiseala își înfipse colții, neurastenia începea să roadă și să destrame. (Trântorul) Somnul capătă proporții apocaliptice, ca în basmul cu pădurea și fata adormită. Numai că în basm prințul salvator sosește pentru că așa îi stă bine oricărui prinț, și nici o frumoasă nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
zăpadă și pământ. N-am ales epoca în care am trăit, cu atâtea uragane și furtuni, cu atâția bolnavi și canceroși; tuberculoșii s-au întors în flanc, peste tot a trecut un tanc și a strivit sub lanțurile ascuțite cuțite înfipte în gol, în aer și ape, parcă zburau și arau întregul pământ. Dar au semănat grâu. Să așteptăm să încolțească, să crească. Pâinea să nu mai fie săracă. M-am trezit buimac, de atâta spaimă că vom muri toți credincioșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
vas și mia arătat din ce era făcut: - Vezi? Aur curat, adevărat, vezi cum strălucește? Într-adevăr, amfora strălucea ca aurul în bătaia soarelui și era foarte frumoasă. Doar la unul din cele 3 picioare vizibile avea ca o gheară înfiptă în pământ, ca pentru sprijin mai puternic. M-am mirat puțin de acel picior deosebit de tot ce văzusem până atunci, am vrut să întreb, dar m-am abținut. Totul este în ordine, mi s-a transmis telepatic. Dacă este așa cum
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
descoperă ”un mic animal” - un copilaș de vreo patru anișori. Descrierea copilului realizată de aceasta ingenuă femeie este de-a dreptul șocantă : ”se apropie de ea ca o dihanie blajină, și puse pe poala ei o mână mică și murdară”)”înfipte tare ca două gheare”)”I se păru că mișcă iar ca o gânganie”. Copilul este atras de Manuela, de basmul pe care ea le spune cu voce tare Ădar numai pentru ea, pruncul era în afara universului ei, obosind-o, enervând
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
așa? Păi dacă aș fi știut exact, nu săpam eu pînă acum? V-am spus doar că bănuiesc, nu că știu! Și... cam pe unde bănuiți dumneavoastră? întrebă ironic Ilinca, privindu-l dintr-o parte. Uite, de pildă aici. Și înfipse cazmaua într-o movilă care se contura în apropierea unui zid. Însemnați locul! porunci Vlad. Bărzăunul, care nu se prea amesteca în vorbele celor mai mari, alergă numaidecît să facă rost de vreascuri, ca să poată însemna porțiunile de teren propuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu avem plămăni ca voi. Aurora: Iar experimentul?! Sute de oase, 300 la naștere, organe peste organe... Vai de bătrănețele noastre. Te rog Evelin, dacă mai aruncați sămănța de om pe vreo planetă, faceți i mai simpli: cap, măini, picioare înfipte într un corp și atăt. în cap: doi ochi, două urechi, iar la măini și picioare degete cu unghii care să nu crească niciodată. Răsete. și pe noi de ce ne-ați făcut măncăi, cu sute de vase, cu glande, zeci
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
țuguiate, greoaie sub apăsarea pietrelor care nu de mult gemeau în sipetele beduinilor. E blondă. Și a fost femeia altuia. A seniorului Sevillei, răpus de o suliță arabă. I-a trecut prin ureche, zice-se, și trebuie că s-a înfipt direct în creier, că i-a străpuns gândurile. Musa o privește cu ochi înguști, ca pe un obiect de preț, dezvelit de veșmântul ei lung, de prințesă cusută de vie în straiele ei creștine. Nu, nu e frumoasă. În cinci
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mulțumire și de durere. Durere și mulțumire. Spaimă. Speranța că, după atâta durere, ATÂT de multă durere, sufletul ei va fi mântuit. Va urca la ceruri eliberat de nestemata păcătoasă care nu-i mai sclipește pe deget, pentru că s-a înfipt deja de mult în carnea obrazului, sfâșiată până aproape de os. Sânge mult, până aproape de bolțile sufletului. Când Baha moare, răpusă de hanger, Omalissan nu mai aude, de mult, nimic. Nu vede îmbulzeala, forfota slugilor care-și cheamă stăpânul. Prin fața ochilor
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în căprioare și cerbi, în viezuri și bursuci, în iepuri și veverițe. Să nu credeți că au pierdut ușor războiul acesta. S-au bătut lupii cu invadatorii pămînturilor lor pînă cînd ultimul capabil să sară la gîtul dușmanului, să-și înfigă colții și să sfîșie fără milă a căzut. Dar nu au avut nici o șansă. Da, erau puternici și hotărîți; dar adversarii lor, care păreau să se înmulțească pe zi ce trecea, luptau pentru ceva în plus: supraviețuirea. Pădurea trebuia să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Păi de unde știi tu, Lupino, că vizuina asta e mai potrivită decît celelalte? Că doar n-ai avut mamă și tată să-ți explice sau, acolo de unde vii tu, puii aterizează în lume gata învățați?! Răutățile lupilor tineri i se înfigeau drept în inimă, rănindu-l ca spinii veninoși. Altul poate că s-ar fi plîns sau ar fi reacționat într-un mod violent. Dar nu Lupino; el nu i-ar fi supărat cu nimic pe verii lui. Îi iubea, așa
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
răzvrătite se stinseseră. Se opriră privind pierdut înapoi, cu ochii trupului și ai sufletului îndoliați. Și, cînd nu mai sperau la nimic, liniștea nepăsătoare fu spartă de un urlet deznădăjduit. Fu un singur strigăt, prelung și dureros, care li se înfipse ca un spin în culcușul inimii. Înțeleptul îl recunoscu de la primul sunet. Tînărul lup înțelese și el. Nefericită și deznădăjduită, era ea, iubita, consoarta, căutata. Era mama lui Lupino. CAPITOLUL 18 Un nou început A rus pășea mîndru și hotărît
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu se vede, nu se aude. Îmi scot și eu lanterna din buzunar. Luminăm înapoi, metru cu metru, până ce, după câteva minute, apare în bătaia lunii o curioasă arătare, ceva jumătate-lup-jumătate-om. Unchiul zăcea cu capul pe burta lupului, cu mâinile înfipte în blana lui, cu 159 picioarele întinse și răsfirate. Lupul murise cine știe de când, iar el - acum. I se oprise inima, de data aceasta nu a mai fost „un fleac de preinfarct”, cum obișnuia să curme orice discuție despre boala
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
dată în viața lor imaginară behăiau. Behăiau, de bună seamă, perceptibil numai pentru el. Și poate și pentru ele. Cert e că behăitul ăsta spontan îl deranja, pentru că avea nevoie de liniște pentru a înțelege ce se întâmpla. Degeaba își înfigea deștele în urechi, alea behăiau dinăuntru spre înafară. Era întâia oară când se bucura că nu a reușit să-și imagineze mai multe. Ce se făcea dacă, pe pășunea lui oarecare, cu un cioban oarecare, ar fi apărut, fără voia
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
mișcă. — Maică, reluă mămăița uitându-se fix, da’ ce mai dorm... — Să nu fi pățit ceva..., zise el și simți o mare emoție în stomac. Păi ce să pățească, ferească Dumnezeu? Nu îndrăzni să spună ce gândea. Mămăița iar se înfipsese în umărul tânărului. — Alo? Alo? Unde tre’ să ajungeți? Nici o mișcare. — Hai că sunt ceva! se enervă mămăița. Da’ cum să dormi, mamă, în halu’ ăsta? Ce? Sunt singuri pe lume? — Singuri sau nu, nu i a bună..., își făcu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
estetic, viețile de sex feminin nu au obiceiul de a alege variante violente de sinucidere, Melania putea măcar să stea liniștită că nu se va găsi într-o seară cu un cuțit de bucătărie împlântat în inimă sau cu un glonț înfipt în cap. Începu să se descotorosească de obiectele ei cele mai de preț strânse de-a lungul unei vieți, că ea ce să mai facă cu ele dacă tot se sinucide, ceea ce nu o împiedică să ascundă totuși, ca măsură
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
să-l ia la întrebări. Într-adevăr, primăvara aceasta timpurie îl tulburase peste măsură pe Gigi Pătrunjel. Taman când mucoasa nazală se lăsase convinsă să nu-i mai umezească mustața, simți pe umăr o mână puternică. O voce i se înfipse în ureche făcând scărița și ciocănelul să se zbârcească bătând în retragere pentru totdeauna. — Gigi! urlă vocea. Extraordinar! Gigi Pătrunjel! Incredibil... Curând, vocea care se termina în nervurile mâinii menghină se întregi cu un corp de bărbat, cam la aceeași
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
masiv, rămân țepene la visările pompierului și, în loc să facă loc unei povești toride, lasă să se ițească barba netunsă a actorului plictisit. În urmă, ca și când ar fi fost trasă de-o ață invizibilă, alunecă o nouă arătare deasupra căreia e înfipt un cap pleșuv, schimbul de tură ajuns cu câteva ore mai devreme. Capul pleșuv poartă în prelungire o sticlă pe care actorul nu găsește puterea să o refuze. Se așază amân doi la măsuța din hol, călcând în picioare, în
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
praful de pe podea. Pompierul încearcă să gândească. Se întoarce în holul mare al teatrului și-l anunță pe actor de nenorocire. Actorul cască ochii, îi rostogolește în orbite, se ridică cu greu și privește lung trupul masiv al redactorului-șef înfipt în podea. Se scarpină în creștet și, brusc animat, se întoarce pe călcâie și iese în stradă, spălând putina cu gesturi feline. Pompierul se întoarce și își ia inima-n dinți și receptorul în mână. — Tovarășe director, să trăiți... Sunt
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
vă plac romanele în care oamenii suferă cumplit și trec prin tot felul de încercări dureroase și eroice, și sunt sacrificați, și se lasă priviți din toate părțile... țAutorului începuse să-i tremure bărbia și, furat de propria disertație, își înfipse creionul în mână). Și toate astea fără să vă înșele așteptările, fără să vă părăsească exact când vă e lumea mai dragă. Vreți un personaj care să treacă prin cele mai crâncene experiențe pentru un crâmpei de adevăr... În numele cărui
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
care meditase, cu picioarele ascunse sub ea pentru a le proteja de frig. Avu nevoie de câteva secunde bune să-și revină. Picioarele îi amorțiseră stând în aceeași poziție mai mult timp, resimțind în mușchi miile de ace ce se înfigeau fără milă toate în același timp. Porni curajoasă spre dormitor, riscând să se dezechilibreze căci nu-i trecuse în totalitate efectul. Alese o cămașă verde cu mâneci lungi și o pereche de pantaloni negri. Își luă geaca, tot neagră, și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
suficient de atentă la altele, dar gafa aceasta era de-a dreptul memorabilă. Continua să râdă în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji, udându-i prosopul pe care îl ținea strâns sub bărbie. Se ghemui pe partea stângă continuând să-și înfigă unghiile cu putere în prosopul vinovat de stânjeneala pe care o trăia în acele momente. Inima îi zvâcnea dureros, iar din când în când era străpunsă de săgeți invizibile, dureroase. Erau acele momente în care abia mai putea respira. „- Oprește
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
care nu dădea semne că-l va certa sau că se va ridica de acolo. Mai vorbea și singură pe deasupra. Era nebună? Nu știa dacă să o ajute, sau să o rupă la fugă. Cuvântul „altele” avu efectul unui cuțit înfipt în inimă pentru Karina. Gelozie? Ea nu era geloasă. Atunci de ce o durea chiar și gândul că ar putea exista și alte femei? - Ce zici dacă-mi dai o mână de ajutor în loc de „îmi cer scuze că nu v-am
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Veselia se accentua cu fiecare nouă replică. Era încă nehotărât când Karina nu mai auzi nimic. Era el, nu se mai îndoia. Dar glumele lui malițioase și frivole cu acele domnișoare care îl încurajau cu râsetele lor aveau efectul cuțitelor înfipte în inimă. Străinul... acolo, în lumea lui în care roiau femeile frumoase. Acum înțelegea de ce plecase. Ea nu se încadra nici pe departe în standardele lui. Și atunci care era scopul prezenței lui în viața ei? Se juca cu ea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
permit să mă oprească să trăiesc așa cum vreau, cum îmi doresc. - Da, îți place să faci avansuri tuturor femeilor. Așa fac toți oamenii veseli? O numești calitate? - Erau doar niște glume nevinovate, Karina. Ești imposibilă! - Glume nevinovate pentru tine, cuțite înfipte în inimă pentru alții. - Geloasă mică. Îmi place când ești geloasă și nervoasă. Ochii îți strălucesc într-un fel anume care mă atrag și mă îndeamnă să-i sărut. Ești ca o felină gata de atac. Ești adorabilă, iubita mea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
doar a putut presupune, iar presupunerile... I-a arătat doar ce a vrut, sau ce trebuia să știe, nimic mai mult. Jocul acesta nu era corect, sau nu înțelesese ea regulile încă de la început. Vulgaritatea cuvintelor lui îi rămăsese adânc înfiptă în memorie. Nu putea accepta un astfel de bărbat pentru că mai devreme sau mai târziu s-ar fi comportat și cu ea la fel. Trebuia să se îndepărteze, trebuia să-l elibereze din captivitatea minții ei, să-i redea libertatea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]